Iluzia
Spre deosebire de alti colegi din redactie, nu am fost entuziasmat peste masura de revenirea lui Schumacher in Formula 1. Poate si pentru ca nu am fost niciodata fanul sau, ci… al rivalilor sai in lupta pentru titlu (incepand cu Villeneuve, continuand cu Hakkinen si terminand cu Alonso).
Poate si acesta este un motiv pentru care anuntul sau referitor la anularea revenirii in competitie nu m-a zdruncinat chiar atat de tare. Ok, este o stire de maxima importanta, dar atat. Nimic sentimental.
Fara indoiala, Formula 1 avea nevoie ca de apa de Michael Schumacher. Competitia a traversat o perioada neagra in acest an, iar 2009 putea ramane in istoria Formulei 1 drept anul in care Schumacher a revenit, nu anul in care echipele au fost la un pas sa paraseasca competitia dupa o lupta cu FIA in care mai lipseau doar armele de foc.
Greseala ii apartine insa lui Schumacher. Intre cursele din Ungaria si Spania exista o pauza de 4 saptamani. Timp mai mult decat suficient pentru Schumi sa efectueze toate testele din lume pentru a sti daca poate reveni in F1. Daca testele ieseau bine, isi anunta revenirea cu o saptamana inainte de cursa de la Valencia. Toata lumea era fericita si se evita aceasta poveste lacrimogena de tip “uite Schumi, nu e Schumi”.
Toate aceste declaratii duc inevitabil la nasterea unor speculatii. Useri precum ally_great si michelle_b pun deja la indoiala toata povestea. Daca a fost sau nu doar o campanie de marketing senzationala nu vom afla probabil prea curand. Personal, inclin sa cred ca Ferrari si Schumi nu puteau face asa ceva. Valul de simpatie care a cuprins F1 dupa anuntul revenirii sale se poate transforma in dezamagire si chiar ura la adresa lor dupa anulare. Si stim cu totii ca fanii trec de la extaz la agonie mai repede decat facea Schumi un tur de pista la Spa-Francorchamops in zilele lui bune.
Este inutil sa comentam acum ce rezultate putea obtine Schumacher in acest an, dupa o pauza de peste 3 ani. Insa tind sa-i dau dreptate lui Laurentiu Mandu: prin decizia sa finala, Schumacher a evitat sa repete greseala lui Nigel Mansell si sa se faca de ras in fata milioanelor de fani care nu puteau concepe decat victoria.
August 11th, 2009 la 12:43 pm
Right Dani! Am fost sceptica si rezervata (asa cum discutam chiar azi cu un amic de aici) inca de la inceput si asta se poate observa in cateva comentarii facute in toata aceasta perioada, care parca nu se mai termina. Am fost fan Villeneuve, sunt fan Kimi. In aceasta perioada nu aveam cum sa devin fan Schumacher. Doar rezultatele sunt ale sale si nu i le poate lua nimeni.
August 11th, 2009 la 1:03 pm
ai o ciocolata de la mine ally
August 11th, 2009 la 1:23 pm
@ctlnmihai Ms frumos! Sunt la regim, dar accept, mai ales ca e de la tine
August 11th, 2009 la 1:35 pm
Eu nu pun la indoiala acum povestea. Nu am crezut in revenire dintr-un foarte simplu motiv: Schumi a fost renumit [printre multe alte bune&rele] pentru orgoliul sau. Si pentru el, ca si pentru Kimi [ :X ] exista doar locul 1 si … deceptia. Dupa timpul de pauza, dupa modificarile monoposturilor si dupa noutatile introduse in F1 era evident, cel putin pentru mine, ca Schumi nu ar fi fost primul, cel putin citeva curse. Stiu ca e un “feeling” dar eu spun ca Schumi pe care il cunosc eu [pe care il respect, dar al carui fan nu am fost niciodata, ba din contra, in fiecare perioada a existentei sale am tinut cu "contracandidatii" sai] nu are fi acceptat o revenire care sa nu respecte dictonul “all or nothing”. Imi amintesc cu gust amar [inca] de unele asa presupuse “masinatiuni” despre care se vorbea aprins in lumea F1, la care cica ar fi apelat doar ca sa cistige. Eu una nu cred ca ACEL Schumi ar fi acceptat o revenire unde sa fie pe 3-4-5-6 … Singurul motiv pentru care as fi crezut ca revine ar fi putut fi “umanizarea” pilotului Schumi. Va amintiti cum era cotat ca fiind fara scrupule ? Cum si cei care il detestau spuneau” e talentat, e bun, dar nu are nici “mama nici tata” ? Well, pentru asta as da credit ca ar fi revenit, ca sa arate cit e de uman: uite, am “sarit” sa ajut echipa de suflet si un bun prieten… Bottom-line, acel Schumi pe care il stiu nu ar fi afirmat ca vine pentru ca apoi sa zica: “Neh, as veni dar nu pot, nu ma lasa nenea doctorul” … Of course ma pot insela lejer. Era doar un “feeling” si o parere foarte personala … In alta ordine de idei, chiar daca nu am fost fan al lui Schumi, chiar daca nu multe au fost momentele cind ii spuneam cu obida “ciumahăr”, revenirea lui [ipotetica] ar fi avut un mare plus pentru formula 1 a acestui an. Si ii dau tot creditul ca ar fi facut spectacol …
August 11th, 2009 la 2:07 pm
@michelle – ptr. kimi n-a fost o mare tragedie cand n-a castigat si cred ca nu e asa de orgolios k schumi
August 11th, 2009 la 2:31 pm
ctlnmihai- well, daca ti-a spus Kimi tie ca nu a fost o tragedie, o fi! Eu stiu doar ce declara oficial Si anyway, iti cunosc foarte bine parerea, la fel tu pe a mea, nu vad la ce am dezbate subiectul… Si, da, Kimi nu e la fel de orgolios ca si Schumi, prin asta intelegind ca el nu ar face ORICE pentru a cistiga. Daca ai citi cu putina atentie ce am postat, ai vedea ca am spus doar ca ptr ambii exista doar locul 1 sau …, nu ca ar fi la fel de orgoliosi …
August 11th, 2009 la 4:54 pm
Ce spuneam: “Ar fi o cursa interesanta de DRAKo 30.07.2009, 20:57
In primul rand (pana cand nu o sa-l vad la volan pe Schumacher in primele antrenamente de la Valencia) eu nu prea cred ca va concura.”
August 11th, 2009 la 11:07 pm
Ar fi concurat ,daca ar fi putut.Ptr. bani desigur.Neamtu(si managerul lui Wili Weber ) au ramas mofluzi.Nu spun ca nu ar fi fost spectacol vazind cum ceilalti il lasau la semnal,si ca si-ar fi pus unghia in git ptr asta, dar Ferrari l-ar fi dezavantajat ptr.asta pe Kimi, dindu-i toata atentia si cea mai buna masina.ASA CA MAI BINE LA PENSIE CA ARE DESTUI BANI.Epoca lui s-a dus…..