Daniel Popescu

Cursa de la Nurburgring ne-a oferit multe momente interesante şi ne-a ţinut cu sufletul la gură până la final, însă un eveniment mai rar întâlnit a avut loc chiar după trecerea liniei de sosire.

Fernando Alonso a oprit monopostul Ferrari pe circuit imediat după trecerea liniei de sosire din cauza cantităţii limitate de benzină pe care o mai avea în rezervor. Mark Webber a observat acest lucru şi, instinctiv, a oprit monopostul în dreptul spaniolului şi l-a invitat să urce pe maşină pentru a merge împreună spre podiumul de premiere.

A fost un gest care demonstrează că, în ciuda schimbărilor fundamentale din Formula 1 din ultimele decenii, camaraderia rămâne încă în picioare, cel puţin în câteva cazuri concrete. În acelaşi timp, a fost un gest pe care l-am ratat, preocupat fiind de redactarea cronicii de cursă şi de publicarea punctelor în F1 Champ, însă aşa cum a remarcat unul dintre cititori în secţiunea de comentarii acesta nu a fost un gest singular: undeva în trecutul Formulei 1, Nigel Mansell şi Ayrton Senna erau protagoniştii unui moment similar.

Nu a fost greu de identificat episodul: se întâmpla la Silverstone în 14 iulie 1991, adică cu exact 20 de ani şi 10 zile înainte de reconstituirea de la Nurburgring, iar o simplă căutare în arhiva de imagini a celor de la Williams a condus la următorul rezultat:

Pe lângă gestul în sine, între cele două imagini există încă un punct comun. Îl identifică cineva?

Prestaţia neaşteptat de slabă a lui Sebastian Vettel în cursa de la Nurburgring, asezonată cu câteva erori de pilotaj pe care nu le-am mai văzut demult la german, a reaprins discuţiile privind lupta pentru titlu.

‘Roboţelul’ care nu greşea niciodată şi domina cursele din primul până în ultimul tur a cam ruginit în ultimele două curse, însă în realitate dominaţia autoritară din primele opt curse va fi mai mult decât suficientă pentru a-şi păstra trofeul în vitrină. Din trei motive:

• există mai multe echipe care pot învinge Red Bull

Ferrari şi McLaren au progresat vizibil şi deţin un monopost comparabil ca performanţe cu cel al rivalilor de la Red Bull, însă niciuna dintre ele nu este suficient de puternică pentru a domina. Iar faptul că Lewis Hamilton, Jenson Button şi Fernando Alonso sunt capabili să câştige curse vine exact în sprijinul lui Vettel, pentru că cei trei piloţi nu fac altceva decât să-şi ia puncte unul altuia.

Dacă îl introducem în ecuaţie şi pe Mark Webber (cu condiţia ca australianul să-şi rezolve problemele grave pe care le are la start), avem patru piloţi apţi să lupte pentru victorii cu Vettel, ceea ce reduce dramatic şansele ca unul dintre ei să recupereze cele minim 77 de puncte faţă de german.

• monopostul Red Bull este foarte fiabil

Vettel a câştigat titlul mondial anul trecut în ciuda numeroaselor probleme de natură tehnică, însă în 2011 are la dispoziţie un monopost mult mai fiabil, cu care a terminat toate cursele în acest sezon. Iar acest lucru este valabil şi pentru coechipierul său Webber.

• nu vine nimeni din spate

Într-o zi proastă, aşa cum a fost cea de la Nurburgring, Vettel nu poate termina mai jos de locul şase, atât din motivul explicat mai sus, cât şi datorită faptului că nicio altă echipă nu este capabilă să se ridice la înălţimea austriecilor.

Mercedes şi Renault au lupta lor personală pentru locul patru, în timp ce celelate echipe nici nu merită aduse în discuţie. Acest lucru este demonstrat şi de cifre: Vettel a terminat cel puţin pe locul patru în 2011, iar Webber cel puţin pe locul cinci.

Ne place sau nu, Vettel este aproape campion mondial şi în 2011.

Trebuie să ne întoarcem cu mult timp în urmă pentru a identifica un weekend cel puţin la fel de plin de evenimente aşa cum a fost cel de la Silverstone.

Victoria lui Alonso, pe deplin meritată

Nu puţini sunt cei care consideră că Alonso a câştigat exclusiv datorită greşelii de amatori comisă de mecanicii Red Bull la a doua intrare la boxe a lui Vettel, însă cred că este greşit să tragem o astfel de concluzie. Da, misiunea lui Alonso a fost evident uşurată de această greşeală, însă Ferrari a demonstrat din plin în acest weekend că a înregistrat progrese majore.

După ce în calificări a fost la numai o zecime de pole position, Alonso a avut un parcurs foarte bun şi în prima parte a cursei, iar înainte de a doua intrare la boxe era vizibil mai rapid decât Vettel. Înclin să cred că, fără eroarea de la boxe, Alonso ar fi reuşit să-l depăşească pe Vettel pe circuit până la finalul cursei şi să-şi adjudece victoria.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Alonso (la fel ca şi ceilalţi piloţi) ar fi trebuit să utilizeze şi pneurile hard în ultima parte a cursei. Ştim de la Barcelona că monopostul Ferrari nu are deloc aderentă cu pneurile hard, iar acest lucru ar fi reprezentat un avantaj pentru Vettel în finalul cursei.

Webber, numărul doi la Red Bull

În noiembrie 2010, spuneam aici că Red Bull impune respect pentru faptul că nu i-a ordonat lui Vettel să-i cedeze victoria lui Webber în Brazilia într-o cursă aproape decisivă pentru titlu. Cursa de la Silverstone ne-a demonstrat însă că, atunci când trebuie, inclusiv Red Bull apelează la ordine de echipă şi la discursul tipic Ferrari: ‘rezultatul echipei este mai presus de rezultatul pilotului’.

Ce a făcut Red Bull la Silverstone este uşor jenant. Horner justifică ordinul prin prisma accidentului provocat de Vettel la Istanbul în 2010, dar Webber este suficient de matur pentru a nu comite o astfel de greşeală. Era chiar atât de greu să ai încredere în abilitatea lui Webber de a nu produce un incident şi de a-i transmite calm un mesaj de genul ‘esti liber să lupţi pentru poziţie, dar fii atent să nu produci un accident’?

Şi nu în ultimul rând, chiar crede cineva că Vettel ar fi primit ordin să nu-l atace pe Webber dacă poziţiile celor doi erau exact invers?

Patru schimbări de regulament tehnic în 48 de ore

Cred că putem vorbi lejer despre un record absolut în istoria Formulei 1. FIA a demonstrat încă o dată că este o instituţie slabă, incapabilă să gestioneze un regulament tehnic pe care îl schimbă după bunul plac al fiecărui şef de echipă care are ceva de obiectat.

Pe scurt, pentru cei care au pierdut firul: FIA anunţă restricţii pentru sistemul de evacuare începând cu etapa de la Silverstone, după cursa de la Valencia acceptă o concesie pentru Mercedes, vineri acceptă o altă concesie pentru Renault, sâmbătă dimineaţă renunţă la concesia pentru Renault, sâmbătă seară lasă echipele să decidă ce vor să facă, duminică dimineaţă echipele nu ajung la o decizie unanimă, pentru ca, în fine, duminică seară să se ajungă la un deznodământ datorită implicării lui Bernie. Iar toată nebunia a plecat de la faptul că regulamentul tehnic poate fi schimbat în timpul sezonului.

Pentru britanici, Silverstone este emblema calendarului Formulei 1. Poate tocmai de aceea, în 2009 am avut ameninţarea unei competiţii paralele şi controverse despre regulamentul tehnic, în 2010 conflictul ordinelor de echipă de la Red Bull, iar în 2011 o combinaţie între toate.

Oare ce ne aşteaptă la Silverstone în 2012?

Interesul manifestat de Ferrari pentru Jenson Button în perspectiva sezonului 2013 este departe de a fi surprinzător pentru cei care înţeleg strategia pe care se bazează de mulţi ani Căluţul Cabrat.

În primul rând, Ferrari are nevoie de un pilot numărul 1 capabil să joace perfect rolul de lider al echipei. După retragerea lui Michael Schumacher, nici Felipe Massa şi cu atât mai puţin Kimi Raikkonen nu au reuşit să se impună în inimile Scuderiei, astfel că a fost nevoie de aducerea lui Fernando Alonso, care avea deja un istoric de acest gen la Renault.

Problema apare în privinţa ‘locotenentului’. Acesta trebuie să fie un pilot competitiv, capabil să obţină cel mai bun rezultat pentru echipă, însă în acelaşi timp trebuie să accepte şi un rol de pilot numărul doi şi să accepte ca Alonso să fie lăsat să câştige atunci când situaţia o impune. Iar Massa este departe de a fi capabil în ultimii doi ani să obţină victorii sau cel puţin podiumuri atunci când, din diverse motive, Alonso nu concurează în frunte.

În acest context, este firesc să-ţi îndrepţi atenţia spre Jenson Button, chiar dacă nimeni nu ar fi pariat pe el în urmă cu numai trei ani. Titlul mondial cucerit alături de Brawn GP în 2009 a demonstrat tuturor că britanicul este capabil de performanţe atunci când are un monopost competitiv. În plus, în ciuda tuturor criticilor care i-au fost aduse când a semnat cu McLaren, a reuşit să fie la nivelul lui Lewis Hamilton, iar atunci când coechipierul său a avut probleme a ştiut cum să iasă în evidenţă. Prestaţia de la Monte Carlo şi victoria de la Montreal stau mărturie în acest sens.

Nu în ultimul rând, tind să cred că Button este cel mai bun pilot de pe grila de start la alegerea strategiilor câştigătoare în privinţa pneurilor. Probabil calmul său specific îl ajută să ia deciziile potrivite cu mintea limpede, iar Ferrari are nevoie mai mult ca oricând de un astfel de strateg.

Singura întrebare este dacă Button ar accepta să fie ‘locotenentul’ lui Alonso. Probabil că nu în mod public, însă privilegiul de a concura pentru o echipă de talia Ferrari şi posibilitatea de a continua cariera la cel mai înalt nivel vor conta probabil mai mult decât un ordin prin care Alonso să fie lăsat să câştige. Cel puţin aşa simt eu.

Pentru cei care se întreabă de ce Kamui Kobayashi sau Sergio Perez nu sunt pe lista speculaţiilor, răspunsul e relativ simplu: una este să obţii rezultate bune cu un monopost lent şi cu totul altceva să ai performanţe cu o echipă de top atunci când nu ai încă experienţă în Formula 1.

Decizia Scuderiei Ferrari de a-i prelungi contractul lui Fernando Alonso până în 2016 nu a luat pe nimeni prin surprindere, fiind mai degrabă un anunţ banal pe care mulţi îl aşteptau pentru cursa de casă de la Monza.

În schimb, adevărata miză este cine va fi coechipierul său începând din 2013 sau, de ce nu, din 2012 dacă lui Felipe Massa i se va arăta plăcuţa cu Exit cu un an mai devreme. Pentru că, să fim serioşi, şansele brazilianului să-şi prelungească contractul sunt aproape nule.

Răspunsul este unul dificil, în primul rând pentru că Alonso pleacă din start din postura de pilot numărul 1, iar Ferrari are nevoie de un locotenent perfect care să obţină cel mai bun rezultat posibil pentru echipă, adică locul doi, dar să nu facă scandal când nu este lăsat să câştige.

Teoretic, Lewis Hamilton este una dintre cele mai bune opţiuni, însă Ferrari nu vrea să trăiască episodul prin care a trecut McLaren în 2007, iar britanicul în mod cert nu va sta la cutie în fata fostului său coechipier. Sebastian Vettel este de asemenea sub contract cu Red Bull până în 2014, iar Jenson Button şi Mark Webber sunt pe final de carieră.

În acest context, Nico Rosberg poate fi alegerea ideală. Considerat unul dintre cei mai buni piloţi din competiţie, germanul nu a avut niciodată la dispoziţie un monopost capabil de victorii, iar Ferrari îi poate oferi exact această oportunitate. Şi probabil că Rosberg va accepta compromisul de a câştiga curse doar atunci când nu-l încurcă pe Alonso decât să aştepte un van un monopost competitiv de la Mercedes GP.

Nu l-am uitat pe Robert Kubica, cel mai bun prieten al lui Alonso în Formula 1. Polonezul este practic în aceeaşi situaţie cu Rosberg, însă totul depinde de recuperarea sa fizică după accidentul din raliuri.

Nu în ultimul rând, Ferrari are opţiunea unui pilot tânăr, mai puţin experimentat, dar foarte talentat. Aici pot intra fără probleme Kamui Kobayashi sau Sergio Perez, ultimul fiind deja înregimentat la Academia de Piloţi a Scuderiei.

Perioada premergătoare actualului sezon a fost una dintre cele mai liniştite din ultimii ani în privinţa transferurilor, însă vara şi toamna lui 2011 se anunţă de pe acum foarte fierbinţi.

Speculaţiile sunt în toi şi, în mod cert, pe măsură ce ne apropiem de jumătatea sezonului se vor intensifica. Tind să cred că va fi nevoie de o singură mutare oficializată pentru a avea parte de o avalanşă de transferuri în echipele de top şi în cele din plutonul de mijloc.

Speculaţia momentului este că Lewis Hamilton va pleca de la McLaren. Singura destinaţie posibilă este Red Bull Racing, care ar putea avea un loc liber dacă Mark Webber se retrage. Iar dacă australianul continuă în ritmul în care a început sezonul 2011, este greu de crezut că-şi va prelungi contractul pentru 2012.

În spatele scenei se întâmplă însă lucruri interesante la Ferrari. În ediţia tipărită a publicaţiei Autosport din această săptămână există un articol foarte interesant despre situaţia lui Felipe Massa. Brazilianul încearcă să găsească o cale de ieşire de sub tutela lui Fernando Alonso, însă singura echipă care şi-a manifestat interesul pentru el este Renault. Oarecum dubios, întrucât Robert Kubica va reveni până în 2012, iar Vitaly Petrov progresează constant.

Totuşi, dacă mutarea se realizează, Ferrari va avea un loc disponibil, care ar putea fi ocupat, surpriza, de nimeni altul decât Sergio Perez. Mexicanul a avut un debut foarte bun de sezon şi, mult mai important, face parte din Academia de Piloţi Ferrari, argument suficient pentru o mutare spectaculoasă. În plus, nimeni nu ar mai contesta, cel puţin în primul an, statutul de pilot numărul 1 al lui Alonso. Autosport susţine însă că o variantă de rezervă este şi… Webber, dar este greu de spus dacă ar accepta să-şi încheie cariera ca locotenent al lui Alonso. Poate însă că onoarea de a concura pentru o echipă de talia Ferrari pe final de cariera va valora mai mult.

Sunt multe de spus, se vor face multe speculaţii, iar loialitatea piloţilor, atât de trâmbiţată zilele acestea de Hamilton, va fi pusă la îndoială. Practic, în acest moment, Alonso, Jenson Button şi Vettel sunt singurii piloţi de top care ştiu pentru ce echipa vor concura în 2012.

De ani de zile criticăm Formula 1 pentru lipsa depăşirilor. De ani de zile, inginerii încearcă să găsească metode pentru îmbunătăţirea şanselor de depăşire: KERS, aripa fată ajustabilă sau aripa spate ajustabilă sunt doar câteva exemple. Nu degeaba, Adrian Newey spunea cu câteva zile în urmă că noi toţi, de la fani la ingineri, am devenit obsedaţi de depăşiri.

Şi vine cursa din Malaezia, când Alonso şi Hamilton ne oferă spectacol într-unul dintre duelurile
definitorii ale cursei, chiar dacă foştii campioni mondiali nu luptau pentru podium. Se atacă, se depăşesc, se acroşează şi intră la boxe pentru reparaţii. Ce ne-am putea dori ai mult?

Şi totuşi, la câteva zeci de minute după finalul cursei, vine anunţul (şocant, pentru mine): Hamilton şi Alonso penalizaţi cu câte 20 de secunde în clasamentul cursei.

• Hamilton pentru că a schimbat mai mult de o dată traiectoria în timp ce se apăra.

Cu alte cuvinte, comisarii susţin că Hamilton ar fi trebuit să-l lase pe Alonso să-l depăşească, fără să se apere. Eventual, ar fi trebuit să încetinească pe linia dreaptă şi să se refugieze pe partea murdară a pistei, nu-i aşa? Aici, comisarii au respectat o regulă (cretină, dacă mă întrebaţi pe mine) impusă de FIA în 2011: nu ai voie să schimbi traiectoria decât o singură dată când te aperi. Cineva de la FIA a înnebunit, asta e sigur.

• Alonso pentru că l-a acroşat pe Hamilton şi şi-a avariat propriul monopost.

Aici chiar că nu mai înţeleg… Adică tu lupţi pentru poziţie, greşeşti, îţi avariezi monopostul şi intri la boxe, adică pierzi timp preţios, iar la final eşti penalizat de nişte băieţi care stau pe scaune şi se uită pe monitoare. Nu era suficient că a intrat la boxe? Se pare că nu, actul total nebun de a ataca un rival trebuie sancţionat de două ori!

Mai rămâne ca FIA să interzică depăşirile cu desăvârşire, iar piloţii să poată câştiga poziţii doar la boxe. Nu râdeţi, orice este posibil cu băieţii ăştia!

2011 va fi un sezon foarte important pentru viitorul lui Felipe Massa la Scuderia Ferrari. Dacă în 2006 a avut o scuză pentru că era coechipierul lui Michael Schumacher, iar Kimi Raikkonen era prea “rece” pentru a se impune ca pilot numărul 1 în perioada 2007-2009, lucrurile s-au schimbat radical odată cu sosirea la echipă a lui Fernando Alonso.

Având la bord experienta celor două titluri mondiale cu Renault şi statutul de pilot numărul 1 pe tot parcursul carierei (cu excepţia Minardi 2001 şi McLaren 2007), spaniolul nu a avut nicio emoţie în a se impune imediat în inimile celor de la Ferrari, în ciuda anilor pe care Massa îi avea în spate la Căluţul Cabrat.

Consecinţa? Massa a avut parte de un sezon modest, în care a fost surclasat constant de Alonso, cu excepţia cursei din Germania care avea să schimbe inclusiv regulamentul sportiv. Chiar dacă pneurile au jucat un rol important în ecuaţie, brazilianul a fost mai degrabă doborât moral de Alonso, iar modul în care va reacţiona în acest an va conta decisiv în decizia celor de la Ferrari de a-i prelungi sau nu contractul.

Pentru că, nu mai este un secret pentru nimeni, Ferrari nu-i va prelungi contractul în cazul în care colaborarea dintre cei doi piloţi va decurge în felul următor:

Foto via @CobraOnly

Ca în fiecare an, şi sezonul 2010 al Formulei 1 a fost marcat de numeroase controverse, care au generat la rândul lor declaraţii “delicioase” pentru fanii neutri. În opinia agenţiei de presă Reuters, doar două citate ale sezonului au meritat să fie incluse într-un top al celor mai savuroase citate din lumea sporturilor cu motor în 2010.

Primul dintre ele îi aparţine lui Mark Webber, care după ce a câştigat cursa de la Silverstone nu a ezitat să-şi exprime frustrarea pentru faptul că a fost obligat să-i cedeze lui Sebastian Vettel singura aripă faţă de specificaţie nouă: “Nu a fost rău pentru un pilot numărul 2″, a fost mesajul radio transmis de australian către echipă, în condiţiile în care Red Bull Racing a intrat în inimile a numeroşi pasionaţi de Formula 1 datorită insistenţei de a nu utiliza ordine de echipă.

Al doilea citat îl are ca protagonist pe Rubens Barrichello, care l-a atacat dur pe Michael Schumacher după ce fostul său coechipier de la Ferrari a încercat să-l împingă în afara pistei la Hungaroring: “Nu-mi pasă dacă Schumacher vrea să meargă în rai, în cazul în care va merge în rai. Dar nu vreau să merg înaintea lui”, a declarat la vremea respectivă pilotul brazilian.

Din punctul meu de vedere, citatul anului în Formula 1 nu îi aparţine nici lui Webber, nici lui Barrichello. De fapt, nu aparţine unui pilot, ci unui inginer. Cred că v-aţi dat deja seama că mă refer la Rob Smedley, inginerul de cursa al lui Massa, care în timpul cursei de la Nurburgring Hockenheim l-a avertizat că interesul echipei este mai presus de interesul personal. “Felipe, Fernando is faster than you!” va rămâne pentru mult timp primul lucru care ne va veni în minte atunci când ne vom gândi la sezonul 2010.

Această declaraţie este motivul pentru care celebrul articol 39.1 din regulament, care preciza negru pe alb că ordinele de echipă sunt interzise, a fost pur şi simplu şters cu buretele. Fie numai şi pentru contribuţia avută la modificarea regulamentului sportiv, acest citat este cel mai important din sezonul 2010 al Formulei 1.

Niciun pilot nu poate fi catalogat printr-o singură caracteristică atunci când vine vorba despre comportamentul pe circuit, însă fiecare dintre ei are o anumită particularitate prin care iese în evidenţă.

Unii sunt mai agresivi, alţii mai conservatori. Din punct de vedere al spectacolului, piloţii agresivi, care luptă cu orice preţ pentru un loc mai bun în cursă, sunt de preferat celor conservatori, care aşteaptă cuminţi greşeala adversarului.

Dacă ne uitam la ce s-a întâmplat în ultimele două sezoane, vom constata că piloţii conservatori şi oportunişti au avut câştig de cauză: Button a câştigat titlul în 2009 fără să câştige vreo cursă în ultima jumătate a sezonului şi, datorită avansului generos, şi-a permis să meargă la fiecare cursă cu simpla intenţie de a termina în puncte. Alonso a devenit lider cu două curse înainte de finalul sezonului 2010 după ce a profitat de numeroasele probleme tehnice şi conflicte interne în care au fost implicaţi Webber şi Vettel.

Stau şi mă întreb însă dacă asta este ceea ce ne dorim cu adevărat de la Formula 1 şi ce s-ar întâmpla dacă grila de start ar fi formată numai din astfel de piloţi? Cum ar fi dacă nu am avea un Lewis Hamilton care să-şi dorească cu disperare să înceapă cursa deşi vizibilitatea este zero sau un Kamui Kobayashi care luptă cu ardoare pentru un loc 12 care nu este recompensat cu niciun punct? Vă spun eu, am avea curse fără nicio depăşire în care un cvadruplu campion mondial (caz pur ipotetic) ar sta cuminte pe locul 2 şi singura lui speranţă la victorie ar fi o piuliţă montată greşit de mecanicul pilotului care conduce cursa.

Nu contest, avem parte de una dintre cele mai pasionante lupte pentru titlu din ultimii ani din punct de vedere al cifrelor. Din punct de vedere al spectacolului stăm însă slab şi cred că a venit momentul să nu mai dăm vina exclusiv pe aerodinamica monoposturilor sau configuraţia circuitelor.

Vă puteţi da seama de acest lucru doar dacă vă gândiţi ce amintiri aveţi de la cursele din anii ‘80-’90 sau, în cazul celor mai tineri, ce aţi auzit despre acea perioadă. Iar eu vă spun că două dintre punctele de referinţă ale penultimului deceniu din mileniul 2 au fost accidentul provocat de Ayrton Senna în 1990 la Suzuka şi, mai ales, modul în care a pierdut titlul în 1989 în Australia: cursa a început pe o ploaie torenţială, Alain Prost s-a retras în primul tur considerând că este prea periculos, Senna a continuat şi a avut un avans de 30 de secunde, iar în turul 13 l-a lovit din spate pe Martin Brundle. A abandonat şi a pierdut titlul, dar tocmai pentru un astfel de spirit de luptător este atât de regretat în zilele noastre.

Nu pot incheia fără să redau două citate care cred că spun totul despre un pilot agresiv, pe de o parte, si un pilot oportunitist, pe de altă parte:

“Being second is to be the first of the ones who lose” – Ayrton Senna

“I think that three more podium finishes will be enough to win the title” – Fernando Alonso