“Orice teorie a conspiraţiei se “fabrică” în primul rând pe baza unui subiect învăluit în mister. Acesta poate fi un eveniment neaşteptat, incomplet sau neelucidat, un fenomen sau întâmplări ieşite din comun, un personaj sau o comunitate controversată”. Aceasta este definiţia “teoriei conspiraţiei” de pe versiunea în limba romană a Wikipedia.
În Marele Premiu de Formula 1 al Italiei, subiectul învăluit în mister a fost greşeala de pilotaj a lui Nico Rosberg. Cum poate un pilot de top care luptă pentru titlul mondial să rateze nu o dată, ci de două ori, intrarea într-o şicană? A fost, desigur, un ordin de la boxele Mercedes pentru a evita un nou duel roată la roată cu Lewis Hamilton, au spus adepţii teoriei conspiraţiei.
Ca de obicei, există o explicaţie logică pentru greşeala lui Rosberg. Aceasta a fost descrisă sumar şi de Toto Wolff, directorul de motorsport al Mercedes, care a precizat că Rosberg a schimbat setările frânelor pentru a putea conserva mai bine pneurile.
Potrivit reputatului jurnalist Mark Hughes, totul a plecat de la faptul că, pe parcursul antrenamentelor şi calificărilor, Hamilton a fost semnificativ mai rapid decât Rosberg în viraje. Germanul a încercat să compenseze deficitul de viteză din viraje printr-o alta setare a frânelor, care au generat un comportament diferit pentru monopost.
Explicaţia lui Rosberg a fost chiar mai simplă: “Hamilton venea foarte rapid din spate şi am comis o greşeală”, astfel că britanicul a speculat momentul la maxim şi a declarat după cursă că rivalul său nu este capabil să facă faţă presiunii în lupta pentru titlu.
Peste toate, cel mai bun argument că “excursia” lui Rosberg din turul 29 a fost un simplu accident este că această teorie a conspiraţiei se bate cap în cap cu o altă teorie a conspiraţiei: cea potrivit căreia Mercedes i-a provocat în mod deliberat defecţiuni tehnice lui Hamilton în prima parte a sezonului pentru a-l favoriza pe Rosberg.
Singurul aspect negativ al tuturor aceste evenimente recente este că prietenia dintre Hamilton şi Rosberg s-a evaporat. O prietenie începută în karting şi care a fost cel mai bine exprimată de cei doi în public la Marele Premiu al Australiei din 2008, când Hamilton şi Rosberg s-au luat efectiv în braţe după ce au terminat pe podium:
O imagine pe care este imposibil să o revedem, cel puţin în acest final de sezon.
“Orice teorie a conspiraţiei se “fabrică” în primul rând pe baza unui subiect învăluit în mister. Acesta poate fi un eveniment neaşteptat, incomplet sau neelucidat, un fenomen sau întâmplări ieşite din comun, un personaj sau o comunitate controversată”. Aceasta este definiţia “teoriei conspiraţiei” de pe versiunea în limba romană a Wikipedia.
În Marele Premiu de Formula 1 al Italiei, subiectul învăluit în mister a fost greşeala de pilotaj a lui Nico Rosberg. Cum poate un pilot de top care luptă pentru titlul mondial să rateze nu o dată, ci de două ori, intrarea într-o şicană? A fost, desigur, un ordin de la boxele Mercedes pentru a evita un nou duel roată la roată cu Lewis Hamilton, au spus adepţii teoriei conspiraţiei.
Ca de obicei, există o explicaţie logică pentru greşeala lui Rosberg. Aceasta a fost descrisă sumar şi de Toto Wolff, directorul de motorsport al Mercedes, care a precizat că Rosberg a schimbat setările frânelor pentru a putea conserva mai bine pneurile.
Potrivit reputatului jurnalist Mark Hughes, totul a plecat de la faptul că, pe parcursul antrenamentelor şi calificărilor, Hamilton a fost semnificativ mai rapid decât Rosberg în viraje. Germanul a încercat să compenseze deficitul de viteză din viraje printr-o alta setare a frânelor, care au generat un comportament diferit pentru monopost.
Explicaţia lui Rosberg a fost chiar mai simplă: “Hamilton venea foarte rapid din spate şi am comis o greşeală”, astfel că britanicul a speculat momentul la maxim şi a declarat după cursă că rivalul său nu este capabil să facă faţă presiunii în lupta pentru titlu.
Peste toate, cel mai bun argument că “excursia” lui Rosberg din turul 29 a fost un simplu accident este că această teorie a conspiraţiei se bate cap în cap cu o altă teorie a conspiraţiei: cea potrivit căreia Mercedes i-a provocat în mod deliberat defecţiuni tehnice lui Hamilton în prima parte a sezonului pentru a-l favoriza pe Rosberg.
Singurul aspect negativ al tuturor aceste evenimente recente este că prietenia dintre Hamilton şi Rosberg s-a evaporat. O prietenie începută în karting şi care a fost cel mai bine exprimată de cei doi în public la Marele Premiu al Australiei din 2008, când Hamilton şi Rosberg s-au luat efectiv în braţe după ce au terminat pe podium (de la minutul 1:16):
O imagine pe care este imposibil să o revedem, cel puţin în acest final de sezon.
Incidentul dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg a fost întors pe toate feţele de cei de la Mercedes, iar unul dintre aspectele principale este că germanul a fost criticat pentru intenţia de a depăşi, sub pretextul că era doar turul doi al cursei.
În contextul în care cei doi piloţi sunt liberi să concureze, cel puţin până la o eventuală schimbare de strategie, este puţin hazardat să-l acuzi pe Rosberg că a încercat să-şi depăşească coechipierul. Atitudinea lui este perfect logică: a fost depăşit la start şi a încercat să profite de prima oportunitate pe care o avea pentru a redeveni lider. Aşa cum a afirmat şi el, cine ştie dacă în turul următor, când ar fi putut utiliza şi sistemul DRS, ar mai fi avut această oportunitate?
Trecând peste asta, acroşajul a fost rezultatul unui simplu incident de cursă, element evidenţiat şi de comisari, care nu au considerat necesar să investigheze cazul, dar şi de FIA, care a anunţat că nu există niciun motiv să-l tragă la răspundere pe german.
Prin urmare, cazul ar trebui închis aici, însă nu este exclus ca Mercedes să apeleze la ordine de echipa pentru a evita repetarea unor astfel de incidente. Măsura ar fi contra-productiva pentru spectacol, lupta dintre Hamilton şi Rosberg fiind de departe punctul de atracţie al anului. Pe de altă parte, ar fi o decizie de înţeles în contextul în care Daniel Ricciardo a început să devină o ameninţare pentru titlul mondial, cu deficitul său de numai 64 de puncte, dintre care 50 pot fi recuperate chiar în ultima cursă.
Incidentul dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg a fost întors pe toate feţele de cei de la Mercedes, iar unul dintre aspectele principale este că germanul a fost criticat pentru intenţia de a depăşi, sub pretextul că era doar turul doi al cursei.
În contextul în care cei doi piloţi sunt liberi să concureze, cel puţin până la o eventuală schimbare de strategie, este puţin hazardat să-l acuzi pe Rosberg că a încercat să-şi depăşească coechipierul. Atitudinea lui este perfect logică: a fost depăşit la start şi a încercat să profite de prima oportunitate pe care o avea pentru a redeveni lider. Aşa cum a afirmat şi el, cine ştie dacă în turul următor, când ar fi putut utiliza şi sistemul DRS, ar mai fi avut această oportunitate?
Trecând peste asta, acroşajul a fost rezultatul unui simplu incident de cursă, element evidenţiat şi de comisari, care nu au considerat necesar să investigheze cazul, dar şi de FIA, care a anunţat că nu există niciun motiv să-l tragă la răspundere pe german.
Prin urmare, cazul ar trebui închis aici, însă nu este exclus ca Mercedes să apeleze la ordine de echipa pentru a evita repetarea unor astfel de incidente. Măsura ar fi contra-productiva pentru spectacol, lupta dintre Hamilton şi Rosberg fiind de departe punctul de atracţie al anului. Pe de altă parte, ar fi o decizie de înţeles în contextul în care Daniel Ricciardo a început să devină o ameninţare pentru titlul mondial, cu deficitul său de numai 64 de puncte, dintre care 50 pot fi recuperate chiar în ultima cursă.
Noul Acord Concorde, actul care guvernează practic Formula 1, este valabil până în 2020 şi include modul în care sunt împărţite între acţionari şi echipe veniturile din drepturile TV, publicitatea de pe circuite şi taxele percepute organizatorilor de curse.
Taxele organizatorilor reprezintă circa o treime din veniturile totale obţinute de Formula 1, motiv pentru care o stabilitate a curselor în calendar este un obiectiv important pentru Bernie Ecclestone.
Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care există deja o serie lungă de curse care au fost confirmate cel puţin până în 2020. Marea surpriză este însă că nu vorbim neapărat de circuitele din Orientul Mijlociu care pompează bani în Formula 1 cu orice preţ, ci şi de câteva circuite cu mare tradiţie în Europa.
Astfel, suntem siguri de prezenţa în calendarul din 2020 a circuitelor de la Monaco, Silverstone, Barcelona şi Hungaroring, la care se adaugă Interlagos (Brazilia), Abu Dhabi şi, cel mai recent, Melbourne (Australia).
Faptul că patru circuite europene de tradiţie, toate prezente într-un top 10 al pistelor cu cele mai multe curse găzduite, se află inclusiv în calendarul din 2020 demonstrează că Europa va rămâne importantă pentru Formula 1 şi în următorul deceniu, în ciuda tuturor controverselor potrivit cărora Marele Circ se va muta în mare parte în Asia şi Orientul Mijlociu.
De altfel, eşecul unor curse precum cele din India şi Coreea de Sud demonstrează că această mare zonă geografică nu reprezintă neapărat cheia succesului pentru cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor, mai ales că aceste etape au loc la ore nepotrivite pentru fanii europeni.
Să sperăm că Spa-Francorchamps şi Monza se vor alătura de asemenea pe această listă selectă, în special ultimul dintre ele fiind în pericol să fie exclus din calendar după ediţia din 2016.
Noul Acord Concorde, actul care guvernează practic Formula 1, este valabil până în 2020 şi include modul în care sunt împărţite între acţionari şi echipe veniturile din drepturile TV, publicitatea de pe circuite şi taxele percepute organizatorilor de curse.
Taxele organizatorilor reprezintă circa o treime din veniturile totale obţinute de Formula 1, motiv pentru care o stabilitate a curselor în calendar este un obiectiv important pentru Bernie Ecclestone.
Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care există deja o serie lungă de curse care au fost confirmate cel puţin până în 2020. Marea surpriză este însă că nu vorbim neapărat de circuitele din Orientul Mijlociu care pompează bani în Formula 1 cu orice preţ, ci şi de câteva circuite cu mare tradiţie în Europa.
Astfel, suntem siguri de prezenţa în calendarul din 2020 a circuitelor de la Monaco, Silverstone, Barcelona şi Hungaroring, la care se adaugă Interlagos (Brazilia), Abu Dhabi şi, cel mai recent, Melbourne (Australia).
Faptul că patru circuite europene de tradiţie, toate prezente într-un top 10 al pistelor cu cele mai multe curse găzduite, se află inclusiv în calendarul din 2020 demonstrează că Europa va rămâne importantă pentru Formula 1 şi în următorul deceniu, în ciuda tuturor controverselor potrivit cărora Marele Circ se va muta în mare parte în Asia şi Orientul Mijlociu.
De altfel, eşecul unor curse precum cele din India şi Coreea de Sud demonstrează că această mare zonă geografică nu reprezintă neapărat cheia succesului pentru cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor, mai ales că aceste etape au loc la ore nepotrivite pentru fanii europeni.
Să sperăm că Spa-Francorchamps, Nurburgring şi Monza se vor alătura de asemenea pe această listă selectă, în special ultimul dintre ele fiind în pericol să fie exclus din calendar după ediţia din 2016.
Postat de Daniel Popescu in Sakhir pe April 8th, 2014
Marele Premiu al statului Bahrain a depăşit toate aşteptările din punct de vedere al spectacolului, iar echipele şi fanii susţin că acest reviriment brusc se datorează noului regulament tehnic, în special a introducerii motoarelor turbo V6 de 1.6 litri.
În plus, Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, a fost ridiculizat pentru declaraţiile sale potrivit cărora piloţii de Formula 1 au devenit simpli şoferi de taxi pentru că trebuie să economisească carburant în timpul curselor.
Realitatea este, însă, un pic alta, întrucât configuraţia celor trei circuite pe care au avut loc curse de Formula 1 în acest debit de sezon este diferită.
În acest sezon, înaintea fiecărui Mare Premiu, Renault furnizează câteva date tehnice interesante cu privire la cât de solicitant este circuitul respectiv pentru fiecare componentă a noilor unităţi de propulsie, folosind o scară de la 1 la 5. În cazul consumului de carburant, circuitele de la Melbourne şi Sepang au intrat în categoria 5, iar circuitul din Bahrain la categoria 2.
Cu alte cuvinte, noile motoare au un consum de carburant foarte ridicat pe circuitele din Australia şi Malaysia, în timp ce în Bahrain acesta este semnificativ mai mic. Acesta este, de fapt, motivul pentru care, în timpul cursei din Bahrain, nu a existat nici măcar o indicaţie de la boxe pentru a reduce consumul de carburant. Pur şi simplu nu era nevoie, cele 100 de kilograme fiind mai mult decât suficiente.
Sunt convins că spectacolul din Bahrain a fost generat de mai mulţi factori, însă consumul redus de carburant a fost cu siguranţă unul dintre aceştia. Rămâne de văzut dacă în următoarele curse vor avea parte de o doză similară de spectacol sau dacă nu cumva vom ajunge din nou la vorbele lui Montezemolo. În fond, în Formula 1, taximetriştii sunt buni doar la finalul curselor, pentru a-i conduce la boxe pe piloţii care au abandonat pe final.
Marele Premiu al statului Bahrain a depăşit toate aşteptările din punct de vedere al spectacolului, iar echipele şi fanii susţin că acest reviriment brusc se datorează noului regulament tehnic, în special a introducerii motoarelor turbo V6 de 1.6 litri.
În plus, Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, a fost ridiculizat pentru declaraţiile sale potrivit cărora piloţii de Formula 1 au devenit simpli şoferi de taxi pentru că trebuie să economisească carburant în timpul curselor.
Realitatea este, însă, un pic alta, întrucât configuraţia celor trei circuite pe care au avut loc curse de Formula 1 în acest debit de sezon este diferită.
În acest sezon, înaintea fiecărui Mare Premiu, Renault furnizează câteva date tehnice interesante cu privire la cât de solicitant este circuitul respectiv pentru fiecare componentă a noilor unităţi de propulsie, folosind o scară de la 1 la 5. În cazul consumului de carburant, circuitele de la Melbourne şi Sepang au intrat în categoria 5, iar circuitul din Bahrain la categoria 2.
Cu alte cuvinte, noile motoare au un consum de carburant foarte ridicat pe circuitele din Australia şi Malaysia, în timp ce în Bahrain acesta este semnificativ mai mic. Acesta este, de fapt, motivul pentru care, în timpul cursei din Bahrain, nu a existat nici măcar o indicaţie de la boxe pentru a reduce consumul de carburant. Pur şi simplu nu era nevoie, cele 100 de kilograme fiind mai mult decât suficiente.
Sunt convins că spectacolul din Bahrain a fost generat de mai mulţi factori, însă consumul redus de carburant a fost cu siguranţă unul dintre aceştia. Rămâne de văzut dacă în următoarele curse vor avea parte de o doză similară de spectacol sau dacă nu cumva vom ajunge din nou la vorbele lui Montezemolo. În fond, în Formula 1, taximetriştii sunt buni doar la finalul curselor, pentru a-i conduce la boxe pe piloţii care au abandonat pe final.
“Trec doar câteva secunde şi încep să aud un zumzet. Mă uit în partea dreaptă, spre intrarea pe linia de start-sosire, şi îl văd venind ca un robot imperturbabil pe nimeni altul decât Michael Schumacher. Îmi este imposibil să descriu în cuvinte sunetul incredibil al unui monopost de Formula 1. Este, fără îndoială, acel ceva care trebuie ascultat şi simţit pentru a fi înţeles, acel ceva care defineşte Formula 1 şi care o face atât de atrăgătoare pentru fani”.
Aşa suna o mică parte din reportajul realizat de mine la calificările pentru Marele Premiu al Ungariei din 2012, pe care le-am urmărit din tribună principală a circuitului de la Hungaroring.
Doi ani mai târziu, aproape nimic din ceea ce am scris atunci nu mai este valabil. Noile motoare turbo V6 de 1.6 litri au un sunet plăcut, dar acesta este mai slab calitativ decât cel generat de puternicele unităţi V8 de 2.4 litri, iar clipul de mai jos reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens:
Pentru mine, sunetul motoarelor este un aspect important al Formulei 1. Nu aş renunţa la urmărirea unei curse de Formula 1 din cauza sunetului noilor motoare, dar probabil că există mulţi fani care ajung în tribune în special pentru asta.
Adevărul este însă că, oricât de mult îmi plăcea sunetul motoarelor V8 de 2.4 litri, trebuie să recunosc că Formula 1 nu prea a avut de ales. Nu neapărat pentru că Formula 1 trebuie să fie un sport cât mai “verde”, ci pentru că altfel ar fi riscat să rămână fără unul dintre cei mai importanţi motorişti.
Puţini ştiu că Renault a vrut să se retragă complet din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2009 după ruşinea reprezentată de scandalul Crashgate. În cele din urmă, şi-a retras doar sprijinul pentru echipa de la Enstone, transformată ulterior în Lotus, şi şi-a păstrat statutul de furnizor de motoare. Negocierile au fost însă dure: Renault a bătut cu pumnul în masă şi a spus răspicat că rămâne furnizor de motoare în Formula 1 doar dacă motoarele V8 de 2.4 litri sunt înlocuite cu unele mai “prietenoase” cu mediul înconjurător, mai apropiate de cele regăsite pe maşinile de serie ale francezilor.
Soluţia propusă a fost trecerea la motoare turbo V4, moment în care a venit rândul celor de la Ferrari să bată cu pumnul în masă pentru că, în mod oarecum ironic, italienii nu dezvolta niciun motor V4 pentru maşinile de serie (în fine, termenul “maşini de serie” este un pic forţat în cazul Scuderiei). În cele din urmă s-a ajuns la un compromis prin care Formula 1 a trecut la motoare turbo V6 de 1.6 litri.
Cert este că, dacă rămânea la motoare V8 de 2.4 litri, Formula 1 ar fi pierdut constructorul Renault, iar Honda nu ar mai fi revenit în competiţie în 2015. Cum sună Formula 1 cu motoare V8 de 2.4 litri furnizate doar de Ferrari şi Mercedes şi cu un Cosworth făcând figuraţie? Cu siguranţă mult mai rău decât sună Formula 1 cu motoare V6 turbo de 1.6 litri furnizate de Ferrari, Mercedes, Renault şi Honda.
“Trec doar câteva secunde şi încep să aud un zumzet. Mă uit în partea dreaptă, spre intrarea pe linia de start-sosire, şi îl văd venind ca un robot imperturbabil pe nimeni altul decât Michael Schumacher. Îmi este imposibil să descriu în cuvinte sunetul incredibil al unui monopost de Formula 1. Este, fără îndoială, acel ceva care trebuie ascultat şi simţit pentru a fi înţeles, acel ceva care defineşte Formula 1 şi care o face atât de atrăgătoare pentru fani”.
Aşa suna o mică parte din reportajul realizat de mine la calificările pentru Marele Premiu al Ungariei din 2012, pe care le-am urmărit din tribună principală a circuitului de la Hungaroring.
Doi ani mai târziu, aproape nimic din ceea ce am scris atunci nu mai este valabil. Noile motoare turbo V6 de 1.6 litri au un sunet plăcut, dar acesta este mai slab calitativ decât cel generat de puternicele unităţi V8 de 2.4 litri, iar clipul de mai jos reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens:
Pentru mine, sunetul motoarelor este un aspect important al Formulei 1. Nu aş renunţa la urmărirea unei curse de Formula 1 din cauza sunetului noilor motoare, dar probabil că există mulţi fani care ajung în tribune în special pentru asta.
Adevărul este însă că, oricât de mult îmi plăcea sunetul motoarelor V8 de 2.4 litri, trebuie să recunosc că Formula 1 nu prea a avut de ales. Nu neapărat pentru că Formula 1 trebuie să fie un sport cât mai “verde”, ci pentru că altfel ar fi riscat să rămână fără unul dintre cei mai importanţi motorişti.
Puţini ştiu că Renault a vrut să se retragă complet din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2009 după ruşinea reprezentată de scandalul Crashgate. În cele din urmă, şi-a retras doar sprijinul pentru echipa de la Enstone, transformată ulterior în Lotus, şi şi-a păstrat statutul de furnizor de motoare. Negocierile au fost însă dure: Renault a bătut cu pumnul în masă şi a spus răspicat că rămâne furnizor de motoare în Formula 1 doar dacă motoarele V8 de 2.4 litri sunt înlocuite cu unele mai “prietenoase” cu mediul înconjurător, mai apropiate de cele regăsite pe maşinile de serie ale francezilor.
Soluţia propusă a fost trecerea la motoare turbo V4, moment în care a venit rândul celor de la Ferrari să bată cu pumnul în masă pentru că, în mod oarecum ironic, italienii nu dezvolta niciun motor V4 pentru maşinile de serie (în fine, termenul “maşini de serie” este un pic forţat în cazul Scuderiei). În cele din urmă s-a ajuns la un compromis prin care Formula 1 a trecut la motoare turbo V6 de 1.6 litri.
Cert este că, dacă rămânea la motoare V8 de 2.4 litri, Formula 1 ar fi pierdut constructorul Renault, iar Honda nu ar mai fi revenit în competiţie în 2015. Cum sună Formula 1 cu motoare V8 de 2.4 litri furnizate doar de Ferrari şi Mercedes şi cu un Cosworth făcând figuraţie? Cu siguranţă mult mai rău decât sună Formula 1 cu motoare V6 turbo de 1.6 litri furnizate de Ferrari, Mercedes, Renault şi Honda.
Postat de Daniel Popescu in Austin pe November 19th, 2013
Austin este unul dintre cele mai apreciate circuite desenate de arhitectul german Hermann Tilke, însă acesta nu a oferit prea mult spectacol pentru piloţi în cursa de duminică.
Principala problemă a fost reprezentată de pneurile medium şi hard furnizate de Pirelli, care au asigurat strategii cu o singură oprire la boxe pentru cei mai mulţi piloţi. În condiţiile în care şansele de depăşire sunt relativ limitate, cursa a fost una lipsită de sare şi piper în cea mai mare parte.
Din păcate, scenariul de la Austin are toate şansele să se repete în sezonul 2014. Ipoteza este cu atât mai realistă cu cât Pirelli şi-a anunţat deja strategia pentru anul viitor: curse cu o singură oprire la boxe, exact cum a fost cea de la Austin.
Este greu să le reproşezi celor de la Pirelli adoptarea unei asemenea tactici, în condiţiile în care ultimii trei ani au fost criticaţi de aproape toate echipele pentru degradarea rapidă a pneurilor, exact elementul care a generat curse cu două, trei sau chiar patru opriri la boxe.
Poate că anul viitor piloţii nu vor mai fi precauţi pentru a conserva pneurile, însă vor merge în mod sigur “la consum” după impunerea unei limite maxime de 100 kg de combustibil pe cursă.
Şi atunci, care vor fi sursele care vor genera suspans în sezonul 2014? Unii ingineri de echipă, printre care Adrian Newey şi Ross Brawn, consideră că răspunsul stă în fiabilitatea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri. Da, probabil că explozia unor motoare va fi spectaculoasă, dar nu la fel de spectaculoasă precum ar fi un duel roată la roată pentru victorie timp de mai multe tururi intre Sebastian Vettel şi Fernando Alonso. În plus, este de aşteptat ca fiabilitatea să devină mai bună spre jumătatea sezonului.
În aceste condiţii, şansele ca sezonul 2014 să fie mai puţin spectaculos decât 2013 sunt, din păcate, destul de ridficate.
Austin este unul dintre cele mai apreciate circuite desenate de arhitectul german Hermann Tilke, însă acesta nu a oferit prea mult spectacol pentru piloţi în cursa de duminică.
Principala problemă a fost reprezentată de pneurile medium şi hard furnizate de Pirelli, care au asigurat strategii cu o singură oprire la boxe pentru cei mai mulţi piloţi. În condiţiile în care şansele de depăşire sunt relativ limitate, cursa a fost una lipsită de sare şi piper în cea mai mare parte.
Din păcate, scenariul de la Austin are toate şansele să se repete în sezonul 2014. Ipoteza este cu atât mai realistă cu cât Pirelli şi-a anunţat deja strategia pentru anul viitor: curse cu o singură oprire la boxe, exact cum a fost cea de la Austin.
Este greu să le reproşezi celor de la Pirelli adoptarea unei asemenea tactici, în condiţiile în care ultimii trei ani au fost criticaţi de aproape toate echipele pentru degradarea rapidă a pneurilor, exact elementul care a generat curse cu două, trei sau chiar patru opriri la boxe.
Poate că anul viitor piloţii nu vor mai fi precauţi pentru a conserva pneurile, însă vor merge în mod sigur “la consum” după impunerea unei limite maxime de 100 kg de combustibil pe cursă.
Şi atunci, care vor fi sursele care vor genera suspans în sezonul 2014? Unii ingineri de echipă, printre care Adrian Newey şi Ross Brawn, consideră că răspunsul stă în fiabilitatea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri. Da, probabil că explozia unor motoare va fi spectaculoasă, dar nu la fel de spectaculoasă precum ar fi un duel roată la roată pentru victorie timp de mai multe tururi intre Sebastian Vettel şi Fernando Alonso. În plus, este de aşteptat ca fiabilitatea să devină mai bună spre jumătatea sezonului.
În aceste condiţii, şansele ca sezonul 2014 să fie mai puţin spectaculos decât 2013 sunt, din păcate, destul de ridficate.
Decizia celor de la Red Bull Racing de a trimite o femeie pe podiumul de premiere al Formulei 1 pentru a primi trofeul dedicat echipei pentru victoria lui Sebastian Vettel în cursa din Bahrain a fost una surprinzătoare.
Motivele pentru care Red Bull a trimis-o pe podiumul de premiere pe Gill Jones, şefa departamentului de electronică a echipei, este neclară, iar echipa nu a dorit să intre în amănunte despre acest subiect. De altfel, şeful Christian Horner s-a mărginit să afirme că “a fost grozav să o trimitem pe Gill Jones, un membru important al echipei care a făcut multe”.
Acelaşi Horner a comis însă o greşeală când a afirmat că “Jones este probabil prima femeie care urcă pe podium şi primeşte trofeul pentru constructor”.
Şi asta pentru că pe podiumul de premiere de la Marele Premiu al Marii Britanii din 1986 trofeul pentru Williams, echipa câştigătoare a cursei prin Nigel Mansell, a fost primit de Ginny Williams, soţia lui Frank Williams. Spre deosebire de episodul Bahrain, aici cel puţin ştim explicaţia: Frank Williams era indisponibil din cauza dramaticului accident de maşină suferit cu patru luni înainte în urma căruia a rămas paralizat.
Prezenţa lui Gill Jones pe podium în Bahrain demonstrează însă încă o dată că femeile încep să aibă o influenţă din ce în ce mai mare în Formula 1. Dacă Jones este “doar” şefa unui departament al echipei Red Bull Racing, Monisha Kalternborn este şefa celor de la Sauber şi deţine 33% din acţiunile echipei. Vecinii de clasament de la Williams o au pe Claire Williams ca şefă-adjunct şi, mai devreme sau mai târziu, va deveni şefa echipei, fapt evidenţiat şi de prezenţa acesteia la intrunurile echipelor în locul tatălui Frank Williams.
Din acest punct de vedere, Formula 1 este cu mult înaintea altor sporturi dominate în mare măsură de bărbaţi.
În mod tradiţional, calendarul Formulei 1 pentru anul următor este anunţat într-o versiune preliminară în luna iunie, iar după negocierile dintre Ecclestone şi echipe de pe parcursul verii o versiune practic finală este anunţată în luna septembrie. Urmează ratificarea oficială din luna decembrie şi… asta este tot.
Cum stau lucrurile pentru sezonul 2013? Suntem deja la jumătatea lunii septembrie şi până acum nu există aproape nicio informaţie despre calendarul competiţional.
Sigur, cele mai multe curse din sezonul curent se vor regăsi şi în calendarul sezonului următor, iar una dintre puţinele informaţii concrete este că etapa inaugurală din Australia a fost stabilită temporar pentru 17 martie.
În rest, există numeroase incertitudini cu privire la o serie de Mari Premii şi nu este greu de ghicit că şansele unui nou sezon cu 20 de curse sunt din ce în ce mai mici. Raportat la calendarul acestui sezon, iată diferenţele pentru anul viitor:
Marele Premiu al Americii de la New Jersey ar fi trebuit să înlocuiască Marele Premiu al Europei,rămas fără circuit după aranjamentul dintre Barcelona şi Valencia. Bernie Ecclestone a confirmat însă deja că ediţia inaugurală va fi amânată pentru 2014 din motive organizatorice.
Nurburgring este într-o situaţie financiară dificilă şi este în pericol să nu poată găzdui Marele Premiu al Germaniei. Într-o astfel de situaţie, Hockenheim ar putea sări în ajutorul lui Ecclestone, dar nimic nu este sigur.
Japonia nu are încă un contract pentru sezonul 2013 pentru circuitul de la Suzuka, din aceleaşi motive ca şi Singapore.
India şi Coreea de Sud, două dintre cele mai “proaspete” achiziţii din Formula 1, au contracte pentru 2013, însă ambele sunt tentate să renunţe la curse din cauza pierderilor financiare suferite în anii trecuţi.
Prin urmare, dintre cele 20 de curse plănuite iniţial de Ecclestone pentru 2013, nu mai puţin de şase sunt în pericol. O reducere a numărului de curse concomitent cu scăderea taxelor de participare ar reprezenta o lovitură pentru Ecclestone şi, mai ales, pentru fondul de investiţii CVC Capital Partners, care deţine pachetul majoritar de acţiuni din drepturile TV. Lucrurile sunt complicate de faptul că CVC a garantat împrumuturi de câteva miliarde de dolari tocmai cu veniturile pe care le obţine în Formula 1.
Aceasta este şi explicaţia pentru care Ecclestone încearcă să tragă cât mai mult de timp înainte de finalizarea calendarului, iar “lupta” dintre Magny-Cours şi Paul Ricard pentru Marele Premiu al Franţei nu are deloc darul de a limpezi situaţia, ci doar de a aduce o oază de speranţă.
Noi, fanii Formulei 1, sperăm să avem în faţa ochilor o primă versiune a calendarului pentru sezonul următor în 28 septembrie, atunci când va avea loc o întâlnire a Consiliului Mondial al FIA.
Peste aproximativ o lună, Michael Schumacher va face anunţul pe care îl aşteaptă toată lumea şi ne va spune dacă îşi va prelungi revenirea în Formula 1 şi în sezonul 2013.
Decizia germanului se va baza pe două lucruri: motivaţia de a continua şi performanţele echipei. Nu este un secret pentru nimeni că Mercedes a avut parte de un sezon sub aşteptări, echipa ocupând un modest loc cinci în clasamentul constructorilor, poziţie care începe să fie ameninţată din ce în ce mai serios de Force India Sauber.
În condiţiile în care, pe lângă performanţele mediocre ale monopostului, Schumacher a avut parte şi de numeroase probleme tehnice care l-au împiedicat să termine atât de multe curse, singurul lucru care l-ar putea ţine în Formula 1 este motivaţia. Motivaţia sau, mai bine zis, ambiţia de a demonstra că încă este capabil de performanţe majore.
Nimeni nu poate şti acum dacă Mercedes îi poate oferi un monopost câştigător în sezonul 2013. Însă faptul că Schumacher a ajuns miercuri pe circuitul de la Magny Cours pentru a afla cum funcţionează noul sistem de evacuare Coandă şi noul sistem DDRS demonstrează că germanului îi pasă, că este motivat, că este interesat de cum merg lucrurile şi că vrea mai mult.
Atât de mult încât să-şi prelungească contractul cu Mercedes pentru 2013?
Penalizarea lui Sebastian Vettel cu un drive-through după un duel cu Fernando Alonso a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie de după cursă de la Monza, care ar fi putut avea un impact major asupra luptei pentru titlu dacă germanul nu ar fi abandonat în cele din urmă din motive tehnice.
Aparent, penalizarea este una drastică, în condiţiile în care Vettel nu şi-a schimbat traiectoria în timpul duelului, ceea ce m-a făcut să cred că Alonso a forţat depăşirea într-o zonă dificilă a circuitului.
După cursă, la rece, am înţeles exact la ce s-au referit comisarii de cursă când au precizat că Vettel a fost penalizat pentru că “l-a împins pe Alonso în afara pistei”.
După cum probabil îţi aminteşti, înaintea cursei de la Silverstone FIA a impus noi reguli pentru apărarea poziţiei în timpul unui duel, iar cea mai importantă suna în felul următor: “Orice pilot care îşi apără poziţia [...] poate utiliză întreaga lăţime a pistei în timpul primei sale mişcări, cu condiţia că nicio porţiune semnificativă a monopostului care încearcă să depăşească să nu fie alături de monopostul său”.
Ce înseamnă porţiune semnificativă? Cam asta: “Dacă orice parte a aripii faţă a monopostului care încearcă să depăşească este în dreptul pneurilor spate ale monopostului din frunte, atunci acest lucru înseamnă porţiune semnificativă”.
Gata, promit că nu mai citez din regulamentul alambicat al FIA. Mai bine îţi arăt nişte screenshot-uri din timpul duelului Vettel – Alonso:
Screenshot-ul de mai sus demonstrează că, la un moment dat, partea frontală a monopostului lui Alonso a ajuns în dreptul pneurilor spate ale lui Vettel. Ceea ce înseamnă că se aplica regula “porţiune semnificativă” a monopostului.
În acest al doilea screenshot observi că Alonso a ieşit uşor în afara pistei în timpul duelului cu Vettel. Cu alte cuvinte, Vettel nu a respectat regulamentul “porţiunii semnificative”, astfel că penalizarea cu un drive-through este perfect regulamentară.
Faptul că Ayrton Senna se răsuceşte în mormânt când citeşte zecile de paragrafe de regulament prin care FIA limitează indirect abilităţile unui pilot de a lupta pe circuit cu un rival nu este subiectul acestui post.
