Argumente pentru titlul lui Vettel
Mircea a explicat duminică seară, la cald, motivele pentru care Sebastian Vettel a meritat să devină campion mondial. Au fost, dacă vreţi, câteva motive mai degrabă sentimentale, legate de evenimentele de pe circuit şi din afara lui şi despre modul în care unele echipe înţeleg să abordeze competiţia.
Pentru a nu risca să mă repet, am ales să vă prezint succint câteva argumente bazate pe cifre pentru care germanul merită să fie cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1:
- a câştigat 5 curse, la fel de multe precum Alonso
- a plecat de 10 ori din pole position, adică în peste 50% din etapele sezonului 2010
- a fost pilotul cel mai afectat de defecţiuni tehnice ale monopostului. De 4 ori nu a reuşit să puncteze, iar după primele două etape avea doar 12 puncte în loc de 50. Exclusiv din motive tehnice
- a câştigat 3 dintre ultimele 4 curse, iar cea care lipseşte este Coreea de Sud, unde era lider cu 9 tururi înainte de final. Asta pentru cei care susţin că Alonso a fost performerul finalului de sezon
Pe lângă toate aceste motive, pe care le voi detalia marţi într-un articol despre drumul lui Vettel spre titlu, există şi alte argumente strict subiective:
- nu poţi emite pretenţii la titlu când eşti incapabil să depăşeşti un pilot net inferior ca talent şi net dezavantajat ca monopost.
- nu poţi emite pretenţii la titlu când eşti incapabil să te apropii de pilotul din faţa ta, care la rândul său nu poate depăşi
Şi poate cel mai important argument sentimental este reacţia absolut senzaţională pe care a avut-o după ce a trecut linia de sosire:
Sau poate dorinţa de a ajunge ca Schumacher la frageda vârstă de 10 ani?
November 15th, 2010 la 6:45 pm
Declaratia lui Seb
http://www.formula1.com/news/headlines/2010/11/11539.html
Si partea pe care o iubesc eu )
Q: (Heikki Kulta – Turun Sanomat) Sebastian, congratulations. You did the same as Kimi (Räikkönen) in the last race coming in P3 for the last race. Is it more a question of racing skills or luck and do you know what is World Champion in Finnish?
SV: I don’t know. I think I knew but I don’t remember anymore. I think it’s international. If you go to people in Germany and say World Champion I think they know what it means. I assume it’s the same in Finland or anywhere you go. I was actually thinking about Kimi’s situation today. Like Kimi or not – some people do, some people don’t – but I think it was a little bit of a similar situation. Obviously we were in a stronger position in terms of how many points were missing, probably, but in the end, if you know Kimi, you know that one big advantage – not always, but in that moment especially – is that sometimes – sorry – he doesn’t give a shit, he just does his own thing. And that was the target all weekend long. Obviously what he achieved three years ago was very special. I think most of us have been there and no-one thought it was possible. He proved us wrong but circumstances were special, same as today. Who would have thought that Ferrari starting from third with good pace would finish seventh? That’s how it goes sometimes. As I said, just happy to put my name down on the list.
November 15th, 2010 la 7:38 pm
Deşi nu sunt bucuros că Mclaren n-a câştigat măcar titlul la piloţi ,dubla celor de la Red Bull este meritată..şi ca un ultim argument ,după mizeria de la Hockenheim ,Ferrari nu merita să câştige titlul…
November 15th, 2010 la 8:05 pm
Vettel a meritat sa fie campionul lumii fata de oricare dintre competitorii sai. Tanar, muncitor, MODEST, fara fitele pe care le afisa Webber. Alonso a fost dezamagitor, dar nici Ferrari nu mai e ce a fost.
November 15th, 2010 la 8:08 pm
@daniel, si eu sunt la fel de incantat ca a castigat vettel si aveam si bani pariati pe el . Dar, e un lucru pe care l-ai omis : ambele renault-uri aveau motoare noi pt cursa asta si se stie ca renault au si cel mai bun F-duct ; aceste 2 elemente au condus la viteza de top a lui petrov pe liniile drepte si practic i-a rapit lui alonso posibilitatea de a se apropia pe liniile drepte si a incerca depasirea in viraj , bineinteles ca ferrari oricum au fost mai rapizi dar motoru nou si F-duct-u au limitat acest avans si l-au tinut pe petrov in fata ( care cu ocazia asta cred ca si-a si garantat locul in ekipa pt 2011 mai alesca renault va testa ink un pilot rus in sesiunea de sapt asta pt tinerele talente)
November 15th, 2010 la 8:10 pm
cele mai tari comentarii despre cursa :
1). another world title decided by a schumacher crash
2). Fernando, petrov is faster than you! Can you confirm you understood that message ? )))
November 15th, 2010 la 9:07 pm
HAHAHA, pana si jeremy clarkson rade de alonso in noul sau film: The Italian Job.
clarkson in 599 vs un 458 italia. clarkson primeste mesajul : the 458 is faster than you, can you confirm that ? =))
November 15th, 2010 la 9:14 pm
Mai terminati cu Alonso frate, Alonso a reusit prea mult cu trompeta lui de masina. In ultima cursa Ferrari a fost mai praf ca Renault, Petrov a fost mai rapid ca Alonso la fiecare iesire din viraj. Alonso a ajuns sa lupte pentru titlu doar pt ca R&B au facut greseli enorme. Cei care ii critica pe Ferrari pentru ordine de echipa sunteti praf, cate campionate a castigat Schumacher prin ordine de echipa ??!!! Nu sunt de acord cu ordinea de echipa .
November 15th, 2010 la 10:00 pm
Si iarasi campionatul este pierdut de pe pozitia a 7-a
Sa fie oare intamplare?
November 15th, 2010 la 10:32 pm
@Ionut
Perfect de acord cu tine, faptul este evidentiat si de Kubica, care l-a tinut in spate pe Hamilton.
Cred ca Petrov are locul asigurat la Renault de cateva luni bune, dar nu puteau confirma pentru a-l determina sa piloteze bine pe final de sezon.
November 15th, 2010 la 10:34 pm
@KalEl: Asta cu “X is faster than you” cred ca va fi aleasa lejer drept fraza de referinta a sezonului 2010.
November 15th, 2010 la 10:35 pm
Si pentru ca tot vorbeam de Vettel si Schumacher, iata o fotografie din 1999: http://www.formulaf1.es/wp-content/uploads/2010/02/f1-1999-gen-xp-0001.jpg
November 15th, 2010 la 9:54 pm
Alonso a fost cel mai bun in ultima jumatate a anului asa ca nu tot il laudati atata pe Vettel. E jenant ca nu a reusit sa castige acu 1-2 curse titlul la cate pole-uri a avut. De fapt nici nu a castigat titlul…Ferrari l-a pierdut
November 15th, 2010 la 10:05 pm
@ Alex. Cate campionate a castigat Schumacher prin ordine de echipa?
Te rog ilumineaza-ne tu! HABAR NU AI !!!
November 15th, 2010 la 10:25 pm
@alex e o diferenta mare fata de schumi pt ca la el ferrari doar vroiau sa grabeasca deznodamantul, nu sa-l provoace !
@ghiri, reiau ce a spus daniel : vettel a castigat ultimele 3 din 4 curse ( 4/4 daca e sa luam pilotajul perfect si din korea ) – adik 100 puncte asa ca scapa-ne de alonso revelatia sezonului …..
Faptul ca vettel la varsta lui a ramas atat de increzator si concentrat arata de fapt cat de matur e, nu toate mizeriile de gen “crash kid” care au aparut … si toate greselile de anul asta doar l-au facut mai bun …. sa vedem de acum cine o sa-l mai bata
November 15th, 2010 la 10:58 pm
I’m speechless!
November 16th, 2010 la 12:58 am
Mai ramane de vazut cand va castiga o cursa plecand de pe locul 3-5. Sa pleci din pole cu o masina mai rapida cu 0.3sec e convenabil
November 16th, 2010 la 1:33 am
la cum a pilotat la silverstone din spatele plutonului pana pe 7, nu pare sfios la depasiri, cum e massa de ex.
November 16th, 2010 la 9:51 am
Jos palaria pentru Vettel , a meritat pe deplin ( umbrit un pic de evenimentul cu aripa care a pus la indoiala sportivitatea declarata de la RedBull)
Alonso a scos prea mult din acea masina inferioara , trebuie sa recunoasteti ca are certe calitati si sa termini la 4 puncte dupa o masina cu 0.5 secunde mai rapida pe tur e o performanta , totusi i-a batut pe cei doi campioni mondiali Ham si Button , si pe colegul lui Vettel pe Webber cu o masina mult mai rapida decat Ferrari-ul lui.
Asa ca jos palaria in fata lui Vettel , si va fi un sezon 2011 extrem de interesant cum d emult nu a mai fost.
November 16th, 2010 la 10:56 am
@razvanis 4puncte + punctele oferite cadou de Massa la Hockenheim ..pe acelea le-ai uitat observ
November 16th, 2010 la 12:37 pm
Da , in ciuda acelui eveniment , masina Ferrari de anul asta s-a autodepasit in mana lui Alonso , asta era ideea . Si nu cred ca se putea mai bine , totusi exista dreptate divina , nu merita Alonso sa ia titlul dupa faza din Germania .
November 16th, 2010 la 12:58 pm
Vettel este cel care a meritat campionatul, dar nu poti sa spui despre Alonso ca:
* nu poţi emite pretenţii la titlu când eşti incapabil să depăşeşti un pilot net inferior ca talent şi net dezavantajat ca monopost.
Iar fraza asta sper ca se refera la Weber, pilotul care a avut cel mai mare noroc sezonul asta si clar nu merita nimic.
* nu poţi emite pretenţii la titlu când eşti incapabil să te apropii de pilotul din faţa ta, care la rândul său nu poate depăşi
Alonso a pierdut tot pe mana unei strategii proaste. Daca ramanea in fundul lui Button nu se mai intampla nimic. Asta e acum faptul e consumat.
November 16th, 2010 la 3:49 pm
@ Razvanis, Alex si restul care ii tot creeaza scuze lui Alonso :
- A pierdut campionatul pe greselile lui.
- A asteptat pana in ultimile ture din GP ca sa il atace pe Petrov in loc sa aiba o atitudine de adevarat campion: all or nothing, everything for the win, trebuia sa il atace decisiv, daca nu se dadea la o parte sa intre in el si ieseau amandoi din cursa. Termina campionatul luptand nu ridicand pumnul la un pilot care se lupta pentru pozitie si pentru locul lui in F1 2011.
- Daca nu i se punea pe farfurie victoria de la Hockenheim (pentru ca asa a fost, daca era o lupta corecta nu sunt in totalitate sigur ca o castiga) nu mai avea aceeasi sansa la titlu in cursa asta – asta fiind motivul principal pentru care spun ca NU merita sa castige campionatul.
Ma bucur enorm de mult pentru ceea ce a reusit Vettel sa obtina in campionatul asta, si el a facut greseli insa a stiut sa isi puna gandurile in ordine si sa se concentreze pe rezultate; colegul lui de echipa nu a stiut sa faca asta, s-a pierdut in momentul critic al campionatului si a stat ca un caine plouat in spatele lui Alonso, incapabil sa atace cand cel din urma a gresit.
@Alex ” Cei care ii critica pe Ferrari pentru ordine de echipa sunteti praf, cate campionate a castigat Schumacher prin ordine de echipa ??!!! ” – in momentul respectiv ordinele de echipa nu erau interzise prin regulament; In acelasi an in care Schumacher a fost avantajat de ordinele de echipa in defavoarea lui Barichello, in cursa de la Indianapolis l-a lasat pe Barichello sa castige (incercau sa iasa la egalitate insa au iesit la o diferenta de 0.11); cand va face Alonso acelasi lucru? Schumacher a castigat campionatul in anul respectiv, Alonso nu.
Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca Alonso l-a defavorizat pe Massa de pe vremea cand era la Renault (Crashgate ring a bell) , si mai sunt multe alte exemple. Alonso este un pilot talentat dar anul asta nu merita sa castige campionatul.
November 16th, 2010 la 5:51 pm
@ Daniel Popescu.
Tin minte ca la inceputul sezonlui ai facut cateva predictii(vreo 10). Mai ai postul in arhiva ca sa vedem cate din ele s-au adeverit??
Paul.
November 16th, 2010 la 5:54 pm
@Paul: Multumesc ca mi-ai reamintit. Voi scrie maine un post in care vom vedea cat de slab am fost la predictii Pentru azi pregatesc deja un alt post
November 20th, 2010 la 1:21 am
Cred ca va cam grabiti sa-i luati apararea lui Alonso.Aduceti-va aminte cum a castigat in Bahrain,unde trebuia sa fie pe 2,apoi victoria de la Hockenheim,locul 2 obtinut in Ungaria prin penalizarea lui Vettel,victoria din Coreea…in concluzie Alonso ar trebui sa fie supermultumit de acest loc 2.Sigur,nici Vettel n-a stralucit,dar a fost pilotul care si-a pastrat calmul si increderea pana-n finalul sezonului.