La înălţime

Celebrul viraj Eau Rouge de la Spa-Francorchamps, adorat în unanimitate de piloţi, reprezintă fără îndoială o sursă de inspiraţie pentru Hermann Tilke. După ce a dat rateuri cu circuite precum Valencia şi Sakhir (Bahrain), care ne-au oferit curse la fel de spectaculoase precum o întrecere intre melci, iată că arhitectul german pariază pe… diferenţa de nivel.

Configuraţiile circuitelor care se vor construi în India şi Statele Unite ale Americii indică o predilecţie pentru o diferenţă de nivel cât mai mare. Anul viitor vom face cunoştinţă cu circuitul din India, care oferă o diferenţă de nivel de până la 14 metri:

india

Peste încă un an, şocul va fi reprezentat de circuitul Austin din SUA, acolo unde diferenţa de nivel dintre primele trei viraje va fi de 40 de metri!

austin2

Nu ştiu dacă asta se va traduce prin mai multe depăşiri, dar sunt convins că imaginile onboard vor fi delicioase, aşa cum sunt acum cele de la Eau Rouge.

Etichete: /

6 comentarii la “La înălţime”

  1. Cristy spune

    Om trai si om vedea

  2. Flavius spune

    Sincer arata promitator circuitul de la Austin. Acum recunosc , nu sunt un expert insa imi place ca primul sector pare extrem de rapid pe cand al II-lea si prima parte din al III-lea mai lent si solicitant din punct de vedere al downforce-ului.
    Pacat ca e gata doar in 2012 pentru ca sunt tare curios cum o sa fie.
    Cel din India imi da un sentiment de deja-vu.. parca seamana un pic cu circuitul din Malaezia, dar poate mi se pare doar.
    In orice caz astept cu nerabdare sa-l vad pe cel din SUA.
    P.S. Pacat de decizia ca Spa-Francorchampsul sa fie doar din 2 in 2 ani. Sper sa se razgandeasca Bernie.

  3. nemetleo spune

    sper ca nenea Tilke sa nu mai faca nici un circuit niciodata…cam atat

  4. ymy spune

    Cred ca circuitelor lui Tilke , nu diferenta de inaltime le lipsea ci logica si naturaletea virajelor . Omul a spus de fiecare data ca s-a consultat cu pilotii , ca a cerut sfatul specialistilor in forte dinamice si de inertie , ca una , ca alta . Dar pana la urma , ce a construit , a iesit frumos dar aproape inutil . Viraje absurde , configuratii de traseu care omoara spectacolul si creeaza probleme majore in reglarea balansului si aerodinamicii masinilor . De aceea pe circuitele lui Tilke , nu se prea vede spectacol . E nevoie de un Spa , de un Monza , de un Monaco , de un Silverstone , ca sa mai vedem si noi , spectatorii , cat de cat putin spectacol .

  5. NickM spune

    Il prefer pe Spa-Francorchamps pentru ca este frumos, apreciat si de mare valoare .

  6. Johann spune

    sunt de acord cu nemetleo, deja te plictisești de f1 pe un circuit semnat tilke, o fi el neamt dar prea sunt desenate frumos si lipseste cu desavarsire spectacolul, cred ca nioste amatori ar desena ceva mai spectaculos