Mercedes C-Klasse Coupe soseşte mâine

Astăzi, francezii de la Autosblog au publicat o a patra imagine a noului Mercedes C-Klasse Coupe. Este ultimul teaser, pentru că mâine vom face cunoştinţă oficial cu propunerea constructorului din Stuttgart pentru segmentul coupe-urilor premium de segment mediu.

Audi A5 şi BMW Seria 3 Coupe trebuie să îşi facă deja probleme? Încă nu, cel puţin nu în România, pentru că C-Klasse Coupe ajunge la noi abia în vară. Pentru un ghid complet al lansărilor naţionale Mercedes din acest an, click aici.

classeccoup

Ferrari sau Ferarri?

Săptămâna trecută, la Abu Dhabi, Ferrari a inaugurat cel mai mare parc tematic al său, o adevărată capodoperă închinată Căluţului Cabrat. Parcul de distracţii, ridicat pe o suprafaţă de 200.000 de metri pătraţi, a beneficiat de o ceremonie de deschidere fastuoasă, care a trecut în revistă marile realizări ale brandului italian de-a lungul deceniilor. Deşi totul a fost orchestrat cu mare grijă, organizatorii au gafat lamentabil atunci când au proiectat numele pilotului Kimi Raikkonen, redactat greşit, pe peretele dedicat Campionilor Mondiali de Formula 1.

1

2

Striptease la standul Isuzu de la Paris

Îmi fac mea culpa pentru că în reportajul care descrie atmosfera Salonului Auto de la Paris am uitat să vă relatez despre acest episod. Nu cred că are rost să comentez prea mult pe marginea subiectului, aşa că o să vă las să priviţi ideea de promovare neobişnuită.

Radarul nu iartă nici măcar bicicliştii

Un temerar francez, botezat de public Cap Man, a pus la încercare un aparat radar din localitatea Belfort, Franţa.

Cum circuli cu tramvaiul fără bilet? Uite aşa!

Am mai văzut scenariul ăsta cu ceva timp în urmă, dar abia azi dimineaţă am reuşit să-l imortalizez. Se pare că aurolacii şi cerşetorii sunt scutiţi de plata banalului bilet RATB.  Personajul din poze a mers cocoţat aşa două staţii.

P.S. După cum se poate observa şi în imagini, călătorul a devenit impacientat la un moment dat. Nerăbdarea lui s-a manifestat prin câteva apostrofări aduse bătrânei care se chinuia sa urce scara.

“Pantofi” noi pentru Air France şi KLM

Michelin face un pas important pentru a-şi asigura prosperitatea în următorii 10 ani. Constructorul francez de pneuri a semnat două contracte de furnizor, pe o durată de 10 ani, cu companiile aeriene Air France şi KLM. Mai exact, Michelin va încălţa 425 de avioane aparţinând grupului aviatic şi o serie de aeronave pentru care Air France şi KLM asigură asistenţă.

Cauciucurile Michelin vor fi regăsite pe 37 de exemplare Boeing B777-300 ER, pe 66 de Boeing-uri B737 NG, dar şi pe 145 de unităţi Airbus A320. Nici gigantul A380, lansat în aer în luna iunie a acestui an, nu va fi uitat, trei avioane urmând să fie echipate cu pneuri Michelin.

Pentru cei care nu ştiau despre ce pneuri este vorba, ataşăm şi o fotografie edificatoare:

mare

Aţi ghicit! Nu este vorba despre Pilot Sport 3 :-)

Autostrăzile din Dubai = “Vestul Sălbatic”

Pentru cei care critică indisciplina traficului din România, un filmuleţ scurt despre autostrăzile din Dubai:

Accident rutier in Bucuresti

Sebastian scria zilele trecute ca Politia Rutiera vegheaza pentru noi cu 449 de radare noi si 235 de radare vechi. Mobilizarea generala ar fi fost motivata de incalzirea vremii, care ar aduce cu sine si tentatia soferilor de a calca pedala de acceleratie. Si, asemeni cazului FNI, politia a vegheat pentru noi si weekendul acesta. Mai putin pentru cei care locuiesc in zona Piata Ambroziei din Bucuresti.

Linistea Ambroziei a fost tulburata spre miezul noptii de un Papuc ce zbura sfasiat in bucati pe trotuar, de un Logan ce reusea sa mute un ornament stradal si de un A4 scapat de sub control, care secera un stalp de pe marginea drumului. Scena de cosmar a scos la iveala patru fete foarte calme si un baiat cu cucui in frunte, toti pasageri ai Audi-ului, minunandu-se de decorul “belicos”. Alaturi de ei, o multime mare de curiosi, gura casca si comentatori. Printre ei chiar si umoristi: “Ba, sa-mi pui stalpu’ la loc dupa ce termini!”.

Panza de cabluri care atarna in voie pe sosea a blocat o buna bucata de timp traficul masinilor mari in zona, politistii sositi la fata locului incercand sa le salte cu maturi sau prajini pentru a fluidiza traficul. La aparitia organului, si la intrebarea “cine e soferul?”, o femeie gravida, foarte calma, care abia se smulsese dintr-o conversatie conspiratoare cu prietenele, raspunde pe nerasuflate: “Eu sunt. Mi s-a facut rau deodata, n-am mai vazut nimic”.

Politistul se inmoaie, o ia cu binisorul iar baiatul cu cucui rasufla usurat. Se fac actele, se verifica daunele se mai arunca si cate o cruce de “doamne fereste, apara si pazeste”, se incurajeaza doamna gravida, se calmeaza proprietarii masnilor avariate si Ambrozia devine calma si uita de agitatie.

P.S. Imediat dupa accident cativa martori cu simt civic incearca sa-i explice politistului, inca impresionat de “clacarea misterioasa” a gravidei, ca la volan se afla un baiat cucuiat, abil in gandirea scenariilor, cu nevoie de permis. Organul refuza sa creada intr-o asemenea “bazaconie” si cere declaratii. Bineinteles, nimeni nu se incumeta si politistul pleaca sa o mai consoleze o data pe doamna gravida.

Multumim pentru imagini si promptitudine Dragos Bostina.

O reclama electrizanta cu iOn

Daca Renault face asocieri nepotrivite, conationalul Peugeot gandeste o campanie cel putin interesanta si foarte ingenioasa pentru micul iOn. Vorbim de fratele electric al lui Mitsubishi i-MiEV, care se pragateste sa debuteze pe Batranul Continent.

Peugeot_iOn_Electric_publicit_cheval_electrique

Asocieri nepotrivite

Chiar ai nevoie de un videoclip penibil si de o melodie la fel de penibila pentru a-ti promova un concept lansat in 2008? Poate ca da, poate ca nu. In mod sigur insa, asocierea asta va lasa cu gura cascata toti negrii care se asteptau sa vada pe fundal un Lamborghini.

Mai e o scuza: poate ca Renault isi pregateste intrarea pe piata din SUA.