Daniel Popescu

Publicaţia britanică ESPNF1 a publicat pe pagina sa de Facebook prima fotografie cu Fernando Alonso în noul combinezon McLaren pentru sezonul 2015. Trecând peste nostalgia sezonului 2007, fotografia evidenţiază cel puţin două aspecte importante în avanpremieră lansării noului monopost McLaren, eveniment programat pentru 29 ianuarie.

În primul rând, combinzonul este argintiu-deschis, în ciuda zvonurilor anterioare potrivit cărora echipa şi-ar putea schimba culorile.

În al doilea rând, combinezonul McLaren este lipsit de sponsori importanţi. De fapt, sunt prezenţi partenerii de anul trecut, plus logo-ul motoristului Honda, însă lipseşte un sponsor principal, semn că britanicii nu ar reuşit încă să găsească un partener de calibru care să contribuie cu o sumă generoasă la buget.

În mod tradiţional, echipele de top ale Formulei 1 sunt printre primele care confirmă piloţii pentru sezonul următor, însă McLaren a făcut o excepţie neobişnuită de la această regulă. Nu numai că nu a fost printre primele, dar a fost ultima echipă care şi-a confirmat planurile pentru anul viitor.

Motivele care au stat la baza acestei întârzieri sunt deja cunoscute în bună măsură, însă a venit momentul să vedem ce a obţinut McLaren prin decizia de a-l păstra pe Jenson Button.

McLaren nu a obţinut altceva decât un compromis pentru viitor. Teoretic, Button va rămâne încă doi ani alături de McLaren (cu excepţia cazulului în care ar decide să se retragă la finalul anului viitor), perioadă de timp în care va putea reprezenta o punte de legătură între McLaren şi diferitul stil de lucru al japonezilor de la Honda.

În acelaşi timp, britanicii l-au păstrat şi pe Kevin Magnussen ca pilot de teste şi de rezervă. E drept, danezul nu avea unde să se ducă în altă parte, astfel că nu prea a avut de ales.

McLaren a împuşcat astfel doi iepuri dintr-o lovitură: mizează în continuare pe experienţa lui Button şi are spatele asigurat prin Magnussen, pilotul pe care îl sprijină încă din 2010.

Astfel, Magnussen va fi pregătit să revină în cockpit în momentul în care Button va decide să se retragă din Formula 1, fără să fie nevoită să caute rapid un înlocuitor pe măsură. Sau, de ce nu, Magnussen va fi pregătit să revină imediat în cockpit dacă a doua căsnicie între McLaren şi Alonso va avea un deznodământ similar cu cea din 2007…

Ferrari, Williams, McLaren şi Sauber sunt singurele echipe prezente în Formula 1 mai degrabă de dragul sportului decât de dragul banilor, însă ultimii ani au demonstrat că şi acestea sunt din ce în ce mai afectate de aspectele financiare ale competiţiei.

Ultimul exemplu este McLaren, care întârzie nepermis de mult stabilirea coechipierului lui Fernando Alonso pentru sezonul 2015. Nu întâmplător, vorbim despre singura echipă cu prezenţă certă pe grila de start în sezonul 2015 care nu şi-a definitivat încă linia de piloţi.

Oficialii McLaren insistă că întârzierea nu cauzează nicio problemă şi că nu este nimic ieşit din comun, întrucât britanicii vor doar să ia cea mai bună decizie pentru viitor.

Totuşi, există un motiv foarte clar pentru care McLaren ar fi trebuit deja să ia o hotărâre finală, întrucât ştia că va trebui să aleagă între Jenson Button şi Kevin Magnussen încă din 4 octombrie, atunci când Sebastian Vettel şi-a anunţat plecarea de la Red Bull Racing.

Toată lumea ştia că va semna cu Ferrari, dar anunţul a întârziat dintr-un singur motiv: Fernando Alonso voia să confirme la rândul său plecarea de la Ferrari doar atunci când putea anunţa semnarea unui contract cu McLaren. Din păcate, săptămânile au trecut fără ca McLaren să ia o decizie, astfel că Alonso a fost nevoit să facă anunţul prematur înainte de ultima cursa a sezonului, pentru a-şi lua rămas bun de la Ferrari în mod corespunzător. Nici până azi nu poate confirma acordul cu McLaren, pentru că britanicii nu s-au hotărât încă în privinţa coechipierului său.

Întârzierea este dubioasă, însă în mod cert cei de la McLaren îşi fac şi nişte calcule financiare. Nu întâmplător, Ron Dennis a efectuat recent o călătorie de afaceri în Danemarca cu scopul de a găsi sponsori pentru Magnussen, în timp ce Button are un salartiu semnificativ mai mare decât coechipierul său danez.

Pentru piloţi, această întârziere are efecte negative asupra carierelor. Poate că Button s-ar putea retrage liniştit dacă nu va obţine un contract în cursele de anduranţă, însă pentru Magnussen acesta ar putea fi finalul carierei în Formula 1 la numai 22 de ani şi după un singur sezon petrecut în Marele Circ.

Am mai trecut printr-o astfel de experienţă şi în 2010, atunci când Williams l-a anunţat pe Nico Hulkenberg că nu îi prelungeşte contractul pentru 2011 imediat după ultima cursă a sezonului. Germanul a avut noroc cu Force India, care i-a oferit un post de pilot de rezervă transformat apoi în post de pilot titular un singur an mai târziu, însă s-ar putea ca Magnussen să nu aibă parte de acelaşi tratament.

Marele Premiu din Abu Dhabi a fost monopolizat de lupta pentru titlul mondial dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg, dar presa a alocat spaţii largi şi pentru despărţirea lui Fernando Alonso de Ferrari si cea a lui Sebastian Vettel de Red Bull Racing. Se vorbeşte în continuare şi despre şansele lui Jenson Button de a rămâne în Formula 1, însă există o serie de piloţi care şi-au încheiat practic carierele în Formula 1 după etapa din Orientul Mijlociu şi care nu au intrat în vizorul presei.

Primii pe listă sunt cei doi piloţi ai echipei Sauber din acest sezon: Adrian Sutil şi Esteban Gutierrez. Amândoi sunt nevoiţi să părăsească Sauber şi, foarte probabil, Formula 1 din cauza faptului că sunt înlocuiţi de doi piloţi care vin cu sponsorizări importante: Marcus Ericsson şi Felipe Nasr.

De departe, situaţia lui Sutil este cea mai dificilă: pentru un pilot care nu poate emite pretenţii la titlul mondial, este remarcabil că germanul a rezistat în Formula 1 începând din 2007 fără să aibă sprijin financiar din partea sponsorilor. Absent doar în 2012, a revenit tot la Force India în 2013, însă a făcut greşeala de a pleca la Sauber în 2014. Decizia s-a dovedit falimentară nu numai pentru că Sauber nu a obţinut niciun punct, în timp ce Force India a luptat pentru locul cinci cu McLaren, ci şi pentru că acum nu mai are nicio alternativă reală pentru 2015.

De cealaltă parte, Esteban Gutierrez a petrecut două sezoane complete în Formula 1, dar a terminat o singură dată în puncte (locul şapte în Japonia în 2013), iar în momentul în care a apărut un pilot cu mai mulţi bani decât cei oferiţi de Telmex a fost îndepărtat rapid. Max Chilton (Marussia) are în continuare bani, dar nu prea mai are cui să-i ofere, în timp ce revenirea lui Kamui Kobayashi, atât de apreciată de fani, se încheie practic o dată cu istoria Caterham.

Alţi doi piloţi au însă şanse să continue aventura în Marele Circ şi anul viitor: Jean-Eric Vergne mizează pe experienţă în defavoarea lui Carlos Sainz Jr, însă cea mai mare pierdere pentru Formula 1 ar fi Kevin Magnussen.

Danezul a început sezonul cu un loc trei în Australia (transformat în doi după excluderea lui Daniel Ricciardo) şi, chiar dacă ulterior a mai terminat o singură dată în top 5 (Rusia), a demonstrat că îşi merită locul în Formula 1. Desigur, mai are de învăţat, în special în privinţa comportamentului pneurilor, însă per total fiul lui Jan Magnussen este apreciat pentru evoluţiile sale.

Umblă vorba în paddock că Fernando Alonso va avea indirect un cuvânt important de spus în privinţa coechipierului său. Deşi spaniolul îl preferă pe Button, McLaren ar fi tentată să meargă pe mâna lui Magnussen, întrucât este tânăr, are posibilitatea de a învăţa de la Alonso şi să devină un pilot de bază al echipei în viitor. În plus, danezul are un salariu semnificativ mai mic decât Button. Totuşi, aparent, McLaren îl va prefera pe Button dacă Alonso va aduce suficienţi sponsori la echipă care să direcţioneze practic o parte din bani în salariul pilotului britanic. Vom afla verdictul în următoarele săptămâni.

Nico Rosberg va aborda cursa decisivă pentru titlu cu un deficit de 17 puncte pe care trebuie să le recupereze în faţa lui Lewis Hamilton. Soarta titlului mondial nu este integral în mâinile sale, întrucât, dacă britanicul ocupă locul doi, atunci o eventuală victorie a lui Rosberg va deveni inutilă.

De obicei, într-o astfel de situaţie, piloţii obişnuiesc să se concentreze exclusiv pe propriile prestaţii. Până la urmă, degeaba ar termina Hamilton pe trei, dacă Rosberg nu ar câştiga cursa, nu-i aşa?

Ei bine, Rosberg pune accentul pe faptul că eroarea comisă de Hamilton în cursa de la Interlagos i-ar putea afecta moralul. “Am văzut că a comis o greşeală, aşa că orice se poate întâmpla în ultima cursă. Este bine, sper ca asta să-i afecteze încrederea. Puterea mentală are o importanţă mare în sport”.

Atitudinea sa este exact opusul atitudinii pe care ar trebui să o aibă un pretendent la titlul mondial. Cea mai bună dovadă în acest sens este atitudinea lui Felipe Massa premergătoare Marelui Premiu al Braziliei din 2008. Atunci, Massa a obţinut pole position-ul, însă Lewis Hamilton urma să plece de pe locul patru şi avea nevoie doar de un loc cinci pentru a deveni campion indiferent de rezultatul brazilianul.

Ştiţi ce a spus Massa când a fost întrebat ce crede că va face Hamilton în cursă? “Nu mă gândesc la asta, mă gândesc la cursă. Este o prostie să mă gândesc tot timpul la Hamilton, altfel nu aş mai pilota monopostul. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut pentru a fi cel mai rapid de pe circuit”.

Este, poate, încă o dovadă că Hamilton este pilotul care merită să câştige titlul în acest sezon. Asta apropo şi de cele trei motive explicate recent.

Datorită celor cinci victorii consecutive obţinute începând cu Marele Premiu al Italiei, Lewis Hamilton are un avans de 24 de puncte în faţa lui Nico Rosberg cu numai două etape înainte de final. Dincolo de simpatiile pentru britanic sau german, câteva cifre ale acestui sezon demonstrează că Hamilton este pilotul care merită mai mult să cucerească titlul mondial:

1. Hamilton l-a surclasat pe Rosberg în aproape toate cursele

Hamilton a obţinut în acest sezon 10 victorii şi, cu excepţia celor trei abandonuri, a terminat de fiecare dată pe podiumul de premiere. În plus, în cursele în care au ajuns amândoi la linia de sosire, Hamilton a terminat în faţa coechipierului său de 10 ori, în timp ce Rosberg a reuşit această performanţă de numai 3 ori.

2. Rosberg nu converteşte pole position-urile în victorii

Nico Rosberg a obţinut nouă pole position-uri în primele 17 Mari Premii ale sezonului, însă a reuşit să câştige doar două curse în care a plecat de pe prima poziţie a grilei de start. Cu o astfel de statistică este greu să emiţi pretenţii la titlul mondial, în special pentru că Hamilton a convertit în victorii şase dintre cele şapte pole-uri de până acum. Iar singurul eşec la acest capitol s-a întâmplat în etapa de debut din Australia din motive tehnice.

3. Hamilton a terminat pe podium şi când a plecat din spatele grilei

Se spune că valoarea unui pilot se vede cel mai bine atunci când pleacă din spatele grilei şi este nevoit să-şi facă loc în pluton. Hamilton a reuşit această performanţă nu o dată, ci de două ori, în Germania şi pe dificilul circuit pentru depăşiri de la Hungaroring. A plecat de pe locurile 20 şi, respectiv, 22, dar de fiecare dată a fost al treilea la linia de sosire. Chiar dacă a fost ajutat şi de cel mai competitiv monopost, performanţa nu este cu nimic mai prejos, chit că şi Rosberg a terminat pe 2 în Rusia după ce la start coborâse pe ultima poziţie.

La începutul sezonului spuneam că abandonul tehnic suferit la Melbourne ar putea fi decisiv în lupta pentru titlu. Până la urmă, este foarte posibil ca titlul să fie decis, de fapt, de regula aberentă care prevede dublarea numărului de puncte pentru cursa din Abu Dhabi.

Ironia este că, înainte de startul sezonului, Hamilton era în favoarea regulii, iar Rosberg împotrivă, iar acum situaţia s-a inversat practic prin prisma poziţiilor din clasamentul general.

Fernando Alonso blochează în prezent toată piaţa transferurilor din Formula 1, întrucât întârzie să confirme ceea ce aşteptăm cu toţii: plecarea de la Ferrari la McLaren.

Sebastian Vettel i-a dat un imbold puternic cu numai câteva zile în urmă, când şi-a anunţat plecarea de la Red Bull Racing, însă Alonso este departe de a lua o decizie.

Spaniolul nu şi-a jucat prea bine cartea atacului: unele surse din paddock afirmă că Alonso voia de fapt să să facă o rocadă cu Lewis Hamilton, însă s-a lovit de refuzul celor de la Mercedes. Când au aflat, cei de la Ferrari au trecut imediat la acţiune şi s-au reorientat rapid spre Vettel, astfel că Alonso are acum o singură opţiune realistă: McLaren.

Dublul campion mondial nu a reuşit nici aici să-şi impună voinţa: a vrut un contract pe un singur sezon şi a primit în schimb o înţelegere multianuală. Spaniolul nu şi-a pus încă semnătura pentru că vrea cu orice preţ un loc la Mercedes, însă acesta ar putea deveni disponibil abia în 2016, iar asta numai dacă negocierile cu Hamilton pentru prelungirea contractului eşuează.

Este evident că un an pe bară nu este o opţiune realistă, întrucât Alonso nu ar avea nicio garanţie că va semna cu Mercedes pentru 2016. Prin urmare, este de neînţeles de ce spaniolul nu semnează contractul cu McLaren, fie el şi pe doi sau trei ani.

Până la urmă, este evident că un pilot de talia lui Alonso a primit o clauză potrivit căreia poate pleca de la echipă după un singur sezon dacă McLaren nu ocupă un anumit loc în clasamentul constructorilor şi/sau dacă el nu este pe o anumită poziţie în clasamentul general. Astfel, dacă McLaren nu va avea randament nici cu motoare Honda, îşi va putea încerca norocul în altă parte.

Până atunci, de bine, de rău, McLaren este unica lui opţiune pentru anul viitor, pentru că Mercedes, Red Bull şi Williams au deja liniile formate, iar Lotus nu îşi permite să-i ofere 20-30 de milioane de euro.

Iar odată cu anunţul lui Alonso vom afla în scurt timp şi viitorul unor piloţi precum Jenson Button Kevin Magnussen sau Romain Grosjean.

Decizia lui Sebastian Vettel de a pleca de la Red Bull Racing la sfârşitul acestui sezon cu destinaţia Ferrari a reprezentat o surpriză pentru fani şi presă. Publicaţiile internaţionale tocmai anunţau despărţirea iminentă a lui Fernando Alonso de Ferrari, care întârzie cel mai probabil doar din motive birocratice legate de contract, însă nimeni nu se aştepta la un deznodământ atât de rapid în privinţa înlocuitorului său şi, mai ales, ca acesta să fie Vettel.

Conform propriilor declaraţii publice, Vettel a plecat pentru că avea nevoie de o nouă provocare, lucru parţial de înţeles după ce a cucerit patru titluri mondiale consecutive alături de Red Bull Racing.

Şi totuşi, există numeroase alte semne de întrebare. Plecarea sa coincide cu un sezon mai puţin satisfăcător pentru Red Bull Racing, sezon dominat autoritar de Mercedes. Este puţin probabil ca raportul de forţe să se schimbe radical anul viitor, astfel că cel mai probabil germanul şi-a făcut câteva calcule simple: în locul unui nou sezon modest la Red Bull, mai bine un sezon modest la Ferrari, echipă pentru care orice pilot îşi doreşte să concureze.

De altfel, Vettel nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a concura la un moment dat pentru Ferrari, iar la începutul lunii iunie a participat la un eveniment inedit în cadrul căruia a testat un monopost Ferrari F1-87/88C din 1988.

Pentru un cvadruplu campion mondial, simpla prezenţă în cadrul echipei a unui coechipier care a reuşit să obţină trei victorii, în timp ce tu ai urcat de numai patru ori pe podium, ar fi trebuit să reprezintă adevărata provocare pentru sezonul 2015.

Asta ca să nu mai spunem că, dacă Red Bull Racing ar fi dominat şi sezonul 2014 la fel ca în anii precedenţi, probabil că Vettel şi-ar fi respectat şi următorul an de contract şi nu i-ar mai fi spus lui Luca di Montezemolo că îşi poate rezilia prematur contractul cu echipa.

“Suntem mândri să primim în echipa noastră un alt pilot învingător care şi-a demonstrat talentul incredibil prin câştigarea a două titluri mondiale până în acest moment”, spunea Stefano Domenicali în 30 septembrie 2009, atunci când Fernando Alonso semna un contract cu Ferrari.

Cinci ani mai târziu, Alonso are tot două titluri mondiale în palmares, iar visul de a emula performanţele lui Michael Schumacher s-a năruit atât din cauza dominaţiei autoritare ale celor de la Red Bull Racing, cât şi a propriilor greşeli ale echipei.

Prin urmare, nu este tocmai o surpriză că Alonso da semne vizibile că s-a săturat să aştepte un sezon în care să poată deveni campion mondial. Uneori, este mai bine să accepţi un eşec usturător decât să continui să faci aceeaşi greşeală la nesfârşit cu speranţa că, la un moment dat, vei trage lozul câştigător.

Iar plecarea spaniolului nu ar fi decât ultima dintr-un lung şir care a început cu şeful Stefano Domenicali, a continuat cu directorul departamentului de motoare Luca Marmorini şi s-a încheiat, pentru moment, cu preşedintele Luca di Montezemolo.

Mattiacci promite de mai mult timp schimbări radicale în cadrul echipei, însă până în prezent nu este clar care ar urma să fie acestea. James Allison pare să rămână principalul responsabil cu dezvoltarea monopostului, însă Pat Fry pare trecut pe linie moartă, iar în rest am asistat la o serie de promovări interne ale unor italieni în funcţii cheie.

Puţini ştiu că planurile lui Domenicali erau cu totul altele. Italianul era la un moment dat în negocieri avansate pentru recrutarea lui Andy Cowell, directorul executiv al diviziei de motoare a celor de la Mercedes, dar şi cu alţi doi ingineri de top de la rivali. În schimb, Montezemolo i-a cerut să-l concedieze pe Marmorini, iar Domenicali a preferat să-şi dea demisia.

Cu Andy Cowell şi alţi doi ingineri de top de la rivali, perspectivele de viitor ale Scuderiei ar fi putut arăta altfel. Aşa, Ferrari rămâne o echipă cu mulţi şefi italieni şi riscă să-l piardă şi pe Alonso. Nu va fi greu să găsească un înlocuitor, mai ales că inclusiv Vettel ar putea fi o soluţie, însă personal mi-ar plăcea ca un anume Nico să primească în sfârşit oportunitatea de a-şi demomnstra talentul la o echipă de top. Da, acel Nico Hulkenberg.

“Orice teorie a conspiraţiei se “fabrică” în primul rând pe baza unui subiect învăluit în mister. Acesta poate fi un eveniment neaşteptat, incomplet sau neelucidat, un fenomen sau întâmplări ieşite din comun, un personaj sau o comunitate controversată”. Aceasta este definiţia “teoriei conspiraţiei” de pe versiunea în limba romană a Wikipedia.

În Marele Premiu de Formula 1 al Italiei, subiectul învăluit în mister a fost greşeala de pilotaj a lui Nico Rosberg. Cum poate un pilot de top care luptă pentru titlul mondial să rateze nu o dată, ci de două ori, intrarea într-o şicană? A fost, desigur, un ordin de la boxele Mercedes pentru a evita un nou duel roată la roată cu Lewis Hamilton, au spus adepţii teoriei conspiraţiei.

Ca de obicei, există o explicaţie logică pentru greşeala lui Rosberg. Aceasta a fost descrisă sumar şi de Toto Wolff, directorul de motorsport al Mercedes, care a precizat că Rosberg a schimbat setările frânelor pentru a putea conserva mai bine pneurile.

Potrivit reputatului jurnalist Mark Hughes, totul a plecat de la faptul că, pe parcursul antrenamentelor şi calificărilor, Hamilton a fost semnificativ mai rapid decât Rosberg în viraje. Germanul a încercat să compenseze deficitul de viteză din viraje printr-o alta setare a frânelor, care au generat un comportament diferit pentru monopost.

Explicaţia lui Rosberg a fost chiar mai simplă: “Hamilton venea foarte rapid din spate şi am comis o greşeală”, astfel că britanicul a speculat momentul la maxim şi a declarat după cursă că rivalul său nu este capabil să facă faţă presiunii în lupta pentru titlu.

Peste toate, cel mai bun argument că “excursia” lui Rosberg din turul 29 a fost un simplu accident este că această teorie a conspiraţiei se bate cap în cap cu o altă teorie a conspiraţiei: cea potrivit căreia Mercedes i-a provocat în mod deliberat defecţiuni tehnice lui Hamilton în prima parte a sezonului pentru a-l favoriza pe Rosberg.

Singurul aspect negativ al tuturor aceste evenimente recente este că prietenia dintre Hamilton şi Rosberg s-a evaporat. O prietenie începută în karting şi care a fost cel mai bine exprimată de cei doi în public la Marele Premiu al Australiei din 2008, când Hamilton şi Rosberg s-au luat efectiv în braţe după ce au terminat pe podium (de la minutul 1:16):

O imagine pe care este imposibil să o revedem, cel puţin în acest final de sezon.