Hamilton a intrat din nou in atentia presei, de data aceasta in urma unei prezentari pentru McLaren.
Si nu vorbim despre o actiune legata de sporturile cu motor, ci de o prezentare de moda!
De fapt, despre prezentarea unor noi perechi de pantofi comercializati de McLaren.
Interesant este ca in niciuna dintre fotografiile oficiale Hamilton nu este prezentat purtand acesti pantofi, ci tinandu-i in maini.
Nu stim care este motivul, dar am fi curiosi cum ar alerga Hamilton cu acesti pantofi daca ar fi fugarit de Alonso
In timp ce rasfoiam site-urile de statistici despre Formula 1, am gasit cateva lucruri foarte interesante.
Marele Premiu al Germaniei din acest sezon a consemnat cel mai tanar podium din istoria Formula 1. Astfel, varsta medie a pilotilor care au urcat pe podium a fost de 24 de ani, 7 luni si o zi. Protagonistii au fost Hamilton, Piquet si Massa. Acest record este cu numai 11 zile mai bun decat precedentul, stabilit in 2003 in Ungaria.
Timo Glock a devenit in Ungaria al 12-lea pilot care a urcat pe podium in acest sezon. Totodata, pilotul Toyota a devenit al 12-lea german care termina o cursa de F1 in primii 3.
Si tot in Ungaria, McLaren a reusit pentru prima oara in 2008 sa monopolizeze prima linie a grilei de start in calificari. Anul trecut, ei au realizat acest lucru de 5 ori.
S-a mai risipit o dilema pentru sezonul 2009: Kova ramane la McLaren!
Indraznesc sa spun ca alegerea celor de la McLaren este una foarte riscanta. Kova nu a demonstrat aproape nimic in acest an, a terminat o singura data pe podium si de patru ori pe locul 5! Este prea putin pentru o echipa care vrea sa lupte an de an pentru ambele titluri mondiale.
Dovada o aveti in clasamnetul constructorilor, acolo unde McLaren este doar pe locul 3 desi Hamilton este intr-o forma de zile mari de doua curse incoace.
Si daca tot nu sunteti convinsi, aflati ca Kova a contribuit cu numai 32% la punctajul echipei sale. Cu alte cuvinte, Hamilton are o eficacitate de peste doua ori mai mare.
Si atunci, de ce ramane Kova la McLaren? Poate pentru ca Hamilton sa aiba cale libera la titlul mondial si sa nu fie incurcat de propriul sau coechipier…
Hamilton a avut ocazia sa piloteze din nou un kart, si nu oricum ci pe ploaie.
Evenimentul a avut loc in India, acolo unde englezul a incercat sa promoveze imaginea Formulei 1.
Iata deci ca, dupa cursa pe ploaie de la Silverstone, Hamilton a avut ocazia din nou sa piloteze pe o pista uda si sa-si arate calitatile in fata a mii de indieni.
Lupta pentru titlul mondial este mai echilibrata ca oricand. Hamilton, Massa, Raikkonen sau Kubica? Toti patru au sanse reale la titlu, insa numai unul dintre ei va fi campion mondial. Sa-i luam pe rand:
Hamilton: Presa britanica l-a ridicat in slavi dupa victoria de senzatie de la Silverstone. Totusi, sa nu uitam ca englezul o comite exact cand te astepti mai putin. Daca va continua sa faca greseli in curse va pierde puncte pretioase, iar asta l-ar putea costa mult la final.
Massa: In timpul cursei de la Silverstone ma intrebam cum reusise brazilianul sa se catere pe primul loc. Greu de spus dupa cursa pe care am vazut-o cu totii duminica. Probabil a fost pilotul care a pierdut de cele mai multe ori controlul volanului. Si inca ceva: cand Webber depasea pilot dupa pilot intr-o cursa de revenire pana la jumatatea plutonului, Massa se chinuia cu un Force India din fata lui. Macar nu a stat o cursa intreaga in spatele lui, cum a fost cazul in celebrul duel cu Sato.
Raikkonen: Vine dupa o perioada destul de modesta. Nu a mai castigat de 6 etape, iar la Silverstone a fost tradat de strategia echipei. Ma astept insa ca finlandezul sa revina si sa inceapa din nou sa castige. Chiar daca stiu ca pe podium nu va zambi deloc.
Kubica: Atuul sau este constanta. Probabil va mai termina pe podium de cateva ori, insa este putin probabil sa lupte pentru titlu pana in ultima cursa.
Concluzii? Doar una. Anticipez o lupta Hamilton – Raikkonen pana in ultima cursa.
Hamilton a participat in weekendul care tocmai a trecut la un eveniment promotional organizat de Boss.
De data asta englezul nu s-a urcat la volanul unui monopost, ci… la bordul unui yacht.
La finalul aventurii, englezul a spus ca yachtingul are multe in comun cu Formula 1. Din pozele de mai jos nu prea reiese asta, dar cine stie?
Felipe Massa este pus pe fapte mari in acest sezon.
Dupa primele doua curse, brazilianul nu avea niciun punct si presa il dadea deja afara de la Ferrari chiar inainte de finalul sezonului.
Ce s-a intamplat in urmatoarele sase curse stim deja cu totii: Massa a castigat 3 Mari Premii, fiind liderul clasamentului si pilotul cu cele mai multe victorii in acest an.
Modul in care a castigat la Magny Cours este mai putin relevant, pentru ca pana la urma ceea ce conteaza este rezultatul final. Iar Massa a adus 10 puncte din Franta, pe cand Raikkonen doar 8.
Poate ca este prea devreme pentru vedicte, dar Massa pare capabil in acest an sa lupte pentru titlul mondial. O afirmatie care cu doar doua luni in urma ar fi parut hazardata este in prezent cat de poate de obiectiva.
Care sunt rivalii lui Massa la titlu? Raikkonen, un pilot lovit mai mereu de ghinioane si despre care multi spun ca nu mai este la fel de motivat, Hamilton, un pilot care in dese randuri isi compromite cursa din cauza unor greseli personale, si Kubica, care nu pare a avea forta de a lupta constant pentru victorii.
Prin urmare, ce sanse ii acordati lui Massa sa devina campion mondial in acest an?
Cea mai scurta distanta dintre doua puncte este linia dreapta. Si totusi, cand vine vorba de sporturi cu motor, calea de la karturi la Formula 1 poate fi presarata cu multe drumuri ocolitoare.
Pat Symonds ne-a dezvaluit miercuri ca Robert Kubica ar fi putut concura pentru Renault, intrucat facea parte din programul de tinere talente al francezilor. Din motive ce nu au tinut de el, Kubica a fost indepartat din acest program si a fost nevoit sa porneasca pe un alt drum. A reusit si a ajuns la BMW-Sauber.
Cu ceva mai mult de o luna in urma, Patrick Head dezvaluia ca Hamilton a fost la un pas sa semneze cu Williams, britanicul fiind nemultumit de tratamentul lui Ron Dennis.
Sunt doar doua exemple de piloti a caror cariera in Formula 1 ar fi putut avea un cu totul alt sens in absenta acestor factori exteriori. Totusi, ei au reusit, prin munca si talent, sa ajunga in Formula 1 si sa-si masoare fortele in cea mai importanta competite a sporturilor cu motor.
Insa oare toti pilotii tineri si talentati reusesc in cele din urma sa-si indeplineasca visul de a concura in F1? Oare cati dintre pustii teribili din alte competitii nu izbutesc sa-i convinga pe sefii de echipa, din cauza unor factori ce nu depind de ei, ca merita un loc printre cei 22 de combatanti?
De ce a ramas masina lui Hamilton fara aripa fata in primul tur al cursei din Bahrain?
Aceasta este intrebarea la care oficialii McLaren Mercedes au evitat sa raspunda cand au explicat accidentul dintre vice-campionul mondial si Alonso. Camera video amplasata pe monopostul MP4-23 le-a aratat celor de la McLaren ca aripa fata a masinii lui Hamilton era deja cazuta in momentul impactului cu Renault-ul lui Alonso. Pana aici totul este bine.
Insa aceeasi camera de pe bordul masinii a inregistrat, mai mult ca sigur, si modul in care Hamilton si-a deteriorat aripa! Probabil ca oficialii McLaren au vazut doar ce au vrut sa vada, inchizand ochii la celelalte detalii “minore” care ar putea elucida misterul.
In fond, nu este exclus ca aripa fata sa se fi deteriorat tocmai din cauza lui Hamilton, printr-o manevra gresit executata la start sau imediat dupa start. De altfel, acest lucru nu ar constitui tocmai o surpriza, avand in vedere ca protejatul lui Dennis nu ar fi la prima gafa de acest gen.