Bogdan Mirica

Ianuarie nu s-a dezis. Ne-a îngropat din nou în zăpadă şi, ca un gerar obsedat şi repetitiv, a astupat aceleaşi judeţe ca şi anul trecut. În rolurile principale: Buzău, Brăila, Vrancea. Cei trei care au speriat sud-estul. AUtorităţile au căutat să nu fie prinse cu garda jos şi au blocat tot. Maşini, oameni, TIR-uri. Totul a fost îngheţat la ieşirile din afara localităţilor afectate de viscol. Poliţia a păzit ca un Cerber credincios ieşirile către Iadul Alb.

De cum s-au deschis drumurile, şoferii zelosi au plecat la drum, gata să profite de scurtul răgaz până la declanşarea unui nou cod portocaliu pentru sud-estul ţării. Odată cu ei, am părăsit şi eu capitala cu o ţintă sigură: drumul european E85. Îl ştiu bine, după ierni petrecute în aceeaşi stare de asediu. Am petrecut clipe de cumpănă împreună.

Anul acesta l-am găsit însă extrem de relaxat. La numai o zi după ce codul roşu a fost stins, E 85 era mai negru decât tastatura la care scriu acum. Şi avea aproape două benzi pe sens. Am zis că autorităţile au făcut exces de zel. Până la Urziceni m-am convins însă că de fapt urgia fusese ceva mai temperată decât în alţi ani.

“Iadul pe care mi-l imaginasem era un mic purgatoriu înainte de ceea ce aveam să găsesc după Urziceni”, mi-am zis. Ei bine, nu. Asfaltul a rămas la fel de negru şi a mai pierdut, uneori, câte o bandă. Puţin important pentru şoferii de dubă care au alergat ca descreieraţii. Din când în când am mai găsit câte o maşină blocată sau abandonată în zăpadă. Două localităţi au fost martore unor tuneluri croite prin mormane de zăpadă: Mihăileşti şi Cioranca. Mult mai puţine ca în alţi ani.

Să fi fost şefia CNADNR mai precaută anul acesta? Să fi învăţat din propriile greşeli? Să fi acţionat preventiv din dorinţa de a nu mai vedea sute de maşini blocate în câmp? Sau să fi fost parazăpezile montate pe marginea drumului?

Destinaţia finală a fost Buzău. Un oraş înghiţit parcă de zăpadă. Mormane de peste doi metri au străjuit străzi şi bulevarde pe care autorităţile locale le-au deszăpezit cu utilaje pline de indiferenţă. Lama unor maşini nu a putut tăia obrazul gros al unor aleşi cu ceafă lată. Dacă traficul se desfăşoară la mica înţelegere, pietonii trebuie să strecoare prin tuneluri săpate de localnici cu o lopată în plus şi ceva timp liber.

De vreo câteva luni, în fiecare dimineaţă, mă întâlnesc cu Pasajul Obor. Ne cunoaştem de mult. Încă de pe vremea când zona se cobora la înălţimea numelui: Obor. Am parcurs împreună etapa modernizării lui Onţanu şi m-am bucurat de faţa europenizată a intersecţiei de deasupra sa. Am tot zis că e un crâmpei de civilizaţie austriacă.

Cu timpul însă, numele şi-a pus din nou amprenta asupra modernităţii. Ca un jug ce atârnă greu la gâtul civlizaţiei. Obor-ul a reînviat cu comercianţi ambulanţi, miros de urină, maidanezi, pereţi scorojiţi şi scări rulante care scârţâie îmbâcsite. A reînviat mototolind spoiala occidentală pe care o primise în 2008.

Dar spiritul mahalalei de altădată nu se opreşte aici. El coboară dincolo de intersecţie. În subteran. Acolo unde de câteva luni eu şi Pasajul Obor ne privim în ochi prin beznă. O beznă pe care o tai cu cuţitul, chiar dacă afară soarele e la amiază. E plăcut să experimentezi de cel puţin două ori pe zi coborârea în întuneric, vecină cu deprimarea.

De câteva săptămâni am observat că primarul sectorului 2 a găsit o soluţie salvatoare. Nu e un Dorel minune care lipeşte fire, nici o echipă de intervenţie specializată. E o amărâtă de tablă pe care scrie: „Iluminatul public defect”. E drept că e mai ieftină decât cei 600 de metri de cabluri pe care primăria îi tot licitează de parcă ar fi Arca lui Noe. E drept şi că cei 600 de metri de cablu au fost furaţi de un grup de oameni conduşi de acelaşi spirit al generaţiilor: spiritul Obor.

Credit Foto: subiectiv.ro

Nu am nimic personal cu motocicliştii. Încerc să le fac loc în trafic şi mă bucur că majoritatea sunt civilizaţi şi mulţumesc. Am însă o problemă cu, să le zicem scuterişti. Nu aş vrea să generalizez. Nu toţi pot fi încadraţi în această categorie. Unii dintre ei sunt responsabili, poartă cască, chiar şi genunchiere, ba mai şi semnalizează.

Am o problemă cu puştii care odată ajunşi la pubertate încep să încalece pe „atelajele” cu două roţi asemeni vechilor fii de boieri pe bidivii negri cu stea în frunte. Cu gura până la urechi, cu picioarele crăcănate, smucind de ghidon şi strângând cu putere acceleraţia. Unora nici nu le-a dat mustaţa, dar mustesc de adrenalină împrăştiată pe şosele de multe ori la pachet cu propria viaţă.

Şi te trezeşti că soarta tocmai te desemnează să devii călăul unui ţânc neatent şi fără cască. Sau, în anumite situaţii, al unui zidar plecat să-şi cumpere bere la PET din capătul străzii. Remuşcări, vină, procese de conştiinţă nu pot şterge pierderea unei vieţi din prostie.

Potrivit datelor existente în registrele nu ştiu cui, pe şoselele noastre există 300.000 de mopede. Deci material suficient pentru tragedii. Poliţia a întocmit dosar penal pentru 2081 de scuterişti prinşi că au condus fără permis. Dacă ne raportăm la cele 300.000 sunt puţini. Foarte puţini.

Să sperăm că se schimbă ceva, acum că mai multe capete luminate din Ministerul Transporturilor au întocmit normele de instruire a celor care vor să obţină permisul de categorie AM, categorie specială mopedelor.

Colegul meu Sebastian vă explică pe larg de ce aveţi nevoie pentru a circula în siguranţă pe mopedul vostru, aici.

Ce faci când vezi un incendiu cât un bloc cu trei etaje? Te uiţi contemplativ la mormanul de moloz ce urmează să se facă scrum, suni la pompieri, încerci să înregistrezi totul sau îţi vezi de drumul tău? Ultima soluţie e de preferat atunci când în maşină se află şi puştiul tău, la fel de curios ca tine, cel care ai filmat imaginile de mai jos.

Aseară, când soarele începea să apună în Texas, iar în România era încă beznă, o uzină de peste Ocean exploda violent, punând pe jar toată comunitatea din zonă. Înainte de explozia care s-a simţit ca un cutremur, un incendiu prevestea dezastrul.

Un şofer a decis să oprească pe marginea drumului, departe de zona afectată şi să filmeze flăcările. Ghinionul face ca tocmai tocmai atunci uzina să explodeze violent. Totul a fost surprins cu ajutorul unui telefon mobil şi apoi încărcat pe youtube.

Dacă am fi fost probabil în România, am fi avut o filmarea mult mai detaliată a dezastrului, o explozie surprinsă şi mai de aproape şi probabil nu ar mai fi existat nici un operator în viaţă. Curiozitatea românului, manifestată la fiecare accident care implică o mixtură de sânge şi asfalt, ne-ar fi adus mult mai aproape de dezastrul din Texas. Ceva îmi spune că am fi reuşit un scenariu mai bun decât cel al celebrei catastrofe stropite cu azotat de amoniu de la Mihăileşti.

De la începutul acestui an v-am obişnuit ca la finalul fiecărei săptămâni să adun pentru voi cele mai interesante 10 tuninguri apărute în ultimele 7 zile. Pentru maşina despre care o să vă vorbesc aveam însă nevoie de mai mult spaţiu şi de o galerie foto cuprinzătoare.

Povestea noastră de astăzi are în prim plan un Fiat 500. Un Fiat 500 clasic, născut ca orice model pe linia de asamblare a unei uzine italiene. În ultimii ani de viaţă, atunci când probabil mulţi îl vedea dându-şi obştescul sfârşit undeva în vârful unei piramide ruginite clădită din rable, o casă de tuning a avut o idee măreaţă. Şi-a dorit să facă din pensionarul aflat în convalescenţa ultimului drum un tânăr zglobiu, gata să mănânce, nu jăratec, ci asfaltul.

Inimă de Porsche

Dacă în cazul nostru elixirul tinereţii rămâne de nedescoperit, în cazul micului 500 renaşterea a însemant un motor Porsche cu şase cilindri, amplasat pe axa posterioară. Viaţa a explodat în spatele caroseriei ranforsate, amplasate acum pe un şasiu modificat, cu o gardă la sol sub care abia poţi strecura o foaie de hârtie. 500-le a început să frecventeze adunări de tineret şi să se întreacă ba cu feciori, ba cu hot-hatch-uri aflate la pubertate. După ce s-a plictisit, a visat la o ligă superioară.

Inimă de Ferrari

Oemmedi Meccanica, tunerul care l-a readus la viaţă a investit din nou în tânărul italian. De această dată, motorul de Porsche a fost înlocuit cu un V8 de 3.0 litri, de provenienţă Ferrari. Totul s-a potrivit mânuşă. nici nu ar fi visat Enzo că moştenirea sa ar putea prinde viaţă în pieptul unui aşa modest conaţional. Cu ingrediente de legendă totul a devenit mai simplu. Câteva schimbări cosmetice şi 500 a fost gata să se ia la harţă cu băieţi mai mari, cu ceva mai multă experienţă. Duelurilor nu au mai fost ca altădată. Unii au ţinut cu dinţii de victorie şi micul 500 a fost tăvălit uneori de supercaruri pensionate, dar încă vânjoase.

Inimă de Lamborghini

Nu a trecut mult şi 500 a ajuns din nou în garaj. Printre câteva reglaje şi teste s-a trezit cu un nou transplant: un V12, smuls din pântecele unui Lamborghini Murcielago. Un motor de 6.2 litri, conectat la aceeaşi axă spate. A tremurat la gândul că va împărţi răsuflarea cu spiritul unui taur. Cu toate astea, a primit răsucirea cheii şi a urlat necontrolat când cei 12 cilindri au început să prindă viaţă. Au urmat zile cu soare, sunetul orgasmic a 580 de cai putere şi multe maşini văzute în retrovizoare. A dispărut chiar şi teama că într-o zi îi vor creşte coarne.

Sunetul motorul Lamborghini V12

Am văzut zilele trecute, în trafic, trecând pe un roşu plin, un cap mic şi blond dincolo de geamurile unui BMW X6 argintiu. Nonşalanţă, neatenţie, inconştienţă? Sunt multe calificative. Din fericire, deznodământul nu a fost unul tragic.

O să spuneţi că am ceva cu fetele/femeile care conduc maşini prea mari. Dimpotrivă. Mă bucur că există şoferiţe care pot suci de volan cu îndemânarea unui şofer de autobuz. Şi mă bucur că privesc mai relaxate ca un grup de yoghini la furnicile din jurul lor, ori de câte ori îşi pudrează nasul la semafor.

De multe ori însă, o astfel de combinaţie poate fi la fel de letală ca o ţigară aprinsă lângă pistolul pompei de benzină. Probabilitatea este mică. Atât de mică, însă cu un impact social atât de mare.

În septembrie 2010, pe undeva prin cartierul bucureştean Pipera, un cap blond căuta cu o privire agitată botul maşinii pe care o conducea. Un Hummer alb, poticnit în ceva. În ceva ce încă mai mişca. Frica o ţintuise în scaun şi îi paralizase privirea. Nu prea înţelegea ce se întâmplă. Se simţea totuşi în siguranţă, acolo sus. Dincolo de geam, la câţiva centimetri sub ea, lua sfârşit viaţa unui tânăr motociclist.

Un scenariu destul de tragic, care a ars mocnit în ultimii trei ani, alimentat din când în când de scandaluri cu milionari. Deznodământul a fost făcut public abia ieri, de către Judecătoria Buftea. Capul blond din spatele volanului a fost declarat vinovat pentru neacordare de prioritate şi condamnat la trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă. Cu suspendare. Suficient?

Ploaia de asteroizi de azi dimineaţă m-a făcut să mă simt norocos că nu locuiesc în Rusia.

Pe la prânz însă, mai exact acum câteva minute, după ce am văzut filmarea colegilor de la trafictube.ro, m-am cam întristat. Se pare că nu suntem departe de Rusia. Nu avem asteroizi dar avem  violenţă în trafic. Şi încă multă.

via trafictube.ro

De ce ai nevoie pentru a face fericit un copil? În cazul lui BMW, de un designer talentat, de un creion şi o planşă de desen.

Un puşti de-o şchioapă, ajuns de abia la patru primăveri, şi-a dorit să creeze o maşină. Stând de vorbă cu unchiul său, copilul a pus pe hârtie calităţile pe care şi le-ar dori de la o maşină.

A început cu 19 motoare, care, apropo, trebuiau să fie de provenienţă Porsche, dar acest detaliu a fost omis pe parcurs. Au urmat 42 de roţi şi un portbagaj generos, plin cu jucării. Puştiul, inspirat probabil de desene animate, şi-a dorit şi mai multe poziţii la volan, ceea ce face ca interiorul să fie complet configurabil. Ultima cerinţă: să fie un BMW.

Cei de la Jalopnik s-au gândit să-l ajute pe mezin şi au publicat un articol despre maşina de poveste, cerându-le vizitatorilor să vină cu propuneri de design. Surprinzător, printre candidaţi s-a numărat şi BMW. Germanii şi-au rupt probabil câteva ore de creaţie şi au realizat schiţa unui concept interesant, schiţă pe care i-o vor şi expedia copilului pe nume Eli.

Despre conceptul futurist imaginat de BMW trebuie să spunem că respectă întocmai cerinţele, dar plusează şi cu o priză de ventilaţie pentru portbagajul generos, unde copiii ar trebui să se joace.

În prezent, mai există şi alţi designeri talentaaţi care dau viaţă schiţelor trasate de copii, chiar şi în joacă. Un exemplu cât se poate de clar, dar şi un gest nobil şi plin de imaginaţie îl găsiţi AICI.

via jalopnik

Zilele trecute, televizorul meu se chinuia să-mi strecoare dincolo de timpan, printre scăriţă, ciocan şi nicovală o ştire auto difuzată în cadrul unui jurnal de ştiri de pe un post generalist. Am cedat în faţa unei televiziuni la care orice maşină ce sare de 20.000 de euro este ”bolid de lux”.

Ştirea vorbea despre ideea unui director de companie de a instala pe maşina sa, un Mercedes ML63 AMG, o instalaţie GPL. Motivul? Costuri prea mari de exploatare. Te aşteptai la altceva de la un SUV de performanţă? Te aşteptai la mai puţin de 20 de litri/100 de km de la o maşină de aproape 600 de cai putere? În prostia lui, probabil că da. Şi poate tot în prostia lui şi-a dorit să-şi plimbe placiditatea exproletară într-o maşină puternică pe care nu o va exploata niciodată la adevăratul său potenţial. O reţetă clasic românească, mai tradiţională decât sarmalele copiate de la turci, pe care o înfulecă orice culegător de litere: M, S şi AMG.

Revenind. Încerc să nu deviez de la ce vroiam să vă spun şi să mă pierd în mirajul unor elucubraţii tentante despre emanciparea mioritică şi afinitatea unghiilor negre pentru opulenţă sfidătoare.

În ştirea cu pricina, inginerul care a mestecat şi apoi a scuipat în ţărână munca unor băieţi din Affalterbach, sediul AMG, susţine: ”Din ce pot sa spun, este cea mai puterrnica masina care ruleaza cu GPL in Europa”. Greşit. Omul care crede că a inventat roata ar trebui să ştie că există unii care o fac mai profesionist decât el şi din cu totul alte considerente decât zgârcomania coposiană românească.

G-Power a creat în 2011 cel mai puternic automobil cu GPL din lume. (Click aici pentru ştire). Maşina avea 660 de cai putere şi a fost supusă operaţiei de o echipă de specialişti, cu scopul de a doborî un record mondial. Puţin mai nobil nu-i aşa?

Pentru o viziune completă asupra ipocriziei unei opulente sărăcii româneşti, puteţi citi materialul complet, folosit ca sursă de inspiraţie. O să mai cunoaşteţi un posesor de Infiniti Q57 cu GPL. Ceva frumos, tradiţional românesc.

Weekendul 26-27 ianuarie se anunţă a fi unul extrem de dificil pentru şoferii care intenţionează să folosească şoselele din Estul ţării. Agenţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de god galben şi portocaliu pentru mai multe judeţe din estul şi sudul României. Cele două culori, care strecoară panica pe căile undelor în fiecare casă din România, anunţă precipitaţii abundente, intensificări ale vântului şi viscol.

Dacă o luăm ca la lecţia de geografie, va ploua în judeţele din sudul ţării, iar vântul va atinge viteze de 50-60 de km/h. Va ninge în Carpaţii Orientali şi în Munţii Bucegi, adică pe Valea Prahovei. Aviz schiorilor, pentru care codul galben e o veste bună.

Să trecem însă şi la judeţele panicate de culoarea portocaliu. Prognoza este sumbră. Se anunţă căderi importante de zăpadă, viscol cu vânt de 70 km/h şi reducerea vizibilităţii la sub 50 de metri. Nu vi se pare un scenariu cunoscut. Ceea ce vi se va părea şi mai familiar va fi blocarea drumului european E85. Asta pentru că, printre judeţele afectate de codul portocaliu sunt Neamţ, Bacău, Vrancea şi nordul Buzăului.

Echipajele de deszăpezire nu vor face faţă troienelor, drumarii vor privi către cer aşteptând să se oprească şi sute de maşini plecate la drum în ciuda atenţionărilor se vor trezi blocate. La ora aceasta E85 este închis între localităţile Tişiţa şi Adjud, însă treptat troienele vor mai înghiţi şi alţi kilometri de asfalt.

Meteorologii se pregătesc să prelungească atenţionarea de cod portocaliu până duminică. Un comunicat va fi făcut public în jurul orei 14:00.