Calendarul Formulei 1 în 2020

Noul Acord Concorde, actul care guvernează practic Formula 1, este valabil până în 2020 şi include modul în care sunt împărţite între acţionari şi echipe veniturile din drepturile TV, publicitatea de pe circuite şi taxele percepute organizatorilor de curse.
Taxele organizatorilor reprezintă circa o treime din veniturile totale obţinute de Formula 1, motiv pentru care o stabilitate a curselor în calendar este un obiectiv important pentru Bernie Ecclestone.
Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care există deja o serie lungă de curse care au fost confirmate cel puţin până în 2020. Marea surpriză este însă că nu vorbim neapărat de circuitele din Orientul Mijlociu care pompează bani în Formula 1 cu orice preţ, ci şi de câteva circuite cu mare tradiţie în Europa.
Astfel, suntem siguri de prezenţa în calendarul din 2020 a circuitelor de la Monaco, Silverstone, Barcelona şi Hungaroring, la care se adaugă Interlagos (Brazilia), Abu Dhabi şi, cel mai recent, Melbourne (Australia).
Faptul că patru circuite europene de tradiţie, toate prezente într-un top 10 al pistelor cu cele mai multe curse găzduite, se află inclusiv în calendarul din 2020 demonstrează că Europa va rămâne importantă pentru Formula 1 şi în următorul deceniu, în ciuda tuturor controverselor potrivit cărora Marele Circ se va muta în mare parte în Asia şi Orientul Mijlociu.
De altfel, eşecul unor curse precum cele din India şi Coreea de Sud demonstrează că această mare zonă geografică nu reprezintă neapărat cheia succesului pentru cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor, mai ales că aceste etape au loc la ore nepotrivite pentru fanii europeni.
Să sperăm că Spa-Francorchamps şi Monza se vor alătura de asemenea pe această listă selectă, în special ultimul dintre ele fiind în pericol să fie exclus din calendar după ediţia din 2016.

Noul Acord Concorde, actul care guvernează practic Formula 1, este valabil până în 2020 şi include modul în care sunt împărţite între acţionari şi echipe veniturile din drepturile TV, publicitatea de pe circuite şi taxele percepute organizatorilor de curse.

Taxele organizatorilor reprezintă circa o treime din veniturile totale obţinute de Formula 1, motiv pentru care o stabilitate a curselor în calendar este un obiectiv important pentru Bernie Ecclestone.

Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care există deja o serie lungă de curse care au fost confirmate cel puţin până în 2020. Marea surpriză este însă că nu vorbim neapărat de circuitele din Orientul Mijlociu care pompează bani în Formula 1 cu orice preţ, ci şi de câteva circuite cu mare tradiţie în Europa.

Astfel, suntem siguri de prezenţa în calendarul din 2020 a circuitelor de la Monaco, Silverstone, Barcelona şi Hungaroring, la care se adaugă Interlagos (Brazilia), Abu Dhabi şi, cel mai recent, Melbourne (Australia).

Faptul că patru circuite europene de tradiţie, toate prezente într-un top 10 al pistelor cu cele mai multe curse găzduite, se află inclusiv în calendarul din 2020 demonstrează că Europa va rămâne importantă pentru Formula 1 şi în următorul deceniu, în ciuda tuturor controverselor potrivit cărora Marele Circ se va muta în mare parte în Asia şi Orientul Mijlociu.

De altfel, eşecul unor curse precum cele din India şi Coreea de Sud demonstrează că această mare zonă geografică nu reprezintă neapărat cheia succesului pentru cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor, mai ales că aceste etape au loc la ore nepotrivite pentru fanii europeni.

Să sperăm că Spa-Francorchamps, Nurburgring şi Monza se vor alătura de asemenea pe această listă selectă, în special ultimul dintre ele fiind în pericol să fie exclus din calendar după ediţia din 2016.

Impresii după un weekend nebun la Silverstone

Trebuie să ne întoarcem cu mult timp în urmă pentru a identifica un weekend cel puţin la fel de plin de evenimente aşa cum a fost cel de la Silverstone.

Victoria lui Alonso, pe deplin meritată

Nu puţini sunt cei care consideră că Alonso a câştigat exclusiv datorită greşelii de amatori comisă de mecanicii Red Bull la a doua intrare la boxe a lui Vettel, însă cred că este greşit să tragem o astfel de concluzie. Da, misiunea lui Alonso a fost evident uşurată de această greşeală, însă Ferrari a demonstrat din plin în acest weekend că a înregistrat progrese majore.

După ce în calificări a fost la numai o zecime de pole position, Alonso a avut un parcurs foarte bun şi în prima parte a cursei, iar înainte de a doua intrare la boxe era vizibil mai rapid decât Vettel. Înclin să cred că, fără eroarea de la boxe, Alonso ar fi reuşit să-l depăşească pe Vettel pe circuit până la finalul cursei şi să-şi adjudece victoria.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Alonso (la fel ca şi ceilalţi piloţi) ar fi trebuit să utilizeze şi pneurile hard în ultima parte a cursei. Ştim de la Barcelona că monopostul Ferrari nu are deloc aderentă cu pneurile hard, iar acest lucru ar fi reprezentat un avantaj pentru Vettel în finalul cursei.

Webber, numărul doi la Red Bull

În noiembrie 2010, spuneam aici că Red Bull impune respect pentru faptul că nu i-a ordonat lui Vettel să-i cedeze victoria lui Webber în Brazilia într-o cursă aproape decisivă pentru titlu. Cursa de la Silverstone ne-a demonstrat însă că, atunci când trebuie, inclusiv Red Bull apelează la ordine de echipă şi la discursul tipic Ferrari: ‘rezultatul echipei este mai presus de rezultatul pilotului’.

Ce a făcut Red Bull la Silverstone este uşor jenant. Horner justifică ordinul prin prisma accidentului provocat de Vettel la Istanbul în 2010, dar Webber este suficient de matur pentru a nu comite o astfel de greşeală. Era chiar atât de greu să ai încredere în abilitatea lui Webber de a nu produce un incident şi de a-i transmite calm un mesaj de genul ‘esti liber să lupţi pentru poziţie, dar fii atent să nu produci un accident’?

Şi nu în ultimul rând, chiar crede cineva că Vettel ar fi primit ordin să nu-l atace pe Webber dacă poziţiile celor doi erau exact invers?

Patru schimbări de regulament tehnic în 48 de ore

Cred că putem vorbi lejer despre un record absolut în istoria Formulei 1. FIA a demonstrat încă o dată că este o instituţie slabă, incapabilă să gestioneze un regulament tehnic pe care îl schimbă după bunul plac al fiecărui şef de echipă care are ceva de obiectat.

Pe scurt, pentru cei care au pierdut firul: FIA anunţă restricţii pentru sistemul de evacuare începând cu etapa de la Silverstone, după cursa de la Valencia acceptă o concesie pentru Mercedes, vineri acceptă o altă concesie pentru Renault, sâmbătă dimineaţă renunţă la concesia pentru Renault, sâmbătă seară lasă echipele să decidă ce vor să facă, duminică dimineaţă echipele nu ajung la o decizie unanimă, pentru ca, în fine, duminică seară să se ajungă la un deznodământ datorită implicării lui Bernie. Iar toată nebunia a plecat de la faptul că regulamentul tehnic poate fi schimbat în timpul sezonului.

Pentru britanici, Silverstone este emblema calendarului Formulei 1. Poate tocmai de aceea, în 2009 am avut ameninţarea unei competiţii paralele şi controverse despre regulamentul tehnic, în 2010 conflictul ordinelor de echipă de la Red Bull, iar în 2011 o combinaţie între toate.

Oare ce ne aşteaptă la Silverstone în 2012?

Sport de echipă

Sebastian Vettel a câştigat şase dintre primele opt curse ale sezonului şi a plecat de şapte ori din pole position, însă Formula 1 rămâne în esenţă un sport de echipă în care performanţele monopostului contează mai mult de 50%.

Campionul mondial este pe deplin conştient de acest lucru, motiv pentru care a decis să mulţumească echipei într-un mod inedit: pe casca pe care o utilizează la Silverstone sunt imprimate pozele inginerilor conduşi de Adrian Newey, în semn de recunoştinţă pentru munca lor.

vettel_helmet

Foto via F1Technical

Citate care au marcat sezonul 2010

Ca în fiecare an, şi sezonul 2010 al Formulei 1 a fost marcat de numeroase controverse, care au generat la rândul lor declaraţii “delicioase” pentru fanii neutri. În opinia agenţiei de presă Reuters, doar două citate ale sezonului au meritat să fie incluse într-un top al celor mai savuroase citate din lumea sporturilor cu motor în 2010.

Primul dintre ele îi aparţine lui Mark Webber, care după ce a câştigat cursa de la Silverstone nu a ezitat să-şi exprime frustrarea pentru faptul că a fost obligat să-i cedeze lui Sebastian Vettel singura aripă faţă de specificaţie nouă: “Nu a fost rău pentru un pilot numărul 2″, a fost mesajul radio transmis de australian către echipă, în condiţiile în care Red Bull Racing a intrat în inimile a numeroşi pasionaţi de Formula 1 datorită insistenţei de a nu utiliza ordine de echipă.

Al doilea citat îl are ca protagonist pe Rubens Barrichello, care l-a atacat dur pe Michael Schumacher după ce fostul său coechipier de la Ferrari a încercat să-l împingă în afara pistei la Hungaroring: “Nu-mi pasă dacă Schumacher vrea să meargă în rai, în cazul în care va merge în rai. Dar nu vreau să merg înaintea lui”, a declarat la vremea respectivă pilotul brazilian.

Din punctul meu de vedere, citatul anului în Formula 1 nu îi aparţine nici lui Webber, nici lui Barrichello. De fapt, nu aparţine unui pilot, ci unui inginer. Cred că v-aţi dat deja seama că mă refer la Rob Smedley, inginerul de cursa al lui Massa, care în timpul cursei de la Nurburgring Hockenheim l-a avertizat că interesul echipei este mai presus de interesul personal. “Felipe, Fernando is faster than you!” va rămâne pentru mult timp primul lucru care ne va veni în minte atunci când ne vom gândi la sezonul 2010.

Această declaraţie este motivul pentru care celebrul articol 39.1 din regulament, care preciza negru pe alb că ordinele de echipă sunt interzise, a fost pur şi simplu şters cu buretele. Fie numai şi pentru contribuţia avută la modificarea regulamentului sportiv, acest citat este cel mai important din sezonul 2010 al Formulei 1.

Răbufnirea lui Webber

Se spune că o fotografie face cât 1000 de cuvinte. Foarte probabil, imaginea de mai jos, surprinsă în timpul conferinţei de presă de la finalul calificărilor de la Silverstone, va rămâne în istorie drept una dintre cele mai reprezentative pentru sezonul 2010 al Formulei 1.

webber_vettel_blog

Context

Foto: Sutton Images via GPUpdate

Dovada

În ciuda evenimentelor din cursa de la Istanbul şi, mai ales, de după Marele Premiu al Turciei, am continuat să sper că Sebastian Vettel şi Mark Webber sunt trataţi în mod egal de Red Bull. Din păcate, m-am înşelat, iar ceea ce s-a întâmplat la Silverstone reprezintă dovada că Vettel este favorizat la Red Bull.

  • Vettel a avut o aripă faţă de specificaţie nouă la Silverstone
  • Webber a avut o aripă faţă de specificaţie nouă la Silverstone
  • Vettel a distrus aripa faţă de specificaţie nouă din vina lui

Orice echipă care pretinde că-şi tratează piloţii în mod egal ar fi luat următoarea decizie:

Webber continuă cu aripa faţă de specificaţie nouă, Vettel revine la aripa faţă de specificaţie veche. Explicaţia că Vettel a primit aripa faţă de specificaţie nouă datorită poziţiei din clasamentul general este ridicolă. Vettel a greşit în antrenamente şi trebuia să suporte consecinţele. Nu înţeleg de ce ar trebui Webber să suporte greşelile comise de coechipierul său.

Să spui că performanţa aripii faţă de specificaţie nouă este similară din punct de vedere al timpilor cu aripa faţă de specificaţie veche este din nou ridicolă. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ce rost mai avea ca Vettel şi Webber să facă schimb de aripi?

Oricum judecam aceste evenimente, este clar că Vettel a fost favorizat la Silverstone în detrimentul lui Webber. În condiţiile date, mă întreb de câtă stăpânire de sine a avut nevoie Webber la conferinţa de presă pentru a nu-şi critica echipa în mod deschis.

Cursa virtuală de la Silverstone

Lewis Hamilton şi Jenson Button nu au mai avut răbdare şi s-au întrecut într-o cursă de maşinuţe cu telecomandă pe noul circuit de la Silverstone.

Oricât ar putea părea de copilăresc, nu rataţi clipul de mai jos, este foarte amuzant în special când cele două mini-monoposturi McLaren zboară de pe traiectoria ideală.

Red Bull şi teoria conspiraţiei

Amatorii de senzaţional au un nou motiv de bucurie cu numai câteva zile înainte de Marele Premiu al Marii Britanii. Asta pentru că după episodul Hamilton – Alonso de la Valencia, cursa de la Silverstone ne va introduce în atmosfera duelului fratricid dintre Vettel şi Webber.

“Vinovată” de această situaţie este chiar echipa austriacă, care a decis ca Mark Webber să utilizeze la Silverstone şasiul folosit de Sebastian Vettel în primele şase curse ale sezonului. Dacă va mai amintiţi, Vettel a obţinut rezultate modeste la Barcelona şi Monaco comparativ cu Webber, iar echipa a constatat ulterior ca monopostul are anumite defecţiuni tehnice.

Ei bine, de aici poate începe teoria conspiraţie. Sunt foarte curios să aflu câte publicaţii şi câţi fani vor acuza Red Bull Racing de favorizarea lui Vettel. Pentru acestea / aceştia nu va conta că Red Bull Racing a remediat defecţiunile tehnice ale şasiului şi nici ca acesta este şasiul cu care Vettel a câştigat Marele Premiu al Malaeziei. Va conta doar ca Vettel a fost nemultimit de şasiu în două curse şi că acesta i-a fost “păsat” lui Webber sub pretextul accidentului de la Valencia.

***

Şi pentru că tot a venit vorba de Webber şi teoria conspiraţiei, iată o dovadă clară ca unele publicaţii născocesc scandaluri pentru a atrage atenţia:

La finalul cursei de la Valencia, Heikki Kovalainen a scris pe Twitter că, citez: “Shame about the race, Mark ran in to me, not more to say. Glad he’s ok tho it’s another proof of F1 safety. Now time to move on again…” (Păcat de cursă, Mark a intrat în mine, nu am mai mult de zis. Mă bucur că este ok, iar asta este o nouă dovadă a siguranţei din F1. Acum e timpul să mergem mai departe).

Băieţii de la Marca au preluat declaraţia şi au tradus-o adaptat-o după bunul lor plac. Rezultatul: “I’m embarrassed by Webber’s attitude în the race. He went after me”. (Mi-e jenă de atitudinea lui Webber din cursă. A intrat în mine).

Iar traducerea din spaniola în engleză a fost realizată de Pablo Elizande, redactor la publicaţia Autosport născut în Spania, după cum îl “trădează” şi numele.

60 de ani de Formula 1

În 13 mai 1950, circuitul de la Silverstone a fost gazda primei curse de Formula 1 din istorie. Cuvintele sunt de prisos, aşa că vă invit să urmăriţi un scurt rezumat al cursei câştigate de Farina la volanul unui Alfa Romeo.

Piatra de argint

Calendarul Formulei 1 s-a imbogatit luni in mod oficial cu unul dintre cele mai pretioase circuite din istoria sporturilor cu motor. Silverstone va continua sa gazduiasca Marele Premiu al Marii Britanii pana in 2026, potrivit noului contract semnat cu Ecclestone.

Este poate cea mai buna veste pentru Formula 1 din acest an, cu exceptia participarii in competitie a noilor echipe independente dupa retragerea a trei patru constructori.

Prezenta acestui circuit in calendar este extrem de importanta pentru britanici, care la randul lor reprezinta una dintre cele mai importante natiuni din Formula 1. Daca nu ma insala memoria, cursa de la Silverstone din acest an a fost urmarita de 135.000 de spectatori, iar totalul cumulat pentru cele trei zile de Grand Prix se ridica la 320.000 de spectatori.

Vestea asta ma determina sa sper ca tarile cu traditie in Formula 1 vor continua sa fie reprezentate in calendar. Canada a revenit, Marea Britanie ramane, sa speram ca Franta va reveni la randul ei cat mai repede. Pentru ca indiferent cat de high-tech va fi circuitul din Abu Dhabi, acesta nu va putea egala circuitele de traditie din Europa la capitolul istorie.