Echilibru

Acesta este cuvântul care, după toate probabilităţile, va domina Marele Premiu al Coreei de Sud din acest weekend.

Potrivit analizei pe care am realizat-o luând în calcul performantele piloţilor pe cele trei sectoare ale circuitului, în acest moment este practic imposibil de identificat un favorit la victorie.

Pe de o parte, McLaren are un avantaj consistent în primul sector, evidenţiat şi de vitezele de top atinse de Lewis Hamilton şi Jenson Button, însă britanicii se confruntă cu o opoziţie importantă reprezentă de culoarea galbenă a monopostului Renault. Pe de altă parte, Red Bull şi Ferrari sunt superioare în ultimele două sectoare, echipa austriacă având un uşor avantaj asupra italienilor. Concluzia este că, în ansamblu, lupta dintre Webber, Vettel, Alonso, Hamilton şi Button se anunţă una extrem de echilibrată, fapt datorat în mare parte, trebuie să recunoaştem, configuraţiei inedite a circuitului.

Dacă mai era nevoie, acesta este un motiv suplimentar pentru care ar trebui să ne bucurăm că organizatorii au reuşit să construiască la timp circuitul. Chit că acest “la timp” reprezintă de fapt o întârziere de mai bine de două luni, ca să nu mai pomenim nimic de inexistenta infrastructură care a generat numeroase plângeri din partea jurnaliştilor şi nu numai.

Cei 5 care luptă pentru titlu

Oricare ar fi animozităţile dintre ei, Lewis Hamilton, Fernando Alonso, Mark Webber, Jenson Button şi Sebastian Vettel au acceptat să compună o fotografie de grup înainte de Marele Premiu al Coreei de Sud (click pe foto pentru marire).

candidati_titlu_korea

O fotografie care indică cei 5 luptători pentru titlul mondial şi o fotografie care va rămâne în istoria Formulei 1, aşa cum a rămas cea realizată în 1986 de Ayrton Senna, Alain Prost, Nigel Mansell şi Nelson Piquet.

Foto: Ferrari

Mentalităţi de campion

Ca de obicei, ziua de luni de după o cursă de Formula 1 este foarte plină cu informaţii, motiv pentru care astăzi voi fi scurt.

După ce am lecturat declaraţiile celor 5 pretendenţi la titlul mondial, afirmaţiile făcute de 2 dintre ei despre modul în care pot cuceri titlul în 2010 contrastează puternic şi, cred eu, demonstrează încă o dată mentalitatea acestora.

Mark Webber, locul 1 în clasamentul general cu 220 de puncte: “Trebuie să câştig curse din nou şi sunt încrezător că pot face asta.”

Fernando Alonso, locul 2 în clasamentul general cu 206 puncte: “Încă mai cred că trei podiumuri vor fi suficiente (n.r – pentru a câştiga titlul).”

Marginalizarea lui Massa

Mai ţineţi minte perioada “Felipe Baby” în care Massa era elementul central al Scuderiei Ferrari? Aşa cum era simplu de anticipat, venirea lui Fernando Alonso în locul lui Kimi Raikkonen a schimbat radical strategia, totul culminând cu ordinele de echipa din Germania. Că brazilianul a devenit un simplu “valet” care trebuie să-i facă pe plac “regelui” Alonso este clar, însă se pare că Massa a început să deranjeze chiar şi în această ipostază.
Luca di Montezemolo, capo di tutti i capi la Ferrari, afirmă voalat că Massa a dezamăgit în ultimele 4 curse. Ironia face ca aceste 4 curse să fie exact cele care au urmat Marelui Premiu al Germaniei, însă o analiză sumară a rezultatelor m-a pus serios pe gânduri.
Concret, în ultimele 4 curse, Alonso a câştigat 68 de puncte, iar Massa 43 de puncte. Asta înseamnă că, matematic vorbind, Alonso a adus cu 58% mai multe puncte pentru Ferrari decât Massa.
Totuşi, dacă luăm în calcul ultimele 5 curse cu rezultatul care ar fi trebuit înregistrat în Germania (Massa – locul 1, Alonso – locul 2), lucrurile tind să se schimbe. Alonso a acumulat 86 de puncte, iar Massa 68. Adică Alonso a câştigat cu “doar” 26% mai multe puncte decât Massa. În plus, trebuie luat în calcul faptul că Massa a plecat ultimul în cursa din Singapore din cauza unor motive independente de el, iar un loc pe podium ar fi schimbat şi mai mult situaţia în favoarea sa.
Nimeni nu poate nega că Alonso este mai bun decât Massa, dar reacţia lui Montezemolo la adresa brazilianului este exagerată. Cu excepţia cazului în care ni se pregăteşte ceva…

Revenirea lui Alonso

Despre cum mi-a demonstrat Alonso că m-am înşelat
Cu ceva mai puţin de o lună în urmă l-am luat peste picior pe Fernando Alonso pentru declaraţiile sale optimiste cu privire la titlul mondial, pe care la momentul respectiv le-am considerat rupte de realitate.
Au trecut doar două curse dintre cele şase care mai erau de disputat în acel moment şi iată că situaţia s-a schimbat brusc: Alonso a câştigat cursele din Italia şi Singapore şi s-a apropiat la numai 11 puncte de prima poziţie, reducând astfel diferenţa cu nu mai puţin de 30 puncte!
Nu credeam că Alonso va fi capabil de o asemenea revenire. Nu pentru că spaniolul nu şi-a demonstrat talentul, ci pentru că Ferrari era recunoscută ca o echipă mediocra pe circuite cu forţa de apăsare aerodinamică ridicată. Iată însă ca inginerii de la Maranello şi-au făcut temele şi i-au învins la mustaţă pe cei de la Red Bull, lăsându-i undeva în spate pe rivalii de la McLaren. Iar Alonso l-a egalat pe Webber în clasamentul victorii, amândoi având acum câte patru.
Din acest moment, predicţiile sunt şi mai dificil de făcut, iar în ultimele patru curse pentru fiecare dintre cei cinci piloţi aflaţi în lupta va fi crucial să obţină cât mai multe puncte.
Grand Slam-ul lui Alonso din Singapore
Un lucru mai puţin mediatizat după cursa din Singapore este că Alonso a devenit primul pilot care reuşeşte un Grand Slam după şase ani: pole position, victorie, fastest lap şi lider în fiecare tur al cursei. Este încă o dovadă a superiorităţii Ferrari din acest weekend, chiar dacă trebuie să luăm în calcul şi oportunităţile extrem de limitate de depăşire de pe Marina Bay.
De altfel, deloc surprinzător, precedentul Grand Slam a fost realizat de Michael Schumacher în Marele Premiu al Ungariei din 2004, pe un circuit recunoscut de asemenea pentru lipsa de depăşiri.

Evitarea unui precedent

Deşi anticipam că Ferrari va rămâne fără cele 43 de puncte câştigate în Germania, trebuie să recunosc că m-am înşelat. Toată lumea este de acord că Ferrari a utilizat ordine de echipă la Hockenheim, însă realitatea este că Jean Todt are dreptate când spune că nu există suficiente dovezi.

Înainte de a arunca cu roşii prin intermediul comentariilor, să mă explic: FIA ar fi creat un precedent periculos dacă ar fi penalizat Ferrari. Gândiţi-vă numai la faptul că orice mesaj radio intre pilot şi echipă ar fi urmat să fie interpretat ca ordin de echipă, inclusiv celebrele “save fuel” sau “take care about tyres”. Ar fi ieşit un haos în urma căruia Formula 1 s-ar fi mutat în Place du Concorde, iar evenimentele de pe circuit ar fi devenit irelevante.

CUM SE VOR LEGALIZA ORDINELE DE ECHIPĂ

Pe de altă parte, recomandarea de a revizui regulamentul are, în opinia mea, un scop precis: legalizarea ordinelor de echipă. Cel mai probabil, regulamentul va arăta în genul: “Ordinele de echipă sunt interzise, cu excepţia cazurilor în care acestea nu influenţează rezultatele altor echipe”. Cu alte cuvinte, ordinele de echipa vor fi permise întotdeauna, pentru că niciodată acestea nu vor influenţa rezultatele altor echipe. Logic, din moment ce ordinUL de echipă poate exista doar între doi piloţi aflaţi pe locuri consecutive în clasamentul cursei.

ALONSO, CURAT CA LACRIMA

Nu în ultimul rând, nu pot să nu remarc cum Fernando Alonso are abilitatea de a rămâne curat ca lacrima în ciuda tuturor controverselor în care a fost implicat:

  • nu a ştiut nimic despre scandalul de spionaj dintre McLaren şi Ferrari din 2007
  • nu a ştiut nimic despre scandalul Crashgate din Singapore 2008
  • nu a ştiut nimic despre ordinele de echipa din Germania 2010

Alonso nu a ştiut niciodată nimic. Poate că şi acesta este un motiv pentru care nu a mai cucerit niciun titlu mondial din 2006.

Un verdict pentru ordine de echipă

Miercuri este o zi importantă pentru Ferrari, dar şi pentru Formula 1 în general. Indiferent de decizia pe care o va lua Consiliul Mondial al FIA, aceasta va marca un precedent care va fi speculat (sau nu, după caz) de celelalte echipe:

  • Dacă Ferrari va fi pedepsită într-un fel sau altul pe baza mesajelor codificate, precedentul va fi că orice mesaj transmis de ingineri cu privire la abilităţile pilotului sau de natură tehnică poate fi interpretat ca ordin de echipă.
  • Dacă Ferrari nu va primi niciun fel de pedeapsă, precedentul va fi cel puţin la fel de periculos: oricine va putea transmite mesaje codificate pentru a institui ordine de echipă (ceea ce, să fim serioşi, deja se întâmplă).

Cu alte cuvinte, Consiliul Mondial al FIA se afla în faţa unei decizii dificile care ar putea avea implicaţii majore asupra modului în care echipele vor aborda in viitor strategiile de cursă.

Personal, înclin să cred că FIA va descalifica Ferrari din cursă de la Hockenheim, în timp ce Alonso şi Massa îşi vor păstra punctele. Justificarea va fi că, pe de o parte, mesajele dintre Smedley şi Massa indica ordine de echipă (mai ales regretele inginerului pentru pilot) şi, pe de altă parte, că piloţii au fost obligaţi să respecte indicaţiile angajatorului.

În aşteptarea verdictului care va fi publicat spre finalul zilei de miercuri, vă invit să anticipaţi care va fi decizia Consiliului Mondial al FIA in sectiunea de comentarii.

Alonso şi matematica

Nu ştiu ce rezultate a avut Fernando Alonso la matematică în liceu, dar ştiu că nu prea se pricepe la procente. Spaniolul susţine de câteva săptămâni că are 50% şanse să câştige titlul mondial, pe principiul “pot să câştig sau pot să nu câştig”.

Ignorând situaţia practică din clasament şi mergând strict pe principiul matematic, şansele teoretice ale unui pilot de a câştiga titlul se calculează foarte simplu, în funcţie de numărul total al piloţilor care au şanse matematice să obţină această performanţă.

Cu şase curse înainte de finalul sezonului şi, implicit, cu 150 de puncte pe masă, există 10 piloţi care au posibilitatea teoretică de a deveni campioni, ultimul pe această listă fiind nimeni altul decât Michael Schumacher. Cu alte cuvinte, din punct de vedere teoretic, şansele lui Alonso la titlu sunt de 10%.

Dacă acceptăm ideea ca numai primii cinci piloţi au şanse reale la trofeu, atunci Alonso are 20% şanse la victorie, nicidecum 50%. 50% va avea când vor mai fi doar doi piloţi în cursa pentru trofeu.

PS: A nu se înţelege că minimalizez şansele la titlu ale lui Alonso. Chiar dacă diferenţa de 41 de puncte fata de Hamilton pare uriaşa, ea se poate remonta în numai două curse, dacă este ajutat şi de rezultatele slabe ale rivalilor. Nu uitaţi că vorbim de un nou sistem de punctare, în care diferenţele de puncte dintre piloţi sunt mai puţin relevante decât în anii precedenţi.

18 comentarii

Etichete:

Ferrari, ai înţeles mesajul?

Patru puncte de vedere care demonstrează de ce Ferrari nu merita să fie brandul numărul 1 în Formula 1:

1. Cum abordează echipele lupta pentru titlul mondial

Red Bull la Marele Premiu al Turciei
Sebastian Vettel îl acroşează pe Mark Webber în duelul pentru prima poziţie. Germanul abandonează, australianul termină pe locul 3. Red Bull câştigă 15 puncte în loc de 43.

McLaren la Marele Premiu al Turciei
Jenson Button îl depăşeşte pe Lewis Hamilton şi preia conducerea. Hamilton revine şi, după un duel roată la roată în primul viraj, termină pe prima poziţie. McLaren câştiga 43 de puncte în loc de… 43.

Ferrari la Marele Premiu al Germaniei
Felipe Massa îi cedează prima poziţie lui Fernando Alonso după instrucţiunile codificate primite de la boxe. Ferrari câştiga 43 de puncte în loc de… 43.

Concluzie: Respect Red Bull şi McLaren, ruşine Ferrari.

2. Cum au abordat Alonso şi Massa conferinţa de presă

Alonso: Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar la ieşirea din virajul şase l-am văzut pe Massa un pic cam lent şi am încercat să depăşesc.
Massa: Ei bine, nu cred că trebuie să spun ceva despre asta.

Concluzie: Alonso ne face idioţi pe fată, Massa îşi dă seama că toată lumea ştie ce s-a întâmplat de fapt pe pistă la boxe.

ferrari

3. Cum ar fi arătat clasamentul fără ordine de echipă:

Clasament actual:
1. Hamilton 157
5. Alonso 123
8. Massa 85

Clasament fără ordine de echipă:
1. Hamilton 157
5. Alonso 116
8. Massa 92

Concluzie: Ferrari a provocat un scandal uriaş pentru … aproape nimic!

4. În vara anului 2009, când echipele din Formula 1 ameninţau cu organizarea propriului campionat, Alonso declara revoltat că Formula 1 nu mai este un sport, ci o afacere. După prima cursă din acest sezon, Alonso era nemulţumit de lipsa de spectacol din Bahrain.

În 25 iulie 2010, Alonso nu a mai dat doi bani pe spectacol şi a câştigat nemeritat cursa de la Hockenheim. Acelaşi Alonso care în 2007 a fost implicat în scandalul Spygate, iar în 2008 în scandalul Crashgate.

Mda, Ferrari merită să fie cel mai puternic brand din Formula 1.

PS: Vă recomand cu căldură să citiţi transcrierea integrală a conferinţei de presă de la Hockenheim.

Sursa foto: Mantovani

Frustrarea lui Alonso

“Am fost martorii unuia dintre cele mai negre capitole din istoria modernă a Formulei 1″.

“Decizia comisarilor de cursă în privinţa lui Hamilton este de toată jena! Hoţii de la McLaren au revenit la practicile murdare”.

Acestea sunt doar două dintre reacţiile fanilor Ferrari după incidentul cu Safety Car-ul de la Marele Premiu al Europei, pe care Scuderia le-a publicat cu o plăcere debordantă chiar pe site-ul său oficial (!).

La 24 de ore de la petrecerea evenimentului, cred că putem discerne mult mai bine ceea ce s-a întâmplat pe circuit. Pentru cei care au ratat cursa, iată secvenţele incriminate de Ferrari (scuze pentru calitatea precară a imaginii, băieţii de la FOM îşi fac treaba excelent când vine vorba de drepturile de autor):

  • Hamilton a încălcat regulamentul în momentul în care a depăşit Safety Car-ul. Nu exista NICIUN dubiu în această privinţă
  • În momentul în care a trecut peste a doua linie a Safety Car-ului, Hamilton era la câţiva metri în spatele maşinii de siguranţă. În mod aproape sigur, Hamilton şi-a dat seama că este prea târziu pentru a depăşi Safety Car-ul. Cu alte cuvinte, a încălcat regulamentul în mod DELIBERAT
  • Conform regulamentului, Hamilton a primit o penalizare de tip drive-through

Acestea sunt faptele. Unde este manipularea rezultatelor de care vorbeşte Ferrari şi, în special, Fernando Alonso? Hamilton a greşit (mai mult sau mai puţin intenţionat, dar asta este complet irelevant) şi a plătit pentru fapta sa CONFORM regulamentului. Singurul lucru care li se poate imputa comisarilor este ca între săvârşirea infracţiunii şi dictarea penalizării au trecut 10 tururi. 10 tururi în care Hamilton şi-a creat un avans suficient de mare în faţa lui Kobayashi pentru a reveni pe pistă pe locul 2.

Reacţia celor de la Ferrari şi modul în care insista pe această falsă problemă demonstrează cât de mare este frustrarea în sânul italienilor. Alonso a demonstrat din nou cât este de abil şi a reuşit să distragă atenţia de la rezultatele modeste din Valencia către McLaren, iar reacţia pe care a avut-o în cockpit în timpul cursei este mai mult decât elocventă în acest sens.

De mai bine de 24 de ore toată lumea discută despre fapta lui Hamilton, dar nimeni nu spune că Ferrari nu a reuşit să lupte pentru victorie sau să se apropie de performanţele celor de la McLaren şi Red Bull. Nimeni nu spune că McLaren a câştigat cu fix 50% mai multe puncte decât Ferrari în acest sezon şi că, dacă vor continua în acest ritm, cei de la Ferrari se vor autoexclude cât de curând din lupta pentru titlu.