Daniel Popescu

În primăvara anului 2009, fostul preşedinte al FIA Max Mosley a ieşit oficial la rampă cu ideea unui buget maxim anual în Formula 1 de numai 40 de milioane de lire sterline.

Propunerea britanicului, care a fost introdusă în vara aceluiaşi an în regulamentul tehnic pentru 2010, a stârnit o reactrie fără precedent din partea echipelor. Câteva zile mai târziu, nu mai puţin de opt echipe anunţau începerea procedurilor pentru realizarea unei competiţii paralele cu Formula 1 în care regulile să fie făcute de comun acord.

Toată povestea a plecat de la convingerea lui Mosley că reducerea costurilor este singura metodă prin care Formula 1 poate surpravieţui pe termen lung, în contextul în care într-un interval de numai 12 luni Honda, BMW şi Toyota îşi vor fi anunţat retragerea din competiţie.

Dacă la vremea respectivă aproape toate echipele din Formula 1 au fost împotriva acestui concept, lucrurile încep să se schimbe din ce în ce mai dramatic în zilele noastre. La trei ani după aceste evenimente, unul dintre cei mai importanţi constructori din Formula 1, şi anume Mercedes, face presiuni pentru reducerea costurilor tocmai prin aplicarea unui aşa-numit buget maxim anual.

Care sunt însă interesele germanilor? Nu este foarte greu de ghicit. Mercedes a revenit în Formula 1 în 2010 cu unicul scop de a câştiga, însă proiectul iniţial pe trei ani, care l-a inclus şi pe Michael Schumacher, a fost departe de a fi considerat o reuşită.

În cele 31 de Mari Premii de până acum, Mercedes şi-a trecut în palmares o singură victorie (Nico Rosberg în China 2012), un singur pole position (Rosberg, China 2012) şi alte patru podiumuri (Rosberg în Malaysia, China şi Marea Britanie 2010, Schumacher la Valencia în 2012).

Presa speculează de mai mult timp că anumite voci din consiliul de administraţie al Mercedes sunt profund nemulţumite de rezultate, una dintre opţiunile luate în calcul fiind retragerea din Formula 1. Cum încearcă să contracareze tabăra adversă? Dacă nu o poate face prin rezultatele de pe circuit, atunci încearcă să convingă că sumele alocate proiectului sunt acceptabile şi, mai ales, că vor scădea în viitor concomitent cu o creştere a performanţelor.

Aceasta este de fapt miza celor de la Mercedes pentru un buget maxim anual, care în cele din urmă ar duce la o egalizare a raportului de forţe între plutonul fruntaş şi plutonul de mijloc. Germanii ar împuşca astfel doi iepuri dintr-o lovitură: s-ar putea apropia de performanţele celor de la Ferrari, McLaren şi Red Bull în mod artificial, prin scăderea performanţelor acestora din urmă, şi în acelaşi timp ar cheltui mai puţini bani.

Dacă Mercedes ar fi luptat în prezent pentru titlul mondial alături de cei trei granzi, probabil că Ross Brawn nu ar mai fi făcut astfel de declaraţii.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc că Mercedes vrea să evite celebrul caz Toyota, care în opt sezoane petrecute în Formula 1 nu a obţinut nicio victorie şi a ales să părăsească competiţia în lacrimi.

În mod tradiţional, calendarul Formulei 1 pentru anul următor este anunţat într-o versiune preliminară în luna iunie, iar după negocierile dintre Ecclestone şi echipe de pe parcursul verii o versiune practic finală este anunţată în luna septembrie. Urmează ratificarea oficială din luna decembrie şi… asta este tot.

Cum stau lucrurile pentru sezonul 2013? Suntem deja la jumătatea lunii septembrie şi până acum nu există aproape nicio informaţie despre calendarul competiţional.

Sigur, cele mai multe curse din sezonul curent se vor regăsi şi în calendarul sezonului următor, iar una dintre puţinele informaţii concrete este că etapa inaugurală din Australia a fost stabilită temporar pentru 17 martie.

În rest, există numeroase incertitudini cu privire la o serie de Mari Premii şi nu este greu de ghicit că şansele unui nou sezon cu 20 de curse sunt din ce în ce mai mici. Raportat la calendarul acestui sezon, iată diferenţele pentru anul viitor:

• Barcelona şi Valencia îşi vor împărţi Marele Premiu al Spaniei în sistem rotaţional. Ediţia de anul viitor este programată la Barcelona, Valencia urmând să găzduiască Marele Premiu al Spaniei în 2014.

• Marele Premiu al Americii de la New Jersey ar fi trebuit să înlocuiască Marele Premiu al Europei,rămas fără circuit după aranjamentul dintre Barcelona şi Valencia. Bernie Ecclestone a confirmat însă deja că ediţia inaugurală va fi amânată pentru 2014 din motive organizatorice.

• Nurburgring este într-o situaţie financiară dificilă şi este în pericol să nu poată găzdui Marele Premiu al Germaniei. Într-o astfel de situaţie, Hockenheim ar putea sări în ajutorul lui Ecclestone, dar nimic nu este sigur.

• Singapore nu a semnat contractul pentru sezonul 2013, întrucât solicită o taxă de participare mai mică decât în prezent, iar Ecclestone nu este flexibil în negocieri.

• Japonia nu are încă un contract pentru sezonul 2013 pentru circuitul de la Suzuka, din aceleaşi motive ca şi Singapore.

• India şi Coreea de Sud, două dintre cele mai “proaspete” achiziţii din Formula 1, au contracte pentru 2013, însă ambele sunt tentate să renunţe la curse din cauza pierderilor financiare suferite în anii trecuţi.

Prin urmare, dintre cele 20 de curse plănuite iniţial de Ecclestone pentru 2013, nu mai puţin de şase sunt în pericol. O reducere a numărului de curse concomitent cu scăderea taxelor de participare ar reprezenta o lovitură pentru Ecclestone şi, mai ales, pentru fondul de investiţii CVC Capital Partners, care deţine pachetul majoritar de acţiuni din drepturile TV. Lucrurile sunt complicate de faptul că CVC a garantat împrumuturi de câteva miliarde de dolari tocmai cu veniturile pe care le obţine în Formula 1.

Aceasta este şi explicaţia pentru care Ecclestone încearcă să tragă cât mai mult de timp înainte de finalizarea calendarului, iar “lupta” dintre Magny-Cours şi Paul Ricard pentru Marele Premiu al Franţei nu are deloc darul de a limpezi situaţia, ci doar de a aduce o oază de speranţă.

Noi, fanii Formulei 1, sperăm să avem în faţa ochilor o primă versiune a calendarului pentru sezonul următor în 28 septembrie, atunci când va avea loc o întâlnire a Consiliului Mondial al FIA.

Peste aproximativ o lună, Michael Schumacher va face anunţul pe care îl aşteaptă toată lumea şi ne va spune dacă îşi va prelungi revenirea în Formula 1 şi în sezonul 2013.

Decizia germanului se va baza pe două lucruri: motivaţia de a continua şi performanţele echipei. Nu este un secret pentru nimeni că Mercedes a avut parte de un sezon sub aşteptări, echipa ocupând un modest loc cinci în clasamentul constructorilor, poziţie care începe să fie ameninţată din ce în ce mai serios de Force India Sauber.

În condiţiile în care, pe lângă performanţele mediocre ale monopostului, Schumacher a avut parte şi de numeroase probleme tehnice care l-au împiedicat să termine atât de multe curse, singurul lucru care l-ar putea ţine în Formula 1 este motivaţia. Motivaţia sau, mai bine zis, ambiţia de a demonstra că încă este capabil de performanţe majore.

Nimeni nu poate şti acum dacă Mercedes îi poate oferi un monopost câştigător în sezonul 2013. Însă faptul că Schumacher a ajuns miercuri pe circuitul de la Magny Cours pentru a afla cum funcţionează noul sistem de evacuare Coandă şi noul sistem DDRS demonstrează că germanului îi pasă, că este motivat, că este interesat de cum merg lucrurile şi că vrea mai mult.

Atât de mult încât să-şi prelungească contractul cu Mercedes pentru 2013?

McLaren susţine că nu are niciun plan B pentru eventualitatea, subţire ce-i drept, ca Lewis Hamilton să plece la Mercedes AMG în sezonul 2013. Totuşi, chiar dacă ar fi fermi convinşi că britanicul va rămâne la Woking, orice echipă de talia unei pretendente la titlu precum McLaren trebuie să fie pregătită pentru orice, oricând. Prin urmare, este puţin probabil ca McLaren să nu aibă un plan de rezervă.

Marea întrebare este însă cine ar putea fi candidaţii de pe lista lui Martin Whimtarsh? Presa internaţională vehiculează de ceva timp mai multe nume, însă pentru niciunul dintre acestea nu există suficiente argumente.

• Paul di Resta este probabil în capul listei, iar semnarea unui contract de management cu firma de consultanţă la care este implicat şi Jenson Button nu a făcut decât să sporească speculaţiile. Numai că scoţianul, unul dintre cei mai talentaţi tineri piloţi ai momentului, are o legătură strânsă cu Mercedes încă din DTM, iar constructorul german nu va lasa să-i treacă printre degete un asemenea pilot. Estimez că cel târziu în 2014 Mercedes îl va angaja pe di Resta, fie în locul lui Michael Schumacher, fie în locul unui Nico Rosberg care, în ciuda victoriei din China, este departe de conceptul de team-leader.

• Heikki Kovalainen revenit la McLaren cred că este mai mult o glumă. Adus cu mari speranţe de la Renault în 2008, finlandezul a obţinut o singură victorie în două sezoane, şi aceea după ce a devenit lider cu trei tururi înainte de finalul cursei de la Hungaroring după abandonul lui Felipe Massa.

• Sergio Perez, al cărui nume nici măcar nu a fost menţionat, este de altfel exclus din ecuaţie, întrucât este membru în Academia de Piloţi Ferrari.

• Vitantonio Liuzzi, Rubens Barrichello sau Pedro de la Rosa sunt doar trei dintre veteranii care s-ar întoarce oricând în Formula 1 (se poate spune aşa şi în cazul spaniolului de la HRT…), însă niciunul nu ar fi capabil să-l suplinească pe Hamilton.

Spre deosebire de Ferrari, McLaren este de regulă în favoarea unui cuplu format din piloţi capabili să câştige titlul mondial. Contractul semnat cu Jenson Button la finalul anului 2009 reprezintă cea mai bună dovadă (asta ca să nu mai pomenim de celebrul cuplu Ayrton Senna – Alain Prost) că McLaren gestionează, într-un fel sau altul, astfel de situaţii. Culmea, au avut probleme exact când au mers pe mâna unui dublu campion mondial şi a unui debutant (Alonso şi Hamilton în 2007).

Adevărata problemă a celor de la McLaren este că piloţii care l-ar putea suplini pe Hamilton în 2013 sunt contractaţi deja de alte echipe, indiferent că vorbim despre Alonso, Sebastian Vettel, Mark Webber sau Kimi Raikkonen.

Şi, de fapt, acum mi-am dat seama. Poate că în realitate McLaren chiar nu are niciun plan B tocmai pentru că niciunul dintre piloţii de top ai Formulei 1 nu este disponibil pentru 2013.

Penalizarea lui Sebastian Vettel cu un drive-through după un duel cu Fernando Alonso a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie de după cursă de la Monza, care ar fi putut avea un impact major asupra luptei pentru titlu dacă germanul nu ar fi abandonat în cele din urmă din motive tehnice.

Aparent, penalizarea este una drastică, în condiţiile în care Vettel nu şi-a schimbat traiectoria în timpul duelului, ceea ce m-a făcut să cred că Alonso a forţat depăşirea într-o zonă dificilă a circuitului.

După cursă, la rece, am înţeles exact la ce s-au referit comisarii de cursă când au precizat că Vettel a fost penalizat pentru că “l-a împins pe Alonso în afara pistei”.

După cum probabil îţi aminteşti, înaintea cursei de la Silverstone FIA a impus noi reguli pentru apărarea poziţiei în timpul unui duel, iar cea mai importantă suna în felul următor: “Orice pilot care îşi apără poziţia [...] poate utiliză întreaga lăţime a pistei în timpul primei sale mişcări, cu condiţia că nicio porţiune semnificativă a monopostului care încearcă să depăşească să nu fie alături de monopostul său”.

Ce înseamnă porţiune semnificativă? Cam asta: “Dacă orice parte a aripii faţă a monopostului care încearcă să depăşească este în dreptul pneurilor spate ale monopostului din frunte, atunci acest lucru înseamnă porţiune semnificativă”.

Gata, promit că nu mai citez din regulamentul alambicat al FIA. Mai bine îţi arăt nişte screenshot-uri din timpul duelului Vettel – Alonso:

Screenshot-ul de mai sus demonstrează că, la un moment dat, partea frontală a monopostului lui Alonso a ajuns în dreptul pneurilor spate ale lui Vettel. Ceea ce înseamnă că se aplica regula “porţiune semnificativă” a monopostului.

În acest al doilea screenshot observi că Alonso a ieşit uşor în afara pistei în timpul duelului cu Vettel. Cu alte cuvinte, Vettel nu a respectat regulamentul “porţiunii semnificative”, astfel că penalizarea cu un drive-through este perfect regulamentară.

Faptul că Ayrton Senna se răsuceşte în mormânt când citeşte zecile de paragrafe de regulament prin care FIA limitează indirect abilităţile unui pilot de a lupta pe circuit cu un rival nu este subiectul acestui post.

Despre posibilitatea ca Lewis Hamilton să se transfere la Mercedes în sezonul 2013 se ştia de câteva luni, iar echipa germană a rămas singura alternativă reală a fostului campion mondial după ce Mark Webber şi-a prelungit contractul cu Red Bull.

Totuşi, ceea ce se petrece în prezent în presa britanica depăşeşte toate aşteptările. Mai întâi, BBC a anunţat miercuri seară că deţine informaţii potrivit cărora Hamilton a ajuns la un acord verbal cu Mercedes şi că Michael Schumacher se va retrage din Formula 1. Indiferent dacă aceste speculaţii au sau nu un sâmbure de adevăr era firesc ca toate cele trei părţi implicate să nege informaţia.

De aici lucrurile se complică. Toată presa britanică a vorbit în ediţia de joi despre acest transfer, însă în alţi termeni decât BBC. Daily Mail susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că Hamilton va semna cu Mercedes chiar dacă Schumacher rămâne în Formula 1, în timp ce The Guardian sugerează insistent că negocierile britanicului cu McLaren au intrat în impas.

Nimeni nu se întreabă însă de ce ar semna Hamilton cu Mercedes? De la revenirea în Formula 1 în calitate de constructor, Mercedes a promis că “de anul viitor” vor apărea şi rezultatele. Până acum singura sclipire a fost Marele Premiu al Chinei, dominat de la un capăt la celălalt de Nico Rosberg, însă echipa este departe de a emite pretenţii la victorie în mod regulat.

Combinaţi acest fapt cu declaraţiile lui Hamilton de la începutul sezonului, potrivit cărora în 2013  vrea să concureze pentru o echipă care îi poate aduce titlul mondial. Se încadrează oare Mercedes la această categorie? Eu cred că nu, sau cel puţin nu la fel de mult ca McLaren.

Şi atunci, de ce toate aceste speculaţii despre Hamilton şi Mercedes? Cheia este, foarte probabil, la Simon Fuller, managerul care gestionează cariera britanicului.

McLaren ştie că Hamilton nu are alternative reale, motiv pentru care îşi permite să-i ofere un salariu mai mic decât cel pe care îl încasează în prezent. Dar dacă pe fir ar apărea brusc ameninţarea Mercedes, implantată prin motede bine-cunoscute de Fuller? Un Mercedes dispus să-l plătească cu 75 de milioane de euro în trei ani ar forţa McLaren să-şi revizuiască atitudinea şi să-şi îmbunătăţească oferta. Dacă îi iese strategia, Hamilton şi Fuller vor trage lozul norocos. Dacă nu, probabil ca Hamilton va accepta oferta curentă de la McLaren sub pretextul că loialitatea faţă de McLaren este mai importantă decât banii celor de la Mercedes.

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu unul rămân la ideea că, mai devreme sau mai târziu, voi primi pe e-mail un comunicat de presă intitulat “Hamilton semnează un contract pe termen lung cu McLaren”.