Cât de mult valorează un inginer în F1?

De ce este Pat Fry o pierdere pentru McLaren şi un câştig pentru Ferrari (context)

În companiile multinaţionale se spune că oamenii reprezintă cel mai preţios activ, pentru ca aceştia stau la baza succesului pe piaţă. În realitate, orice multinaţională încearcă să creeze un sistem care să funcţioneze bine indiferent de persoanele implicate, tocmai pentru că plecarea unui angajat să nu afecteze negativ evoluţia fimei.

Situaţia nu poate fi cu mult diferită nici pentru echipele de Formula 1, însă Pat Fry este unul dintre acele exemple care confirmă că şi capitalul uman este extrem de important în succesul unei afaceri.

Explicaţiile sunt relativ simple dacă privim în ansamblu cariera lui Fry şi reacţia celor de la McLaren după plecarea acestuia:

  • Fry a fost inginerul responsabil de construcţia monoposturilor McLaren din sezoanele 2005, 2007 şi 2009 şi urma să se ocupe de monopostul pentru 2011. În 2007, numai conflictul dintre Hamilton şi Alonso a impedicat McLaren să obţină titlul mondial, iar în 2009 Mclaren şi-a câştigat reputaţia de echipă capabilă să îmbunătăţească semnificativ monopostul pe parcursul unui sezon.
  • Plecarea lui Fry a lăsat un gol foarte mare în cadrul echipei. Dovada este ca McLaren nu a numit niciun înlocuitor pentru acesta, ci a preferat să extindă atribuţiile lui Tim Goss (până acum, Fry şi Goss ocupau aceeaşi funcţie de inginer şef). Concluzia este ca McLaren nu deţine în acest moment niciun creier capabil să-l înlocuiască pe Fry.
  • Nu este cazul să ne lăsăm păcăliţi de aparenţe. Fry a plecat de la McLaren pentru că a primit o ofertă mult mai bună din punct de vedere financiar de la Ferrari. Şi-a dat demisia în luna mai şi a aşteptat încă o lună până la un anunţ oficial pentru a nu învolbura apele inutil, însă este clar că a cedat ispitei banilor “roşii” înainte de a pleca de la McLaren.

Sigur, nu este cazul să ne aşteptăm la minuni din partea celor de la Ferrari. Fry este, până la urmă, unul dintre cei peste 1000 de angajaţi ai Scuderiei Ferrari. Însă nu trebuie să uităm că ascensiunea de care se bucură în prezent Red Bull Racing se datorează în proporţie covârşitoare unei singure persoane. Iar cine nu a auzit încă de Adrian Newey înseamnă că nu este un fan adevărat al Formulei 1.

Etichete: /

9 comentarii la “Cât de mult valorează un inginer în F1?”

  1. drako spune

    De acord ca omul sfinteste locul insa acest lucru depinde de mai multi factori. Pana la urma plecarea lui Newey de la McLaren nu a avut efecte negative, precum nici colaborarea cu Redbull nu a dat roade in primul an. Cateodata e bine ca oamenii sa se mai schimbe pentru ca ideile inovatoare sa apara.

  2. diesel spune

    Red Bull este o echipa care pana acum cativa ani nu exista. Daca Newey venea la Ferrari rezultatele se vedeau mai devreme. Eu salut angajarea lui Fry, incepe sa se contureze o echipa capabila de performanta la Ferrari.

  3. Cosmin S. spune

    Pare sa se contureze… Mie insa veriga slaba imi pare Domenicali, e o persoana destul de moale. E adevarat ca inlocuirea lui Todt nu e plimbare prin parc, dar cu un caracter mai puternic Ferrari putea si ar putea sa realizeze mult mai mult ca si performante.

  4. ctlnmihai spune

    Toata stima ptr. tot ceea ce a facut Fry la Mclaren dar ca de obicei autorul blog-ului exagereaza..,,a lasat un gol imens ” in cadrul echipei suna cam patetic .. .sincer cred ca ferrari este o echipa batrana din punctul de vedere al personalului tehnic si cred ca viitorul suna mai bine ptr. Mclaren..Cosmin S are dreptate cu o singura obiectie .Si Montezemelo a devenit o veriga mai slaba la Ferrari :)

  5. ctlnmihai spune

    @Daniel Popescu o intrebare .daca plecarea lui Fry a lasat un gol imens in cadrul echipei Mclaren , cat de mare a fost golul lasat de plecarea lui Ron Dennis de la echipa de F1 Mclaren Mercedes?..Oricum plecarea lui Fry la Ferrari arata ca s-a cam inversat rolurile in ceeea ce priveste calitatea personalului de la Ferrari..Daca nu ma insel anul trecut intr-un blog ai subliniat faptul ca Ferrari are cei mai buni ingineri..lucru neconfirmat anul asta de rezultatele de pana acum si prin faptul ca Ferrari a ajuns sa angajeze ingineri de la alte echipe..

  6. Daniel Popescu spune

    @ctlnmihai: Nu stiu daca este corect sa comparam conducerea tehnica cu cea administrativa. Ferrari a preferat de multe ori sa roteasca oamenii tehnici in diverse functii atunci cand lucrurile nu mergeau bine (vezi Baldisserri, care a ajuns sa se ocupe de Academie).
    Dar sa nu uitam ca si McLaren l-a “achizitionat” pe John Iley de la Ferrari in luna ianuarie, asa ca este schimb pe schimb. Probabil insa ca ai dreptate cand spui ca inginerii McLaren sunt mai tineri si, poate, mai “deschisi” la inovatii decat cei de la Ferrari. Poate si de aici inovatia sistemului F-duct si rapiditatea cu care imbunatatesc monopostul pe parcursul unui sezon.
    Ron Dennis si Jean Todt au lasat cu siguranta goluri cand au plecat, mai ales ca Martin Whitmarsh si (mai ales) Stefano Domenicali nu sunt nici pe departe cei mai buni inlocuitori. Dar cred ca departamentul de inginerie are cel putin la fel de multa influenta in performanta echipei ca si conducerea administrativa.

  7. Liviu spune

    Indiferent de inginerii de la Ferrari, marca italiana a stiut intotdeauna sa cedeze intrigilor si influentelor, in propria defavoare. Tocmai din acest motiv Ferrari au avut perioade si perioade. Si in aceasta perioada au noroc de Fernando Alonso care ii va ridica acolo unde echipa tehnica are lipsuri.

    Adevarat, cine nu stie cine e Newey nu are habar de F1. Ca o paranteza, nu am sa uit niciodata comentariul ieftin facut de Michi la adresa lipsei de par a englezului: “e chelbos.” Ma face sa cred ca lui Michi i-ar sta mai bine ca jurnalist de mondenitati decat de F1.

  8. Mclaren_Mircea_1984 spune

    @Daniel Popescu. Te-as ruga daca poti sa imi spui si mie unde ai gasit informatia sau daca este 100% adevarat ceea ce ai spus la articolul precedent, cum ca Mclaren a extins atribuitiunile lui Tim Goss si nu a pus inca un inlocuitor pentru Pat Fry. Asta inseamna ca Tim Goss se ocupa si de proiectarea monopostului de anul viitor MP4-26? La Mclaren pe site nu precizeaza ca Goss se ocupa si de Mp4-26. Te rog din suflet, cand vezi comentariul meu raspunde-mi daca chiar stii ceva referitor legat de preluarea atributiunilor asupra monopostului de anul viitor de catre Tim Goss. Ar fi o veste super deoarece Goss a reusit doua masini capabile sa ia titlul (mp4-23 din 2008 si mp4-25 de anul aceasta). Scuza-ma daca ma repet punand comentariul la mai multe articole aici pe site, dar o fac de nerabdare sa vezi cat mai repede commentul meu si sa imi raspunzi daca ai amabilitatea referitor la preluarea atributiunilor lui Fry de catre Tim Goss. Astept cu nerabdare sa ma informezi. Multumesc anticipat.

  9. ss spune

    Helooo ……cu sau fara Fry, McLaren e tot Mclaren…..echipa nr.1 din F1. Are un palmares comparabil cu Ferrari si are numai jumatate din anii Ferrari ca existenta. Cand Ferrari platea pilotii regeste, Mclaren construia McLaren Technology Centre….rezultatele se vad….zic eu…….bafta