Daniel Popescu

Pentru ediţia din această săptămână a blogului vă propun să ne relaxăm un pic şi să dăm timpul înapoi cu trei ani.

Suntem în prima jumătate a sezonului 2010, anul în care au debutat în Formula 1 trei echipe. Două dintre ele sunt Virgin Racing (care şi-a schimbat numele în Marussia) şi Lotus (care şi-a schimbat numele în Caterham, a nu se confunda cu Lotus-ul lui Raikkonen).

Principalul sponsor al Virgin Racing este compania aeriană Virgin aflată în proprietatea lui Richard Branson. Între timp, Lotus este deţinută de omul de afaceri malaysian Tony Fernades, care deţine, printre altele, şi compania aeriană Air Asia.

Ce pot face doi proprietari ai unor companii aeriene implicaţi în două dintre cele mai slabe echipe din Formula 1? Un pariu: proprietarul echipei care se clasează mai slab în clasamentul constructorilor la finalul sezonului se îmbracă în stewardesă şi îndeplineşte acest rol pe unul dintre avioanele companiei aeriene deţinute de celălalt proprietar.

Deloc surprinzător, nici Virgin, nici Lotus nu au câştigat puncte în 2010 (nu aveau să o facă nici până în 2012), dar Lotus s-a poziţionat în faţa celor de la Virgin pe baza principiului celui mai bun rezultat înregistrat într-o cursă pe parcursul anului.

Cu alte cuvinte, Richard Branson a pierdut pariul şi trebuie să joace rolul unei stewardese pe un avion Air Asia.

Avioanele Air Asia au zburat însă fără ca Branson să-şi onoreze pariul. Programat iniţial în cursul anului 2011, zborul-vedetă a fost amânat pe termen nelimitat după ce Branson a suferit o rană la genunchi. Evident, s-au făcut multe speculaţii că Branson nu vrea să-şi onoreze pariul, a trecut şi anul 2012, însă iată că acum britanicul a anunţat oficial că va îmbraca costumul de stewardesă.

Totul se va întâmpla duminică, 12 mai, pe un zbor Air Asia care va decola la ora locală 12:30 de la Perth (Australia) şi va ateriza la Kuala Lumpur (Malaysia).

Pe parcursul zborului, Branson va servi pasagerii cu cafea, ceai şi mâncare şi le va oferi acestora asistenta. Printre ei se va afla, bineînţeles, şi Tony Fernandes.

Interesant este că oricine îşi poate cumpăra bilet pentru a fi servit în avion de Richard Branson. Chiar oricine. Cu condiţia să plăteşti 400 de dolari australieni (adică circa 320 EUR) pentru un zbor dus din Australia în Malaysia. Cum ajungi în Perth şi ce faci după ce aterizezi în Kuala Lumpur este însă strict problema ta.

Două aspecte ar fi de menţionat despre aceasta inedită aventură:

- simţul umorului pe care  îl are Branson. Până la urmă, vorbim despre un om de afaceri cu o avere estimată la 4.6 miliarde de dolari care deţine peste 200 de companii din grupul Virgin care, iată, are curajul să se “coboare” la nivelul unei stewardese şi să se mai şi laude cu asta.

- spiritul antreprenorial al lui Branson. Chiar dacă nu mai are nevoie de aşa ceva, britanicul îşi face reclamă gratuit datorită implicării sale în Formula 1. Mai există vreo persoană sau companie care şi-a făcut vreodată publicitate gratuit în lumea lui Bernie Ecclestone?

Între 2002 şi 2010, în perioada în care ordinele de echipă erau interzise, mulţi au acuzat Formula 1 de ipocrizie: echipele continuau să aplice astfel de “strategii”, iar Ferrari era în centrul atenţiei.

Controversele de la Hockenheim 2010, care au rămas în memoria colectivă după mesajul “Felipe, Fernando is faster than you”, au determinat FIA să legalizeze ordinele de echipă. Totul părea să intre în normal: aşa cum spuneam şi în decembrie 2010 pe acest blog, ordinele de echipă vor fi utilizate de fiecare dată când este nevoie chiar dacă sunt interzise de regulament.

Ironia sorţii este că Red Bull Racing a militat întotdeauna pentru interzicerea ordinelor de echipă, pentru că acestea strică latura sportivă a Formulei 1. Brusc, când sunt perfect regulamentare, ordinele de echipa nu mai sunt atât de rele şi sunt aplicate fără jenă inclusiv de cei care acum trei ani se lăudau că echipa lor nu va face niciodată aşa ceva.

La fel de ironic este că, după legalizarea ordinelor de echipă, Ferrari nu a mai generat nicio controversă pe acest subiect, poate şi pentru că Felipe Massa îşi cunoaşte foarte bine rolul în cadrul echipei. În schimb, Red Bull şi Mercedes s-au trezit implicate în controverse majore la Sepang şi, în loc să-şi rezolve problemele pe care le au pe plan intern, s-au apucat să arunce cu noroi unii în ceilalţi.

Nu voi insista aici pe latura sportivă a incidentului dintre Vettel şi Webber, pentru că subiectul a fost acoperit foarte bine de Mircea. În schimb, vă pot spune că, în Formula 1 mileniului trei, ordinele de echipă vor fi utilizate în continuare şi vor fi dezagreate permanent de fani. Este perfect normal.

Pentru fani, nimic nu este mai frumos decât un duel între doi piloţi care concurează pentru aceeaşi echipă. Prin natura Formulei 1, acesta este singurul duel care poate demonstra valoarea reală a unui pilot, pentru că amândoi utilizează acelaşi monopost. Un duel Vettel – Webber, Alonso – Massa sau Hamilton – Rosberg va fi întotdeauna mai concludent decât unul între Vettel şi Alonso, în care performanta monoposturilor Red Bull şi Ferrari contează undeva la 70-80%.

În schimb, pentru echipe, nimic nu este mai neplăcut decât să-şi vadă cei doi piloţi luptând unul împotriva celuilalt pentru victorie. Pentru a înţelege acest lucru, este suficient să urmăriţi grimasele de pe feţele lui Adrian Newey sau Christian Horner în momentele în care Vettel ignoră cu bună ştiinţă ordinele de echipă şi îl atacă pe Webber.

Problema este că Formula 1 a devenit o afacere de echipă. Atât timp cât vor exista doi piloţi la o echipă, ordinele de acest gen sunt inevitabile, mai ales într-o eră în care aspectele sportive sunt mai puţin importante decât banii. Da, poate că pe vremea Lotusului lui Colin Chapman sau a McLaren-ului lui Bruce McLaren nu se întâmpla asta, dar când totul se rezumă la bani situaţia este cu totul alta.

Ce echipe din Formula 1 mai au acum ca proprietari oameni care au cursele în sânge? Williams prin Frank Williams şi Sauber prin Peter Sauber. În rest avem un celebru constructor italian (Ferrari), un contructor german (Mercedes), un producător de băuturi energizante (Red Bull), un fond de investiţii din Luxemburg (Lotus) sau o companie de investiţii din Bahrain (McLaren) pentru care contează doar banii şi performanţele.

Ne place sau nu ne place, asta este Formula 1.

Revenirea lui Kimi Raikkonen în Formula 1 în 2012 a fost primită cu entuziasm de fani, pentru că finlandezul aducea acel ceva care lipsea competiţiei începând din 2010: un pilot neconvenţional, care să nu dea declaraţii PR-istice şi care să facă unele acţiuni ieşite din comun.

Totuşi, după modul în care a decurs colaborarea lui Raikkonen cu echipe precum McLaren şi Ferrari, nimeni nu se aştepta ca Lotus să se comporte altfel. Surpriza a venit atunci când Lotus nu numai că a acceptat comportamentul “bizar” al finlandezului, ci mai ales atunci când s-a mulat pe personalitatea campionului mondial din 2007.

Lansarea noului monopost E21 pentru sezonul 2013 a avut o puternică componentă “raikkonistică”, iar echipa a demonstrat din plin că are simţul umorului.

Totul a început după dezvelirea noului monopost, când pe partea din spate, chiar sub numele lui Kimi, apărea scris #ImSexyAndIKnowIt (I’m sexy and I know it – Sunt sexy şi ştiu asta). Acest hashtag, foarte popular la un moment dat pe reţeaua de socializare Twitter, era vizibil însă doar pe monopostul de la lansare, nu şi în fotografiile oficiale.

A doua surpriză a venit în kit-ul de presă al echipei pentru 2013, în care exista un capitol special despre calendarul sezonului. Cum Nurburgring şi Hockenheim au şanse aproximativ egale să găzduiască Marele Premiu al Germaniei, cei de la Lotus ne-au prezentat circuitul de la Nurburgheim, care include viraje din ambele circuite germane.

Cireaşa de tort a fost însă o fotografie cu noul volan al lui Raikkonen, evident special concepută doar pentru lansare. În loc de denumirile criptice care de multe ori sunt de neînţeles pentru fanii ocazionali ai Formulei 1, butoanele de pe volan aveau nume precum “Deploy Angry Bird“, “Like“, “Banana” sau “Jenson” (o aluzie directă la numele de “buton” al lui Jenson Button. Cel mai mult mi-a plăcut “Open gate”, o altă aluzie fină la excursia lui Raikkonen în afara pistei de la Interlagos, întreruptă de o poartă închisă cu lacăt.

Pe restul vă las să le descoperiţi singuri (click pe poza pentru dimensiunea maxima).

După trei sezoane în care a obţinut o singură victorie în ciuda investiţiilor masive făcute de Daimler, Mercedes a început anul 2013 cu numeroase recrutări de personal.

Astfel, transferul spectaculos al lui Lewis Hamilton a fost completat în acest an de o serie de recrutări în departamentul de conducere, dar şi de schimbarea acţionariatului.

Mai întâi a venit Niki Lauda ca preşedinte fără rol de execuţie, a cumpărat 10% din acţiuni, iar misiunea lui este să facă legătura între echipa de Formula 1 de la Brackley şi constructorul auto de la Stuttgart. Apoi a venit Toto Wolff ca director de motorsport, director executiv şi acţionar cu 30% din acţiuni. Iar acum se speculează că urmează şi Paddy Lowe, unul dintre oamenii cheie ai celor de la McLaren. Mişcarea nu este încă confirmată, iar rolul său este cu atât mai puţin cunoscut.

Toate aceste mişcări sugerează la prima vedere că Mercedes este determinată să obţină performanţe în acest sezon sau cel târziu în 2014, atunci când toate speranţele se îndreaptă spre noul regulament tehnic.

Semnele de întrebare apar însă atunci când analizezi la rece structura departamentului tehnic al echipei: în total sunt nu mai puţin de 8 şefi la Mercedes, dintre care patru şi-au câştigat reputaţia că şefi de echipe.  Vorbim despre o structură atât de stufoasă, încât avem nevoie de liniuţe:

- Ross Brawn – şef de echipă
- Bob Bell – director tehnic
- Geoff Willis – director de tehnologie
- Aldo Costa – director de inginerie
- Toto Wolff – director de motorsport şi director executiv
- Niki Lauda – preşedinte fără rol de execuţie
- Nick Fry – CEO
- Paddy Lowe – recrutare neconfirmată, rol necunoscut

Istoria a demonstrat că nu încap două săbii în aceeaşi teacă şi cu atât mai puţin încap opt. În lista de mai sus există nu mai puţin de cinci ingineri foarte bine cotaţi care şi-au câştigat notorietatea la Ferrari, Red Bull sau McLaren şi ale căror roluri în cadrul echipei nu sunt foarte bine delimitate. Fiecare dintre ei are propriile idei pentru dezvoltarea monopostului şi cu siguranţă este dificil ca aceştia să ia decizii rapide atunci când se afla în situaţii limită. Pentru că, să fim serioşi, care sunt diferenţele între directorul tehnic al echipei şi directorul de tehnologie?

Pe de altă parte, există alte trei persoane în departamentul de management. La finalul anului trecut au existat numeroase speculaţii cu privire la rolul lui Lauda şi la colaborarea acestuia cu Brawn, iar sosirea lui Wolff ca director de motorsport şi director executiv complică şi mai mult schema de lucru a echipei.

Nicio altă echipă din Formula 1, cel puţin dintre cele de top, nu are atât de mulţi şefi cu joburi atât de neclare. De exemplu, la McLaren există un şef de echipă (Martin Whitmarsh) şi un şef al departamentului de inginerie (Paddy Lowe), pe lângă şefi pentru fiecare departament în parte (aerodinamică, director sportiv etc). La Ferrari există şeful Stefano Domenicali, directorul tehnic Pat Fry şi şeful de design Nikolas Tombazis, în timp ce la Red Bull situaţia este chiar mai simplă: şef este Christian Horner, iar director tehnic Adrian Newey.

Poate că Mercedes recrutează oameni de bază de la echipele de top pentru pentru a le slăbi. Sau poate că în spatele uşilor închise se pregătesc câteva mutări spectaculoase cum ar fi îndepărtarea lui Ross Brawn…

Michael Schumacher are în faţă o decizie dificilă în privinţa viitorului său în Formula 1. După ce timp de câteva luni s-a gândit dacă să semneze prelungirea contractului cu Mercedes sau să se retragă pentru a doua oară, germanul are acum în faţă probabil câteva luni în care trebuie să decidă dacă concurează pentru Sauber sau agaţă încă o dată casca în cui.

Datele problemei se pun cu totul altfel în acest moment, atât din punct de vedere sentimental, cât şi din punct de vedere practic.

Argumente pentru un contract cu Sauber

Când îţi petreci 20 de ani în Formula 1, câştigi şapte titluri mondiale şi dobori record după record este greu ca cineva să-şi aducă aminte de unde ai plecat. Dar adevărul este că, înainte de a debuta în Formula 1, Schumacher a concurat în World Sportscar Championship pentru echipa unui tip pe nume Peter Sauber. Exact acelaşi tip care, spun zvonurile, a contribuit cu 150.000 de dolari pentru a-l convinge pe Eddie Jordan să-i ofere un loc în cockpit la debutul în Formula 1 din acel Mare Premiu al Belgiei din 1991.

Prin urmare, pentru Schumacher, un contract cu Sauber ar reprezenta probabil şi un gest de mulţumire pentru omul care a jucat un rol atât de important în cariera lui.

Iar pentru Sauber… ei bine, pentru Sauber ar reprezenta probabil cea mai bună afacere. Gândeşte-te numai la câţi bani ar putea aduce Schumacher la echipă prin intermediul sponsorilor, o sumă mai mare chiar şi decât cea adusă de Sergio Perez prin Telmex. Iar după perioada dramatică de la finalul anului 2009 după retragerea celor de la BMW, lui Peter Sauber i-ar prinde bine o perioadă de stabilitate financiară.

Argumente în favoarea retragerii

Presupunând că Schumacher decide să-şi continue cariera în Formula 1, principalul semn de întrebare va fi chiar cel legat de Sauber.

Din 1996 şi până în prezent (evident, cu excepţia celor trei sezoane petrecute pe bară), Schumacher a concurat doar pentru echipe sprijinite puternic din spate de un constructor: Ferrari şi Mercedes.

Echipele independente, aşa cum a fost Sauber încă din 1993 cu excepţia celor patru sezoane de “ocupaţie” germană, au un mod de lucru complet diferit, în special din cauza bugetului semnificativ mai mic. Astfel de echipe nu-şi permit să investească resurse financiare pentru îmbunătăţirea permanentă a monopostului (de regulă, există câteva linii generale precise în această direcţie), nu au resurse să copieze instant o nouă tehnologie (cazul elocvent este refuzul Sauber de a copia sistemul DDRS), nu au resurse să să adapteze rapid schimbărilor de situaţie.

Vei spune că Schumacher aduce bani prin sponsori şi problema este rezolvată. Nu este însă nici pe departe aşa, mai ales că monopostul Sauber pentru 2013 este deja în stadiu avansat de dezvoltare, iar designul şi structura unui monopost de competiţie nu pot fi schimbate peste noapte.

Pe de altă parte, o echipă indepedentă lucrează altfel decât una sprijinită de un constructor. Există alte reguli şi alte principii pe care Schumacher ar trebui să le respecte. Prin urmare, Schumacher ar avea nevoie de timp pentru a se adapta la o echipă precum Sauber, iar un singur sezon nu ar fi suficient în acest sens. Iar Schumacher ştie foarte bine acest lucru.

Concluzie

Intuiesc că Schumacher va alege Sauber doar dacă are determinarea de a rămâne în Formula 1 pentru cel puţin încă trei ani, pentru a putea începe un nou proiect pe care să-l crească gradual.

Este însă Schumi suficient de motivat pentru a garanta acum prezenţa în Formula 1 pentru încă trei ani? Mai ales în contextul semi-eşecului cu Mercedes, înclin să cred că nu. Înclin să cred că ne vom mai bucura de pilotul de Formula 1 Michael Schumacher doar şase curse…

În primăvara anului 2009, fostul preşedinte al FIA Max Mosley a ieşit oficial la rampă cu ideea unui buget maxim anual în Formula 1 de numai 40 de milioane de lire sterline.

Propunerea britanicului, care a fost introdusă în vara aceluiaşi an în regulamentul tehnic pentru 2010, a stârnit o reactrie fără precedent din partea echipelor. Câteva zile mai târziu, nu mai puţin de opt echipe anunţau începerea procedurilor pentru realizarea unei competiţii paralele cu Formula 1 în care regulile să fie făcute de comun acord.

Toată povestea a plecat de la convingerea lui Mosley că reducerea costurilor este singura metodă prin care Formula 1 poate surpravieţui pe termen lung, în contextul în care într-un interval de numai 12 luni Honda, BMW şi Toyota îşi vor fi anunţat retragerea din competiţie.

Dacă la vremea respectivă aproape toate echipele din Formula 1 au fost împotriva acestui concept, lucrurile încep să se schimbe din ce în ce mai dramatic în zilele noastre. La trei ani după aceste evenimente, unul dintre cei mai importanţi constructori din Formula 1, şi anume Mercedes, face presiuni pentru reducerea costurilor tocmai prin aplicarea unui aşa-numit buget maxim anual.

Care sunt însă interesele germanilor? Nu este foarte greu de ghicit. Mercedes a revenit în Formula 1 în 2010 cu unicul scop de a câştiga, însă proiectul iniţial pe trei ani, care l-a inclus şi pe Michael Schumacher, a fost departe de a fi considerat o reuşită.

În cele 31 de Mari Premii de până acum, Mercedes şi-a trecut în palmares o singură victorie (Nico Rosberg în China 2012), un singur pole position (Rosberg, China 2012) şi alte patru podiumuri (Rosberg în Malaysia, China şi Marea Britanie 2010, Schumacher la Valencia în 2012).

Presa speculează de mai mult timp că anumite voci din consiliul de administraţie al Mercedes sunt profund nemulţumite de rezultate, una dintre opţiunile luate în calcul fiind retragerea din Formula 1. Cum încearcă să contracareze tabăra adversă? Dacă nu o poate face prin rezultatele de pe circuit, atunci încearcă să convingă că sumele alocate proiectului sunt acceptabile şi, mai ales, că vor scădea în viitor concomitent cu o creştere a performanţelor.

Aceasta este de fapt miza celor de la Mercedes pentru un buget maxim anual, care în cele din urmă ar duce la o egalizare a raportului de forţe între plutonul fruntaş şi plutonul de mijloc. Germanii ar împuşca astfel doi iepuri dintr-o lovitură: s-ar putea apropia de performanţele celor de la Ferrari, McLaren şi Red Bull în mod artificial, prin scăderea performanţelor acestora din urmă, şi în acelaşi timp ar cheltui mai puţini bani.

Dacă Mercedes ar fi luptat în prezent pentru titlul mondial alături de cei trei granzi, probabil că Ross Brawn nu ar mai fi făcut astfel de declaraţii.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc că Mercedes vrea să evite celebrul caz Toyota, care în opt sezoane petrecute în Formula 1 nu a obţinut nicio victorie şi a ales să părăsească competiţia în lacrimi.

Peste aproximativ o lună, Michael Schumacher va face anunţul pe care îl aşteaptă toată lumea şi ne va spune dacă îşi va prelungi revenirea în Formula 1 şi în sezonul 2013.

Decizia germanului se va baza pe două lucruri: motivaţia de a continua şi performanţele echipei. Nu este un secret pentru nimeni că Mercedes a avut parte de un sezon sub aşteptări, echipa ocupând un modest loc cinci în clasamentul constructorilor, poziţie care începe să fie ameninţată din ce în ce mai serios de Force India Sauber.

În condiţiile în care, pe lângă performanţele mediocre ale monopostului, Schumacher a avut parte şi de numeroase probleme tehnice care l-au împiedicat să termine atât de multe curse, singurul lucru care l-ar putea ţine în Formula 1 este motivaţia. Motivaţia sau, mai bine zis, ambiţia de a demonstra că încă este capabil de performanţe majore.

Nimeni nu poate şti acum dacă Mercedes îi poate oferi un monopost câştigător în sezonul 2013. Însă faptul că Schumacher a ajuns miercuri pe circuitul de la Magny Cours pentru a afla cum funcţionează noul sistem de evacuare Coandă şi noul sistem DDRS demonstrează că germanului îi pasă, că este motivat, că este interesat de cum merg lucrurile şi că vrea mai mult.

Atât de mult încât să-şi prelungească contractul cu Mercedes pentru 2013?

McLaren susţine că nu are niciun plan B pentru eventualitatea, subţire ce-i drept, ca Lewis Hamilton să plece la Mercedes AMG în sezonul 2013. Totuşi, chiar dacă ar fi fermi convinşi că britanicul va rămâne la Woking, orice echipă de talia unei pretendente la titlu precum McLaren trebuie să fie pregătită pentru orice, oricând. Prin urmare, este puţin probabil ca McLaren să nu aibă un plan de rezervă.

Marea întrebare este însă cine ar putea fi candidaţii de pe lista lui Martin Whimtarsh? Presa internaţională vehiculează de ceva timp mai multe nume, însă pentru niciunul dintre acestea nu există suficiente argumente.

• Paul di Resta este probabil în capul listei, iar semnarea unui contract de management cu firma de consultanţă la care este implicat şi Jenson Button nu a făcut decât să sporească speculaţiile. Numai că scoţianul, unul dintre cei mai talentaţi tineri piloţi ai momentului, are o legătură strânsă cu Mercedes încă din DTM, iar constructorul german nu va lasa să-i treacă printre degete un asemenea pilot. Estimez că cel târziu în 2014 Mercedes îl va angaja pe di Resta, fie în locul lui Michael Schumacher, fie în locul unui Nico Rosberg care, în ciuda victoriei din China, este departe de conceptul de team-leader.

• Heikki Kovalainen revenit la McLaren cred că este mai mult o glumă. Adus cu mari speranţe de la Renault în 2008, finlandezul a obţinut o singură victorie în două sezoane, şi aceea după ce a devenit lider cu trei tururi înainte de finalul cursei de la Hungaroring după abandonul lui Felipe Massa.

• Sergio Perez, al cărui nume nici măcar nu a fost menţionat, este de altfel exclus din ecuaţie, întrucât este membru în Academia de Piloţi Ferrari.

• Vitantonio Liuzzi, Rubens Barrichello sau Pedro de la Rosa sunt doar trei dintre veteranii care s-ar întoarce oricând în Formula 1 (se poate spune aşa şi în cazul spaniolului de la HRT…), însă niciunul nu ar fi capabil să-l suplinească pe Hamilton.

Spre deosebire de Ferrari, McLaren este de regulă în favoarea unui cuplu format din piloţi capabili să câştige titlul mondial. Contractul semnat cu Jenson Button la finalul anului 2009 reprezintă cea mai bună dovadă (asta ca să nu mai pomenim de celebrul cuplu Ayrton Senna – Alain Prost) că McLaren gestionează, într-un fel sau altul, astfel de situaţii. Culmea, au avut probleme exact când au mers pe mâna unui dublu campion mondial şi a unui debutant (Alonso şi Hamilton în 2007).

Adevărata problemă a celor de la McLaren este că piloţii care l-ar putea suplini pe Hamilton în 2013 sunt contractaţi deja de alte echipe, indiferent că vorbim despre Alonso, Sebastian Vettel, Mark Webber sau Kimi Raikkonen.

Şi, de fapt, acum mi-am dat seama. Poate că în realitate McLaren chiar nu are niciun plan B tocmai pentru că niciunul dintre piloţii de top ai Formulei 1 nu este disponibil pentru 2013.

Despre posibilitatea ca Lewis Hamilton să se transfere la Mercedes în sezonul 2013 se ştia de câteva luni, iar echipa germană a rămas singura alternativă reală a fostului campion mondial după ce Mark Webber şi-a prelungit contractul cu Red Bull.

Totuşi, ceea ce se petrece în prezent în presa britanica depăşeşte toate aşteptările. Mai întâi, BBC a anunţat miercuri seară că deţine informaţii potrivit cărora Hamilton a ajuns la un acord verbal cu Mercedes şi că Michael Schumacher se va retrage din Formula 1. Indiferent dacă aceste speculaţii au sau nu un sâmbure de adevăr era firesc ca toate cele trei părţi implicate să nege informaţia.

De aici lucrurile se complică. Toată presa britanică a vorbit în ediţia de joi despre acest transfer, însă în alţi termeni decât BBC. Daily Mail susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că Hamilton va semna cu Mercedes chiar dacă Schumacher rămâne în Formula 1, în timp ce The Guardian sugerează insistent că negocierile britanicului cu McLaren au intrat în impas.

Nimeni nu se întreabă însă de ce ar semna Hamilton cu Mercedes? De la revenirea în Formula 1 în calitate de constructor, Mercedes a promis că “de anul viitor” vor apărea şi rezultatele. Până acum singura sclipire a fost Marele Premiu al Chinei, dominat de la un capăt la celălalt de Nico Rosberg, însă echipa este departe de a emite pretenţii la victorie în mod regulat.

Combinaţi acest fapt cu declaraţiile lui Hamilton de la începutul sezonului, potrivit cărora în 2013  vrea să concureze pentru o echipă care îi poate aduce titlul mondial. Se încadrează oare Mercedes la această categorie? Eu cred că nu, sau cel puţin nu la fel de mult ca McLaren.

Şi atunci, de ce toate aceste speculaţii despre Hamilton şi Mercedes? Cheia este, foarte probabil, la Simon Fuller, managerul care gestionează cariera britanicului.

McLaren ştie că Hamilton nu are alternative reale, motiv pentru care îşi permite să-i ofere un salariu mai mic decât cel pe care îl încasează în prezent. Dar dacă pe fir ar apărea brusc ameninţarea Mercedes, implantată prin motede bine-cunoscute de Fuller? Un Mercedes dispus să-l plătească cu 75 de milioane de euro în trei ani ar forţa McLaren să-şi revizuiască atitudinea şi să-şi îmbunătăţească oferta. Dacă îi iese strategia, Hamilton şi Fuller vor trage lozul norocos. Dacă nu, probabil ca Hamilton va accepta oferta curentă de la McLaren sub pretextul că loialitatea faţă de McLaren este mai importantă decât banii celor de la Mercedes.

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu unul rămân la ideea că, mai devreme sau mai târziu, voi primi pe e-mail un comunicat de presă intitulat “Hamilton semnează un contract pe termen lung cu McLaren”.

Cu numai câteva luni în urmă, opţiunile lui Lewis Hamilton pentru sezonul următor erau pe cât de numeroase, pe atât de interesante din punct de vedere al numelor implicate.

McLaren sugera insistent că vrea să-i prelungească contractul, însă Red Bull reprezenta o alternativă cel puţin interesantă în condiţiile în care Mark Webber se apropia de finalul carierei şi venea după un sezon 2011 mai mult decât modest.

În plus, aşteptata retragere a lui Michael Schumacher din Formula 1 prin prisma celor două sezoane lipsite de performanţe i-ar fi deschis calea către Mercedes AMG.

Inclusiv Ferrari reprezenta o soluţie (foarte improbabilă, ce-i drept, din cauza prezenţei lui Fernando Alonso), astfel că Hamilton putea juca o carte mare în negocierile sale.

La începutul lunii iulie, situaţia s-a schimbat radical:

După un start entuziasmant, McLaren traversează o perioadă dificilă, în care victoria lui Hamilton de la Montreal a salvat rezultatele slabe din ultimele şase curse. Totul pare că se leagă de decizia echipei de a schimba designul nasului monopostului după primele patru curse, o decizie în urma căreia Jenson Button a mai câştigat doar şapte puncte în cinci curse.

Red Bull a semnat cu Webber pentru sezonul 2013, astfel că orice şansă de a ajunge la campioana mondială s-a spulberat.

Michael Schumacher pare tentat să-şi prelungească revenirea în Formula 1, ca urmare a progreselor demonstrate în prima parte a acestui sezon.

Varianta Lotus, vehiculată chiar marţi de publicaţia Daily Mail, este mai mult o gogoaşă: Kimi Raikkonen are contract până în 2014, iar Romain Grosjean a impresionat prin maturitate şi perseverenţă, având astfel prima şansă să semneze un nou contract.

Pentru Hamilton, toate aceste evenimente ar putea avea un impact major inclusiv asupra salariului său. În ciuda informaţiilor din presă care anunţau o ofertă de 100 de milioane de lire sterline pentru cinci ani, McLaren a admis prin vocea preşedintelui Ron Dennis că britanicul trebuie să accepte un salariu mai mic decât cel actual.

Hamilton nu mai poate cere un salariu cel puţin la fel de mare ca până acum, întrucât nici nu mai are opţiuni spectaculoase la alte echipe. Prin urmare, varianta cea mai plauzibilă este că Hamilton va rămâne la McLaren anul viitor pentru un salariu ceva mai mic decât cel pe care îl primeşte în prezent.

Timpul îmi va dreptate. Sau nu.