Când întinzi un deget…

… rişti să rămâi fără mână.
Pedeapsa dictată de FIA împotriva celor de la Mercedes de a nu participa la testul de la Silverstone din 17-19 iulie a fost una extrem de uşoară, în condiţiile în care forul mondial a stabilit că germanii au încălcat Regulamentul Sportiv al Formulei 1.
În realitate, FIA a făcut un compromis, pentru că trebuia să dea o pedeapsă de ochii lumii pentru a închide gura rivalilor de la Red Bull şi Ferrari, dar în acelaşi timp nu putea pedepsi cu adevărat echipa prin depunctare sau suspendare din curse din cauza influenţei puternice pe care Mercedes o are în Formula 1 – buget anual de 155 de milioane de euro şi furnizor de motoare pentru un sfert din grila de start în 2014.
Povestea trebuia să se încheie aici. Din păcate, Mercedes face presiuni inclusiv prin intermediul presei pentru a fi acceptată la un test la care nu are dreptul să participe. Mai întâi, a sperat că echipele vor accepta prelungirea cu o zi a testului, pe principiul “noi am testat cu Pirelli doar trei zile, vrem să testăm la Silverstone măcar în a patra zi”. Planul a eşuat şi părea îngropat.
Şi totuşi, tocmai când ne aşteptam mai puţin, Toto Wolff insistă că Mercedes trebuie să testeze, iar de data aceasta motivul este siguranţa noilor pneuri pe care Pirelli le va introduce de la Hungaroring.
Desigur, Wolff a “uitat” să menţioneze şi motivul real: Mercedes are din nou probleme cu pneurile de pe puntea spate. Care probleme, atenţie, au revenit pentru că… echipa nu mai are voie să inverseze pneurile de pe partea stângă cu cele de pe partea dreaptă.
Atitudinea Mercedes în tot acest scandal este deplorabilă şi greu de înţeles. Deplorabilă pentru că Mercedes a încălcat un regulament şi acum inventează motive pentru a scăpa de pedeapsă şi greu de înţeles pentru că Ferrari şi Red Bull se vor opune cu siguranţă prezentei celor de la Mercedes la test.
Mercedes are cinci foşti directori tehnici în cadrul echipei: Ross Brawn (Ferrari), Paddy Lowe (McLaren), Aldo Costa (Ferrari), Geoff Willis (Red Bull) şi Bob Bell (Renault). Niciunul nu a reuşit să rezolve problemele cu pneurile.
Ferrari a avut de asemenea probleme cu pneurile Pirelli în sezonul 2011, în special cu cele de compoziţie hard. Scuderia a rezolvat problema prin angajarea lui Hirohide Hamashima, fostul şef al Bridgestone Motorsport pe vremea când japonezii furnizau pneuri în Formula 1.
Poate că în loc să angajeze un al şaselea director tehnic şi să facă presiuni absurde prin presă, Wolff ar trebui să analizeze un pic strategia Ferrari.

Etichete:

4 comentarii la “Când întinzi un deget…”

  1. Diesel spune

    E presiune mare la Mercedes, ne incadram in sintagma “scopul scuza mijloacele”. Si totusi, e doar un sport, iar fair-play-ul ar trebui sa existe, chiar si in marea ograda a familiei Mercedes.

  2. popicul spune

    este mare presiunea, in conducerea Mercedes exista F1-sceptici. Dau o garamada de bani si nu reusesc sa scoata rezultate. In curand se va pune aceiasi intrebare ce s-a pus la Jaguar : de ce sa dam o multime de bani sa producem o masina ce se face de ras in fata a milioane de spectatori? Iar daca cineva mai crede ca e un sport….

  3. Soxy spune

    nu se raspunde pe mailuri la automarket :(
    am trimis pe contact@automarket.ro ca nu ma pot loga si nici sunet nici imagine de 5 zile!!!!

  4. Soxy spune

    merge!
    mersi!