Un vechi proverb romanesc spune ca, atunci cand vrei sa ingropi un adevar, trebuie doar sa sustii cu tarie contrariul, cu speranta ca vei fi crezut.
Este greu de spus daca aceasta teorie se aplica si in cazul celor de la Ferrari, insa este cel putin suspect ca ultimele trei stiri de pe site-ul oficial al Scuderiei abordeaza exact acelasi subiect: Alonso si Massa se inteleg de minune, in ciuda incidentului din pitlane din Marele Premiu al Chinei.
Cu alte cuvinte, totul pare sa fie lapte si miere la Ferrari. Singura problema este ca aceasta atmosfera razbatea puternic si din tabara McLaren cu putin timp inainte de izbucnirea conflictului cu cartile pe fata intre Hamilton si Alonso, undeva prin 2007.
Pentru mine, Lewis Hamilton este castigatorul moral al Marelui Premiu al Chinei, insa decizia de a nu ravni la primul loc ocupat de Jenson Button este cel putin suspecta.
Cursa de la Shanghai din acest weekend a fost probabil cea mai spectaculoasa din acest debut de sezon, iar depasirile in lant efectuate de piloti au contribuit decisiv la aceasta impresie.
Dintre protagonisti, Hamilton a fost cel mai activ, pentru ca s-a zbatut sa-si rascumpere greseala de strategie care, in cele din urma, acea sa-l coste victoria. L-a depasit magistral pe Schumacher la capatul unui duel intins pe parcursul a trei tururi, iar apoi a trecut relativ lejer de Petrov si Kubica. Am avut parte si de un duel pe cinste Hamilton – Rosberg, castigat in cele din urma de britanic dupa a patra oprire la boxe.
Si apoi, firul s-a rupt. Eram convins ca Hamilton il va ajunge din urma si il va ataca pe Button pentru primul loc. Nu s-a intamplat asa, aparent din cauza unor probleme cu pneurile (fapt evidentiat si de convorbirile radio dintre pilot si echipa). Insa cred ca veti fi de acord cu mine cand spun ca Hamilton merita mai mult decat Button sa castige aceasta cursa, dupa spectacolul oferit pe circuit.
Hamilton a demonstrat inca o data ca este unul dintre cei mai talentati piloti din Formula 1. Insa pentru a castiga o cursa ai nevoie atat de talent, cat si de inspiratie, iar Button a demonstrat pentru a doua oara ca este un strateg mult mai bun decat coechipierul sau.
Pana acum, Button conduce cu 2-0 in confruntarea personala cu Hamilton. Singura lui problema este ca incepand de la Marele Premiu al Spaniei talentul va conta infinit mai mult decat inspiratia. Pentru simplul motiv ca nu va mai ploua, iar cursele vor deveni, din nou, plictisitoare…
Pe langa rivalitatea traditionala de pe circuit, Formula 1 a reprezentat dintotdeauna si un razboi al declaratiilor. Lucrurile au luat insa o forma cu totul neasteptata in aceasta saptamana, cand am avut parte de un optimism pe alocuri exagerat din partea mai multor echipe, dupa cum urmeaza:
Ferrari si McLaren vor sa-i depaseasca pe Red Bull Racing
Mercedes GP vrea sa intre in careul de asi alaturi de cele trei echipe de mai sus
Renault vrea sa-i devanseze pe cei de la Mercedes
Force India vrea sa depaseasca Renault.
Concluzie: Force India vrea sa lupte pentru titlul mondial cu Red Bull Racing.
In toata aceasta lume “nebuna”, exista insa si o exceptie: Fernando Alonso a reprezentat oaza de normalitate in Formula 1 in acest debut de sezon. Intotdeauna a vorbit frumos despre rivali, indiferent ca a fost vorba despre Massa, Hamilton sau, mai ales, Schumacher, chiar si atunci cand presa forta obtinerea unei declaratii razboinice,.
Poate ca cei din ligile mai mici ar trebui sa ii urmeze exemplul. Am avea un sport mai putin spectaculos in vorbe, dar un pic mai inteligent.
Pentru cei care sunt nemultumiti de “poluarea fonica” din timpul curselor de Formula 1 de pe TVR 1, Red Bull Racing a pregatit un clip video generat pe computer in care Sebastian Vettel si Mark Webber lupta pentru victorie.
Fernando Alonso si Michael Schumacher sunt din nou rivali pe circuit pentru prima oara dupa 2006. La conferinta de presa din Bahrain cei doi au ingropat insa securea razboiului si au ras cu pofta, remarca fiind valabila in special in cazul lui Schumi.
Singura intrebare care imi sta insa pe limba este cine va rade la finalul cursei de duminica?
Cateva puncte care evidentiaza directia spre care se indreapta Formula 1:
Sebastian Vettel a spus un mare adevar in cadrul unui interviu acordat publicatiei The Guardian: In Formula 1 nu poti spune intotdeauna ce vrei sa spui. Motivele sunt nenumarate, dar totul se rezuma la imaginea companiilor implicate in competitie si, implicit, la bani.
La plecarea din Formula 1 cu destinatia WRC, Kimi Raikkonen a evidentiat acelasi lucru: nu putea spune lucrurilor pe nume si, mai mult, F1 s-a transformat intr-un show in care prestatiile de pe circuit coboara pe plan secund.
Punctul 2 este evidentiat si de presa de specialitate: Craig Scarborough, unul dintre cei mai buni specialisti de Formula 1 pe problema de tehnica, a incetat colaborarea cu publicatia Autosport si a pornit la drum ca freelancer (asta ca sa nu credeti ca a plecat pentru o oferta mai buna). Motivele exacte ale despartirii nu sunt cunoscute, dar daca si una dintre publicatiile renumite de Formula 1 ia astfel de decizii inseamna ca ceva nu este in regula.
Da, Formula 1 este o afacere, dar este regretabil ca spectacolul banilor a devenit mai important decat spectacolul de pe circuit. Sau tocmai lipsa spectacolului pe pe pista a dus incet-incet la acest spectacol nefiresc al banilor? Hmm…
In postul in care vorbeam despre noua editie de F1 Champ si-au facut aparitia cateva comentarii acide referitoare la decizia noastra de a-l “scoate la inaintare” pe Michael Schumacher in bannerul care promoveaza managerul de F1.
Am fost surprins pentru ca, asa cum am mentionat si intr-un comentariu, revenirea lui Schumi in Formula 1 este unul dintre cele mai importante evenimente pentru sezonul 2010. Fie ca ne place, fie ca nu ne place Schumacher, trebuie sa acceptam acest lucru.
Cea mai buna dovada in acest sens este comparatia intre Schumacher si Juan Manuel Fangio realizata de Mercedes GP in clipul de mai jos:
Da, Schumi si Fangio au pilotat in epoci complet diferite si este imposibil sa spui care dintre cei doi este mai buni. Dar Schumacher a fost primul pilot care a reusit sa doboare recordul celor 5 titluri cucerite de Fangio. Si asta dupa 43 de ani (!)
Cum a reusit sa ajunga la o astfel de performanta stim foarte bine, dar are prea putina relevanta. Istoria nu tine cont de conjunctura, ci doar de cifre.
Mai tineti minte clipul publicitar realizat de BBC Sport pentru sezonul 2009? Ei bine, se pare ca si finlandezii se pricep sa faca reclame bune pentru Formula 1.
Chiar daca Heikki Kovalainen nu este neaparat cea mai buna alegere (evident, a fost ales pentru ca este singurul finlandez din competitie), realizarea celor de la MTV3 merita 48 de secunde din viata.
Postat de Daniel Popescu in Kimi Raikkonen pe February 15th, 2010
Kimi Raikkonen a debutat in acest weekend in Campionatul Mondial de Raliuri cu o clasare pe locul 30 in Raliul Suediei.
Desi este un rezultat modest pentru un pilot care concureaza cu aceeasi masina pe care o utilizeaza si Sebastien Loeb, trebuie sa remarcam ca finlandezul a stabilit al saselea timp intr-o proba speciala si, de cele mai multe ori, s-a “invartit” pe locurile 8-12 in celelalte probe speciale.
Probabil insa ca rezultatele brute nu ne ofera o imagine completa asupra diferentelor dintre Kimi Raikkonen, pilotul de raliuri, si Kimi Raikkonen, pilotul de Formula 1, asa ca m-am gandit sa apelez la cateva imagini reprezentative din Raliul Suediei.
In Formula 1, Raikkonen trebuia sa se urce in cockpit si sa piloteze pe un “un cerc” cu lungimea de 4-5 km. In cazul unui accident, iesea rapid din monopost si era preluat de comisarii de circuit intr-o masina pentru a fi dus in garajul Ferrari, acolo unde se relaxa de multe ori cu cate o inghetata.
In WRC, Raikkonen a constatat pe propria piele ca trebuie sa se descurce singur in orice situatie. Dupa ce a lovit o gramada de zapada si a ramas blocat pe traseu in PS 6, finlandezul a fost nevoit sa puna mana pe sapa la propriu si sa-si deszapazeasca masina.
Renault F1 in 2009: Nelson Piquet Jr. dezvaluie ca a produs un accident in mod intentionat in cursa din Singapore din 2008 pentru a favoriza victoria lui Fernando Alonso. Flavio Briatore, seful si cel mai important om din structura echipei, este fortat sa demisioneze. Aceeasi soarta o are Pat Symonds, unul dintre cei mai reputati ingineri din F1. In lumina scandalului, ING si Mutua Madrilena anunta ca renunta la sponsorizarea Renault cu efect imediat. Fernando Alonso semneaza cu Ferrari. Constructorul francez vinde 75% din actiunile echipei omului de afaceri luxemburghez Gerard Lopez.
Renault avea nevoie de o schimbare majora dupa un an pe care probabil toti cei care lucreaza la Enstone vor sa-l uite cat mai repede. Iar ceea ce am vazut cu totii in 31 ianuarie demonstreaza ca francezii vor sa mearga intr-o directie noua.
Fara indoiala, alegerea culorilor galben si negru pentru monopost este o decizie excelenta. Revenirea la culorile traditionale din anii ‘70-’80 a fost primita cu un ropot de aplauze de fani, reactiile de pe Twitter fiind de-a dreptul elocvente in acest an. Nici nu este de mirare, intrucat in ultimii trei ani Renault a castigat fara drept de apel titlul neoficial de cel mai urat monopost din cauza alaturii culorilor alb, rosu si portocaliu.
Improspatarea continua cu o linie complet noua de piloti la toate nivelurile. Francezii devin gazda unui amalgam de nationalitati care, culmea, sunt extrem de putin reprezentate in F1: un polonez, un rus (primul din istoria F1), un belgian, un ceh si un chinez. Mai stiti voi vreun pilot cu o astfel de nationalitate in F1?
Nu in ultimul rand, Renault si-a relansat site-ul oficial, iar acum pagina arata mult mai bine. Adaugati la asta interactiunea cu utilizatorii pe Twitter, Facebook si YouTube si aveti dovada ca Renault tocmai si-a improspatat imaginea.
Iar acesta este inca un motiv pentru ca sezonul 2010 promite sa fie unul dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani.