Pirelli, între ciocan şi nicovală
Feature-ul pe care l-am publicat miercuri despre pneurile Pirelli a reaprins o discuţie mai veche între cititorii Automarket: ştie Pirelli să construiască pneuri pentru Formula 1 sau competiţia este o pălărie prea mare pentru ei?
Totul pleacă de la ceea ce se întâmplă în acest sezon, când numeroşi piloţi au avut probleme cu gestionarea pneurilor în regim de cursă. Cel mai vehement a fost Michael Schumacher, care afirma că nu poate pilota la maxim din cauza faptului că riscă să deterioreze prea repede cauciucurile.
Ceea ce spune Schumacher este perfect adevărat. Dar la fel de adevărat este că Pirelli a construit pneurile conform cerinţelor formulate de echipe.
Mai ţineţi minte Marele Premiu al Canadei din sezonul 2010? Datorită comportamentului special al pneurilor medium şi supersoft oferite de Brdgestone pe circuitul abraziv de la Montreal, cursa a produs ceea ce fanii Formulei 1 nu mai văzuseră demult în acel sezon: spectacol.
Pirelli tocmai câştigase contractul pe trei ani pentru furnizarea pneurilor, iar echipele au profitat de oportunitate şi au spus răspicat: anul viitor vrem acelaşi spectacol ca la Montreal!
Pirelli s-a conformat. După ce în 2010 cursele erau lipsite de sare şi piper pentru că strategiile pentru pneuri erau în mare parte similare, în 2011 s-a produs o schimbare prin diversificarea opţiunilor. Totul a culminat cu ceea ce vedem în acest sezon, când Pirelli a modificat din nou compoziţiile pentru ca pneurile să funcţioneze la parametri optimi doar într-un anumit interval de temperatură, care diferă semnificativ în funcţie de specificaţiile monopostului.
Pirelli nu a făcut altceva decât să construiască pneuri conform solicitărilor echipelor, însă reversul medaliei este că unele echipe preferă să-şi justifice un eşec prin faptul că nu înţeleg pneurile, decât să admită că deţin un monopost mai puţin competitiv decât rivalii.
La fel de adevărat este că Pirelli este capabilă să construiască pneuri care să reziste o cursă întreagă, fără niciun schimb pe parcursul a 300 de kilometri. Asta s-ar traduce prin curse lipsite de elementul strategic şi, mai ales, de depăşiri. Vrea cineva să vedem aşa ceva? Aşa mă gândeam şi eu…
