O idee senzaţională implementată prost

McLaren a încercat şi a reuşit să ne prezinte o lansare neconvenţională pentru noul monopost MP4-26, ridicând astfel mingea la fileu pentru echipele rivale. Totuşi, pe cât de senzaţională a fost ideea, pe atât de prost a fost implementată.

Să vă explic de ce:

Pe site-ul oficial al echipei, lansarea a început cu câţiva tineri mergând în diverse locuri cu diverse componente ale monopostului în mână. La început nu am înţeles ce se întâmplă, credeam că este o nouă reclamă la Vodafone.

Ulterior, transmisiunea s-a mutat la Berlin, acolo unde patru mecanici McLaren împingeau de la spate monopostul MP4-26. De fapt, era vorba despre un sasiu, fără aripă faţă, fără părţile laterale ale caroseriei şi alte câteva componente. Prima reacţie a fost: Wow, este foarte tare! Nu am mai văzut aşa ceva până acum!

Şi totuşi, entuziasmul a scăzut imediat la cote minime.

Împingerea monopostului era acompaniată de pe margine de un frup de fani. Mircea a comparat imaginea cu o înmormântare şi nu cred că exagerează, mai ales că “plimbarea” a durat câteva minute bune. Deh, mecanicii erau cam lenţi.

Ideea de a monta diversele componente pe monopost în faţa fanilor a fost senzaţională. Repet, senzaţională. Din păcate, şi aici McLaren a reuşit performanţa s-o dea în bară. Pentru că degeaba realizezi un astfel de scenariu dacă monopostul pe care îl prezenţi în faţa presei are motorul şi sistemul de evacuare din… plastic.

mp4-26_plastic

Practic, lansarea monopostului nu a avut aproape nicio legătură cu realitatea. A fost un spectacol, regizat foarte probabil de Vodafone, din care nu am reţinut decât ca McLaren a introdus inovaţii la plăcile laterale ale caroseriei. Dar plasticul sistemului de evacuare vizibil de pe Lună a stricat tot farmecul unei lansări care putea fi foarte interesante.

Lansarea a fost mult mai spectaculoasa decât ce a făcut Ferrari si cu 10 clase peste lansările fără sare şi piper de la Valencia. Dar este penibil să sacrifici noul monopost în numele spectacolului.

Pentru cei care nu au văzut show-ul în direct, îl pot accesa mai jos:

Inovaţia apare atunci când…

… eşti cu cuţitul la os. Cel puţin în Formula 1.

  • În 2009, Brawn GP a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria Formulei 1, câştigând fără drept de apel cele două titluri mondiale după ce gigantul Honda a decis să părăsească Formula 1. Da, monopostul BGP001 era în mare parte realizat în momentul rupturii, însă Brawn&Co. au dus o luptă invizibilă publicului larg pentru a ajunge pe grila de start tocmai pentru că ştiau că inovaţiile noii maşini.
  • În 2010, Red Bull Racing a avut fără  niciun dubiu cel mai bun monopost. Motivul: dorinţa de a demonstra că nu trebuie să te numeşti Ferrari sau McLaren pentru a câştiga titlul mondial. Şi, bineînţeles, geniul lui Adrian Newey. Dar fără dorinţă şi determinare nu l-ar fi convins pe Newey să se alăture echipei.
  • În 2011, Renault surpinde paddockul cu un sistem de evacuare mai puţin obişnuit. Da, va fi copiat de toată lumea, potrivit lui Ross Brawn, dar asta e mai puţin relevant în contextul acestui articol. Renault a trecut prin schimbări majore în ceva mai mult de 12 luni: Genii Capital a cumpărat 75% din echipă, iar constructorul Lotus a achiziţionat un procent nespecificat. Atât Genii Capital, cât şi Lotus vor să obţină bani în urma acestor investiţii, iar banii vor veni numai prin rezultate. Într-un fel sau altul, Renault a fost obligată să încerce marea cu degetul. Un design obişnuit pentru R31 ar fi însemnat menţinerea în mediocritate.

De cealaltă parte a baricadei, Ferrari şi McLaren par să fi încremenit. Când regulamentul tehnic s-a schimbat din temelii pentru sezonul 2009, banii şi istoria nu au mai contat nici cât o ceapă degerată. Au trecut ani buni de când Ferrari nu a mai introdus o inovaţie pe monopost, iar F-duct celor de la McLaren din 2010 a fost anulat rapid de sistemul de evacuare al celor de la Red Bull.

Concluzia este în titlu. Cu o singură excepţie: Williams.

Pune-i la treaba pe Hamilton şi Button!

McLaren este una dintre cele mai deschise echipe atunci când vine vorba despre realizarea unor materiale speciale pentru fanii Formulei 1. Clipuri video precum cele în care Lewis Hamilton şi Jenson Button asamblează un monopost McLaren de la zero sau discută despre unul dintre monoposturile cu care Ayrton Senna a scris istorie în Formula 1 s-au bucurat de o popularitate foarte mare.

Cei doi campioni mondiali vor realiza în curând un material asemănător pentru emisiunea Mobil 1 The Grid, care este difuzată în România de postul Sport Klub. Eu unul aş vrea să-i văd pe cei doi întrecându-se în două probe, alese în funcţie de pasiunile şi abilităţile fiecăruia. De exemplu, ar fi interesant să vedem dacă Hamilton este capabil să ţină pasul cu Button la un triatlon sau dacă Button este capabil să piloteze la fel de agresiv ca Hamilton o maşină puternică.

Dacă aveţi idei de subiecte pentru o astfel de emisiune nu ezitaţi le împărtăşiţi cu noi în secţiunea de comentarii. Cine ştie, poate cei de la Mobil 1 care se ocupă de emisiune aruncă o privire şi spre acest blog şi capătă o idee frumoasă de la voi.

Echilibru

Acesta este cuvântul care, după toate probabilităţile, va domina Marele Premiu al Coreei de Sud din acest weekend.

Potrivit analizei pe care am realizat-o luând în calcul performantele piloţilor pe cele trei sectoare ale circuitului, în acest moment este practic imposibil de identificat un favorit la victorie.

Pe de o parte, McLaren are un avantaj consistent în primul sector, evidenţiat şi de vitezele de top atinse de Lewis Hamilton şi Jenson Button, însă britanicii se confruntă cu o opoziţie importantă reprezentă de culoarea galbenă a monopostului Renault. Pe de altă parte, Red Bull şi Ferrari sunt superioare în ultimele două sectoare, echipa austriacă având un uşor avantaj asupra italienilor. Concluzia este că, în ansamblu, lupta dintre Webber, Vettel, Alonso, Hamilton şi Button se anunţă una extrem de echilibrată, fapt datorat în mare parte, trebuie să recunoaştem, configuraţiei inedite a circuitului.

Dacă mai era nevoie, acesta este un motiv suplimentar pentru care ar trebui să ne bucurăm că organizatorii au reuşit să construiască la timp circuitul. Chit că acest “la timp” reprezintă de fapt o întârziere de mai bine de două luni, ca să nu mai pomenim nimic de inexistenta infrastructură care a generat numeroase plângeri din partea jurnaliştilor şi nu numai.

Echipă cu pretenţii la titlu, căutăm ingineri competenţi

Cam aşa ar trebui să sune titlul unui anunţ pentru un loc de muncă în cadrul echipei McLaren. Motivaţia este una relativ simplă şi se referă la inovaţiile introduse de Red Bull şi Ferrari pentru aripa faţă.

Povestea a început în timpul Marelui Premiu al Germaniei din 25 iulie, când mai multe echipe, în frunte cu McLaren, au acuzat Red Bull şi Ferrari că utilizează aripi faţă cu o flexibilitate mai mare decât o permite regulamentul. FIA a ajuns la concluzia că cele două echipe respectă regulamentul, moment în care, conform practicilor obişnuite din Formula 1, toate celelalte echipe ar fi trebuit să copieze conceptele.

Prima surpriză a fost ca McLaren a fost singura echipă care a anunţat public că vrea să copieze configuraţia. Celelalte nouă (!) echipe au tăcut mâlc, inclusiv Mercedes GP-ul lui Ross Brawn.

Însă cea mai mare surpriză a venit abia miercuri, când McLaren a anunţat cu seninătate că, la exact o lună de la izbucnirea scandalului, nu a înţeles modul de funcţionare al acestor aripi.

  • Am văzut imaginile şi nu putem explica de ce acele maşini operează în modul în care o fac. Am petrecut foarte mult timp uitându-ne la maşini, dar din partea noastră sunt pure speculaţii
    Jonathan Neale, director executiv McLaren Mercedes.

Ei bine, aş spune că McLaren, în calitate de pretendentă la titlu, are o problemă de competenţă la nivelul inginerilor. O problemă care, dacă nu va fi rezolvată urgent, ar putea afecta şansele la titlu ale echipei. Indiferent dacă ceea ce fac Ferrari şi Red Bull este regulamentar sau nu, McLaren ar fi trebuit să afle până acum secretele configuraţiei aripii faţă. Cu atât mai mult cu cât nu vorbim despre o singură echipă cu astfel de setări, ci de două, exact rivalele sale la titlu.

Este perfect adevărat ca McLaren a inventat sistemul F-duct. Bravo lor, numai că în decurs de trei-patru luni Ferrari, Red Bull, Mercedes GP şi Renault au implementat soluţii similare. În schimb, aripa faţă flexibilă rămâne un mister şi, probabil, coşmarul celor de la McLaren de o lună încoace. Întrebarea este dacă acest coşmar are şi un sfârşit…

Moştenirea lui Bruce McLaren

Dacă ar exista un top al celor mai interesante clipuri video din Formula 1, cele postate de McLaren pe canalul oficial de pe Youtube ar câştiga cu uşurinţa primele locuri.

După ce am văzut cum asamblează Hamilton şi Button un monopost de Formula 1, a venit momentul să aflăm lucruri inedite despre cel care a dat viaţă acestei echipei: Bruce McLaren. Şi oare cine ar putea să ne povestească cel mai bine despre Bruce McLaren, dacă nu Tyler Alxander (care a contribuit la fondarea echipei şi a părăsit McLaren abia în 2009) şi Gordon Coppuck (designer şef al echipei intre 1971-1980)?

Semnele unei noi crize financiare în Formula 1

După criza din sezonul 2009 care a culminat cu retragerea celor de la BMW şi Toyota (la care se adaugă Honda cu un an mai devreme), Formula 1 părea că se îndreaptă spre normalitate în acest an. McLaren, Ferrari şi Mercedes GP au contribuit din plin la revenirea optimismului prin semnarea contractelor majore de publicitate cu Banca Santander şi, respectiv, Petronas, dar şi prin presiunile făcute pentru reintroducerea testelor din timpul sezonului, care ar mări inevitabil costurile.

În realitate, McLaren, Ferrari şi Merccedes GP reprezintă excepţiile de la regulă. Aşa cum sănătatea unui organ nu garantează sănătatea întregului corp omenesc, trei echipe cu o situaţie financiară solidă nu garantează sănătatea întregii competiţii.

Dacă ne îndreptăm atenţia spre echipele din mijlocul plutonului vom descoperi lucruri mai puţin plăcute, toate legate de un singur subiect: contractele de sponsorizare, care formează cea mai mare parte a bugetului unei echipe. Iată numai câteva exemple:

  • Williams: La sfârşitul acestui an, britanicii vor rămâne fără sponsorul principal, Royal Bank of Scotland. Cei de la Philips nu par dispuşi să-şi dorească prelungirea contractului ce se va încheia la sfarstitul anului, iar AirAsia se va îndrepta cel mai probabil cu toate pânzele spre Lotus (proprietarul AirAsia este unul dintre principalii finanţatori ai Lotus).
  • Renault: A solicitat plata în avans a drepturilor TV pentru 2010, deşi susţine că nu are probleme financiare. A semnat doua contracte majore de publicitate pentru anul viitor: unul de 10 milioane de euro, celălalt de trei milioane de euro. Asta în condiţiile în care francezii încasau 30 milioane de euro pe an de la banca olandeză ING înainte de izbucnirea crizei.
  • Red Bull Racing: Nu are niciun sponsor principal, fiind susţinută exclusiv din fondurile magnatului austriac ce deţine Red Bull, Dietrich Mateschitz. Este însă adevărat că, cel puţin acest moment, nu se întrevăd probleme financiare.
  • Toro Rosso: A doua echipă a magnatului Dietrich Mateschitz. Nu are niciun sponsor principal şi se bazează exclusiv pe ce rămâne din bugetul global al lui Dietrich Mateschitz alocat Formulei 1. Viitorul echipei este incert, mai ales din cauza succesului de care se bucură în prezent Red Bull.
  • Force India: Deşi monopostul este garnisit de nume, echipa nu are practic niciun sponsor principal. Aşa-zisul sponsor principal este Kingfisher, însă vorbim despre o companie aeriană aflată în proprietatea lui Vijay Mallya, acelaşi indian care deţine şi Force India.
  • Sauber F1 Team: Este recunoscută drept echipa cu cel mai “curat” monopost din Formula 1. Nu are niciun sponsor principal, iar căutările pentru sezonul 2011 sunt îngreunate de criza financiară.
  • Lotus Racing: Nu are niciun sponsor sponsor, banii provin de la constructorul Proton şi guvernul malaezian.
  • Virgin Racing: Niciun sponsor principal, bugetul asigurat din ambiţia omului de afaceri Richard Branson de a cuceri Formula 1. Până acum, fără succes.
  • Hispania Racing: Echipa cu cele mai mari probleme financiare, nevoită să apeleze exclusiv la piloţi care aduc bani la echipă, nu are niciun sponsor şi se vehiculează că nu va prinde finalul sezonului.

Practic, cu excepţia celor de la McLaren, Ferrari şi Mercedes GP, niciuna dintre celelalte 10 echipe prezente în acest an în Formula 1 nu are un sponsor principal. Contractele de sponsorizare se reduc de cele mai maulte ori la parteneriate tehnice cu nume mai puţin cunoscute sau cu companii care au ajuns în Formula 1 doar datorită sumelor mai mici de bani necesare pentru promovare. Câteva exemple: Burger King (Sauber), CNN (Lotus), Pepe Jeans (Renault şi Red Bull), Casio (Red Bull).

Companiile de tutun au venit şi au plecat (forţate de legislaţie), băncile au venit şi au plecat (forţate de criză), iar Formula 1 nu a reuşit până acum să găsească o altă industrie care să dorească o promovare majoră în competiţie. Iar dacă această situaţie vă persista, previziunile lui Bernie Ecclestone despre o Formula 1 cu 10 echipe s-ar putea dovedi exagerat de optimiste.

Inventatorii

Trecând peste propunerea penibilă de a modifica regulamentul în privinţa penalizărilor de tip drive-through din timpul curselor, interviul realizat de publicaţia italiană La Stampa cu Stefano Domenicali a scos în evidenţă principalul motiv pentru care Ferrari nu a reuşit să ţină pasul cu McLaren şi Red Bull în acest sezon.

În ceea ce ar putea fi considerat drept cel mai interesant schimb de replici dintre un jurnalist şi un oficial al Formulei 1 din ultimele săptămâni, Stefano Mancini l-a pus pe Stefano Domenicali într-o ipostază extrem de neplăcută.

  • Jurnalist: Red Bull a inventat sistemul de evacuare prin deflectorul spate. McLaren a inventat sistemul F-duct. Şi Ferrari?
  • Domenicali: Lucruri mai puţin vizibile: pneurile şi câte ceva la aerodinamică.

Cred că răspunsul lui Domenicali nu are nevoie de niciun comentariu. Pur şi simplu evidenţiază incapacitatea inginerilor Ferrari de a realiza lucruri noi prin care să-şi surprindă concurenţa. Iar copierea celor două componente cheie nu va avea efectul dorit de Ferrari, şi anume acela de a câştiga titlul în acest sezon.

Sincer, având în vedere invenţiile brevetate de McLaren şi Red Bull în 2010, ar fi o ofensă ca orice altă echipă să câştige titlul în acest sezon.

Cursa virtuală de la Silverstone

Lewis Hamilton şi Jenson Button nu au mai avut răbdare şi s-au întrecut într-o cursă de maşinuţe cu telecomandă pe noul circuit de la Silverstone.

Oricât ar putea părea de copilăresc, nu rataţi clipul de mai jos, este foarte amuzant în special când cele două mini-monoposturi McLaren zboară de pe traiectoria ideală.

Hamilton, Button şi Ayrton Senna

McLaren şi-a făcut un obicei din publicarea pe YouTube a unor clipuri virale, iar iniţiativa este una interesantă, chit că vorbim despre un marketing pur. Mai întâi, Hamilton şi Button au avut misiunea de a asambla un monopost McLaren, iar acum cei doi urca la volanul unui MP4-4 din 1988, cu care britanicii au câştigat nu mai puţin de 15 curse din cele 16 ale sezonului prin Ayrton Senna şi Alain Prost.

E greu de spus dacă joacă sau nu teatru, dar Hamilton are o privire foarte meditativă atunci când vine vorba despre Senna, unul dintre cei mai buni/controversaţi/iubiţi piloţi din istoria Formulei 1.