Atunci când v-am prezentat primele informaţii despre ediţia 2011 a managerului F1 Champ v-am promis că am ascultat multe dintre propunerile venite de la voi.
A venit momentul să dezvăluim o mică parte din ce va însemna F1 Champ 2011, iar pentru “emisiunea” din acest weekend am ales premiile de etapă.
Dacă nu mă înşeală memoria, timp de aproape doi ani am fost asaltaţi cu solicitarea ca premiile de etapa să includă medalii, pentru a avea o amintire plăcută despre performanţele obţinute în singurul manager de Formula 1 din România. Şi, de ce nu, câţiva dintre voi vreţi să faceţi o diferenţiere clară între numeroasele victorii de etapa obţinute pe parcursul celor patru ani de concurs. Astăzi vă putem confirma oficial că am cedat presiunilor.
Aşadar, fără alte cuvinte inutile, iată ce va câştiga, printre altele, cel mai bun manager în Marele Premiu al Australiei:
Înscrierile în F1 Champ 2011 vor începe în 14 martie. Data iniţială de 28 februarie a fost amânată din cauza anularii primei etape a sezonului din Bahrain.
Într-o perioadă relativ lipsită de evenimente majore după anularea cursei din Bahrain, Bernie Ecclestone îşi încearcă din nou norocul cu o propunere aparent fantezistă pentru îmbunătăţirea spectacolului din Formula 1: stropirea artificială a circuitelor în timpul curselor, pentru a simula un Mare Premiu desfăşurat pe ploaie.
După sistemul de punctare pe bază de medalii şi ideea năstruşnică de a crea scurtături pe circuit, noua propunere pare să fie, cel puţin la prima vedere, un pic mai realistă. Motivul nu este legat neapărat de ideea în sine, ci de o realitate cât se poate de clară: toate cursele pe ploaie sunt spectaculoase.
Aici intervine însă adevărata problemă: stropirea circuitelor prin sisteme de irigaţii ar transforma cursele în ceva artificial, adică exact ceea ce fanii Formulei 1 vor să evite. Practic, ideea asta este bună doar dacă o privim strict din punct de vedere al spectacolului, fără să ne gândim cum este ea implementată.
Iar dacă vă întrebaţi ce şanse de reuşită are propunerea lui Ecclestone, eu cred că sunt mult mai mari decât cele cu medaliile sau scurtăturile. Asta pentru că Pirelli s-a grăbit să sprijine ideea (oarecum logic, într-o cursă pe ploaie se vorbeşte mai mult despre pneuri), iar singurul element care lipseşte din ecuaţie este un circuit care să dorească să monteze un sistem de irigaţie. Probabil că niciun circuit din Europa nu se gândeşte la aşa ceva, dar băieţii din Abu Dhabi vor dori cu siguranţă să fie din nou primii la ceva… Prin urmare, eu zic să vă aşteptaţi cât de curând la un anunţ din partea lor pentru cursa din 2012…