Daniel Popescu

În cursa inaugurală din India, pariorii britanici au putut miza pe apariţia unui animal pe circuit în oricare moment al weekendului. Nu a fost să fie.

Iată însă că William Hill revine cu o ofertă probabil mult mai tentantă: poţi paria pe o coliziune între Felipe Massa şi Lewis Hamilton în orice moment al Marelui Premiu, iar cota oferită este mai mult decât generoasă: 15.00. Asta înseamnă că pentru fiecare euro pariat vei câştiga 15 euro dacă Hamilton şi Massa vor avea parte de cel de-al şaptelea moment de “tandreţe” din acest sezon.

Într-o perioadă relativ lipsită de evenimente majore după anularea cursei din Bahrain, Bernie Ecclestone îşi încearcă din nou norocul cu o propunere aparent fantezistă pentru îmbunătăţirea spectacolului din Formula 1: stropirea artificială a circuitelor în timpul curselor, pentru a simula un Mare Premiu desfăşurat pe ploaie.

După sistemul de punctare pe bază de medalii şi ideea năstruşnică de a crea scurtături pe circuit, noua propunere pare să fie, cel puţin la prima vedere, un pic mai realistă. Motivul nu este legat neapărat de ideea în sine, ci de o realitate cât se poate de clară: toate cursele pe ploaie sunt spectaculoase.

Aici intervine însă adevărata problemă: stropirea circuitelor prin sisteme de irigaţii ar transforma cursele în ceva artificial, adică exact ceea ce fanii Formulei 1 vor să evite. Practic, ideea asta este bună doar dacă o privim strict din punct de vedere al spectacolului, fără să ne gândim cum este ea implementată.

Iar dacă vă întrebaţi ce şanse de reuşită are propunerea lui Ecclestone, eu cred că sunt mult mai mari decât cele cu medaliile sau scurtăturile. Asta pentru că Pirelli s-a grăbit să sprijine ideea (oarecum logic, într-o cursă pe ploaie se vorbeşte mai mult despre pneuri), iar singurul element care lipseşte din ecuaţie este un circuit care să dorească să monteze un sistem de irigaţie. Probabil că niciun circuit din Europa nu se gândeşte la aşa ceva, dar băieţii din Abu Dhabi vor dori cu siguranţă să fie din nou primii la ceva… Prin urmare, eu zic să vă aşteptaţi cât de curând la un anunţ din partea lor pentru cursa din 2012…

Mircea a explicat duminică seară, la cald, motivele pentru care Sebastian Vettel a meritat să devină campion mondial. Au fost, dacă vreţi, câteva motive mai degrabă sentimentale, legate de evenimentele de pe circuit şi din afara lui şi despre modul în care unele echipe înţeleg să abordeze competiţia.

Pentru a nu risca să mă repet, am ales să vă prezint succint câteva argumente bazate pe cifre pentru care germanul merită să fie cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1:

• a câştigat 5 curse, la fel de multe precum Alonso

• a plecat de 10 ori din pole position, adică în peste 50% din etapele sezonului 2010

• a fost pilotul cel mai afectat de defecţiuni tehnice ale monopostului. De 4 ori nu a reuşit să puncteze, iar după primele două etape avea doar 12 puncte în loc de 50. Exclusiv din motive tehnice

• a câştigat 3 dintre ultimele 4 curse, iar cea care lipseşte este Coreea de Sud, unde era lider cu 9 tururi înainte de final. Asta pentru cei care susţin că Alonso a fost performerul finalului de sezon

Pe lângă toate aceste motive, pe care le voi detalia marţi într-un articol despre drumul lui Vettel spre titlu, există şi alte argumente strict subiective:

• nu poţi emite pretenţii la titlu când eşti incapabil să depăşeşti un pilot net inferior ca talent şi net dezavantajat ca monopost.

• nu poţi emite pretenţii la titlu când eşti incapabil să te apropii de pilotul din faţa ta, care la rândul său nu poate depăşi

Şi poate cel mai important argument sentimental este reacţia absolut senzaţională pe care a avut-o după ce a trecut linia de sosire:

Sau poate dorinţa de a ajunge ca Schumacher la frageda vârstă de 10 ani?

Citind comentariile de aici, îmi dau seama că, cel puţin pe plaiurile mioritice, cei de la Red Bull vor fi consideraţi impocriti dacă Vettel îl va transforma pe Webber în campion. Tocmai de aceea, cred că sunt necesare câteva lămuriri.

Red Bull Racing a fost singura echipă care a criticat în mod public ceea ce s-a întâmplat la Hockenheim şi a anunţat deja că nu va apela ordine de echipa în Abu Dhabi. Teoretic, Sebastian Vettel va fi singurul care va decide dacă îl ajuta sau nu pe Mark Webber.

În practică, lucrurile sunt puţin mai nuanţate.

VETTEL CUNOAŞTE MIZA JOCULUI

Nu cred că îşi imaginează cineva că Vettel va trece primul linia de sosire cu Webber şi Alonso în spatele său. Indiferent de animozităţi, Vettel îi va ceda victoria lui Webber pentru că Red Bull să câştige titlul piloţilor. As simple as that. Cu alte cuvinte, Vettel ştie ce are de făcut dacă se va regăsi în situaţia de mai sus şi, tocmai de aceea, Red Bull Racing nu trebuie să-i dea ordin de echipă.

Dacă scenariul din Abu Dhabi 2010 ar fi avut loc undeva prin anii ‘50-’60, lucrurile ar fi fost mult mai complicate. În lipsa convorbirilor radio pilot – echipă, Vettel nu ar fi avut de unde să ştie configuraţia clasamentului decât, eventual, prin intermediul pancartelor pe care uneori le mai vedem şi astăzi. Cum însă trăim în epoca tehnologiei, tot ce are de făcut Red Bull este să-i transmită lui Vettel în ultimul tur ceva de genul: “Seb, eşti pe primul loc, Mark este pe locul 2, iar Fernando pe locul 3″. Nu, nu este ordin de echipă, dar Vettel ştie ce are de făcut.

PARALELA HOCKENHEIM – ABU DHABI

O parelela intre Hockenheim şi Abu Dhabi va fi complet irelevantă. Una este să impui un ordin de echipa în cursa 11 din 19 când ambii piloţi ai echipei au şanse matematice la titlu şi cu totul altceva când eşti în ultimul tur al sezonului şi numai unul dintre piloţi poate deveni campion. Deşi vorbim de acelaşi lucru, condiţiile iniţiale ale problemei sunt cele care fac diferenţa.

CONCLUZIE

Întrebarea care ar trebui să stea pe buzele tuturor dacă Vettel – Webber – Alonso va fi ordinea în Abu Dhabi nu este “Îi va ceda Vettel victoria lui Webber?”, ci “Când îi va ceda Vettel victoria lui Webber?”.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc că toate speculaţiile astea s-ar încheia dacă Webber l-ar învinge pe Vettel în calificări.

Acestea sunt cele doua calitati care i-au asigurat lui Kamui Kobayashi prezenta pe grila de start a Formulei 1 in sezonul 2010.

Cand am auzit prima oara ca japonezul il va inlocui pe Timo Glock in Brazilia ma asteptam la ce este mai rau. In fond, ce pretentii poti sa ai de la un debutant absolut in Formula 1, mai ales cand traisem experientele nu tocmai placute ale lui Alguersuari sau Grosjean?

Si totusi, modul in care Kobayashi i-a tinut piept lui Button la Interlagos a fost semnalul ca, pe langa ochii oblici, japonezul ar putea avea si ceva talent.

Insa nu am fi aflat niciodata daca a fost vorba de talent sau de un simplu foc de paie daca problemele medicale ale lui Glock nu ar fi continuat.

Asta pentru ca japonezul si-a confirmat din plin talentul in Abu Dhabi, atunci cand a reusit o manevra spectaculoasa de depasire in fata aceluiasi Button, proaspat campion mondial. Da, stiu ca Button tocmai iesise de la boxe si avea un monopost mult mai greu decat Kobayashi, insa puneti-va cateva secunde in pielea niponului. Ati fi avut agresivitatea necesara sa incercati o depasire in fata campionului mondial, riscand sa ratati o clasare in puncte? Hmm, asa ma gandeam si eu.

Si ca sa inchei intr-o nota amuzanta, Kobayashi declara la finalul sezonului ca, daca nu va reusi sa-si asigure locul in Formula 1 in 2010, va munci din nou in restaurantul de sushi al tatalui sau din Japonia, pentru ca nu are bani sa isi cumpere un loc in Marele Circ (nu, nu e nicio gluma).

Ei bine, industria de sushi a pierdut un bucatar, dar Formula 1 a castigat un pilot.

Un sezon 2009 asteptat cu sufletul la gura pentru a oferi in sfarsit mult doritele dueluri roata la roata s-a transformat intr-unul al uriaselor suprize. Departe de a oferi spectacolul promis in timpul curselor, noul regulament tehnic a produs o inversare a polilor de putere din Formula 1, iar acest lucru a inviorat o competitie dominata autoritar in ultimii ani de McLaren, Ferrari si Renault.

Am trecut peste o dominatie incredibila a celor de la Brawn GP in Australia, peste minciunile lui Hamilton de la Melbourne, peste furtuna tropicala de la Sepang care a intrerupt Marele Premiu al Malaeziei, peste scandalul dublului deflector, peste cele 6 victorii obtinute obtinute de Button in primele 7 curse, peste revenirea tardiva a celor de la Red Bull in lupta pentru titlu, peste cele doua victorii ale lui Hamilton si peste succesul surprinzator al lui Kimi Raikkonen.

Am ajuns din nou in Brazilia, unde Button si-a vazut visul cu ochii in cel de-al 10-lea sezon petrecut in Marele Circ, iar Brawn GP a devenit prima echipa care castiga titlul mondial in sezonul de debut. In sfarsit, am ajuns la Abu Dhabi pentru a vedea cea mai buna infrastructura din Formula 1 si pentru a incheia in cel mai bun mod posibil sezonul 2009.

Acum, la final de sezon, merita sa reflectam asupra celor 220 de zile care au trecut de la primele antrenamente libere din Australia si pana la steagul cu patratele de la Abu Dhabi. Pentru ca au fost intr-adevar 220 de zile sinonime cu un soc electric care ne-a brazdat trupurile prin suprizele de pe circuit si din afara lui. Iar protagonistii acestui sezon au fost nimeni altii decat cei pe care ii puteti vedea in fotografia de mai jos (click pe poza pentru zoom):