Daniel Popescu

Ca de obicei, ziua de luni de după o cursă de Formula 1 este foarte plină cu informaţii, motiv pentru care astăzi voi fi scurt.

După ce am lecturat declaraţiile celor 5 pretendenţi la titlul mondial, afirmaţiile făcute de 2 dintre ei despre modul în care pot cuceri titlul în 2010 contrastează puternic şi, cred eu, demonstrează încă o dată mentalitatea acestora.

Mark Webber, locul 1 în clasamentul general cu 220 de puncte: “Trebuie să câştig curse din nou şi sunt încrezător că pot face asta.”

Fernando Alonso, locul 2 în clasamentul general cu 206 puncte: “Încă mai cred că trei podiumuri vor fi suficiente (n.r – pentru a câştiga titlul).”

Din ciclul “Ce mai inventează ziariştii când nu au subiecte”, cotidianul Bild titrează joi că Michael Schumacher a primit un ultimatum conform căruia, dacă nu va obţine rezultate bune în 2011, va fi concediat.

Şi cum orice jurnalist a învăţat că o declaraţie întăreşte informaţia prezentată, articolul este îmbogăţit cu o afirmaţie a lui Ross Brawn potrivit căreia el nu este mulţumit că Schumi este bătut de Nico Rosberg. Dar, cel mai important, declaraţia lui Brawn nu are nicio legătură cu ipoteza lansată de Bild.

Evident, o astfel de poveste nu-şi putea găsi locul pe Automarket. Cel mai bun argument este că obiectivele pentru sezonul 2011 vor fi trasate abia la începutul anului viitor, nu cu patru curse înainte de finalul sezonului 2010. Nu în ultimul rând, o reziliere de contract se poate face doar prin respectarea anumitor articole din contract, şi fiţi siguri că Schumi are câteva clauze mai “speciale” prinvind îndepărtarea sa forţată de la echipă.

Ce mi se pare însă mai grav este ca o astfel de ştire a ajuns pe fluxul celei mai importante (singura?!) agenţii de presă din România, Mediafax, iar de aici va ajunge în toate publicaţiile tipărite şi online care au pagini de sport, pentru că numele lui Schumi vinde.

Este adevărat, Mediafax a relatat ştirea cu profesionalism, indicând că este vorba despre o ipoteză lansată de Bild fără că sursele de informare să fie precizate. Problema este că publicaţiile preiau trunchiat informaţia şi tind să elimine pasajele esenţiale, aşa cum face, de exemplu, Gazeta Sporturilor.

Eu zic că povestea asta este doar o păcăleală, chit ca ziua de 1 aprilie este departe.

Mai ţineţi minte perioada “Felipe Baby” în care Massa era elementul central al Scuderiei Ferrari? Aşa cum era simplu de anticipat, venirea lui Fernando Alonso în locul lui Kimi Raikkonen a schimbat radical strategia, totul culminând cu ordinele de echipa din Germania. Că brazilianul a devenit un simplu “valet” care trebuie să-i facă pe plac “regelui” Alonso este clar, însă se pare că Massa a început să deranjeze chiar şi în această ipostază.

Luca di Montezemolo, capo di tutti i capi la Ferrari, afirmă voalat că Massa a dezamăgit în ultimele 4 curse. Ironia face ca aceste 4 curse să fie exact cele care au urmat Marelui Premiu al Germaniei, însă o analiză sumară a rezultatelor m-a pus serios pe gânduri.

Concret, în ultimele 4 curse, Alonso a câştigat 68 de puncte, iar Massa 43 de puncte. Asta înseamnă că, matematic vorbind, Alonso a adus cu 58% mai multe puncte pentru Ferrari decât Massa.

Totuşi, dacă luăm în calcul ultimele 5 curse cu rezultatul care ar fi trebuit înregistrat în Germania (Massa – locul 1, Alonso – locul 2), lucrurile tind să se schimbe. Alonso a acumulat 86 de puncte, iar Massa 68. Adică Alonso a câştigat cu “doar” 26% mai multe puncte decât Massa. În plus, trebuie luat în calcul faptul că Massa a plecat ultimul în cursa din Singapore din cauza unor motive independente de el, iar un loc pe podium ar fi schimbat şi mai mult situaţia în favoarea sa.

Nimeni nu poate nega că Alonso este mai bun decât Massa, dar reacţia lui Montezemolo la adresa brazilianului este exagerată. Cu excepţia cazului în care ni se pregăteşte ceva…

Schumacher se va retrage la sfârşitul sezonului! Schumacher trebuie concediat!

De câteva săptămâni, Eddie Jordan reuşeşte să ţină prima pagină a site-urilor de Formula 1 cu opiniile sale legate de cariera lui Michael Schumacher. Foarte bine, dreptul la libera opinie există pentru fiecare dintre noi, cu atât mai mult pentru un personaj care a avut propria sa echipă în competiţie.

Totuşi, de aici şi până la a-l critica în mod obsesiv pe cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 pe baza expunerii mediatice pe care ţi-o oferă BBC este cale lungă. Am înţeles, Jordan nu-l înghite pe Schumacher şi declaraţiile sale se potrivesc perfect cu zvonurile privind potenţiala sa retragere.

Însă după umila mea părere, Schumacher ar trebui lăsat în pace. În fond, hai să fim serioşi şi să ne întrebăm cu ce ne-a deranjat Schumacher prin revenirea sa în Formula 1? Tocmai din cauza rezultatelor modeste, germanul a apărut rar pe ecranele televizoarelor şi au fost curse întregi în care nu a ieşit în evidenţă deloc. De câte ori l-aţi văzut pe TV în cursa din Singapore? Exact asta spuneam şi eu.

Pe de altă parte, cunosc multe persoane pentru care Marele Premiu al statului Bahrain din martie 2010 a fost prima cursă de Formula 1 vizionată cap-coadă după 4 ani. Aţi ghicit, pentru simplul motiv că neamţul era prezent pe grila de start.

Nu am fost niciodată fanul lui Schumacher. Dar sincer vă spun că am fost dezamăgit când germanul a pierdut prima poziţie în prima sesiune de antrenamente libere din Singapore în ultimele secunde. Pentru că toată presa ar fi titrat că “Schumacher a fost cel mai rapid”, la fel ca în vremurile bune ale germanului.

Despre cum mi-a demonstrat Alonso că m-am înşelat

Cu ceva mai puţin de o lună în urmă l-am luat peste picior pe Fernando Alonso pentru declaraţiile sale optimiste cu privire la titlul mondial, pe care la momentul respectiv le-am considerat rupte de realitate.

Au trecut doar două curse dintre cele şase care mai erau de disputat în acel moment şi iată că situaţia s-a schimbat brusc: Alonso a câştigat cursele din Italia şi Singapore şi s-a apropiat la numai 11 puncte de prima poziţie, reducând astfel diferenţa cu nu mai puţin de 30 puncte!

Nu credeam că Alonso va fi capabil de o asemenea revenire. Nu pentru că spaniolul nu şi-a demonstrat talentul, ci pentru că Ferrari era recunoscută ca o echipă mediocra pe circuite cu forţa de apăsare aerodinamică ridicată. Iată însă ca inginerii de la Maranello şi-au făcut temele şi i-au învins la mustaţă pe cei de la Red Bull, lăsându-i undeva în spate pe rivalii de la McLaren. Iar Alonso l-a egalat pe Webber în clasamentul victorii, amândoi având acum câte patru.

Din acest moment, predicţiile sunt şi mai dificil de făcut, iar în ultimele patru curse pentru fiecare dintre cei cinci piloţi aflaţi în lupta va fi crucial să obţină cât mai multe puncte.

Grand Slam-ul lui Alonso din Singapore

Un lucru mai puţin mediatizat după cursa din Singapore este că Alonso a devenit primul pilot care reuşeşte un Grand Slam după şase ani: pole position, victorie, fastest lap şi lider în fiecare tur al cursei. Este încă o dovadă a superiorităţii Ferrari din acest weekend, chiar dacă trebuie să luăm în calcul şi oportunităţile extrem de limitate de depăşire de pe Marina Bay.

De altfel, deloc surprinzător, precedentul Grand Slam a fost realizat de Michael Schumacher în Marele Premiu al Ungariei din 2004, pe un circuit recunoscut de asemenea pentru lipsa de depăşiri.

Unul dintre cele mai controversate momente ale cursei relativ lipsită de spectaculozitate de la Monza a fost cel în care Mark Webber l-a depăşit pe Sebastian Vettel.

Aflat pe locul şapte, germanul a raportat o aparentă defecţiune la motor şi a încetinit vizibil timp de câteva viraje. Aflat imediat în spate, coechipierul său Mark Webber l-a depăşit cu uşurinţa şi, personal, mă aşteptam ca Vettel să fie depăşit după câteva tururi şi de Schumacher, care avea de recuperat câteva secunde bune.

În mod suspect, Vettel a revenit la ritmul iniţial şi a reuşit să reducă diferenţa faţă de Webber, sporindu-şi avansul fată de Schumacher la peste cinci secunde. Problema la motor (despre care ulterior Red Bull a afirmat că a fost de fapt o blocare temporară a unei plăcuţe de frâne) a dispărut miraculos.

De aici s-au născut inevitabil numeroase speculaţii, inclusiv comentatorii BBC întrebându-se în direct dacă nu cumva Red Bull a apelat la ordine de echipă pentru a maximiza şansele la titlu ale lui Webber. Dacă a fost într-adevăr un ordin de echipă, trebuie să spun “jos pălăria” pentru modul ingenios în care Christian Horner a gestionat problema.

Totuşi, înclin să cred că Vettel a avut într-adevăr o defecţiune tehnică la monopost, din cel puţin trei motive:

• Vettel părea efectiv disperat când şi-a anunţat inginerul de cursa despre defecţiune. Cine a văzut cursa nu poate nega acest lucru.

• Diferenţa dintre locurile şapte şi opt, cele pentru care au făcut schimb Vettel şi Webber, este de numai două puncte. Două puncte care pot fi esenţiale pentru titlu, dar două puncte pentru care nu cred că o echipă ar risca să repete istoria Ferrari din Germania la patru zile după verdictul FIA.

• Red Bull a avut numeroase probleme de fiabilitate la începutul anului, inclusiv cu motoarele şi frânele. Astfel, defecţiunea din Italia ar intra fără probleme în această categorie.

Deşi anticipam că Ferrari va rămâne fără cele 43 de puncte câştigate în Germania, trebuie să recunosc că m-am înşelat. Toată lumea este de acord că Ferrari a utilizat ordine de echipă la Hockenheim, însă realitatea este că Jean Todt are dreptate când spune că nu există suficiente dovezi.

Înainte de a arunca cu roşii prin intermediul comentariilor, să mă explic: FIA ar fi creat un precedent periculos dacă ar fi penalizat Ferrari. Gândiţi-vă numai la faptul că orice mesaj radio intre pilot şi echipă ar fi urmat să fie interpretat ca ordin de echipă, inclusiv celebrele “save fuel” sau “take care about tyres”. Ar fi ieşit un haos în urma căruia Formula 1 s-ar fi mutat în Place du Concorde, iar evenimentele de pe circuit ar fi devenit irelevante.

CUM SE VOR LEGALIZA ORDINELE DE ECHIPĂ

Pe de altă parte, recomandarea de a revizui regulamentul are, în opinia mea, un scop precis: legalizarea ordinelor de echipă. Cel mai probabil, regulamentul va arăta în genul: “Ordinele de echipă sunt interzise, cu excepţia cazurilor în care acestea nu influenţează rezultatele altor echipe”. Cu alte cuvinte, ordinele de echipa vor fi permise întotdeauna, pentru că niciodată acestea nu vor influenţa rezultatele altor echipe. Logic, din moment ce ordinUL de echipă poate exista doar între doi piloţi aflaţi pe locuri consecutive în clasamentul cursei.

ALONSO, CURAT CA LACRIMA

Nu în ultimul rând, nu pot să nu remarc cum Fernando Alonso are abilitatea de a rămâne curat ca lacrima în ciuda tuturor controverselor în care a fost implicat:

• nu a ştiut nimic despre scandalul de spionaj dintre McLaren şi Ferrari din 2007

• nu a ştiut nimic despre scandalul Crashgate din Singapore 2008

• nu a ştiut nimic despre ordinele de echipa din Germania 2010

Alonso nu a ştiut niciodată nimic. Poate că şi acesta este un motiv pentru care nu a mai cucerit niciun titlu mondial din 2006.

Miercuri este o zi importantă pentru Ferrari, dar şi pentru Formula 1 în general. Indiferent de decizia pe care o va lua Consiliul Mondial al FIA, aceasta va marca un precedent care va fi speculat (sau nu, după caz) de celelalte echipe:

• Dacă Ferrari va fi pedepsită într-un fel sau altul pe baza mesajelor codificate, precedentul va fi că orice mesaj transmis de ingineri cu privire la abilităţile pilotului sau de natură tehnică poate fi interpretat ca ordin de echipă.

• Dacă Ferrari nu va primi niciun fel de pedeapsă, precedentul va fi cel puţin la fel de periculos: oricine va putea transmite mesaje codificate pentru a institui ordine de echipă (ceea ce, să fim serioşi, deja se întâmplă).

Cu alte cuvinte, Consiliul Mondial al FIA se afla în faţa unei decizii dificile care ar putea avea implicaţii majore asupra modului în care echipele vor aborda in viitor strategiile de cursă.

Personal, înclin să cred că FIA va descalifica Ferrari din cursă de la Hockenheim, în timp ce Alonso şi Massa îşi vor păstra punctele. Justificarea va fi că, pe de o parte, mesajele dintre Smedley şi Massa indica ordine de echipă (mai ales regretele inginerului pentru pilot) şi, pe de altă parte, că piloţii au fost obligaţi să respecte indicaţiile angajatorului.

În aşteptarea verdictului care va fi publicat spre finalul zilei de miercuri, vă invit să anticipaţi care va fi decizia Consiliului Mondial al FIA in sectiunea de comentarii.

Dacă aruncaţi o privire asupra celor mai importante recorduri din Formula 1, Michael Schumacher domină clasamentul în cele mai multe categorii. Totuşi, există un anumit record care nu aparţine septuplului campion mondial, ci chiar fostului său coechipier de la Ferrari, Rubens Barrichello.

Ştim cu toţii ca brazilianul a participat duminică în cel de-al 300-lea Mare Premiu al carierei, motiv pentru care am aruncat o scurtă privire asupra statisticilor sale.

Cel mai interesant aspect pe care l-am găsit a fost acela că Barrichello a participat în 36% din numărul total de 833 de curse din istoria Formulei 1. Chiar dacă pare incredibil, este cât se poate de adevărat, din două mari motive: în primul rând, brazilianul este în prezent la sezonul cu numărul 18 în Formula 1, iar competiţia are o vechime de 60 de ani; în al doilea rând, sezoanele din anii 1950-1960 au avut în general intre sapte-nouă curse, comparativ cu cele 17-19 din ultimul deceniu.

Referitor la confuziile legate de numărul real de curse în care a participat Barrichello în Formula 1, merită să fac precizarea că, din diverse motive, Barrichello nu a luat startul în Belgia 1998, Spania 2002 şi Franta 2002. Că sunt 297, 298 sau 300 de curse contează prea puţin. Oricum, brazilianul va avea cel puţin 300 de curse în Formula 1 până la finalul anului şi este greu de crezut că acest record va fi doborât prea curând.

Nu ştiu ce rezultate a avut Fernando Alonso la matematică în liceu, dar ştiu că nu prea se pricepe la procente. Spaniolul susţine de câteva săptămâni că are 50% şanse să câştige titlul mondial, pe principiul “pot să câştig sau pot să nu câştig”.

Ignorând situaţia practică din clasament şi mergând strict pe principiul matematic, şansele teoretice ale unui pilot de a câştiga titlul se calculează foarte simplu, în funcţie de numărul total al piloţilor care au şanse matematice să obţină această performanţă.

Cu şase curse înainte de finalul sezonului şi, implicit, cu 150 de puncte pe masă, există 10 piloţi care au posibilitatea teoretică de a deveni campioni, ultimul pe această listă fiind nimeni altul decât Michael Schumacher. Cu alte cuvinte, din punct de vedere teoretic, şansele lui Alonso la titlu sunt de 10%.

Dacă acceptăm ideea ca numai primii cinci piloţi au şanse reale la trofeu, atunci Alonso are 20% şanse la victorie, nicidecum 50%. 50% va avea când vor mai fi doar doi piloţi în cursa pentru trofeu.

PS: A nu se înţelege că minimalizez şansele la titlu ale lui Alonso. Chiar dacă diferenţa de 41 de puncte fata de Hamilton pare uriaşa, ea se poate remonta în numai două curse, dacă este ajutat şi de rezultatele slabe ale rivalilor. Nu uitaţi că vorbim de un nou sistem de punctare, în care diferenţele de puncte dintre piloţi sunt mai puţin relevante decât în anii precedenţi.