Un nou nivel pentru selfie-uri

Nico Rosberg a făcut recent o demonstraţie pe circuitul de la Hockenheim cu monopostul Mercedes W196 cu care Juan Manuel Fangio a câştigat titlurile mondiale în Formula 1 în sezoanele 1954 şi 1955.
Până aici, nimic neobişnuit, pentru că germanul a efectuat o demonstraţie asemănătoare şi în urmă cu trei ani, când îl avea drept coechipier pe Michael Schumacher.
De data aceasta, Rosberg a făcut însă ceva mai puţin obişnuit şi ceva ce în mod sigur nu îţi recomandăm să faci şi tu în traficul de zi cu zi: s-a filmat singur în timpul unui tur de circuit cu o cameră foto pe care o ţinea în mâna dreaptă.
Ce a rezultat este unul dintre cele mai spectaculoase selfie-uri, termenul “ştiinţific” sub care este cunoscut în rândul noii generaţii procedeul de a-ţi face singur o fotografie.

Un abandon cât un titlu mondial

Primele patru curse ale acestui sezon de Formula 1 au evidenţiat superioritatea monoposturilor Mercedes în faţa concurenţei, indiferent că vorbim despre Red Bull Racing sau Ferrari. Ultimele trei curse au demonstrat însă şi altceva, şi anume performanţele mai bune înregistrate de Lewis Hamilton comparativ cu Nico Rosberg.
Britanicul şi-a etalat abilităţile prin trei victorii consecutive obţinute pe circuite cu caracteristici tehnice diferite (Sepang, Sakhir şi Shanghai), inclusiv atunci când nu a plecat din pole position şi l-a depăşit la start pe coechipierul său german.
Cu trei victorii în primele patru curse, Hamilton este însă în continuare doar pe locul doi în clasamentul general, în spatele unui Rosberg care şi-a trecut în cont o singură victorie. Explicaţia este una simplă: la fiecare dintre cele trei victorii ale britanicului, germanul a terminat, cu sau fără mari emoţii, pe locul doi, astfel că de fiecare dată a pierdut doar câte şapte puncte din avansul său.
Aceste calcule pur matematice reliefează cât de importante vor fi abandonurile tehnice în acest sezon. O simplă defecţiune la motor l-a costat probabil victoria pe Hamilton la Melbourne, întrucât judecând după evoluţiile sale ulterioare este greu de crezut că Rosberg l-ar fi putut învinge în Australia. Iată, aşadar, cum poţi fi doar pe locul doi în clasament deşi ai câştigat trei curse din patru.
Fără îndoială, Hamilton este marele favorit la titlul mondial prin prisma evoluţiilor sale din acest debut de sezon, însă este foarte posibil că titlul mondial să fie decis, de fapt, nu de abilităţile celor doi piloţi Mercedes, ci de fiabilitatea motoarelor. Iar acest lucru este cu atât mai evident cu cât un pilot poate folosi doar cinci motoare într-un sezon.
Poate că Mercedes nu va apela deloc la ordine de echipă în acest an, însă germanii ar putea decide efectiv de la “boxe” destinaţia trofeului în funcţie de fiabilitatea motoarelor.

Ironii fine la adresa lui Bernie

Lewis Hamilton şi Nico Rosberg au filmat recent un clip inedit pentru Mercedes, în care mimează surprinderea cu privire la introducerea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri, a sistemului ERS sau a sistemului de penalizări pentru piloţi.
Trecând peste faptul că Rosberg ar avea semnificativ mai multe şanse ca Hamilton să devină un bun actor, germanul reuşeşte să-i adreseze o ironie lui Bernie Ecclestone. Nu vreau să stric surpriza, aşa că vă invit să urmăriţi clipul:

Brawn, între Mercedes, Honda şi McLaren

Şansele ca Ross Brawn să plece de la Mercedes la finalul acestui sezon sunt ridicate, chiar dacă echipa a negat ultimele informaţii în acest sens prin vocea preşedintelui Niki Lauda.
De altfel, britanicul a afirmat încă din vara acestui an că urmează să fie înlocuit în funcţie de Paddy Lowe, eveniment care, potrivit declaraţiilor sale, urmează să se întâmple cel mai devreme în luna ianuarie.
Sigur, probabil că Mercedes îi va propune lui Brawn să rămână la echipă într-o altă funcţie, însă este greu de crezut că acesta va accepta un rol mai puţin important decât până acum.
Presa germană speculează deja un contract între Brawn şi Honda, lucru plauzibil în condiţiile în care constructorul japonez are nevoie de o echipă de tehnicieni cât mai valoroasă pentru a dezvolta un motor cât mai performant pentru 2015. Inevitabil, au apărut informaţii că Honda ar reprezenta doar un pas înainte ca Brawn să devină directorul tehnic al celor de la McLaren în 2015. Aparent, ipoteza a fost deja exclusă de cei de la McLaren.
Şi totuşi, chiar în aceste zile, Martin Whitmarsh a anunţat că McLaren pregăteşte câteva anunţuri importante în privinţa recrutărilor în departamentul tehnic. Achiziţiile au fost deja făcute, dar nu pot fi oficializate, cel mai probabil pentru că persoanele respective nu au părăsit încă echipele pentru care lucrează.
De ce nu ar fi Brawn unul dintre aceşti recruţi prin care McLaren va atrage atenţia presei? Pentru el ar fi o nouă provocare să readucă în top o echipă cu tradiţie în Formula 1, după ce a reuşit să transforme în campioane mondiale Benetton, Ferrari şi, atenţie, Brawn GP. În plus, Brawn a fost şeful echipei Honda, care s-a retras din Formula 1 chiar înainte de dezvoltarea unui monopost competitiv. Poate că a venit momentul ca Honda să-i ofere lui Brawn o nouă şansă de a avea succes în Formula 1 cu motoare japoneze.

Când întinzi un deget…

… rişti să rămâi fără mână.
Pedeapsa dictată de FIA împotriva celor de la Mercedes de a nu participa la testul de la Silverstone din 17-19 iulie a fost una extrem de uşoară, în condiţiile în care forul mondial a stabilit că germanii au încălcat Regulamentul Sportiv al Formulei 1.
În realitate, FIA a făcut un compromis, pentru că trebuia să dea o pedeapsă de ochii lumii pentru a închide gura rivalilor de la Red Bull şi Ferrari, dar în acelaşi timp nu putea pedepsi cu adevărat echipa prin depunctare sau suspendare din curse din cauza influenţei puternice pe care Mercedes o are în Formula 1 – buget anual de 155 de milioane de euro şi furnizor de motoare pentru un sfert din grila de start în 2014.
Povestea trebuia să se încheie aici. Din păcate, Mercedes face presiuni inclusiv prin intermediul presei pentru a fi acceptată la un test la care nu are dreptul să participe. Mai întâi, a sperat că echipele vor accepta prelungirea cu o zi a testului, pe principiul “noi am testat cu Pirelli doar trei zile, vrem să testăm la Silverstone măcar în a patra zi”. Planul a eşuat şi părea îngropat.
Şi totuşi, tocmai când ne aşteptam mai puţin, Toto Wolff insistă că Mercedes trebuie să testeze, iar de data aceasta motivul este siguranţa noilor pneuri pe care Pirelli le va introduce de la Hungaroring.
Desigur, Wolff a “uitat” să menţioneze şi motivul real: Mercedes are din nou probleme cu pneurile de pe puntea spate. Care probleme, atenţie, au revenit pentru că… echipa nu mai are voie să inverseze pneurile de pe partea stângă cu cele de pe partea dreaptă.
Atitudinea Mercedes în tot acest scandal este deplorabilă şi greu de înţeles. Deplorabilă pentru că Mercedes a încălcat un regulament şi acum inventează motive pentru a scăpa de pedeapsă şi greu de înţeles pentru că Ferrari şi Red Bull se vor opune cu siguranţă prezentei celor de la Mercedes la test.
Mercedes are cinci foşti directori tehnici în cadrul echipei: Ross Brawn (Ferrari), Paddy Lowe (McLaren), Aldo Costa (Ferrari), Geoff Willis (Red Bull) şi Bob Bell (Renault). Niciunul nu a reuşit să rezolve problemele cu pneurile.
Ferrari a avut de asemenea probleme cu pneurile Pirelli în sezonul 2011, în special cu cele de compoziţie hard. Scuderia a rezolvat problema prin angajarea lui Hirohide Hamashima, fostul şef al Bridgestone Motorsport pe vremea când japonezii furnizau pneuri în Formula 1.
Poate că în loc să angajeze un al şaselea director tehnic şi să facă presiuni absurde prin presă, Wolff ar trebui să analizeze un pic strategia Ferrari.

Între acordul unui angajat şi regulamentul sportiv

În cursul zilei de joi vom afla verdictul Tribunalului Internaţional cu privire la testul efectuat de Mercedes cu pneuri Pirelli pe circuitul de la Barcelona în perioada 15-17 mai.
Potrivit ultimelor informaţii, Mercedes îşi bazează apărarea pe faptul că a primit confirmarea directorului de curse al FIA, Charlie Whiting, că poate realiza acest test controversat. Cu alte cuvinte, Mercedes susţine că testul a fost regulamentar pentru că a primit acordul prin mail din partea unui angajat al forului mondial.
Din punctul meu de vedere, există câteva semne de întrebare cu privire la această strategie defensivă:
ce valoare juridică are acest email?
Are aceeaşi valoare cu un contract scris şi semnat de ambele părţi? Nu cred, dar pe de altă parte îmi amintesc că emailurile au fost luate în considerare în celebrul proces Spygate din 2007
este acordul unui angajat mai presus de regulament?
Mercedes a încălcat Regulamentul Sportiv pentru că a testat cu un monopost din sezonul 2013 şi pentru că nu a avut acordul unanim al tuturor echipelor. Poate însă Mercedes să încalce acest regulament dacă primeşte acordul prin email al unui angajat FIA? Cu alte cuvinte, cuvântul unui angajat FIA este mai presus de regulament? Din nou, nu cred că este cazul.
Practic, Mercedes a încălcat Regulamentul Sportiv. Punct. Singura întrebare este cum va fi pedepsită echipa germană în acest caz. Iar aici situaţia se complică, pentru că FIA:
nu vrea ca pedeapsa să fie atât de dură încât să determine Mercedes să-şi ia jucăriile şi să plece acasă. Nu când germanii trebuie să furnizeze motoare pentru patru dintre cele 11 echipe în 2014.
nu vrea ca Mercedes să scape fără pedeapsă, pentru că s-ar produce un precedent periculos
nu vrea să pedepsească Pirelli, pentru că ar fi bomboana pe colivă pentru producătorul italian după un an 2013 catastrofal din punct de vedere al marketingului, iar asta ar echivala, probabil, cu retragerea din Formula 1. Asta cu mai puţin de două luni şi jumătate până când trebuie stabilite exact specificaţiile pneurilor pentru 2014 (termenul limită este 1 septembrie).
Se anunţă o după-amiază cu adevărat fierbinte la Paris în 20 iunie.

În cursul zilei de joi vom afla verdictul Tribunalului Internaţional cu privire la testul efectuat de Mercedes cu pneuri Pirelli pe circuitul de la Barcelona în perioada 15-17 mai.

Potrivit ultimelor informaţii, Mercedes îşi bazează apărarea pe faptul că a primit prin mail confirmarea directorului de curse al FIA, Charlie Whiting, că poate realiza acest test controversat. Cu alte cuvinte, Mercedes susţine că testul a fost regulamentar pentru că a primit acordul prin mail din partea unui angajat al forului mondial.

Din punctul meu de vedere, există câteva semne de întrebare cu privire la această strategie defensivă:

  • ce valoare juridică are acest email?

Are aceeaşi valoare cu un contract scris şi semnat de ambele părţi? Nu cred, dar pe de altă parte îmi amintesc că emailurile au fost luate în considerare în celebrul proces Spygate din 2007

  • este acordul unui angajat mai presus de regulament?

Mercedes a încălcat Regulamentul Sportiv pentru că a testat cu un monopost din sezonul 2013 şi pentru că nu a avut acordul unanim al tuturor echipelor. Poate însă Mercedes să încalce acest regulament dacă primeşte acordul prin email al unui angajat FIA? Cu alte cuvinte, cuvântul unui angajat FIA este mai presus de regulament? Din nou, nu cred că este cazul.

Practic, Mercedes a încălcat Regulamentul Sportiv. Punct. Singura întrebare este cum va fi pedepsită echipa germană în acest caz. Iar aici situaţia se complică, pentru că FIA:

  • nu vrea ca pedeapsa să fie atât de dură încât să determine Mercedes să-şi ia jucăriile şi să plece acasă. Nu când germanii trebuie să furnizeze motoare pentru patru dintre cele 11 echipe în 2014.
  • nu vrea ca Mercedes să scape fără pedeapsă, pentru că s-ar produce un precedent periculos
  • nu vrea să pedepsească Pirelli, pentru că ar fi bomboana pe colivă pentru producătorul italian după un an 2013 catastrofal din punct de vedere al marketingului, iar asta ar echivala, probabil, cu retragerea din Formula 1. Asta cu mai puţin de două luni şi jumătate până când trebuie stabilite exact specificaţiile pneurilor pentru 2014 (termenul limită este 1 septembrie).

Se anunţă o după-amiază cu adevărat fierbinte la Paris în 20 iunie.

Legătura între Formula 1 şi industria aviatică

Formula 1 este comparata de multe ori cu industria aviatică, în special când vine vorba despre fibra de carbon sau aerodinamică. Cei de la Mercedes au realizat un nou clip video amuzant cu Lewis Hamilton şi Nico Rosberg în care explică legătura dintre aerodinamica Formulei 1 şi avioane.

Cum folosesc Hamilton şi Rosberg sistemul KERS?

Modul în care funcţionează sistemul KERS este cunoscut încă de la introducerea sa în Formula 1 în sezonul 2009, însă în clipul de mai jos aflăm informaţii inedite despre modul în care Lewis Hamilton şi Nico Rosberg îl folosesc efectiv în cursă.

O singură dată pe tur la doza maximă? De 3-4 ori în doze mici? Pentru a se apăra de un atac sau pentru a încerca o depăşire?

Testgate

Pole position în China. În Bahrain. Şi în Spania. Şi, în fine, la Monaco. Pentru Mercedes, a patra oară a fost cu noroc şi a izbutit să obţină prima victorie din acest sezon. Succesul lui Nico Rosberg a rămas însă undeva în umbră în lumina scandalului izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Vorbim, bineînţeles, despre testul secret efectuat de Pirelli cu Mercedes. Sau de testul făcut de Mercedes cu Pirelli. Depinde cum priveşti lucrurile.
Să recapitulăm:
prin contractul pe care îl are cu FIA, Pirelli are dreptul să efectueze un test de 1.000 kilometri cu un monopost din sezonul curent
prin regulamentul sportiv, testele în timpul sezonului cu monoposturi din sezonul curent sau sezonul precedent sunt strict interzise.
Pirelli şi Mercedes susţin că testul respectă înţelegerea italienilor cu FIA, însă FIA susţine că Pirelli nu a respectat condiţia de a informa forul mondial dacă toate echipele au primit oferta Pirelli de a testa, lucru confirmat oficial de Lotus şi Force India şi, spun sursele Auto Motor und Sport, şi de Williams. În plus, FIA nu a fost informată că Pirelli vrea să testeze cu un monopost din sezonul curent.
La acuzaţia că a fost un test secret, cei de la Mercedes au replicat că au lăsat toate echipamentele pe circuit după Marele Premiu al Spaniei. “Ce trebuia să mai facem, să anunţăm pe Twitter?”, a întrebat Toto Wolff, directorul de motorsport.
Cu tot respectul pentru ceea ce a făcut la viaţa lui Toto Wolff, aici nu are dreptate. Ştiţi comunicatele acelea seci de presă care anunţă, de exemplu, că “Ferrari a efectuat un test aerodinamic în linie dreaptă la Vairano cu Jules Bianchi”?. Eh, exact asta trebuia să facă şi Mercedes dacă testul nu era secret: să dea un comunicat de presă sec.
FIA are acum pâinea şi cuţitul şi nu vreau să dau dreptate celor de la Mercedes şi Pirelli sau celor de la Red Bull, Ferrari & Co. Vreau însă să remarc altceva: 10 zile au trecut de la prima zi de teste din 15 mai şi până la aflarea adevărului de echipe în 25 mai. Este remarcabil că, în era internetului şi a telefoanelor mobile cu camera foto, Pirelli şi Mercedes au fost capabile să ţină ascuns timp de 10 zile un test efectuat un un monopost gălăcios pe un circuit care, în mod obişnuit, este deschis permanent publicului în zilele fără competiţii sportive.
În al doilea rând, Pirelli şi Mercedes au refuzat să confirme speculaţiile potrivit cărora au testat pneurile spate care vor fi introduse la Barcelona şi pneurile de anul viitor: “Nu ştim ce am testat, pneurile aveau coduri A şi B”, s-a apărat Ross Brawn. De parcă inginerii Mercedes nu sunt capabili să-şi dea seama dacă un pneu este pentru monoposturile actuale sau pentru viitoarele motoare V6 de 1.6 litri…
Care vor fi consecinţele testului? Greu de spus, pentru că FIA se află în faţa unei mari dileme:
dacă Mercedes nu păţeşte nimic, alte echipe vor profita de precedent şi vor testa în timpul sezonului, cu sau fără sprijinul Pirelli. Ferrari a confirmat deja acest lucru.
dacă Mercedes şi Pirelli vor fi pedepsite drastic, viitorul acestora în F1 devine brusc incert. Pe de o parte, Pirelli nu are încă un contract pentru 2014 şi negocierile şi aşa dificile ar putea fi bulversate complet de o eventuală amendă. Pe de altă parte, o ştergere a punctelor din acest sezon sau, şi mai rău, o excludere din campionat echivalează cu pierderi financiare majore pentru Mercedes, mai ales după investiţiile din acest an în Lewis Hamilton, Niki Lauda, Toto Wolff şi Paddy Lowe.
Şi când te gândeşti că, cel puţin aparent, tot scandalul a izbucnic după ce unul dintre piloţii Mercedes “a scăpat porumbelul” în timpul banalei întâlniri a piloţilor de după calificările de sâmbătă de la Monaco…

Pole position în China. În Bahrain. Şi în Spania. Şi, în fine, la Monaco. Pentru Mercedes, a patra oară a fost cu noroc şi a izbutit să obţină prima victorie din acest sezon. Succesul lui Nico Rosberg a rămas însă undeva în umbră în lumina scandalului izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Vorbim, bineînţeles, despre testul secret efectuat de Pirelli cu Mercedes. Sau de testul făcut de Mercedes cu Pirelli. Depinde cum priveşti lucrurile.

Să recapitulăm:

  • prin contractul pe care îl are cu FIA, Pirelli are dreptul să efectueze un test de 1.000 kilometri cu un monopost din sezonul curent
  • prin regulamentul sportiv, testele în timpul sezonului cu monoposturi din sezonul curent sau sezonul precedent sunt strict interzise.

Pirelli şi Mercedes susţin că testul respectă înţelegerea italienilor cu FIA, însă FIA susţine că Pirelli nu a respectat condiţia de a informa forul mondial dacă toate echipele au primit oferta Pirelli de a testa, lucru confirmat oficial de Lotus şi Force India şi, spun sursele Auto Motor und Sport, şi de Williams. În plus, FIA nu a fost informată că Pirelli vrea să testeze cu un monopost din sezonul curent.

La acuzaţia că a fost un test secret, cei de la Mercedes au replicat că au lăsat toate echipamentele pe circuit după Marele Premiu al Spaniei. “Ce trebuia să mai facem, să anunţăm pe Twitter?”, a întrebat Toto Wolff, directorul de motorsport.

Cu tot respectul pentru ceea ce a făcut la viaţa lui Toto Wolff, aici nu are dreptate. Ştiţi comunicatele acelea seci de presă care anunţă, de exemplu, că “Ferrari a efectuat un test aerodinamic în linie dreaptă la Vairano cu Jules Bianchi”?. Eh, exact asta trebuia să facă şi Mercedes dacă testul nu era secret: să dea un comunicat de presă sec.

FIA are acum pâinea şi cuţitul şi nu vreau să dau dreptate celor de la Mercedes şi Pirelli sau celor de la Red Bull, Ferrari & Co. Vreau însă să remarc altceva: 10 zile au trecut de la prima zi de teste din 15 mai şi până la aflarea adevărului de echipe în 25 mai. Este remarcabil că, în era internetului şi a telefoanelor mobile cu camera foto, Pirelli şi Mercedes au fost capabile să ţină ascuns timp de 10 zile un test efectuat un un monopost gălăcios pe un circuit care, în mod obişnuit, este deschis permanent publicului în zilele fără competiţii sportive.

În al doilea rând, Pirelli şi Mercedes au refuzat să confirme speculaţiile potrivit cărora au testat pneurile spate care vor fi introduse la Barcelona şi pneurile de anul viitor: “Nu ştim ce am testat, pneurile aveau coduri A şi B”, s-a apărat Ross Brawn. De parcă inginerii Mercedes nu sunt capabili să-şi dea seama dacă un pneu este pentru monoposturile actuale sau pentru viitoarele motoare V6 de 1.6 litri…

Care vor fi consecinţele testului? Greu de spus, pentru că FIA se află în faţa unei mari dileme:

  • dacă Mercedes nu păţeşte nimic, alte echipe vor profita de precedent şi vor testa în timpul sezonului, cu sau fără sprijinul Pirelli. Ferrari a confirmat deja acest lucru.
  • dacă Mercedes şi Pirelli vor fi pedepsite drastic, viitorul acestora în F1 devine brusc incert. Pe de o parte, Pirelli nu are încă un contract pentru 2014 şi negocierile şi aşa dificile ar putea fi bulversate complet de o eventuală amendă. Pe de altă parte, o ştergere a punctelor din acest sezon sau, şi mai rău, o excludere din campionat echivalează cu pierderi financiare majore pentru Mercedes, mai ales după investiţiile din acest an în Lewis Hamilton, Niki Lauda, Toto Wolff şi Paddy Lowe.

Şi când te gândeşti că, cel puţin aparent, tot scandalul a izbucnic după ce unul dintre piloţii Mercedes “a scăpat porumbelul” în timpul banalei întâlniri a piloţilor de după calificările de sâmbătă de la Monaco…

Desincronizare

Revenirea Honda în Formula 1 în calitate de furnizor de motoare reprezintă o gură de oxigen pentru o competiţie care ar fi rămas cu numai trei constructori după aşteptata retragere a “anonimilor” de la Cosworth, care în acest an au avut un singur client, Marussia.
Totuşi, faptul că Honda revine în Formula 1 în 2015, la un an după introducerea noilor unităţi turbo V6 de 1.6 litri, generează numeroase bătăi de cap atât pentru ceilalţi trei constructori, cât şi pentru cel puţin două echipe, Lotus şi Sauber:
McLaren trebuie să utilizeze noile motoare Mercedes V6 de 1.6 litri un singur sezon. Germanii au tot interesul să furnizeze cât mai puţine informaţii despre motoare, iar McLaren va trebui să redeseneze din timp monopostul pentru 2015 în jurul noilor unităţi Honda. Cu alte cuvinte, după un început de sezon 2013 ratat, McLaren ar putea rata şi sezonul 2014.
Constructorul Mercedes vrea să aibă trei clienţi şi după sezonul 2015. Doi dintre ei se cunosc deja – propria echipă şi Force India – dar al treilea va fi dificil de ales când cei indecişi aleargă mai degrabă după Honda.
Lotus este tot mai tentată să renunţe la motoarele Renault, în primul rând pentru că vor fi cele mai scumpe din Formula 1 fără să existe garanţii că vor fi şi cele mai performante. Honda va fi însă disponibilă doar în 2015, iar un parteneriat cu Ferrari sau Mercedes doar pentru 2014 este de neimaginat. Soluţia de avarie pentru 2014 este tot Renault, dar francezii vor contracte pe termen lung, de cinci ani.
Colaborarea Sauber-Ferrari are rădăcini adânci, dar elveţienii par şi ei tentaţi să schimbe tabăra. Nu înţeleg exact de ce, mai ales că italienii oferă probabil cel mai bun raport calitate/preţ.
Partea interesantă este că toate aceste probleme trebuie soluţionate în cel mai scurt timp, pentru că fiecare echipă are nevoie de informaţii clare cu privire la specificaţiile noilor motoare, pentru a le adapta cât mai bine noilor monoposturi. Adaugă la asta faptul că Formula 1 nu mai are niciun fel de Acord Concorde şi ai imaginea completă a situaţiei politice precare în care se zbate competiţia.

Revenirea Honda în Formula 1 în calitate de furnizor de motoare reprezintă o gură de oxigen pentru o competiţie care ar fi rămas cu numai trei constructori după aşteptata retragere a “anonimilor” de la Cosworth, care în acest an au avut un singur client, Marussia.

Totuşi, faptul că Honda revine în Formula 1 în 2015, la un an după introducerea noilor unităţi turbo V6 de 1.6 litri, generează numeroase bătăi de cap atât pentru ceilalţi trei constructori, cât şi pentru cel puţin două echipe, Lotus şi Sauber:

  • McLaren trebuie să utilizeze noile motoare Mercedes V6 de 1.6 litri un singur sezon. Germanii au tot interesul să furnizeze cât mai puţine informaţii despre motoare, iar McLaren va trebui să redeseneze din timp monopostul pentru 2015 în jurul noilor unităţi Honda. Cu alte cuvinte, după un început de sezon 2013 ratat, McLaren ar putea rata şi sezonul 2014.
  • Constructorul Mercedes vrea să aibă trei clienţi şi după sezonul 2015. Doi dintre ei se cunosc deja – propria echipă şi Force India – dar al treilea va fi dificil de ales când cei indecişi aleargă mai degrabă după Honda.
  • Lotus este tot mai tentată să renunţe la motoarele Renault, în primul rând pentru că vor fi cele mai scumpe din Formula 1 fără să existe garanţii că vor fi şi cele mai performante. Honda va fi însă disponibilă doar în 2015, iar un parteneriat cu Ferrari sau Mercedes doar pentru 2014 este de neimaginat. Soluţia de avarie pentru 2014 este tot Renault, dar francezii vor contracte pe termen lung, de cinci ani.
  • Colaborarea Sauber-Ferrari are rădăcini adânci, dar elveţienii par şi ei tentaţi să schimbe tabăra. Nu înţeleg exact de ce, mai ales că italienii oferă probabil cel mai bun raport calitate/preţ.