Marginalizarea lui Massa

Mai ţineţi minte perioada “Felipe Baby” în care Massa era elementul central al Scuderiei Ferrari? Aşa cum era simplu de anticipat, venirea lui Fernando Alonso în locul lui Kimi Raikkonen a schimbat radical strategia, totul culminând cu ordinele de echipa din Germania. Că brazilianul a devenit un simplu “valet” care trebuie să-i facă pe plac “regelui” Alonso este clar, însă se pare că Massa a început să deranjeze chiar şi în această ipostază.
Luca di Montezemolo, capo di tutti i capi la Ferrari, afirmă voalat că Massa a dezamăgit în ultimele 4 curse. Ironia face ca aceste 4 curse să fie exact cele care au urmat Marelui Premiu al Germaniei, însă o analiză sumară a rezultatelor m-a pus serios pe gânduri.
Concret, în ultimele 4 curse, Alonso a câştigat 68 de puncte, iar Massa 43 de puncte. Asta înseamnă că, matematic vorbind, Alonso a adus cu 58% mai multe puncte pentru Ferrari decât Massa.
Totuşi, dacă luăm în calcul ultimele 5 curse cu rezultatul care ar fi trebuit înregistrat în Germania (Massa – locul 1, Alonso – locul 2), lucrurile tind să se schimbe. Alonso a acumulat 86 de puncte, iar Massa 68. Adică Alonso a câştigat cu “doar” 26% mai multe puncte decât Massa. În plus, trebuie luat în calcul faptul că Massa a plecat ultimul în cursa din Singapore din cauza unor motive independente de el, iar un loc pe podium ar fi schimbat şi mai mult situaţia în favoarea sa.
Nimeni nu poate nega că Alonso este mai bun decât Massa, dar reacţia lui Montezemolo la adresa brazilianului este exagerată. Cu excepţia cazului în care ni se pregăteşte ceva…

Mai ţineţi minte perioada “Felipe Baby” în care Massa era elementul central al Scuderiei Ferrari? Aşa cum era simplu de anticipat, venirea lui Fernando Alonso în locul lui Kimi Raikkonen a schimbat radical strategia, totul culminând cu ordinele de echipa din Germania. Că brazilianul a devenit un simplu “valet” care trebuie să-i facă pe plac “regelui” Alonso este clar, însă se pare că Massa a început să deranjeze chiar şi în această ipostază.

Luca di Montezemolo, capo di tutti i capi la Ferrari, afirmă voalat că Massa a dezamăgit în ultimele 4 curse. Ironia face ca aceste 4 curse să fie exact cele care au urmat Marelui Premiu al Germaniei, însă o analiză sumară a rezultatelor m-a pus serios pe gânduri.

Concret, în ultimele 4 curse, Alonso a câştigat 68 de puncte, iar Massa 43 de puncte. Asta înseamnă că, matematic vorbind, Alonso a adus cu 58% mai multe puncte pentru Ferrari decât Massa.

Totuşi, dacă luăm în calcul ultimele 5 curse cu rezultatul care ar fi trebuit înregistrat în Germania (Massa – locul 1, Alonso – locul 2), lucrurile tind să se schimbe. Alonso a acumulat 86 de puncte, iar Massa 68. Adică Alonso a câştigat cu “doar” 26% mai multe puncte decât Massa. În plus, trebuie luat în calcul faptul că Massa a plecat ultimul în cursa din Singapore din cauza unor motive independente de el, iar un loc pe podium ar fi schimbat şi mai mult situaţia în favoarea sa.

Nimeni nu poate nega că Alonso este mai bun decât Massa, dar reacţia lui Montezemolo la adresa brazilianului este exagerată. Cu excepţia cazului în care ni se pregăteşte ceva…

Evitarea unui precedent

Deşi anticipam că Ferrari va rămâne fără cele 43 de puncte câştigate în Germania, trebuie să recunosc că m-am înşelat. Toată lumea este de acord că Ferrari a utilizat ordine de echipă la Hockenheim, însă realitatea este că Jean Todt are dreptate când spune că nu există suficiente dovezi.

Înainte de a arunca cu roşii prin intermediul comentariilor, să mă explic: FIA ar fi creat un precedent periculos dacă ar fi penalizat Ferrari. Gândiţi-vă numai la faptul că orice mesaj radio intre pilot şi echipă ar fi urmat să fie interpretat ca ordin de echipă, inclusiv celebrele “save fuel” sau “take care about tyres”. Ar fi ieşit un haos în urma căruia Formula 1 s-ar fi mutat în Place du Concorde, iar evenimentele de pe circuit ar fi devenit irelevante.

CUM SE VOR LEGALIZA ORDINELE DE ECHIPĂ

Pe de altă parte, recomandarea de a revizui regulamentul are, în opinia mea, un scop precis: legalizarea ordinelor de echipă. Cel mai probabil, regulamentul va arăta în genul: “Ordinele de echipă sunt interzise, cu excepţia cazurilor în care acestea nu influenţează rezultatele altor echipe”. Cu alte cuvinte, ordinele de echipa vor fi permise întotdeauna, pentru că niciodată acestea nu vor influenţa rezultatele altor echipe. Logic, din moment ce ordinUL de echipă poate exista doar între doi piloţi aflaţi pe locuri consecutive în clasamentul cursei.

ALONSO, CURAT CA LACRIMA

Nu în ultimul rând, nu pot să nu remarc cum Fernando Alonso are abilitatea de a rămâne curat ca lacrima în ciuda tuturor controverselor în care a fost implicat:

  • nu a ştiut nimic despre scandalul de spionaj dintre McLaren şi Ferrari din 2007
  • nu a ştiut nimic despre scandalul Crashgate din Singapore 2008
  • nu a ştiut nimic despre ordinele de echipa din Germania 2010

Alonso nu a ştiut niciodată nimic. Poate că şi acesta este un motiv pentru care nu a mai cucerit niciun titlu mondial din 2006.

Un verdict pentru ordine de echipă

Miercuri este o zi importantă pentru Ferrari, dar şi pentru Formula 1 în general. Indiferent de decizia pe care o va lua Consiliul Mondial al FIA, aceasta va marca un precedent care va fi speculat (sau nu, după caz) de celelalte echipe:

  • Dacă Ferrari va fi pedepsită într-un fel sau altul pe baza mesajelor codificate, precedentul va fi că orice mesaj transmis de ingineri cu privire la abilităţile pilotului sau de natură tehnică poate fi interpretat ca ordin de echipă.
  • Dacă Ferrari nu va primi niciun fel de pedeapsă, precedentul va fi cel puţin la fel de periculos: oricine va putea transmite mesaje codificate pentru a institui ordine de echipă (ceea ce, să fim serioşi, deja se întâmplă).

Cu alte cuvinte, Consiliul Mondial al FIA se afla în faţa unei decizii dificile care ar putea avea implicaţii majore asupra modului în care echipele vor aborda in viitor strategiile de cursă.

Personal, înclin să cred că FIA va descalifica Ferrari din cursă de la Hockenheim, în timp ce Alonso şi Massa îşi vor păstra punctele. Justificarea va fi că, pe de o parte, mesajele dintre Smedley şi Massa indica ordine de echipă (mai ales regretele inginerului pentru pilot) şi, pe de altă parte, că piloţii au fost obligaţi să respecte indicaţiile angajatorului.

În aşteptarea verdictului care va fi publicat spre finalul zilei de miercuri, vă invit să anticipaţi care va fi decizia Consiliului Mondial al FIA in sectiunea de comentarii.

Massa, lozul câştigător la pariuri

Felipe Massa i-a cedat victoria lui Fernando Alonso la Hockenheim, însă brazilianul a fost învingătorul moral al cursei în ochii caselor de pariuri. Sau, cel puţin, ai casei de pariuri Paddy Power. Asta pentru ca toţi cei care au pariat pe victoria lui Massa în Germania la agenţia Paddy Power au primit banii înapoi.

Explicaţia oficială? “În urma ridicolelor ordine de echipă lansate de Ferrari pentru a-i permite lui Alonso să îl depăşească pe liderul Massa, am decis ca singurul lucru corect pe care îl putem face este să returnăm pariurile făcute pe brazilian”.

Cu alte cuvinte, Paddy Power şi-a făcut singura dreptate acolo unde regulamentul sportiv al FIA a fost călcat în picioare.

Pentru alte puncte de vedere din industria pariurilor pe marginea acestui subiect, click aici.

Ferrari, ai înţeles mesajul?

Patru puncte de vedere care demonstrează de ce Ferrari nu merita să fie brandul numărul 1 în Formula 1:

1. Cum abordează echipele lupta pentru titlul mondial

Red Bull la Marele Premiu al Turciei
Sebastian Vettel îl acroşează pe Mark Webber în duelul pentru prima poziţie. Germanul abandonează, australianul termină pe locul 3. Red Bull câştigă 15 puncte în loc de 43.

McLaren la Marele Premiu al Turciei
Jenson Button îl depăşeşte pe Lewis Hamilton şi preia conducerea. Hamilton revine şi, după un duel roată la roată în primul viraj, termină pe prima poziţie. McLaren câştiga 43 de puncte în loc de… 43.

Ferrari la Marele Premiu al Germaniei
Felipe Massa îi cedează prima poziţie lui Fernando Alonso după instrucţiunile codificate primite de la boxe. Ferrari câştiga 43 de puncte în loc de… 43.

Concluzie: Respect Red Bull şi McLaren, ruşine Ferrari.

2. Cum au abordat Alonso şi Massa conferinţa de presă

Alonso: Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar la ieşirea din virajul şase l-am văzut pe Massa un pic cam lent şi am încercat să depăşesc.
Massa: Ei bine, nu cred că trebuie să spun ceva despre asta.

Concluzie: Alonso ne face idioţi pe fată, Massa îşi dă seama că toată lumea ştie ce s-a întâmplat de fapt pe pistă la boxe.

ferrari

3. Cum ar fi arătat clasamentul fără ordine de echipă:

Clasament actual:
1. Hamilton 157
5. Alonso 123
8. Massa 85

Clasament fără ordine de echipă:
1. Hamilton 157
5. Alonso 116
8. Massa 92

Concluzie: Ferrari a provocat un scandal uriaş pentru … aproape nimic!

4. În vara anului 2009, când echipele din Formula 1 ameninţau cu organizarea propriului campionat, Alonso declara revoltat că Formula 1 nu mai este un sport, ci o afacere. După prima cursă din acest sezon, Alonso era nemulţumit de lipsa de spectacol din Bahrain.

În 25 iulie 2010, Alonso nu a mai dat doi bani pe spectacol şi a câştigat nemeritat cursa de la Hockenheim. Acelaşi Alonso care în 2007 a fost implicat în scandalul Spygate, iar în 2008 în scandalul Crashgate.

Mda, Ferrari merită să fie cel mai puternic brand din Formula 1.

PS: Vă recomand cu căldură să citiţi transcrierea integrală a conferinţei de presă de la Hockenheim.

Sursa foto: Mantovani

Statutul lui Massa la Ferrari

Felipe Massa are un statut aparte în cadrul Ferrari, semnând primul contract cu Scuderia în 2001. În 2006 a fost desemnat coechipierul lui Michael Schumacher şi, chiar dacă inevitabil septuplul campion mondial a fost elementul central, brazilianul a fost bine tratat în cadrul echipei, fapt evidenţiat şi de prietenia care îi leagă pe cei doi.

A urmat un sezon 2007 în care a rămas în urma lui Kimi Raikkonen în special din cauza faptului că finlandezul a câştigat titlul, iar în 2008 a fost la câteva secunde să-şi împlinească marele vis. Şi cred că nimeni nu poate uita demnitiatea cu care a acceptat acea grea înfrângere. Nu în ultimul rând, 2009 a fost sezonul în care Massa a fost la 2 mm de moarte, însă a avut puterea să revină.

Pe scurt, Massa a avut o ascensiune frumoasă la Ferrari, însă în acest an trebuie să-i facă faţă lui Fernando Alonso. Lucru care, să fim serioşi, nu este deloc uşor, mai ales după episodul cu Lewis Hamilton de la McLaren. Şi totuşi, îmi este greu să cred că Ferrari s-ar putea debarasa într-un asemenea mod de Massa şi să-l numească pe Alonso pilot numărul 1, indiferent de contextul din campionat. Cu alte cuvinte, cred că informaţiile din Motorsport Aktuell sunt zvonuri şi nimic mai mult.

Sigur, rivalitatea dintre Massa şi Alonso este mare şi va fi şi mai mare dacă cei doi vor lupta direct pentru titlul mondial, însă îmi este greu să cred că în contractul brazilianului cu Ferrari scrie negru pe alb ca Alonso este pilotul favorizat.

O iarnă anemică pentru transferuri

Iarna trecută a fost plină de suspans graţie numeroaselor transferuri spectaculoase. Ca să enumerăm doar câteva, Schumacher a revenit în Formula 1 după trei ani, Raikkonen a fost înlocuit de Alonso la Ferrari, Button a semnat cu McLaren, iar Kubica a ales calea francezilor de la Renault.

După toate aparenţele, lucrurile vor arăta complet diferit peste aproximativ 6 luni. Webber tocmai şi-a prelungit contractul cu Red Bull (în aceeaşi perioadă ca şi anul trecut), astfel că pentru iarna care urmează există doar două necunoscute: Ferrari şi Renault.

Primul semn de întrebare este în dreptul lui Felipe Massa. Brazilianul îşi doreşte cu siguranţă să rămână la echipă (cine nu şi-ar dori), însă nu este niciun secret ca Ferrari analizează intens şi pista Robert Kubica. Practic, fie cei doi vor rămâne pe poziţiile actuale, fie vom asista la o rocadă.

Din punctul meu de vedere, cheia este la Kubica. Polonezul se afla în frumoasa ipostaza de a alege între Renault şi Ferrari pentru 2011 şi nu cred că se va grăbi să ia o decizie. În primul rând, pentru că aşteaptă să vadă cât de mult poate progresa Renault în acest sezon, iar în al doilea rând vrea să observe cum se integrează Alonso la echipă.

Cred că în acest moment, când Ferrari traversează o perioadă cenuşie, polonezul este tentat să continue cu Renault, acolo unde se pare că s-a integrat foarte bine. Probabil însă că va trebui să aşteptăm până în octombrie-noiembrie pentru o decizie finală în acest sens.

Merită Massa o nouă şansă la Ferrari?

Ferrari a anunţat joi ca Felipe Massa va rămâne aproape sigur la echipa şi anul viitor. Chiar dacă fanii brazilianului ar putea crede că a venit momentul să respire uşuraţi, nu cred că este greu să realizăm ca lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere.

Dacă Ferrari vrea să continue cu Massa, i-ar prelungi acum contractul şi nu ar mai exista răspunsuri de gen “da, aşa cred” date de Domenicali atunci când este întrebat despre viitorul pilotului său.

Realitatea este ca, cel mai probabil, Massa va reprezenta soluţia de avarie pentru Ferrari în cazul în care negocierile cu Robert Kubica şi Mark Webber vor eşua. Iar aceste negocieri se vor prelungi, cel puţin în cazul lui Kubica, până spre finalul sezonului, aşa că vom afla undeva prin octombrie-noiembrie dacă Massa va rămâne într-adevăr la Ferrari.

Întrebarea pe care probabil şi-o pune Domenicali în acest moment este dacă Massa merita cu adevărat să piloteze în continuare pentru Ferrari. Rezultatele sale în comparaţie cu cele ale lui Fernando Alonso vor fi decisive în acest sens, iar spaniolul ştie să se impună la echipă atunci când trebuie. Dacă la McLaren a ales să părăsească corabia, nu cred că la Ferrari se pune problema de aşa ceva. Fie şi pentru simplul fapt ca orice pilot visează să concureze măcar o dată pentru Ferrari.

Alonso si Massa sunt prieteni. Dar pana cand?

Un vechi proverb romanesc spune ca, atunci cand vrei sa ingropi un adevar, trebuie doar sa sustii cu tarie contrariul, cu speranta ca vei fi crezut.

Este greu de spus daca aceasta teorie se aplica si in cazul celor de la Ferrari, insa este cel putin suspect ca ultimele trei stiri de pe site-ul oficial al Scuderiei abordeaza exact acelasi subiect: Alonso si Massa se inteleg de minune, in ciuda incidentului din pitlane din Marele Premiu al Chinei.

Mai intai, un purtatorul de cuvant iese la rampa si acuza presa internationala de denaturarea adevarului. Apoi, insusi Luca di Montezemolo da asigurari ca totul este in ordine in exact aceeasi zi in care si-a anuntat retragerea de la conducerea grupului Fiat. Nu in ultimul rand, Alonso si Massa raspund la apel si incearca sa-si linisteasca fanii, afirmand ca nu s-a intamplat nimic.

Cu alte cuvinte, totul pare sa fie lapte si miere la Ferrari. Singura problema este ca aceasta atmosfera razbatea puternic si din tabara McLaren cu putin timp inainte de izbucnirea conflictului cu cartile pe fata intre Hamilton si  Alonso, undeva prin 2007.

Prieteni, dar pana cand?

Declaratiile facute miercuri de Massa la adresa lui Alonso pareau sa conduca direct la un razboi psihologic intre cei doi piloti care vor concura pentru Ferrari in 2010.

Surprinzator, Alonso a minimalizat atacul brazilianului, iar intalnirea face2face de la Interlagos a decurs mai mult decat amical. Dupa cateva clipe in care a stat incruntat, Alonso si-a recapatat zambetul si a dat mana cu Massa pentru cateva fotografii de presa.

massa_alonso_1

massa_alonso_2

massa_alonso_3

massa_alonso_4

Aceste fotografii merita insa sa fie puse in rama. Anul viitor, lupta pentru titlul mondial i-ar putea obliga pe cei doi coechipieri sa aiba o atitudine mult mai rece unul fata de celalalt. Primul semnal a venit deja la Interlagos. Cred ca este doar o chestiune de timp pana cand il vom primi pe al doilea.