Primul semn că Schumi rămâne în F1 în 2013

Peste aproximativ o lună, Michael Schumacher va face anunţul pe care îl aşteaptă toată lumea şi ne va spune dacă îşi va prelungi revenirea în Formula 1 şi în sezonul 2013.

Decizia germanului se va baza pe două lucruri: motivaţia de a continua şi performanţele echipei. Nu este un secret pentru nimeni că Mercedes a avut parte de un sezon sub aşteptări, echipa ocupând un modest loc cinci în clasamentul constructorilor, poziţie care începe să fie ameninţată din ce în ce mai serios de Force India Sauber.

În condiţiile în care, pe lângă performanţele mediocre ale monopostului, Schumacher a avut parte şi de numeroase probleme tehnice care l-au împiedicat să termine atât de multe curse, singurul lucru care l-ar putea ţine în Formula 1 este motivaţia. Motivaţia sau, mai bine zis, ambiţia de a demonstra că încă este capabil de performanţe majore.

Nimeni nu poate şti acum dacă Mercedes îi poate oferi un monopost câştigător în sezonul 2013. Însă faptul că Schumacher a ajuns miercuri pe circuitul de la Magny Cours pentru a afla cum funcţionează noul sistem de evacuare Coandă şi noul sistem DDRS demonstrează că germanului îi pasă, că este motivat, că este interesat de cum merg lucrurile şi că vrea mai mult.

Atât de mult încât să-şi prelungească contractul cu Mercedes pentru 2013?

După şapte ani

Puţini s-ar fi aşteptat ca Fernando Alonso, Kimi Raikkonen şi Michael Schumacher să urce pe podiumul de premiere al Marelui Premiu al Europei în această ordine.

europa-2012

Şi mai puţini s-au gândit însă ca un asemenea podium cu o “greutate” totală de 10 titluri mondiale nu este tocmai greu de găsit prin arhivele Formulei 1. Şi aşa am ajuns la Marele Premiu al Franţei din 2005, acolo unde podium a fost alcătuit din…

french-2005

Şi o mică dovadă că totul s-a potrivit de minune: dacă în 2012 Alonso şi Schumacher au plecat de pe locurile 11 şi 12 ale grilei de start, în 2005 Raikkonen pleca de pe poziţia a 13-a.

Europa, noua Elvetie

Nu era suficient ca Bernie Ecclestone este atras mai mult de banii din Orientul Mijlociu si Asia decat de traditionalismul circuitelor din Europa. Mai nou, pana si europenii se ridica impotriva propriilor interese, nemultumiti ca 20 de “nebuni” concureaza la viteze ametitoare timp de trei zile pe an intr-o padure.

Vorbim bineinteles despre circuitul de la Spa-Francorchamps, care tocmai a pierdut licenta de organizare a curselor din cauza poluarii fonice invocate de cativa rezidenti.

Pierderea permanenta a circuitului din calendarul competitional ar reprezenta o grea lovitura pentru Formula 1. Spa-Francorchamps este considerat in unanimitate de piloti si echipe drept cel mai bun circuit de curse din calendar, iar virajul Eau-Rouge (foto) este cunoscut in intreaga lume pentru experienta unica oferita la volanul unui monopost care atinge aproape 300 km/h.

Nu este cazul sa pierdem si Spa-Francorchamps, dupa ce am pierdut circuitele de mare traditie de la Magny Cours, Silverstone si, foarte posibil in viitorul apropiat, Hockenheim si Nurburgring. Usor, usor, Europa devine un fel de Elvetie, Tara Cantoanelor interzicand complet sporturile cu motor intre 1955 si 2007. In acest ritm vom ajunge sa avem o singura cursa europeana, pentru ca Marele Premiu al statului Monaco va fi intotdeauna prezent la datorie.

Ramane sa ne refugiem prin toate colturile lumii si sa ne uitam siderati la ritualurile fara sens ale bastinasilor in timp ce pilotul nostru favorit trece linia de sosire a Marelui Premiu al statului Papua Noua Guinee.

eau_rouge