Seb&Seb

Asemanari si deosebiri intre cei doi piloti care vor concura in 2009 pentru Scuderia Toro Rosso, Bourdais si Buemi.

Incepem cu asemanarile. Nu de alta, dar sunt mult mai multe:

- Prenume complet: Sebastien Olivier vs. Sebastien Olivier
- Porecla: Seb vs. Seb
- Initiale: SB vs. SB
- Limbi vorbite: franceza vs. franceza

Deosebiri. Pardon, deosebire:

- Numarul inscriptionat pe monopost: Buemi 11, Bourdais 12.

Cu aceasta ocazie, transmitem multumirile noastre catre FIA pentru ca a facut posibila diferentierea dintre cei doi piloti.

Probabil veti spune ca ar fi extrem de usor ca Toro Rosso sa-i strige pur si simplu Bourdais si Buemi. Singura problema este insa ca la vest de Romania nu se folosesc foarte mult numele de familie, ci prenumele sau nickname-urile.

Un simplu foc de paie?

Button a fost foarte aproape sa produca surpriza in prima zi de teste de la Barcelona. Pilotul celor de la Brawn GP a socat dimineata pe toata lumea, reusind sa fie timp de cateva ore pe prima pozitie.

A reusit acest lucru pilotand pentru o echipa care in urma cu patru zile nici macar nu exista, cu un monopost aflat pentru prima oara pe un circuit (shakedown-ul de la Silverstone nu e foarte relevant) si, mai mult decat atat, pentru o echipa care anul trecut a fost cea mai slaba din competitie cu exceptia numita Force India.

Sigur, sunt doar teste, iar Raikkonen si Heidfeld au demonstrat ca, atunci cand vor, pot apasa pedala de acceleratie pentru a obtine timpi competitivi. Intrebarea care sta insa pe buzele tuturor este daca performanta de luni a celor de la Brawn GP este doar o intamplare efemera sau un semn prevestitor pentru o mare surpriza a sezonului.

Din pacate, va trebui sa asteptam inca 20 de zile pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare. Tic-tac, tic-tac…

Campionat de teste

Felipe Massa nu este unul dintre pilotii mei preferati, in ciuda a ceea ce ati putea crede cand vedeti headerul acestui blog.

Unul dintre motive este prezentat aici, brazilianul considerandu-se, se pare, buricul pamantului la Ferrari. Sa-i reaminteasca cineva ca actualul sau coechipier este un fost campion mondial…

Cu toate astea, nu pot decat sa sustin ideea promovata de brazilian, care doreste infiintarea unui campionat de teste. Antrenamentele de vineri sunt, in mare parte, o pierdere de vreme, mai ales pentru Ferrari. Nu de alta, dar vinerea pilotii Scuderiei ies foarte tarziu pe circuit.

Astfel, zilele de vineri ar putea fi utilizate drept sesiuni de teste, ceea ce ar atrage atentia tuturor daca s-ar acorda si ceva bonusuri in campionatul regulat.

Singura problema o vad la nivel de implementare: avantajul antrenamentelor de vineri este ca echipele testeaza (atat timp cat testeaza) pe acelasi circuit pe care vor concura in weekend. Daca elimini antrenamentele de vineri si faci un campionat de teste la Jerez, Algarve si Barcelona, ai o problema legata de … costuri. Pentru ca ajungem exact de unde am plecat: testele au fost interzise pentru a reduce costurile, iar campionatul de teste din timpul sezonului propus de Massa nu este eficient din punct de vedere financiar.

15 comentarii

Etichete: /

Dorinte

Inainte de debutul unui sezon, fiecare pilot isi seteaza un obiectiv pe care isi propune sa il indeplineasca in anul respectiv.

Daca ne referim la sezonul care va incepe peste exact doua luni, constatam ca avem o inflatie de piloti care isi doresc trofeul mult ravnit ce revine campionului mondial.

Pe de alta parte, exista piloti care par sa se gandeasca la aspecte mult mai “lumesti”, insa cand vine vorba despre acestia lucrurile nu sunt si probabil nu vor fi nici prea curand foarte clare.

In fine, anul 2009 marcheaza si o categorie aparte de piloti. Jenson Button este pilotul care nu isi doreste altceva decat sa piloteze. Pentru cine, nici el nu stie, iar noi cu atat mai putin.

Toate aceste elemente au fost surprinse cum nu se poate mai bine de celebrul caricaturist Bruno Mantovani, care ne prezinta perspectiva sumara asupra dorintelor pilotilor in sezonul 2009:

Voi ati schimba ceva la aceasta caricatura?

Schumi = Hamilton x7

Hamilton este elogiat din nou. De data aceasta nu de Ron Dennis, ci de Martin Whitmarsh. La cum decurg lucrurile, Whitmarsh pare sa ii calce pe umeri lui Dennis in privinta laudelor aduse “copilului teribil” al echipei McLaren.

Am aflat astfel, din nou, ca Hamilton poate dobori recordul lui Schumacher. Poate, dar oare chiar va reusi?

Mi se pare mult prea devreme sa vorbim despre astfel de lucruri. Hamilton este DEPARTE de performantele obtinute de Schumacher in F1, asta si pentru ca este foarte tanar.

Schumacher a ajuns in varful piramidei fara sa scrie vreo carte dupa primul sau sezon in Formula 1. In schimb, Hamilton este laudat, laudat si iar laudat ca un adevarat Mesia ce coboara printre muritorii de pe pista pentru a le preda o lectie de pilotaj.

Haideti sa lasam toate supozitiile deoparte si sa privim acest duel de la distanta Hamilton – Schumi asa cum este el in realitate. In acest moment, Schumacher este de 7 ori mai bun decat Hamilton. Punct.

A fi sau a nu fi in F1

Toyota Racing pare sa fie in acest moment intr-un moment de cotitura al scurtei sale istorii in Formula 1.

Desi oficialii echipei se feresc sa recunoasca in mod public, Toyota Racing este practic obligata sa castige cel putin o cursa in sezonul 2009. Altfel, constructorul japonez va urma calea aleasa de Honda si va spune “la revedere” competitiei.

In ziua lansarii noului monopost TF109, aproape toti oficialii si pilotii echipei au afirmat la unison ca doresc sa obtina o victorie in 2009. De la Trulli, Glock si presedintele Howett, pana la pilotul de teste Kamui Kobayashi. Probabil ca, daca era intrebata, si femeia de serviciu de la fabrica din Koln isi dorea acelasi lucru.

Mai mult, chiar in ziua lansarii lui TF109 Autosport publica o declaratie a lui Trulli in care acesta lasa sa se inteleaga ca, pentru a ramane in F1, Toyota trebuie sa obtina o victorie in 2009. Iar acest lucru a fost confirmat miercuri, odata cu declaratiile lui Howett.

Cel mai transant a fost insa seful Tadashi Yamashina, acesta recunoscand ca Toyota a luat in considerare retragerea din F1 la finalul lui 2008. Potentialele performante slabe din 2009 i-ar putea determina pe sefii din Japonia sa isi revizuiasca drastic atitudinea.

Bun. Stim ce trebuie sa faca Toyota in 2009, stim ce vor sa faca, dar marea intrebare este daca pot sa faca ceea ce si-au propus. O victorie nu mai pare chiar atat de incredibila, daca luam in calcul exemplul Toro Rosso de anul trecut.

Pe de alta parte, ganditi-va ca, pentru 2009, Ferrari, McLaren, BMW-Sauber si Renault par sa fie deja pozitionate undeva sus, intr-un loc in care Toyota ar putea ajunge cu greu sau unde nu ar putea ajunge deloc. Japonezii au fost capabili anul trecut sa lupte de la egal la egal cu Renault, insa numai pana in momentul in care francezii au reusit sa ridice stacheta.

In plus, presiunea ce apasa acum pe umerii lui Trulli si Glock si-ar putea pune amprenta pe evolutiile celor doi. Pentru ca una este sa pilotezi relativ relaxat sperand sa obtii un rezultat cat mai bun si alta este sa te stresezi sa treci primul linia de sosire cand ai adversari precum Hamilton, Raikkonen, Massa, Alonso sau Kubica.

Iar daca victoria mult visata nu va veni in prima jumatatea anului, lucrurile se vor agrava pentru japonezi si poate se va lasa chiar cu unele incidente neplacute.

Iata noul Force India! (sau nu)

Marii constructori din lumea auto obisnuiesc sa lanseze calendare pentru a-si promova mai bine imaginea si produsele.

Ideea a fost preluata in acest an si de una dintre echipele de Formula 1, Force India. Astfel, pe site-ul oficial al echipei gasim calendarul pe primele trei luni ale anului 2009.

Ce ne surprinde la acest calendar? Daca facem abstractie de fetele prezentate in lunile ianuarie si martie si (pentru doamne si domnisoare) de mister Fisico la bustul gol (stiu ca este greu, dar haideti sa incercam), observam ca exista in fotografii si un monopost Force India destul de diferit fata de cel de anul trecut.

Evident, nu poate fi vorba de monopostul pentru 2009. Uitati-va cat de lata e aripa spate, si stim cu totii cat de mica trebuie sa fie aceasta in 2009.

Si totusi, este posibil ca Force India sa foloseasca aceasta paleta de culori pentru noua masina. Personal, nu mi se pare ca ar arata prea rau, ba as zice ca aduce ceva in plus fata de 2008.

PS: Click pe poze pentru a le vedea la dimensiuni maxime.

Extraterestrul

Ultimele doua sezoane au reprezentat pentru Fernando Alonso un amestec de bucurii si necazuri.

Plecat de la Renault din postura de dublu campion mondial, Alonso a fost primit la McLaren in 2007 ca un adevarat erou care putea aduce primul titlu pentru britanici din 1999.

De altfel, oamenii de creatie de la Vodafone l-au comparat pe spaniol cu un extraterestru sosit pe pamant direct in monopostul MP4-22 pentru a aduce din nou glorie pentru echipa lui Ron Dennis:

Ce a urmat dupa luna de miere stim cu totii si nu cred ca este nevoie sa rememoram clinciurile verbale si nu numai dintre Alonso si Hamilton.

Important este insa ca Alonso, ca un adevarat campion, a avut puterea de a reveni in 2008 acolo unde ii este locul: pe prima treapta a podiumului. Nu i-a fost deloc usor: avand la dispozitie un monopost Renault prea putin reusit, spaniolul a fost nevoit sa rabde cateva curse si sa abandoneze chiar in fata propriilor suporteri in cursa de la Barcelona.

Si totusi, abilitatile sale i-au ajutat pe ingineri sa construiasca o masina din ce in ce mai buna, ceea ce a culminat cu doua victorii de senzatie in Singapore si Japonia. In plus, Alonso a fost cel mai bun pilot in ultimele 6 curse ale anului, devansandu-i pe Hamilton si Massa.

Extraterestrul a revenit in top. Ramane de vazut daca va fi in top si in 2009 si, mai ales, daca va fi capabil sa lupte pentru titlul mondial.

PS: Multumesc Anei (pentru a cata ora?) pentru sugestii.

Alonso, mai bun ca Schumi?

Este capabil Fernando Alonso sa doboare recordurile detinute de Michael Schumacher in Formula 1?

Dupa ce Gazzetta dello Sport a anuntat ca Alonso va pilota pentru Ferrari din 2011, o parte a presei internationale s-a grabit sa-l nominalizeze pe spaniol drept pilotul care va reusi sa doboare recordurile impresionante obtinute de Schumacher in cei 16 ani ai carierei.

Si, pentru ca atunci cand analizam un astfel de subiect este bine sa lasam deoparte simpatiile pentru un pilot sau altul, haideti sa vedem impreuna ce spun cifrele:

- titluri mondiale: Schumacher 7, Alonso 2
- curse castigate: Schumacher 91, Alonso 21
- pole position-uri: Schumacher 68, Alonso 17
- fastest laps: Schumacher 76, Alonso 11
- tururi in care a fost lider: Schumacher 5108, Alonso 1221
- puncte castigate: Schumacher 1369, Alonso 551.

Inainte sa disecam cifrele, trebuie sa mentionam ca Schumi si-a agatat casca in cui, in timp ce Fernando mai are circa 10 ani de pilotaj in fata.

Pentru a depasi performantele lui Schumi, Alonso trebuie sa castige 6 titluri mondiale in circa 10 ani, adica cel putin un titlu la doi ani. De asemenea, spaniolul trebuie sa treaca primul linia de sosire de cel putin 70 de ori in urmatoarele 170 de curse, adica sa castige peste 40% din curse.

La pole-uri e ceva mai simplu, are nevoie de putin peste 50 pentru a-si depasi rivalul. Iar la capitolul puncte castigate, Alonso ar avea nevoie de circa 5 puncte pe cursa.

Da, probabil ca fanii lui Alonso sunt dezamagiti, pentru ca cifrele nu tin deloc cu pilotul echipei Renault. Schumacher a reusit sa castige 36% dintre cursele in care a luat startul, avand o rata de succes incredibila. Insa diferenta fata de prezent este ca Schumacher nu a avut niciun rival puternic la inceputul anilor 2000.

In schimb, priviti in ce competitie se afla Fernando Alonso: in 2005 si 2006 a reusit sa il invinga chiar pe Schumacher, in 2007 a fost la un pas de titlu dupa o confruntare palpitanta cu Hamilton si Raikkonen, iar in 2008 a reusit sa fie cel mai bun pilot in ultimele 6 curse, desi un intreg sezon a stat in umbra lui Hamilton si Massa.

Iar viitorul arata si mai “aglomerat” din punct de vedere al calitatii pilotilor: Hamilton, Raikkonen, Massa, Kubica, Vettel si cine stie cine mai apare in urmatorii 2-3 ani se vor lupta pentru titlu roata la roata cu Fernando Alonso.

Nu cred ca Alonso va dobori recordurile lui Schumi. Nu pentru ca nu este suficient de bun, ci pentru ca sunt multi piloti cu valori sensibil egale in Formula 1. Dovada: in ultimii 3 ani am avut trei campioni diferiti. Iar numele celui care va ridica cupa in 2009 este aproape imposibil de anticipat.

Schumacher este Schumacher si va ramane in istorie pentru performantele sale. Lucru perfect valabil si in cazul lui Fernando Alonso, chiar daca statistica nu va mentiona niciodata relatia tensionata cu Hamilton din 2007 sau monopostul prea putin performant al celor de la Renault din prima parte a sezonului 2008.

Insa Alonso, la fel ca si Schumacher, va ramane in inimile milioanelor de fani ai Formulei 1. Iar asta cred ca este mai important decat orice altceva.

Parc Ferme

Parc Ferme este zona securizata a unui circuit de Formula 1 unde monoposturile se amplaseaza la finalul curselor, precum si in noptile dintre zilele de concurs.

La cursa de la Nurburgring din 2007 lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Daca va mai amintiti, Marele Premiu al Europei de acum doi ani a fost afectat de o ploaie care a transformat circuitul intr-un lac, mai ales pe unele portiuni.

Pilotii au avut reale dificultati de a se mentine pe pista, iar rezultatul a fost ca nu mai putin de 7 monoposturi au sfarsit in aceeasi zona de pe marginea circuitului. Un parc ferme improvizat…