O zi de teste aerodinamice

Acesta este palmaresul lui Jaime Alguersuari la volanul unui monopost de Formula 1. S-a intamplat in 2008, cand spaniolul a fost recompensat pentru prestatiile sale din Formula 3 cu un test aerodinamic in linie dreapta cu un monopost Red Bull RB4.

Interzicerea testelor a fost o masura excelenta pentru reducerea costurilor in Formula 1, insa in acelasi timp reprezinta o crima la adresa tinerilor piloti care aspira la un loc pe grila de start. Astfel, desi suntem tentati sa criticam Toro Rosso pentru decizia de a inregimenta un pilot care nu a luat niciun viraj cu un monopost de Formula 1, trebuie sa admitem ca aceasta este singura solutie pentru aparitia debutantilor in competitie. Cel putin pana trece criza…

Iata si un material video care prezinta cel mai importante momente din cariera lui Alguersuari. Avand in vedere ca vorbim despre un pusti de 19 ani, nu trebuie sa ne mire ca imaginile abunda de karturi.

PS: Materialul include cursele la care a participat Jaime pana la inceputul sezonului 2008.

Tragicul destin al lui Surtees

Accidentul mortal suferit de Henry Surtees in cursa de Formula 2 de la Brands Hatch a socat lumea sporturilor cu motor.

Trecand peste faptul ca tatal sau, celebrul John Surtees, a concurat in 113 curse de Formula 1 intr-o epoca in care moartea pilotilor in timpul curselor reprezenta un eveniment la ordinea zilei, accidentul suferit duminica de Henry Surtees a fost precedat de un eveniment extrem de asemanator petrecut cu exact o luna in urma.

Sambata, 20 iunie 2009, in prima cursa de Formula 2 de la Brno, Cehia: Imediat dupa start, Henry Surtees, Jack Clarke si Robert Wickens sunt implicati intr-un accident in primul viraj, iar o roata se desprinde de unul dintre monoposturi si isi ia zborul. Dovada, in imaginea de mai jos:

Si un video in care, aproximativ la secunda 15, se poate vedea cum zboara roata la start:

Duminica, 20 iulie 2009, a doua cursa de Formula 2 de la Brands Hatch, Marea Britanie: In timpul cursei, Jack Clarke pierde controlul volanului, se izbeste de parapeti, iar una dintre rotile monopostului sau zboara si il loveste in cap pe Henry Surtees, care decedeaza la spital cateva ore mai tarziu.

Asemanarile dintre cele doua accidente sunt incredibil de elocvente, iar protagonistii au fost in ambele cazuri Surtees si Clarke. La cursa de la Brno totul s-a terminat cu bine. Din pacate, nu acelasi lucru il putem spune despre cursa de la Brands Hatch.

Dupa similitudinea dintre cele doua accidente, un singur lucru este clar: FIA, cea care promoveaza atat de intens siguranta in sporturile cu motor, trebuie sa descopere urgent de ce rotile monoposturilor de Formula 2 se desprind atat de usor si sa impuna reguli clare pentru ca astfel de accidente sa fie evitate. Altfel, exista un risc real ca Henry Surtees sa fie doar prima victima a noii ere din Formula 2.

Via | BritsonPole.com

Bla-Bla-Bla-richello

Declaratiile razboinice facute de Rubens Barrichello dupa Marele Premiu al Germaniei au primit o reactie extrem de calma din partea lui Ross Brawn, insa “fanii” pilotului brazilian nu au ratat ocazia de a compune o piesa pe baza afirmatiilor sale.

Ce a iesit poarta numele de Bla-Bla-Bla-richello – The Single.

Enjoy!

Viata pilotilor de F1

Cu numai doua zile in urma spuneam ca cei de la Red Bull Racing au meritul de a dezvalui detalii inedite din viata mecanicilor sau inginerilor la cursele de Formula 1.

Se pare ca Lewis Hamilton m-a auzit, pentru ca actualul campion mondial a dezvaluit recent o mica parte din viata sa de pilot de Formula 1.

Asa ca daca vreti sa aflati unde a locuit Hamilton pe parcursul Marelui Premiu al Spaniei urmariti materialul video de mai jos, chiar in comentariul pilotului echipei McLaren. Enjoy!

Victorie!

Ceea ce era logic si firesc sa se intample s-a intamplat. Confruntat cu spectrul dezintegrarii Formulei 1, Max Mosley a fost obligat sa cedeze in fata dorintelor echipelor si a semnat o intelegere cu FOTA.

A fost un razboi al nervilor in care cei care si-au asigurat viitorul au castigat. Pe de o parte, echipele au fost mai determinate ca niciodata sa organizeze o competitie paralela, semn ca nu aveau aproape nimic de pierdut daca paraseau Formula 1.

De cealalalta parte, Mosley s-a confruntat cu disparitia celei mai importante competitii din sporturile cu motor. Spun disparitie pentru ca imi este greu sa cred ca FIA ar fi reusit sa stranga macar 8 echipe care sa concureze anul viitor (Lola si N.Technology s-au retras, Force India, Prodrive si Campos se gandeau sa paraseasca F1 pentru competitia FOTA).

Astfel, asa cum am precizat cu 5 zile in urma, era foarte normal ca Mosley sa cedeze. Insa fara amenintarea echipelor despre o competitie separata, probabil ca britanicul ar fi fost mai greu de convins. Fara indoiala, Bernie Ecclestone a avut si el un cuvant greu de spus la intrunirea Consiliului Mondial al FIA de astazi.

Cel mai important este ca acum ne vom putea concentra exclusiv pe evenimentele de pe circuit, care reprezinta de fapt esenta unui sport cu peste 600 de milioane de telespectatori.

4 comentarii

Etichete: / / /

De ce va ceda FIA

Haosul domneste in Formula 1 incepand din aceasta dimineata dupa ce nu mai putin de 8 echipe au anuntat inceperea pregatirilor pentru o noua competitie.

Desi la prima vedere comunicatul de presa al FOTA poate fi considerat drept documentul prin care negocierile FIA – FOTA au esuat definitiv, lucrurile sunt mult mai complicate.

Cei care au conceput comunicatul de presa al FIA au fost foarte atenti cand au asternut cuvintele pe hartie. Ferrari, McLaren, Renault, BMW Sauber, Toyota, Brawn GP, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso nu mentioneaza nimic despre retragerea din Formula 1. Mai mult, echipele anunta doar “inceperea pregatirilor” pentru o competitie separata, iar acest lucru poate fi interpretat in mai multe feluri.

Sunt ferm convins ca acest anunt este in primul rand o strategie foarte bine gandita pentru a castiga razboiul cu FIA. Echipele au inteles, mai ales dupa celebrul episod din 2005, ca singura metoda de a invinge FIA este de a fi unite in toate actiunile pe care le intreprind.

Practic, echipele forteaza mana lui Max Mosley, iar strategia a inceput deja sa dea roade exact de acolo de unde ne asteptam mai putin: N.Technology a renuntat la intentia de a concura in F1 tocmai din cauza retragerii constructorilor, la numai o zi dupa ce Lola a facut joi un anunt similar. Cireasa de pe tort a venit de la Force India, care a anuntat printre randuri ca s-ar putea retrage din Formula 1 daca marile echipe vor parasi competitia.

Insa lucrul care il va pune cu siguranta pe ganduri pe Max Mosley este ce motoare vor utiliza echipele in Formula 1 in 2010. In contextul in care constructorii vor organiza propria competitie, Formula 1 se va baza doar pe motoarele furnizate de Cosworth. Chiar daca a fost in F1 pana in 2006, Cosworth nu are posibilitatea de a realiza un motor valoros pentru un monopost de Formula 1, fapt demonstrat de rezultatele care au condus la retragerea acestora cu 3 ani in urma.

Colac peste pupaza, Cosworth ar trebui sa furnizeze motoare pentru toate echipele din Formula 1, sa zicem in jur de 10. Ma indoiesc ca englezii au suficiente resurse financiare si logistice pentru o astfel de misiune, mai ales ca pana in prezent nici nu s-a pus problema sa motorizeze mai mult de 4, poate 5 echipe. Nu mai vorbesc despre faptul ca Formula 1 ar urma sa devina o competitie cu motoare standard.

Bineinteles, un alt aspect cu importanta vitala il reprezinta banii. Cele 8 echipe care ameninta cu retragerea aduc anual venituri de 2.2 miliarde de dolari Formulei 1, prin contributiile proprietarilor si contractele de sponsorizare.

Pe de alta parte, televiziunile care au platit zeci de milioane de euro pentru drepturile TV vor forta fara indoiala renegocierea constractelor, pentru ca o competitie fara Ferrari, McLaren, Renault sau BMW valoareaza la fel de mult ca o ceapa degerada.

Oare Bernie Ecclestone este chiar atat de naiv incat sa nu realizeze ce se va intampla cu Formula 1 daca se retrag constructorii? Se pot spune multe lucruri despre Bernie, insa in niciun caz nu se poate spune ca este prost. Stie cum sa stoarca bani si din piatra seaca si stie ca prezenta constructorilor va fi vitala pentru conturile sale bancare.

O alta veste buna pentru echipe este ca miercuri, 24 iunie 2009, va avea loc o sedinta a Consiliului Mondial al FIA, in care este posibil sa se analizeze potentiala candidatura a lui Max Mosley la functia suprema in cadrul FIA. Nu este exclus ca acest Consiliu Mondial sa-i intoarca spatele lui Mosley in urma dezastrului ce se profileaza la orizont, iar Max ar putea fi nevoit sa-si anunte retragerea de la FIA la expirarea actualui mandat, in luna octombrie.

In concluzie, sperante inca mai exista. FOTA a castigat deja multe batalii, iar capitularea lui Max Mosley este, indraznesc sa spun, destul de aproape. Poate voi fi considerat naiv pentru optimismul meu. Dar, in cazul in care nu voi avea dreptate, cel putin nu voi putea fi considerat la fel de naiv ca Max Mosley.

Formula One sau Formula None

Vineri, 19 iunie 2009. Ziua in care intreaga suflare a Formulei 1 ar trebui sa fie cu ochii pe circuitul de la Silverstone pentru cele doua sesiuni de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Marii Britanii.

Din pacate, asa cum ne-am obisnuit de cateva luni bune, toti fanii Formulei 1 vor sta cu mana pe magnificul buton F5 al tastaturii in asteptarea comunicatului de presa al FIA.

Formula 1 se va destrama in cazul in care FIA si FOTA nu ajung la o intelegere in privinta regulamentul pentru sezonul 2010. Ce rost vor mai avea restul curselor din acest sezon, daca incepand de anul viitor vom sti ca nimic nu va mai fi la fel?

Eu inca mai am un dram de speranta ca, in ultima secunda, Mosley, Montezemolo si restul sefilor de echipe vor intelege ca despartirea va ruina cea mai importanta competitie a sporturilor cu motor.

Formula One sau Formula None? Aceasta-i intrebarea.

Romania si Formula 1

Zilele trecute a sosit la redactie ultimul numar al revistei F1 Racing, la care Automarket are abonament de mai bine de un an de zile.

Printre rubricile gazduite lunar in paginile publicatiei britanice se numara si “You Ask the Questions”, in cadrul careia o persoana din anturajul Formulei 1 este invitata sa raspunda intrebarilor cititorilor.

In numarul din luna iunie a venit randul lui Timo Glock sa raspunda intrebarilor fanilor, iar pe parcursul interviului rezultat am obsevat cu surprindere ca una dintre intrebari a fost adresata chiar de o persoana ce locuieste in Romania. Si mai mult decat atat, numele fanului este Szabo Zsolt, avand o rezonanta puternica cu unul dintre concurentii F1 CHAMP. Am verificat situatia, constatand ca in F1 CHAMP exista un concurent pe nume Szanto Zsolt, care in prezent ocupa un excelent loc 2 in clasamentul general.

Crezand ca este vorba despre o greseala a celor de la F1 Racing in tiparirea corecta a numelui, am luat legatura cu userul nostru pentru a clarifica situatia. Eram convins ca userul F1 CHAMP este unul si aceeasi persoana cu cel care i-a pus intrebarea lui Timo Glock, dar m-am inselat.

Chiar daca este vorba despre o alta persoana, faptul ca un fan al Formulei 1 din Romania citeste si se implica activ in competitie prin intermediul unei publicatii de specialitate din Marea Britanie reprezinta un semn de bun augur.

Dar sa revin la subiect si sa prezint intrebarea pusa de Szabo Zsolt in F1 Racing:

Szabo Zsolt: Care este secretul tururilor senzationale realizate in calificari de Jarno Trulli?

Timo Glock: Buna intrebare. Nu l-am vazut niciodata sa comite o greseala in tururile sale rapide din calificari si este foarte rapid pe un singur tur de circuit. Este experimentat si stie ce are de facut – iar asta este o combinatie puternica. Dar eu sunt mai rapid decat el!

Pentru a participa la rubrica You Ask the Question, tot ce aveti de facut este sa vizitati site-ul revistei F1 Racing, acolo unde veti gasi la momentul oportun modalitatea prin care puteti pune intrebari urmatorului pilot care accepta aceasta provocare.

7 comentarii

Etichete:

Factorul perturbator

FIA nu se dezminte.

Intotdeauna a incercat sa-si impuna punctul de vedere aplicand celebra strategie “dezbina si cucereste”. Numai ca in 2009 lucrurile nu mai sunt atat de simple, pentru ca a intalnit o rezistenta puternica din partea echipelor.

Cu numai patru zile inainte de deadline-ul stabilit pentru 19 iunie, FIA a decis sa arunce cu noroi in FOTA, sustinand ca a ajuns la o intelegere cu echipele inainte de publicarea team-urilor participante in sezonul 2010. Ce s-a intamplat mai departe? FIA sustine ca cel putin una dintre echipe nu a fost de acord sa incheie conflictul cu forul mondial.

FIA nu a nominalizat “factorul perturbator” tocmai in speranta ca vor izbucni suspiciuni si tensiuni intre sefii celor 8 echipe din cadrul FOTA. Este, daca vreti, un exercitiu de fidelitate pentru FOTA, care trebuie sa demonstreze ca interesul comun al echipelor este mai presus de halucinatiile lui Mad Max.

Scurt exercitiu de imaginatie

Sa presupunem pentru o clipa ca FIA spune adevarul in comunicatul de presa. Daca exista intr-adevar echipe care nu doresc o intelegere cu Mosley, inseamna ca acestea trebuie sa fie decise sa se retraga din Formula 1 din cauza crizei economice. Iar in ultima perioada s-a vehiculat tot mai puternic ca Toyota si Renault se vor retrage din Formula 1 la finalul acestui an.

Pe de alta parte, Mosley sustine in comunicat ca “factorul perturbator” este o echipa care nu a participat la inalnirea de joi cu FOTA. In acest context, putem taia Toyota de pe lista, intrucat John Howett a fost prezent la intalnire.

Ramane doar varianta ca Renault, reprezentata prin Flavio Briatore, sa fie echipa care se opune unui pact cu FIA. Speculatia ar putea fi alimentata de faptul ca Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile sprijina ideea unei competitii paralele, in contextul in care presedintele ACEA este nimeni altul decat Carlos Ghosn, presedintele Renault.

Inca un pas spre faliment

FIA a incercat vineri marea cu degetul pentru a dezbina din nou echipele de Formula 1, plasand Ferrari ca echipa inscrisa neconditionat in sezonul 2010.

Probabil ca Max Mosley a mizat pe faptul ca Ferrari va repeta isprava din 2005, cand a lasat balta echipele si a semnat faimoasa intelegere cu FIA, eveniment ce a pus capat tentativei constructorilor de a fonda o competitie paralela.

Max a aflat insa astazi ca ulciorul nu merge de multe ori la apa si, mai ales, ca echipele de Formula 1 sunt mai unite ca niciodata, chiar daca Williams si Force India au rupt randurile.

Se spune ca intr-un conflict cel mai destept cedeaza, insa Mosley da senzatia ca este suficient de rupt de realitate pentru a nu intelege gravitatea situatiei. La cum decurg lucrurile in prezent, ma tem ca ne indreptam vertiginos spre situatia in care niciuna dintre cele doua parti nu cedeaza, ceea ce ar echivala cu destramarea Formulei 1.

Puneti-va in ipostaza unui fan care nu are acces la internet si pentru care Formula 1 inseamna calificari si curse odata la doua saptamani. Apoi, prezentati in fata acestui fan stirile de astazi din Formula 1. Va garantez ca nu ar intelege nimic. Cel mai probabil, ar intreba nedumerit de ce Ferrari refuza sa accepte nominalizarea pe lista echipelor din 2010 si de ce alte cinci echipe au un asterix langa numele lor. De altfel, acest lucru chiar s-a intamplat in sectiunea de comentarii de la stirea principala a zilei de astazi.

Sincer, uneori nici macar noi, cei care stam ore intregi pe site-urile de F1, nu intelegem ce se intampla de fapt. Pentru ca in mod sigur exista elemente vitale in acest conflict care nu ajung la urechile noastre pentru ca raman intre FIA si FOTA.

Fiecare parte are interesele ei in acest sport. Ooops, cred ca mai degraba vorbim despre o afacere despre despre un sport. Si ca orice alta afacere gestionanta prost de un organism precum FIA, Formula 1 se indreapta spre un faliment rasunator.