Hakkinen revine în sporturile cu motor

În timp ce Sebastien Loeb şi Mikko Hirvonen vor lupta pentru titlul mondial în WRC, iar Jenson Button şi Fernando Alonso vor încerca să-l învingă pe Sebastian Vettel în cursa de Formula 1 de la Abu Dhabi, un finlandez pe nume Mika Hakkinen va reveni spectaculos în sporturile cu motor într-o cursă de anduranţă din China care face parte din calendarul Intercontinental Le Mans Cup.

Iar revenirea dublului campion mondial în competiţie va avea loc la volanul unui Mercedes-Benz SLS AMG GT3, motiv pentru care aşteptările fanilor sunt foarte mari.

Ce cred despre asta (foşti) piloţi precum David Coulthard, Nico Rosberg, Ralf Schumacher şi Bernd Schneider aflaţi din clipul de mai jos:

PS: Evident, nu am uitat că şi Mihai Marinescu va concura la finalul săptămânii în Abu Dhabi. Despre asta vom vorbi însă pe larg joi în cadrul unui preview în care vei afla toate detaliile despre cursa demonstrativă de GP2 care îl poate propulsa spre un sezon complet în această competiţie în 2012.

Când un fan devine pilot McLaren

McLaren a organizat recent un concurs pentru fanii Formulei 1 din întreaga lume care a avut drept premiu un test cu un monopost MP4-23 din sezonul 2008.

Fericitul câştigător a fost un bancher din Serbia, care a lăsat creditele şi problemele financiare ale economiei deoparte pentru a concura la volanul unui monopost de F1 pe circuitul de la Silverstone. Sârbul a fost atât de impresionat încă la final a rămas fără cuvinte, limitându-se să imite sunetul motorului Mercedes.

Tentativă de omor

Primele zile ale săptămânii au fost destul de liniştite în lumea Formulei 1, în primul rând pentru că cei mai mulţi jurnalişti sunt în drum spre Japonia şi nu au timp să aducă informaţii de ultimă oră.

Salvarea a venit în mod surprinzător de la site-ul oficial al Formulei 1, care a generat controverse majore după ce a publicat un mesaj în care Felipe Massa este impulsionat “să-i distrugă cursa” lui Lewis Hamilton.

Evident, comentariile lui Rob Smedley, inginerul de cursă al pilotului brazilian, nu trebuie interpretate ca atare. De multe ori, inginerii de cursă îşi impulsionează piloţii cu astfel de îndemnuri, singura problemă fiind că de data aceasta s-a nimerit într-un context nefericit, întrucât după numai câteva minute Massa şi Hamilton s-au acroşat.

Poate pare greu de crezut, însă cei de la YallaF1 au “săpat” în arhivele Formulei 1 şi au descoperit un clip video din Marele Premiu al Chinei din 2006 în care inginerul de cursă îi transmite lui Rubens Barrichello “să-l omoare” pe Nick Heidfeld. “Ai recuperat o jumătate de secundă, o jumătate de secundă în primul sector în faţa lui Heidfeld. Acum apropie-te de el şi ucide-l înainte să ajungă (n.r – cu pneurile) la temperatura optimă”.

Nu ştiu cât de mult l-a ascultat Barrichello pe inginerul său de cursă, însă brazilianul a frânat prea târziu într-un viraj şi a intrat în spatele lui Heidfeld. Ambii piloţi au fost depăşiţi de Pedro de la Rosa, dar Barrichello a terminat în faţa lui Heidfeld. Cu alte cuvinte, “l-a ucis”…

Când taurul devine cowboy

Despre demonstraţia de Formula 1 realizată de Red Bull Racing pe terenul pe care va fi construit circuitul de la Austin care va găzdui Marele Premiu al Statelor Unite din 2012 am mai vorbit.

Iată însă că echipa austriacă a realizat un nou clip video cu imagini surprinse pe terenul accidentat, iar realizarea artistică este impresionantă. Probabil că băieţii (şi, de ce nu, şi fetele) care au făcut montajul de mai jos ar fi primiţi cu braţele deschise la Hollywood:

Monza, 1967: Foto-finish

Două zecimi de secundă. Aceasta a fost diferenţa dintre victorie şi înfrângere în Marele Premiu al Italiei de la Monza din 1967. Un final de cursa aşa cum, probabil, nu vom mai vedea prea curând.

In rolurile principale: John Surtees (Honda), Jack Brabham (Brabham) si Jim Clark (Lotus).

Un comentariu

Etichete: /

Argumente pentru F1 în sistem pay-per-view

În Marea Britanie, discuţiile privind transmiterea curselor în format pay-per-view prin platforma Sky Sports începând din sezonul 2012 sunt în continuare la fel de intense. O astfel de discuţie, cu argumente pro şi contra, a avut loc în această săptămână în cadrul emisiunii The Flying Lap, moderată de jurnalistul (şi şeful defunctei USF1) Peter Windsor.

Merită să ascultaţi argumentele mai ales din perspectiva faptului că sistemul pay-per-view pentru Formula 1 şi pentru sport în general s-ar putea extinde mai devreme sau mai târziu şi în ţările central şi est europene.

Călcat de un monopost de Formula 1

Sebastien Buemi a participat în weekend la o demonstraţie de Formula 1 în Japonia. Până aici, nimic deosebit, astfel de evenimente au loc cu regularitate peste tot în lume.

Totuşi, demonstraţia a ieşit în evidenţă prin entuziasmul unui fan, care din motive neelucidate încă a încercat să vadă cum este să fii călcat de un monopost de Formula 1. Din fericire a scăpat cu numai câteva contuzii, însă imaginile vor rămâne în istorie:

5 comentarii

Etichete: /

This is Formula 1

Atunci când băieţii de la BBC Sport îşi pun în cap să realizeze un intro pentru Formula 1 iese de obicei ceva foarte interesant. Aşa a fost în 2010, aşa este şi în 2011. Fără alte comentarii, urmariţi clipul de mai jos:

15 comentarii

Etichete:

Când dragostea pentru raliuri aproape ucide

Accidentul suferit duminică de Robert Kubica în timpul unui raliu cvasi-anonim din Italia a readus în discuţie o polemică care datează de ani buni în Formula 1: este sau nu este corect că piloţii din Formula 1 să aibă dreptul de a concura în alte competiţii?

Cei mai mulţi dintre voi şi-au exprimat deja opiniile radicale împotriva acestui concept în comentariile articolului de duminică, însă cred că, cel puţin parţial, greşiţi. Chiar dacă nimic nu s-ar fi întâmplat dacă Robert nu s-ar fi urcat la volanul acelui Skoda Fabia, hai să vedem împreună faptele şi din alte unghiuri:

  • Fără îndoială, raliurile reprezintă marea pasiune a lui Kubica, iar polonezul se gândea chiar la o carieră în WRC după retragerea din Formula 1. Pur şi simplu nu poate sta departe de raliuri, este un fel de dependenţă, un fel de drog, elemente caracteristice multor piloţi. A spus asta de foarte multe ori, ultima oară cu numai patru zile înainte de accident. “Acum mă pot bucura de raliuri pentru că pot pilota fără să mă concentrez pe rezultat, ci doar pe distracţie. Probabil ar fi diferit dacă aş deveni pilot profesionist, dar nu exclud posibilitatea să facă această schimbare în viitor. În raliuri poţi fi competitiv indiferent de vârstă şi asta îmi oferă timp înainte de a lua o decizie”.
  • Cei care acuză Renault că i-au permis polonezului să concureze în raliuri trebuie să înţeleagă un lucru: atunci când Renault l-a vrut la echipa pentru sezonul 2010, polonezul a insistat că va semna contractul doar dacă înţelegerea va include o clauză prin care să poată concura în raliuri. Cei de la Renault au fost cu mâinile legate, Kubica era în acel moment printre cei mai buni piloţi liberi de contract, practic nu au avut de ales. Kubica era elementul cheie pentru progresul echipei.
  • Ferrari şi McLaren interzic cu desăvârşire piloţilor să participe în competiţii non-F1, dar nu uitaţi că vorbim de cele mai importante echipe din Formula 1. Un pilot nu va refuza niciodată Ferrari sau McLaren doar pentru că nu poate concura în alte competiţii. Cu excepţia cazului în care numele pilotului este Kimi Raikkonen. Chiar şi aşa, Massa concurează în karting în luna noiembrie, alături de Michael Schumacher sau Rubens Barrichello. E adevărat, cu riscuri mult mai puţine.
  • Accidente dramatice pot avea loc oricând, în orice competiţie, chiar şi pe un drum public în timp ce te duci la un film. Cu toţii ştim accidentul prin care a trecut Kubica în 2007 la Montreal, însă puţini ştiu că polonezul a avut parte de un accident de maşină ca pasager pe un drum public în 2003. De atunci, el are în umărul drept câteva şuruburi de titan.
  • Vreţi să ştiţi motivul pentru care Kubica a concurat în Raliul Andorei? După imposibilitatea de a concura în Raliul Monte Carlo, Kubica a insistat în faţa celor de la Renault să ia startul într-un raliu. Cunoscând pasiunea sa pentru raliuri, Renault a acceptat şi i-a permis chiar să concureze cu o maşină non-Renault într-un raliu anonim din Italia.
  • Ca orice pilot, Kubica ştia la ce riscuri se expune, la fel de bine cum ştia şi Renault. Dar uneori dragostea poate fi oarbă. Sunt curios însă dacă Kubica ştia cum arăta traseul primei probe speciale din raliu. Pentru că, trebuie să recunoaştem, imaginile de mai jos, sunt puţin horror:

Sezonul 2010 în câteva minute superbe

Site-ul oficial al Formulei 1 a publicat joi rezumatul oficial al sezonului 2010.

“Suntem în februarie şi am văzut deja zeci de rezumate”, vor spune unii dintre voi. Ei bine, vă garantez că nu aţi văzut niciun rezumat atât de profesionist realizat că acesta. Oricât de mult îl blamăm pe Bernie, trebuie să recunoaştem că a angajat o echipă de profesionişti care să editeze cursele.

Iar rezumatul este fabulos: începe cu imagini superbe din istoria Formulei 1 şi continuă cu cele mai importante evenimente ale sezonului 2010. Vă las plăcerea să-l descoperiţi singur.

Da, trebuie să vă faceţi cont pentru a-l vedea. Da, merită din plin.

Cu mulţumiri userului McLaren pentru pont.

10 comentarii

Etichete: