Ce urmează pentru Schumacher?
Michael Schumacher are în faţă o decizie dificilă în privinţa viitorului său în Formula 1. După ce timp de câteva luni s-a gândit dacă să semneze prelungirea contractului cu Mercedes sau să se retragă pentru a doua oară, germanul are acum în faţă probabil câteva luni în care trebuie să decidă dacă concurează pentru Sauber sau agaţă încă o dată casca în cui.
Datele problemei se pun cu totul altfel în acest moment, atât din punct de vedere sentimental, cât şi din punct de vedere practic.
Argumente pentru un contract cu Sauber
Când îţi petreci 20 de ani în Formula 1, câştigi şapte titluri mondiale şi dobori record după record este greu ca cineva să-şi aducă aminte de unde ai plecat. Dar adevărul este că, înainte de a debuta în Formula 1, Schumacher a concurat în World Sportscar Championship pentru echipa unui tip pe nume Peter Sauber. Exact acelaşi tip care, spun zvonurile, a contribuit cu 150.000 de dolari pentru a-l convinge pe Eddie Jordan să-i ofere un loc în cockpit la debutul în Formula 1 din acel Mare Premiu al Belgiei din 1991.
Prin urmare, pentru Schumacher, un contract cu Sauber ar reprezenta probabil şi un gest de mulţumire pentru omul care a jucat un rol atât de important în cariera lui.
Iar pentru Sauber… ei bine, pentru Sauber ar reprezenta probabil cea mai bună afacere. Gândeşte-te numai la câţi bani ar putea aduce Schumacher la echipă prin intermediul sponsorilor, o sumă mai mare chiar şi decât cea adusă de Sergio Perez prin Telmex. Iar după perioada dramatică de la finalul anului 2009 după retragerea celor de la BMW, lui Peter Sauber i-ar prinde bine o perioadă de stabilitate financiară.
Argumente în favoarea retragerii
Presupunând că Schumacher decide să-şi continue cariera în Formula 1, principalul semn de întrebare va fi chiar cel legat de Sauber.
Din 1996 şi până în prezent (evident, cu excepţia celor trei sezoane petrecute pe bară), Schumacher a concurat doar pentru echipe sprijinite puternic din spate de un constructor: Ferrari şi Mercedes.
Echipele independente, aşa cum a fost Sauber încă din 1993 cu excepţia celor patru sezoane de “ocupaţie” germană, au un mod de lucru complet diferit, în special din cauza bugetului semnificativ mai mic. Astfel de echipe nu-şi permit să investească resurse financiare pentru îmbunătăţirea permanentă a monopostului (de regulă, există câteva linii generale precise în această direcţie), nu au resurse să copieze instant o nouă tehnologie (cazul elocvent este refuzul Sauber de a copia sistemul DDRS), nu au resurse să să adapteze rapid schimbărilor de situaţie.
Vei spune că Schumacher aduce bani prin sponsori şi problema este rezolvată. Nu este însă nici pe departe aşa, mai ales că monopostul Sauber pentru 2013 este deja în stadiu avansat de dezvoltare, iar designul şi structura unui monopost de competiţie nu pot fi schimbate peste noapte.
Pe de altă parte, o echipă indepedentă lucrează altfel decât una sprijinită de un constructor. Există alte reguli şi alte principii pe care Schumacher ar trebui să le respecte. Prin urmare, Schumacher ar avea nevoie de timp pentru a se adapta la o echipă precum Sauber, iar un singur sezon nu ar fi suficient în acest sens. Iar Schumacher ştie foarte bine acest lucru.
Concluzie
Intuiesc că Schumacher va alege Sauber doar dacă are determinarea de a rămâne în Formula 1 pentru cel puţin încă trei ani, pentru a putea începe un nou proiect pe care să-l crească gradual.
Este însă Schumi suficient de motivat pentru a garanta acum prezenţa în Formula 1 pentru încă trei ani? Mai ales în contextul semi-eşecului cu Mercedes, înclin să cred că nu. Înclin să cred că ne vom mai bucura de pilotul de Formula 1 Michael Schumacher doar şase curse…