Massa şi visurile din copilărie
Unul dintre lucrurile care făceau farmecul Formulei 1 înainte de anii 2000 era rivalitatea dintre piloţi, întrucât aceştia nu ezitau să-şi arunce vorbe grele în paddock. Este suficient să vezi filmul Rush pentru a înţelege modul în care piloţi precum Niki Lauda sau James Hunt, cu personalităţi complet diferite, alegeau să practice războiul psihologic în public.
Pe măsură ce banii au căpătat o importanţă tot mai mare în Formula 1, lucrurile s-au schimbat radical, iar piloţii evită să comenteze negativ atât despre propria echipă, cât şi despre ceilalţi piloţi. Iar atunci când o fac, scăpaţi probabil pe moment din hăţişurile celor de la PR, sunt admonestaţi în public.
Totuşi, rar mi-a fost dat să citesc două declaraţii atât de contradictorii ale unui pilot pe parcursul a numai 24 de ore. Afirmaţiile făcute de Felipe Massa duminică şi luni seamănă cu cele pe care le auzim atât de des din partea fotbaliştilor români.
Duminică, după ce a fost evationat de 15.000 de fani la despărţirea oficială de Ferrari, Massa a precizat: “Când am început să concurez în karturi aveam un combinezon roşu Ferrari şi am susţinut întotdeauna echipa. Chiar şi când Ayrton Senna era la McLaren, iar Nelson Piquet la Williams, eu susţineam Ferrari”.
Luni, în comunicatul de presă care anunţă trecerea lui Massa la Williams, brazilianul a declarat: “Când eram puşti am visat mereu să pilotez pentru Williams, Ferrari sau McLaren”.
Noroc că celelalte echipe din Formula 1 nu existau pe vremea când Massa era un puşti. Altfel, ar fi trebuit să spună că a visat să concureze pentru fiecare dintre ele.