Technology Centre

Unul dintre avantajele de care se bucura englezii care scriu despre Formula 1 este ca aproape toate echipele au sediul in Marea Britanie.

Prin urmare, daca esti suficient de bun si de cunoscut in jobul tau, este relativ usor sa ajungi la sediul unei echipe de Formula 1. Nu la fel de usor cum este pentru noi sa mergem pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei favorite, dar oricum, mult mai simplu decat pentru un strain.

Sunt sigur ca multi dintre voi ati auzit de blogul F1 Fanatic. Autorul sau este Keith Collantine, un englez pasionat de Formula 1. Blogul sau a ajuns sa fie citat inclusiv de site-ul oficial Ferrari, iar Keith a fost de mai multe ori invitat in garajul Scuderiei la cursa de la Silverstone.

Ultima isprava a sa a fost o vizita la McLaren Technology Centre. Chiar daca McLaren este in plina vacanta de doua saptamani, la fel ca si restul echipelor, experienta sa in interiorul fabricii echipei de la Woking ramane demna de remarcat si de aplaudat.

De aceea, daca nu ati citit inca, va invit sa parcurgeti impresiile unui fan si blogger despre locul in care se naste fiecare monopost de Formula 1 al echipei McLaren.

Comenteaza

Etichete:

Americanii si Formula 1

Natiunea americana a fost aproape intotdeauna reticenta la tot ceea ce inseamna Formula 1. Foarte putini americani s-au incumetat sa patrunda in aceasta lume si sa traga in piept aerul tare al celei mai importante competitii din lumea sporturilor cu motor.

Pana si Mario Andretti, cel mai prolific pilot american din istoria sporturilor cu motor si singurul al doilea care a castigat un titlu mondial in Formula 1, s-a nascut in indepartata Italie, adoptand cetatenia americana abia la 24 de ani. [Primul a fost Phil Hill, in 1961, asa cum bine mi-au atras atentia hasu si Andrei].

De asemenea, putem numara pe degetele de la o singura mana echipele din Formula 1 de origine americana: Tec-Mec (1959), Scarab (1960), Eagle (1966-1969), Penske (1974-1977) si Shadow (1973-1980), cu mentiunea ca originea ultimelor trei este inca aprig disputata.

In acest context, nu este de mirare ca americanii considera Formula 1 drept un sport extrem de plictisitor, lung si fara rost.

TechCrunch, cel mai influent blog de tehnologie din lume, fondat cu cativa ani in urma in Statele Unite ale Americii, a scris recent despre posibila implicare a companiei YouTube in Formula 1, prin sponsorizarea USF1. Comentariile americanilor nu s-au lasat prea mult timp asteptate, acestia manifestandu-si oroarea la adresa Marelui Circ, considerand ca pana si cresterea unui fir de iarba este un fenomen mai spectaculos decat o cursa de Formula 1 “in cerc”.

Pentru ca tot vine weekendul, va invit sa cititi comentariile americanilor. Va asigur ca cel putin jumatate dintre ele va vor starni amuzamentul.

3 comentarii

Etichete:

Tradare

Probabil ca asta simte acum Peter Sauber, elvetianul aflat in situatia ingrata de a-si vedea fosta echipa distrusa de aparenta nepasare a celor de la BMW.

In 2005, Sauber si-a incredintat echipa celor de la BMW, considerand ca germanii reprezinta o garantie pentru viitorul echipei in Formula 1. Pana anul trecut, totul a decurs ca o poveste, BMW-Sauber ajungand in ipostaza de a obtine prima victorie in numai cel de-al treilea sezon sub obladuirea nemtilor.

Situatia s-a schimbat dramatic in 2009. Justificand o schimbare de strategie, BMW a renuntat brusc la Formula 1. Evident, Peter Sauber s-a simtit obligat sa faca tot posibilul sa isi salveze de la faliment echipa pe care a infiintat-o cu mana lui. Numai ca germanii, reci cum ii stim, nu cunosc notiunea de sentiment. Pragmatismul de a scoate profit si din piatra seaca ii indeamna sa ceara un pret cat mai mare pentru marfa de o valoare indiscutabila aflata intre portile fabricii de la Hinwil.

Bineinteles, nu este gresit sa ceri o suma mare de bani pentru un bun pe care il posezi, dar daca oficialii BMW-Sauber au vorbit serios atunci cand au ridicat in slavi importanta fanilor alaturi de echipele FOTA, atunci constructorul BMW ar trebui sa isi micsoreze pretentiile.

Insa asa cum decurg lucrurile, este putin probabil ca Sauber sa aiba posibilitatea sa repete isprava lui Ross Brawn cu Honda, iar BMW-Sauber risca sa dispara in neant si sa lase un gol important inima Formulei 1.

F1 Rocks

Credeati ca Bernie Ecclestone a fost atat de ocupat sa salveze Formula 1 de la autodistrugere incat nu a mai avut timp de nimic altceva?

Ei bine, v-ati inselat. Bernie a anuntat ieri lansarea unui nou program legat de Formula 1, numit foarte simplu si deloc sugestiv F1 Rocks. Nu va asteptati la ceva senzational, este vorba despre un program de concerte care vor avea loc la unele dintre cursele de Formula 1 din 2009 si 2010.

Cu alte cuvinte, Bernie a gasit o noua modalitate de a stoarce bani din sportul pe care il gestioneaza de mult prea mult timp, aducand pe scena invitati de renume precum Beyonce, Black Eyed Peas, ZZ Top sau Simple Minds.

In loc sa gaseasca metode pentru ca biletele la cursele de F1 sa fie accesibile pentru marea masa a fanilor, in loc sa gaseasca solutii pentru ca circuitele traditionale sa ramana in calendar, in loc sa se intrebe cate depasiri au avut loc in 2009 si daca schimbarea radicala a regulamentului a avut efectul scontat, Bernie nu se gandeste decat cum sa mai stoarca niste bani.

Asa ca, dupa ce platiti cateva mii de euro pentru a vedea cursa din Singapore, dati si cateva sute de euro pentru concert. Trebuie sa-si asigure si Bernie o pensie, nu?

Ferrari, sunteti penibili!

Rar mi-a fost dat sa citesc asemenea atacuri mizere intre echipele de Formula 1 precum cele fara perdea lansate de Ferrari la adresa celor de la Williams.

Totul a plecat de la refuzul celor de la Williams de a-i permite lui Schumacher sa testeze monopostul F60, in conditiile in care orice test in timpul sezonului este interzis de regulament. Reactia Ferrari m-a lasat perplex:

“Ghici cine se opune testului cu F60? O echipa care nu a castigat nimic de ani buni si care nu a ratat oportunitatea de a demonstra inca o data lipsa de fair-play”

Poftim? Lipsa de fair-play? Cu alte cuvinte, Ferrari considera ca respectarea regulamentului sportiv este o lipsa de fair-play. Este incredibil unde s-a ajuns daca pentru revenirea lui Michael Schumacher trebuie sa calcam orice regula in picioare si trebuie sa indeplinim orice dorinta a Scuderiei!

Si mai degradant pentru Ferrari este atacul la performantele obtinute de Williams in ultimul an. Ce legatura exista intre rezultatele echipei Williams si respectarea regulamentului? Cu alte cuvinte, Ferrari da clar de inteles ca doar echipele mari dicteaza regulamentul Formulei 1 si ca echipele mici trebuie sa indeplineasca rolul de slugi. Iar daca pana si onoarea unei echipe cu performantele din trecut ale celor de la Williams este terfelita pe jos intr-un asemenea hal, nici nu vreau sa stiu ce parere are Ferrari despre Toro Rosso sau Force India.

Ferrari atinge insa culmea penibilului in ultima parte a mizeriei comunicatului de presa: “Ferrari a aprobat testul lui Alguersuari, dar se pare ca, chiar si in aceste conditii, cineva a decis sa ramana lipit la litera regulamentului”.

Adica, rusine celor care respecta regulamentul, nu-i asa? Cum va permiteti voi, Williams, Red Bull si Toro Rosso sa repectati regulamentul? Regulile sunt facute pentru a fi incalcate, nu-i asa?

Prin publicarea unor asemenea ineptii, Ferrari isi pierde probabil o parte din valul de simpatie castigat prin revenirea lui Schumacher.

Stiti care este insa dovada de lasitate a celor de la Ferrari? Niciun comunicat de presa nu este semnat, cu atat mai putin acesta. Frank Williams a avut macar bunul simt sa isi exprime punctul de vedere in mod public, fara ocolisuri.

Asadar, o mare bila alba pentru Old Papa Frank si un mare rusinica pentru Ferrari.

Niciun pic(quet) de talent

Concedierea lui Nelson Piquet Jr. de la Renault in plin sezon nu reprezinta o surpriza pentru nimeni. Brazilianul nu a reusit niciodata sa se ridice la standardul impus de tatal sau in Formula 1, iar rezultatele obtinute in cei aproape doi ani confirma acest lucru.

Piquet Jr. a concurat in 28 de curse in Formula 1, obtinand un total de numai 19 puncte. Toate au fost acontate in sezonul precedent, iar 8 dintre acestea intr-o singura cursa, prin locul 2 obtinut la Hockenheim.

In rest, Piquet Jr. s-a clasat de numai 5 ori in puncte (inclusiv performanta din Germania 2008), abandonand din diverse motive in alte 11 Mari Premii. In acest an, cel mai bun rezultat al sau a fost locul 10 din Bahrain, mult prea modest pentru ca Flavio Briatore sa il pastreze la echipa.

Judecand aceste cifre, atacul dur lansat de Piquet Jr. la adresa lui Briatore este nejustificat. Sigur, fara foc nu iese fum, iar italianul probabil ca i-a aruncat mai multe vorbe grele pe parcursul sederii sale la Renault. Insa brazilianul a gresit copilareste aruncand cu oua in fostul sau sef, iar managerii altor echipe probabil ca vor analiza acest comportament atunci cand vor decide daca semneaza sau nu cu Piquet Jr.

Aventura sa in Formula 1 ar putea fi totusi resuscitata anul viitor. Vom avea trei echipe noi pe grila si este foarte posibil ca Manor sau Campos sa isi indrepte atentia spre Piquet Jr. Asta pentru ca decat sa mizeze pe un debutant absolut vor prefera experienta de un an si jumatate a lui Piquet Jr, chiar daca know-how-ul tatalui sau nu s-a dovedit de un real folos in acest caz.

Departamentul de marketing al Renault pare sa fie deja in vacanta, intrucat francezii nu au confirmat nici pana acum concedierea lui Piquet Jr. Sau poate ca francezii vor doar sa demonstreze ca ignora declaratiile brazilianului. Oricum, nici nu prea e nevoie de confirmare, stim cu totii ca Romain Grosjean va fi noul coechipier al lui Fernando Alonso incepand de la Marele Premiu al Europei. Sau ar trebui sa spun Marele Premiu al Belgiei?

Sange rece

Decizia lui Frank Williams de a nu-i permite lui Michael Schumacher sa testeze actualul monopost al Scuderiei Ferrari este, cel putin la prima vedere, una foarte surprinzatoare.

Probabil insa ca cei care il cunosc indeaproape pe britanicul care traieste intr-un scaun cu rotile inca din 1986 anticipau o astfel de decizie.

Citeam recent pe un blog de Formula 1 (din pacate, nu mai stiu exact ce blog, as fi dat link) ca, in ciuda tuturor aparentelor, Frank Williams este un tip foarte rece si un om de afaceri in adevaratul sens al cuvantului, pentru care banii sunt mai importanti decat sentimentele si pentru care propriile interese sunt superioare beneficiilor grupului in care activeaza. Concret, pentru Frank Williams, Williams F1 Team este mult mai importanta decat Formula 1.

Probabil ca Williams se teme ca Ferrari ar castiga foarte mult din punct de vedere tehnic daca ar efectua un test, iar cele doua echipe sunt in prezent in concurenta destul de mare pentru un loc 3 in clasamentul constructorilor.

In termeni populari, am putea spune ca Williams si-a dat astazi arama pe fata. Dar am gresi destul de mult, pentru ca nu este pentru prima oara cand Williams tradeaza celelalte echipe. Nu cred ca poate uita cineva cum Williams s-a inscris neconditionat in sezonul 2010, tradand interesele celorlalte echipe in lupta inepuizabila cu FIA.

Cred ca evenimentele din acest an il pot cataloga pe Williams drept o persoana cu sange rece, lipsita de orice fel de sentimente. Dar cand observi ca peste 46.000 de site-uri (!) au scris despre revenirea lui Schumacher in Formula 1, nu poti sa nu te intrebi de ce vrea Williams sa-si puna toata Formula 1 in cap…

Armonia lui Schumacher

Formula 1 a beneficiat in aceasta saptamana de doua vesti magice:

- Michael Schumacher si-a anuntat revenirea in competitie la Marele Premiu al Europei, urmand sa-l inlocuiasca pe accidentatul Felipe Massa.

Consecinte: Cursa de la Valencia va bate toate recordurile de audienta din ultimii ani, iar scandalurile din ultimele luni au fost date instantaneu uitarii. Departe de a fi un gentlemen pe circuit, Schumacher este pilotul care se identifica cu istoria ultimilor 15 ani din Formula 1. Si, pe bune, are prea putina importanta ce rezultate va obtine acum. Nu mai are nimic de demonstrat.

- Echipele, FIA si Bernie Ecclestone au semnat in sfarsit Acordul Concorde. Un acord care semnifica, intr-adevar, armonie in Formula 1 (in termeni muzicali, concord = armonie). Macar vom avea liniste timp de trei ani de acum inainte.

Probabil a fost una dintre cele mai importante saptamani din Formula 1 din ultimii ani. Doua vesti extraordinare care au dus fanii Formulei 1 pe cele mai inalte culmi ale bucuriei (cu exceptia celor care nutresc simpatii pentru o anumita echipa din Hinwil).

Nu ne ramane decat sa ne bucuram de acest weekend si sa asteptam cu mare nerabdare Marele Premiu al Europei.