Când un fan devine pilot McLaren

McLaren a organizat recent un concurs pentru fanii Formulei 1 din întreaga lume care a avut drept premiu un test cu un monopost MP4-23 din sezonul 2008.

Fericitul câştigător a fost un bancher din Serbia, care a lăsat creditele şi problemele financiare ale economiei deoparte pentru a concura la volanul unui monopost de F1 pe circuitul de la Silverstone. Sârbul a fost atât de impresionat încă la final a rămas fără cuvinte, limitându-se să imite sunetul motorului Mercedes.

Tentativă de omor

Primele zile ale săptămânii au fost destul de liniştite în lumea Formulei 1, în primul rând pentru că cei mai mulţi jurnalişti sunt în drum spre Japonia şi nu au timp să aducă informaţii de ultimă oră.

Salvarea a venit în mod surprinzător de la site-ul oficial al Formulei 1, care a generat controverse majore după ce a publicat un mesaj în care Felipe Massa este impulsionat “să-i distrugă cursa” lui Lewis Hamilton.

Evident, comentariile lui Rob Smedley, inginerul de cursă al pilotului brazilian, nu trebuie interpretate ca atare. De multe ori, inginerii de cursă îşi impulsionează piloţii cu astfel de îndemnuri, singura problemă fiind că de data aceasta s-a nimerit într-un context nefericit, întrucât după numai câteva minute Massa şi Hamilton s-au acroşat.

Poate pare greu de crezut, însă cei de la YallaF1 au “săpat” în arhivele Formulei 1 şi au descoperit un clip video din Marele Premiu al Chinei din 2006 în care inginerul de cursă îi transmite lui Rubens Barrichello “să-l omoare” pe Nick Heidfeld. “Ai recuperat o jumătate de secundă, o jumătate de secundă în primul sector în faţa lui Heidfeld. Acum apropie-te de el şi ucide-l înainte să ajungă (n.r – cu pneurile) la temperatura optimă”.

Nu ştiu cât de mult l-a ascultat Barrichello pe inginerul său de cursă, însă brazilianul a frânat prea târziu într-un viraj şi a intrat în spatele lui Heidfeld. Ambii piloţi au fost depăşiţi de Pedro de la Rosa, dar Barrichello a terminat în faţa lui Heidfeld. Cu alte cuvinte, “l-a ucis”…

Când taurul devine cowboy

Despre demonstraţia de Formula 1 realizată de Red Bull Racing pe terenul pe care va fi construit circuitul de la Austin care va găzdui Marele Premiu al Statelor Unite din 2012 am mai vorbit.

Iată însă că echipa austriacă a realizat un nou clip video cu imagini surprinse pe terenul accidentat, iar realizarea artistică este impresionantă. Probabil că băieţii (şi, de ce nu, şi fetele) care au făcut montajul de mai jos ar fi primiţi cu braţele deschise la Hollywood:

Monza, 1967: Foto-finish

Două zecimi de secundă. Aceasta a fost diferenţa dintre victorie şi înfrângere în Marele Premiu al Italiei de la Monza din 1967. Un final de cursa aşa cum, probabil, nu vom mai vedea prea curând.

In rolurile principale: John Surtees (Honda), Jack Brabham (Brabham) si Jim Clark (Lotus).

Un comentariu

Etichete: /

Provocările (şi lipsa lor) din calendarul pentru 2012

Calendarul oficial anunţat de FIA pentru sezonul 2012 al Formulei 1 include câteva noutăţi majore comparativ cu versiunea aflată până acum în “draftul” editorului de text al lui Bernie Ecclestone.

F1 ESTE MAI SĂRACĂ FĂRĂ TURCIA

Prima şi cea mai importantă este renunţarea la Marele Premiu al Turciei după numai şapte ani de la debut. În mod ironic, vorbim probabil de cel mai spectaculos circuit creat de Hermann Tilke, apreciat pentru celebrul viraj 8 care provoacă dureri de cap producătorului de pneuri din cauza solicitărilor la care este supus cauciucul stânga-faţă.

Consolarea vine tocmai de la Austin, circuit care va include ceva asemănător, doar că acel triplu-viraj va fi de dreapta, nu de stânga.

Turcii plăteau 13 milioane de dolari anual pentru cursă, iar Bernie a vrut 26, pentru a egala “oferta” vecinilor maghiari. Interesant este că Spa-Francorchamps, un circuit cu n clase peste Istanbul şi, mai ales, Hungaroring, plăteşte “doar” 20 de milioane de euro. Este încă o dovadă că taxele percepute de Bernie nu au legătură cu atracţia circuitului în sine, ci cu poziţionarea geografică şi interesele personale ale britanicului.

Este, în acelaşi timp, un mare semn de întrebare pentru orice ţară europeană care ar putea fi interesată de F1. Este greu de crezut că în numai şapte ani turcii şi-au scos banii investiţi în construirea circuitului, mai ales că tribunele au fost goale ani la rând, astfel că o ţară care ar vrea să pătrundă în Marele Circ va avea o grijă în plus: ce facem dacă Bernie ne abandonează după doar câţiva ani? Circuitul de la Instabul Park nu găzduieşte nicio altă competiţie în afară de Formula 1.

STRUCTURA CALENDARULUI

Pentru prima oară din 1955 (!), nu va exista nicio cursă de Formula 1 în luna august. Asta pentru că Bernie a impus o pauză de vară record de 5 săptămâni intre ultima cursă europeană şi prima cursă asiatică din finalul sezonului. Motivul: Spa şi Monza vor avea loc la interval de numai 7 zile.

Efectul: ultimele 6 curse ale sezonului vor avea loc într-un interval de numai 8 săptămâni, motiv numai bun pentru echipe să-i transmită o nouă odă lui Bernie în semn de mulţumire pentru că le dă mult de lucru.

Singurul lucru care mai lipseşte este o cursă în luna decembrie. Dacă află Bernie că Marele Premiu al Africii de Sud din 1962 s-a desfăşurat în 29 decembrie…

Video via Alin Neacsu

Volskwagen şi Formula 1

Presa franceză a lansat în această săptămână câteva speculaţii interesante despre modul în care constructorul german Volkswagen se va implica în Formula 1 în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Ultimele informaţii oficiale indică o potenţială participare în Formula 1 începând din sezonul 2018, însă jurnaliştii de la Auto Actu susţin că în paddock au început să circule numeroase zvonuri despre implicarea VW în compania Pure. Pentru cei mai puţin familiarizaţi, Pure a fost fondată la finalul anului 2010 şi este condusă de Craig Pallock, fostul inginer al lui Jenson Button în epoca BAR, iar ultima achiziţie este Gilles Simon, fostul director tehnic la Ferrari şi, ulterior, la FIA. Obiectivul lor este să devină furnizori de motoare în Formula 1 începând din sezonul 2013.

Marea întrebare este provenienţa bugetului de 40 de milioane de euro, în condiţiile în care Pollock nu are surse atât de generoase de finanţare. VW este un răspuns destul de plauzibil, însă numai dacă germanii vor să activeze doar ca furnizor de motoare.

Pe de altă parte, Porsche a confirmat revenirea în Le Mans în clasa de prototipuri LMP1 din 2014, atunci când în celebra competiţie de anduranţă vor fi utilizate motoare identice cu cele care tocmai vor debuta în Formula 1 în acel an (V6 de 1.6 litri).

Toate aceste lucruri sugerează că intenţiile celor de la Volkswagen de a concura în Formula 1 sunt cât se poate de serioase. Singura întrebare este când vor face pasul decisiv?

Argumente pentru F1 în sistem pay-per-view

În Marea Britanie, discuţiile privind transmiterea curselor în format pay-per-view prin platforma Sky Sports începând din sezonul 2012 sunt în continuare la fel de intense. O astfel de discuţie, cu argumente pro şi contra, a avut loc în această săptămână în cadrul emisiunii The Flying Lap, moderată de jurnalistul (şi şeful defunctei USF1) Peter Windsor.

Merită să ascultaţi argumentele mai ales din perspectiva faptului că sistemul pay-per-view pentru Formula 1 şi pentru sport în general s-ar putea extinde mai devreme sau mai târziu şi în ţările central şi est europene.

Ai plăti să vezi cursele de F1 la TV?

Fanii Formulei 1 din Marea Britanie s-au trezit în această dimineaţă din visul unei curse spectaculoase la Hungaroring şi au aterizat direct într-un adevărat coşmar: începând din 2012, fiecare dintre ei va trebui să plătească cel puţin 500 de lire sterline pe an pentru a vedea toate cursele de Formula 1 dintr-un sezon!

Cum s-a ajuns în această situaţie? BBC, televiziunea publică din Marea Britanie care are drepturile pentru Formula 1 până la finalul sezonului 2013, a fost nevoită să înainteze un amplu proiect de reducere a costurilor. Cum Formula 1 implică cheltuieli de aproximativ 40 de milioane de lire sterline anual, BBC a ajuns la un acord cu postul de televiziune Sky Sports deţinut de magnatul Rupert Murdoch pentru a împărţi drepturile TV până în sezonul 2018.

Conform înţelegerii, începând din 2012, BBC va mai transmite în direct doar jumătate dintre cursele unui sezon, printre acestea şi cele din Monaco, Marea Britanie şi Brazilia, şi numai o parte din sesiunile de calificări. Între timp, Sky Sports va transmite toate cursele, calificările şi antrenamentele în format HD.

‘Singura’ problema este că Sky Sports este un post TV de tip pay-per-view, iar un abonament lunar costă ‘doar’ 39.75 de lire sterline, la care se adaugă 10.25 lire sterline pentru HD şi o taxă de instalare de 10 lire sterline. Asta înseamnă că, pentru a vedea integral sezonul de Formula 1, un britanic va trebui să achite o factură de 487 de lire sterline sau chiar 610 lire sterline dacă vrea HD. Este o sumă foarte mare chiar şi pentru salariile încasate de englezi, iar reacţiile au fost de tipul celor de mai jos:

“Goodbye F1! I’ve followed you for 35 years but the evil Murdoch empire won’t get a penny from me”.

În mod aparent curios, această problemă ne afectează inclusiv pe noi, fanii Formulei 1 din România. Ştiu că mulţi dintre voi nu sunt, din diverse motive, abonaţi la RDS-RCS, motiv pentru care nu recepţionează postul DigiSport şi sunt nevoiţi să apeleze la internet. Iar feed-ul BBC disponibil online este de departe cel mai bun, pentru că este în engleză, iar comentariul este profesionist.

Însă concluzia este una singură: cei care critică RDS-RCS pentru că transmite Formula 1, MotoGP şi cele mai importante campionate de fotbal pe un post TV disponibil numai în propria reţea ar trebui să conştientizeze că în alte ţări trebuie să scoţi bani serioşi din buzunar pentru un astfel de privilegiu.

PS: Singura speranţă a britanicilor este Acordul Concorde, care aparent include o clauză semnată de FIA, Ecclestone şi echipe potrivit căreia Formula 1 trebuie să fie transmisă la liber.

Viitorul Formulei 1 este electric

În 2014, Formula 1 va face primul pas spre o nouă eră, cea a monoposturilor (parţial) electrice, la cinci ani după introducerea în premieră a unei tehnologii extrem de controversate: Kinetic Energy Recovery System (KERS).

Sunt sigur că mulţi fani ai Formulei 1 sunt total împotriva oricărei influenţe electrice în competiţie, chiar dacă pentru început vorbim doar despre ceva ce se va întâmpla în pitlane.

Totuşi, traversăm o perioadă în care Formula 1 trebuie să ia serios în calcul influenţele din industria auto, dintr-un motiv foarte simplu: loviţi de criza economică, constructorii auto nu mai sunt dispuşi să cheltuie sume mari de bani în Formula 1 dacă nu obţin avantaje din această activitate. Iar avantajele sunt legate de transferul tehnologiilor din Formula 1 în industria auto.

Dacă eşti la curent cu ultimele tendinţe din industria auto, atunci ştii că maşinile electrice sunt din ce în ce mai populare, din motive pe care nu are rost să le dezvoltăm aici.

Prin urmare, este firesc ca Formula 1 să urmeze trendul şi să încerce să dezvolte tehnologii electrice care ulterior să poată fi introduse pe maşinile de stradă.

Ne place sau nu, sunetul clasic al motoarelor nu va mai fi auzit în pitlane. Şi probabil că monopostul Ferrari din 2022 pe care Michael Schumacher visează să-l piloteze va fi unul 100% electric.

Formula 1 pe telefonul mobil

Bernie Ecclestone a făcut recent câteva declaraţii interesante în presa australiană pe tema drepturile de transmisie ale curselor de Formula 1, care în mod surprinzător nu au avut ecou până acum în publicaţiile europene. Iată însă că ele apar astăzi în cadrul unui articol din publicaţia Autosport despre cum ar trebui promovată Formula 1 în social media, iar ceea ce mi-a atras atenţia a fost pasajul următor:

“Când facem o înţelegere cu o televiziune le oferim drepturi de transmisie în ţara lor prin orice mijloace doresc. Prin urmare, dacă doresc să transmită cursele prin telefonul mobil – care practic este un mic televizor sau chiar mai mult cu aceste iPad-uri – ei pot face acest lucru, dar se pare că nu doresc”.

Cu alte cuvinte, teoretic, DigiSport poate transmite Formula 1 pe internet şi pe telefonul mobil fără niciun cost suplimentar, cu excepţia investiţiilor mai degrabă minore în infrastructura proprie. Evident, până acum nici nu s-a pus problema de aşa ceva, cel mai probabil pentru că într-o astfel de situaţie Formula 1 ar deveni accesibilă şi celor care nu sunt clienţii RCS-RDS.

La fel de adevărat este însă ca nici celelalte televiziuni europene nu stau grozav la acest capitol. Din câte ştiu eu (şi chiar vă rog să mă corectaţi dacă greşesc), BBC (UK) şi La Sexta (Spania) sunt singurele televiziuni care transmit Formula 1 pe internet, iar telefonul mobil reprezintă încă o mare necunoscută.

Din acest punct de vedere, Formula 1 este mult în spatele altor sporturi, cum ar fi fotbalul. De exemplu, meciurile din Liga Campionilor şi Europa League au fost şi probabil vor fi în continuare disponibile în format live video pe internet şi telefonul mobil inclusiv în România (cu menţiunea ca cele din Champions League sunt disponibile doar contra-cost).

Probabil că a sosit momentul ca Formula 1 să facă pasi concreţi în această direcţie, pentru că internetul reprezintă fără îndoială viitorul inclusiv pentru actualele televiziuni clasice.