Fotbalistul Vettel
Sebastian Vettel este unul dintre cei mai efervescenţi piloţi de Formula 1 din actuala generaţie şi un adevărat simbol pentru tot ceea ce înseamnă Red Bull. Pe cât de serios este atunci când urcă la volan, pe atât de multă căldură şi prietenie împarte în paddock.
Probabil că cea mai năstruşnică aventură este escaladarea Munţilor Fuji în 2009 cu numai câteva ore înainte de startul Marelui Premiu al Japoniei (cei care au citit revista F1 Racing ştiu despre ce este vorba), însă la Monaco germanul a apelat la un sport ceva mai obişnuit.
Echipat în alb-negru, Vettel a fost în centrul atenţiei într-un tradiţional meci de fotbal la care au mai luat startul, printre alţii, Fernando Alonso, Jaime Alguersuari, Jarno Trulli sau Vitantonio Liuzzi. Cum arată un viitor campion mondial de Formula 1 într-o astfel de ipostaza vedeţi în galaria foto ataşata:
Foto: Red Bull Racing
May 14th, 2010 la 6:42 pm
Urmatorul Schumacher…sper sa ajunga la Ferrari in curand
May 14th, 2010 la 6:49 pm
@Flavius : sezonul asta si sezonul trecut Ferrari n-a prea fost in forma. RedBull sunt pe val , de vreo 2-3 ani incoace. Deci momentan sta bine
May 14th, 2010 la 7:02 pm
daca bine imi aduc aminte, Vettel a participat si anul trecut la acest meci de fotbal, care se joaca la Monaco in scopuri caritabile. Pt fani, si Kimi e prezent la Monte Carlo probabil pentru a-si sustine mai de aproape prietenul.
http://www.facebook.com/photo.php?pid=4685245&id=642006696
May 14th, 2010 la 7:07 pm
Simpatic rau neamtzul asta, mai ales in aceste ipostaze inedite…..
May 14th, 2010 la 8:14 pm
Unde poata fi gasita/cicita revista F1 Racing?
May 14th, 2010 la 9:36 pm
@ally_great: Pacat ca nu pot vedea fotografia pentru ca… n-am cont pe Facebook Da, Vettel a participat si anul trecut la meciul asta de fotbal.
May 14th, 2010 la 9:39 pm
@Ivanoff: Editia in limba romana a revistei F1 Racing a avut o foarte scurta perioada de aparitie. A disparut de mult de pe piata.
Noi, la Automarket, avem abonament la editia din Marea Britanie. Este foarte interesanta, multe articole de analiza si interviuri pe care nu le gasesti nicaieri (in unele cazuri, mai publica Autosport cate ceva, dar rar).
May 14th, 2010 la 10:05 pm
@Dani – te ajuta Mircea
May 14th, 2010 la 10:11 pm
@Kimi, by the way, a venit cu Iceman, yahtul personal.
May 14th, 2010 la 10:21 pm
bv lui. ce ostenit e alonso. dupa cursa de duminica nu cred ca va arata asa:)). da cum a zis cineva mai sus. simpatic rau neamtu.
May 14th, 2010 la 11:00 pm
Azi a fost ziua evenimentelor mondene la Monte Carlo : Kovalainen si logodnica sa au fost la prezentare de moda si Button a pozat pt TAG Heuer & Hugo Boss (revista L’Equipe ). Mai stiti si alte evenimente, hai sa le clasam la cancan, pentru ca Monte Carlo e special
May 14th, 2010 la 11:07 pm
@ally era mai usor sa postezi poza asa
http://sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-sjc1/hs295.snc3/28433_406076251696_642006696_4685245_5041468_n.jpg
May 14th, 2010 la 11:27 pm
@cobra Daca imi era mai usor, o postam asa. Dar vezi , nu am mai rascolit atat, am luat informatia imediat ce am aflat-o. Inca nu am poze cu Alguersuari de la meciul de fotbal, dar stay tuned, poate fac rost
May 14th, 2010 la 11:33 pm
nu era de rascolit trebuia doar sa dai clic dreapta pe poza si copy image address Anyway frumoasa descoperire
May 14th, 2010 la 11:34 pm
Schumi nu a mai participat ? era un obicei pt el sa participe in fiecare an
May 15th, 2010 la 12:09 am
@cobra,la 41 de ani e mai greu sa joci fotbal…acum probabil s-a axat pe o partida de table cu Nigel Mansell:)))
May 15th, 2010 la 12:11 am
Alguersuari http://4.bp.blogspot.com/_kpm_a3_fjo4/S-ouOketefI/AAAAAAAAC4c/0ieatQFV-uE/s1600/monaco-soccer31.jpg
mai vreti o poza cu Alonso?:)):)) http://3.bp.blogspot.com/_kpm_a3_fjo4/S-otIjnozEI/AAAAAAAAC3c/HnLxbraJ6kA/s1600/monaco-soccer01.jpg
si echipa completa http://3.bp.blogspot.com/_kpm_a3_fjo4/S-ott3KXfwI/AAAAAAAAC4M/ZfhWoyjJ-ko/s1600/monaco-soccer17.jpg
May 15th, 2010 la 12:18 am
Frumos..bun baiat de pus in vitrina;),Maine clificarile sant cuciale..de regula sant surprize…cred ca Redbul o sa fie la inaltime chiar dc au cam fass’~ait..Ferrari pare in revenire…;)Vedem sper sa nu ma ia somnul la cursa )
May 15th, 2010 la 4:08 pm
http://www.youtube.com/watch?v=mCkIdSxysVs&feature=player_embedded