Cum va fi Formula 1 la Digi Sport
Aşa cum mă aşteptam, preconizata mutare a Formulei 1 de la TVR la Digi Sport începând de anul viitor a trezit un interes foarte mare din partea fanilor. În contextul numeroaselor necunoscute inerente în absenţa unui anunţ oficial, voi încerca să fac o sinteză a schimbărilor pozitive şi negative rezultate din acest trasfer (care, în opinia mea, este 99% sigur):
- există şanse mari să vedem pentru prima oară în România sesiunile de antrenamente libere în direct. Digi Sport este o televiune de nişă, dimineaţa nu există în principiu nicio transmie live din alte competiţii, iar costurile pentru antrenamente sunt probabil suportabile.
- promovarea Formulei 1 în România va fi mai puternică. Vom scăpa de rigiditatea unei televiziuni de stat şi vom da peste una privată care are tot interesul să-şi promoveze produsul prin toate mijloacele, inclusiv în spoturile publicitare. Asta ar putea duce la creşterea interesului pentru Formula 1 în România la modul general.
- pericolul de a nu vedea o cursă din cauza suprapunerii cu alte evenimente este practic inexistent. Chiar dacă Digi Sport transmite numeroase competiţii, Formula 1 va fi transmisă în cel mai rău caz pe Digi Sport Plus. De asemenea, F1 are loc de obicei la ora 15:00 sau chiar dimineaţa devreme în cazul curselor din Asia, atunci când fotbal există doar în Liga 1 şi Italia. În plus, cursele de F1 nu se suprapun aproape niciodată cu cele de MotoGP, o altă competitie transmisă de Digi Sport.
- comentariul va fi asigurat SAU NU de Miki Alexandrescu. În acest moment nu se ştie nimic concret despre echipa de comentatori, dar Digi Sport ar avea numeroase avantaje financiare dacă l-ar coopta pe Miki în echipă. La TVR, Miki nu primeşte bani nici pentru comentariu, nici pentru deplasări. Îmi este greu să cred că Digi Sport va rata ocazia de a avea un comentator la faţa locului pe care să nu îl plătească deloc, indiferent de criticile fanilor.
Dacă totuşi Digi Sport nu îl ia în calcul pe Miki, îmi place să cred că există variante de rezervă foarte bune. Aş vrea ca Formula 1 să fie comentata de Alex Cocu (comentator Formula 2 la Eurosport), Adrian Cheltuitoru (fost comentator Formula 1 la PRO TV) sau Laurenţiu Mandu (şşşt, nici el nu ştie de propunerea asta, abia aştept reacţia lui).
- acoperirea Digi Sport este limitată şi condiţionată de accesul la serviciile RCS-RDS. În mod paradoxal, o promovare mai agresivă a Formulei 1 vine la pachet cu o limitare importantă de acces. Digi Sport poate fi recepţionat numai în reţeaua RCS-RDS, astfel încât clienţii altor operatori de cablu ar trebui să se transfere la RCS-RDS pentru a recepţiona Formula 1.
O altă problemă este acoperirea. În prezent, reţeaua RCS-RDS acoperă cele mai multe oraşe din ţară, însă la nivel naţional acoperirea este de circa 40% (dacă nu mă înşeală memoria). Varianta de rezervă este serviciul de televiziune digitală Digi TV, accesibil prin clasica “farfurie” oriunde în România.
Cât despre legalitatea de a transmite Formula 1 pe un post cu acces limitat şi condiţionat (vezi celebrul caz Liga 1), lucrurile sunt foarte simple: Nu există nicio reglementare care să interzică unei televiziuni să transmită un sport doar pe o anumită reţea de cablu sau doar în anumite zone ale României. Pe de altă parte, singura cerinţă a lui Bernie Ecclestone în această privinţă este ca Formula 1 să fie transmisă “la liber”, fără solicitarea unei taxe speciale pentru acest serviciu.
Pentru cei care nu au şi nici nu doresc un abonament la RCS-RDS, soluţia va fi una deja utilizată de ceva timp: stream-urile mai mult sau mai puţin legale de pe internet. Oferta este una destul de consistentă şi câteva streamuri oferă o calitate foarte bună a imaginii prin intermediul transmisiei BBC.