Vettel si Webber va ureaza Craciun Fericit

Sebastian Vettel si Mark Webber au multumit fanilor pentru sprijinul acordat in sezonul 2009 si le ureaza acestora Craciun Fericit intr-un stil marca Red Bull.

Urmariti cele doua clipuri pana la capat pentru a intelege exact la ce ma refer:

Sebastian Vettel

Mark Webber

Vettel, surpriza pregatita de Mercedes?

Publicatia Autocar a lansat miercuri o ipoteza pe cat de interesanta, pe atat de putin plauzibila: Mercedes incearca sa il “fure” pe Sebastian Vettel de la Red Bull in schimbul unui motor pentru 2010.

Pe scurt, povestea suna cam asa: in cazul in care Renault se retrage din Formula 1, Red Bull va ramane fara furnizor de motoare. Varianta Cosworth a fost deja exclusa de echipa, iar Ferrari nu reprezinta o optiune din varii motive. Intr-un asemenea caz, singura varianta ramane Mercedes, care anterior a refuzat sa furnizeze motoare pentru Red Bull. Totusi, constructorul german ar face o concesie in schimbul serviciilor lui Vettel pentru 2010. Aceasta ar fi surpriza pregatita de Mercedes GP despre care a tot vorbit Norbert Haug.

Personal, nu cred in aceasta varianta din mai multe motive:

- Renault va ramane aproape sigur ca furnizor de motoare in F1, chiar daca vinde echipa

- Mercedes nu poate oferi motoare pentru Red Bull pentru ca acordul este blocat de McLaren

- Red Bull nu pot fi atat de (completati voi) incat sa renunte la unul dintre cei mai promitatori piloti din F1.

Cu siguranta Vettel este una dintre tintele Mercedes GP pentru anii urmatori. Asa cum este probabil si pentru McLaren sau Ferrari. Dar pentru 2010 acest lucru pare practic imposibil.

Voi credeti ca este posibil ca Vettel sa semneze cu Mercedes GP pentru 2010?

Red Bull, avem o problema

Red Bull Racing traverseaza o perioada plina de incertitudini in privinta motoarelor pe care le va utiliza in sezonul urmator, intrucat dezvaluirile facute de Christian Horner la cateva ore de la publicarea listei provizorii a echipelor pentru 2010 ne ofera o imagine destul de pesimista asupra situatiei echipei.

Pe de o parte, Red Bull nu a ajuns inca la un acord cu Renault pentru anul viitor, pentru ca “Renault sunt ingrijorati in privinta egalitatii motoarelor, iar pana cand regulamentul va fi clar inteleg de ce exista o ezitare din partea lor”. Oare decizia FIA in privinta egalizarii motoarelor va avea o influenta atat de mare in privinta contractului cu Red Bull? Daca da, nu as exclude varianta ca decizia FIA sa influenteze inclusiv participarea francezilor in Formula 1.

Pe de alta parte, Red Bull risca sa ramana fara alternative daca nu va continua cu Renault. Asta pentru ca McLaren a blocat o eventuala intelegere cu Mercedes, iar Horner a exclus din start varianta Cosworth. Intr-o astfel de situatie, Ferrari ar ramane unica solutie, insa pana in prezent nu exista nici macar speculatii pe aceasta tema.

Oricum ar fi, situatia celor de la Red Bull nu este tocmai grozava si risca sa devina exploziva in absenat unui contract cu Renault.

Sa nu cazi in apa!

In timp ce Romain Grosjean si Lucas di Grassi vor face “cerculete” in Piata Constitutiei, David Coulthard se va urca la volanul monopostului Red Bull RB4 pentru o demonstratie de Formula 1 in Mumbai, capitala Indiei.

Poate ca demonstratiile de F1 au devenit ceva firesc in ultimul timp, insa ceea ce va face scotianul in India are un element de noutate absoluta: demonstratia va avea loc pe un pod cu o lungime de aproape 5 km si cu 8 (!) benzi de circulatie.

Privelistea este absolut spectaculoasa, iar Coulthard va trai alaturi de fanii sai din India momente unice prin intermediul acestei demonstratii Scotianul trebuie insa sa fie atent la modul in care va face cerculete. Altfel, am putea asista la un plonjon in apa… (click pe foto pentru zoom).

coulthard_mumbai

Acestea fiind zise, a venit momentul sa ne indreptam intreaga atentie spre Piata Constitutiei din Bucuresti. Romain si Lucas ne asteapta!

Via | Joe Saward

Kimi si Red Bull

Ultima speculatie pe piata transferurilor este ca Raikkonen se indreapta spre Red Bull Racing. OK, inteleg ca este vorba despre “silly-season”, dar deja cred ca se exagereaza cu aceste bombe de presa inventate doar pentru a impulsiona vanzarile ziarelor. Sursa acestor “informatii” este tabloidul Bild, adica un fel de Libertatea, Click sau CanCan al Germaniei.

[UPDATE]: Intrucat Mihaela (a.k.a. michelle_b) este convinsa ca Raikkonen este in discutii cu Red Bull, am convenit urmatoarele: Daca informatia va “transpira” la o sursa suficient de credibila incat sa public o astfel de stire la categoria stirilor pe larg (nu la Flux F1 CHAMP), atunci Mihaela va scrie un Guest Post pe acest blog. Subiectul va fi la algerea ei. Si da, va putea chiar sa arunce cu “oua si rosii” in mine pentru ca nu am crezut-o :) [/UPDATE]

Pentru cine nu stie, Sebastian Vettel si Mark Webber au contracte cu Red Bull Racing pentru 2010, austriecii fiind de altfel primii care si-au anuntat linia de piloti pentru anul viitor.

Stiu, si Kimi a fost intr-o situatie identica la Ferrari, dar sa nu ne hazardam. Sa spui ca Raikkonen pleaca la Red Bull este ca si cum ai zice ca Hamilton va concura anul viitor in DTM.

PS: Fiti pe astazi, Renault va anunta cel mai probabil miercuri sosirea la echipa a lui Robert Kubica…

Iluzia campionului

Hamilton a iesit miercuri la rampa cu o serie de declaratii suprinzatoare, sustuinand ca este foarte increzator ca poate cuceri titlul mondial si in acest an. Totusi, matematica este clar in defavoarea lui Hamilton, care spune ca:

- Jenson Button – 70 puncte
- Lewis Hamilton – 19 puncte

Este greu de crezut ca Hamilton va reusi sa castige toate cursele pana la finalul acestui an. Probabil ca s-a imbatat cu apa rece si uita ca Red Bull Racing si Brawn GP nu vor sta cu mainile in san sa vada o dominatie McLaren. Dar chiar si printr-o serie de 7 victorii britanicul ar ajunge la borna 89, ceea ce inseamna ca Button trebuie sa castige maxim 19 puncte. Adica o medie de 2.7 puncte, echivalenta unei clasari constante pe locul 6.

Daca analizam rezultatele recente, observam ca in ultimele trei curse Button nu a obtinut niciodata mai mult de locul 5, iar daca lucrurile continua in acest mod Hamilton ar putea sa il ajunga pe conationalul sau.

Numai ca Hamilton pare ca a uitat un lucru: Button este numai unul dintre cei minim trei piloti care lupta pentru titlu. Mark Webber si Sebastian Vettel stau la panda, colectioneaza puncte si mzeaza in fiecare cursa pe victorie pentru a reusi imposibilul: sa il detroneze pe Button. Teoretic, este imposibil ca Hamilton sa depaseasca alti sapte piloti in clasament pana la finalul anului, iar matematica nu ii este deloc favorabila.

Hamilton vrea sa spere la titlu pana cand matematica va spune in mod cert altceva. Poate ca asa trebuie sa gandeasca un adevarat campion. Insa probabil ca in adancul sufletului sau stie ca titlul in 2009 este doar o iluzie. O iluzie de campion.

Vettel mania

La trei ani dupa retragerea lui Michael Schumacher, Germania are un nou idol. Este vorba, bineinteles, despre Sebastian Vettel, pustiul care anul trecut a devenit cel mai tanar castigator de Grand Prix si care anul acesta lupta pentru titlul mondial.

Dovada? Au aparut deja blugii marca Sebastian Vettel, iar fanii nu au ezitat sa se afiseze cu ei la Marele Premiu al Germaniei de la Nurburgring, chiar daca nu se poate spune ca sunt foarte estetici…

Cursa germanului

Marele Premiu al Germaniei are toate sansele sa fie castigat de Sebastian Vettel. Motivele sunt in numar de doua si sunt extrem de simple:

- temperaturile de la Nurburgring vor oscila in jurul valorii de 20 de grade in toate cele trei zile ale competitiei.

Nu mai este un secret pentru nimeni ca monopostul Brawn GP are deficiente majore intr-un astfel de mediu, intrucat Jenson Button nu are posibilitatea de a incalzi pneurile suficient de bine.

- exista sanse reale de ploaie inclusiv in ziua cursei.

Vettel a demonstrat ca este unul dintre cei mai buni piloti pe ploaie din Formula 1. Victoriile obtinute la Monza si Shanghai demonstreaza din plin acest lucru.

Singura speranta a lui Button este ca Ross Brawn sa fi identificat si remediat problemele monopostului BGP001 la temperaturi scazute. Pana vom afla acest lucru, Vettel este principalul favorit la victorie, astfel ca avem sanse mari ca sezonul sa fie relansat.

Pariul lui Mateschitz

Dietrich Mateschitz este un nume aparte in lumea Formulei 1. Austriacul nu s-a multumit sa aiba o singura echipa de Formula 1, asa ca a inglobat Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso in concernul Red Bull Technology.

2010 se anunta un sezon dificil pentru el: conform regulamentului tehnic, Scuderia Toro Rosso trebuie sa isi construiasca prorpiul monopost, acest lucru implicand facilitati de productie la Faenza si un personal mult mai numeros decat in prezent. Pe de alta parte, austriacul mizeaza pe mentinerea echipei Red Bull Racing in prim-planul Formulei 1, dupa rezultatele excelente din acest an.

In plina criza financiara care a dus la falimentul a numeroase organizatii, am putea crede ca Mateschitz este dispus sa se descotoroseasca de Toro Rosso pentru a se concentra exclusiv pe Red Bull Racing. Asa ar fi normal sa procedeze orice om de afaceri pentru care balanta contului este mult mai importanta decat satisfactia unei victorii.

Mateschitz este insa diferit. Deunazi, a refuzat sa vanda Scuderia Toro Rosso, desi potentialul cumparator parea sa fie capabil sa concureze in Formula 1. Pe de alta parte, daca acum se poate considera ca Red Bull concureaza cu 4 monoposturi, lucrurile se vor schimba radical anul viitor, astfel ca premisa unor beneficii din acest punct de vedere este eliminata.

Austriacul a demonstrat astfel, daca mai era nevoie, ca pe langa fler in afaceri dispune si de suflet, neputandu-se desparti de echipa care i-a adus satisfactia unei victorii senzationale sosite din neant in 2008 la Monza.

Se pare ca Red Bull efectiv ii da aripi lui Mateschitz, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure, pentru ca prezenta unui astfel de personaj in Formula 1 este fara indoiala benefica pentru sport.

De ce va ceda FIA

Haosul domneste in Formula 1 incepand din aceasta dimineata dupa ce nu mai putin de 8 echipe au anuntat inceperea pregatirilor pentru o noua competitie.

Desi la prima vedere comunicatul de presa al FOTA poate fi considerat drept documentul prin care negocierile FIA – FOTA au esuat definitiv, lucrurile sunt mult mai complicate.

Cei care au conceput comunicatul de presa al FIA au fost foarte atenti cand au asternut cuvintele pe hartie. Ferrari, McLaren, Renault, BMW Sauber, Toyota, Brawn GP, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso nu mentioneaza nimic despre retragerea din Formula 1. Mai mult, echipele anunta doar “inceperea pregatirilor” pentru o competitie separata, iar acest lucru poate fi interpretat in mai multe feluri.

Sunt ferm convins ca acest anunt este in primul rand o strategie foarte bine gandita pentru a castiga razboiul cu FIA. Echipele au inteles, mai ales dupa celebrul episod din 2005, ca singura metoda de a invinge FIA este de a fi unite in toate actiunile pe care le intreprind.

Practic, echipele forteaza mana lui Max Mosley, iar strategia a inceput deja sa dea roade exact de acolo de unde ne asteptam mai putin: N.Technology a renuntat la intentia de a concura in F1 tocmai din cauza retragerii constructorilor, la numai o zi dupa ce Lola a facut joi un anunt similar. Cireasa de pe tort a venit de la Force India, care a anuntat printre randuri ca s-ar putea retrage din Formula 1 daca marile echipe vor parasi competitia.

Insa lucrul care il va pune cu siguranta pe ganduri pe Max Mosley este ce motoare vor utiliza echipele in Formula 1 in 2010. In contextul in care constructorii vor organiza propria competitie, Formula 1 se va baza doar pe motoarele furnizate de Cosworth. Chiar daca a fost in F1 pana in 2006, Cosworth nu are posibilitatea de a realiza un motor valoros pentru un monopost de Formula 1, fapt demonstrat de rezultatele care au condus la retragerea acestora cu 3 ani in urma.

Colac peste pupaza, Cosworth ar trebui sa furnizeze motoare pentru toate echipele din Formula 1, sa zicem in jur de 10. Ma indoiesc ca englezii au suficiente resurse financiare si logistice pentru o astfel de misiune, mai ales ca pana in prezent nici nu s-a pus problema sa motorizeze mai mult de 4, poate 5 echipe. Nu mai vorbesc despre faptul ca Formula 1 ar urma sa devina o competitie cu motoare standard.

Bineinteles, un alt aspect cu importanta vitala il reprezinta banii. Cele 8 echipe care ameninta cu retragerea aduc anual venituri de 2.2 miliarde de dolari Formulei 1, prin contributiile proprietarilor si contractele de sponsorizare.

Pe de alta parte, televiziunile care au platit zeci de milioane de euro pentru drepturile TV vor forta fara indoiala renegocierea constractelor, pentru ca o competitie fara Ferrari, McLaren, Renault sau BMW valoareaza la fel de mult ca o ceapa degerada.

Oare Bernie Ecclestone este chiar atat de naiv incat sa nu realizeze ce se va intampla cu Formula 1 daca se retrag constructorii? Se pot spune multe lucruri despre Bernie, insa in niciun caz nu se poate spune ca este prost. Stie cum sa stoarca bani si din piatra seaca si stie ca prezenta constructorilor va fi vitala pentru conturile sale bancare.

O alta veste buna pentru echipe este ca miercuri, 24 iunie 2009, va avea loc o sedinta a Consiliului Mondial al FIA, in care este posibil sa se analizeze potentiala candidatura a lui Max Mosley la functia suprema in cadrul FIA. Nu este exclus ca acest Consiliu Mondial sa-i intoarca spatele lui Mosley in urma dezastrului ce se profileaza la orizont, iar Max ar putea fi nevoit sa-si anunte retragerea de la FIA la expirarea actualui mandat, in luna octombrie.

In concluzie, sperante inca mai exista. FOTA a castigat deja multe batalii, iar capitularea lui Max Mosley este, indraznesc sa spun, destul de aproape. Poate voi fi considerat naiv pentru optimismul meu. Dar, in cazul in care nu voi avea dreptate, cel putin nu voi putea fi considerat la fel de naiv ca Max Mosley.