Potopul mi-a distrus un weekend care incepuse aproape perfect. Intreaga tara a fost martora weekend-ul acesta unei noi serii de avertizari multicolore: galbene-portocalii. Cu totii am vazut ce se intampla in tara si nu ne-am gandit ca asa ceva ni se poate intampla si noua. Acelasi lucru l-am zis si eu cand am vazut imaginile de la televizor. Mai tarziu insa aveam sa vad galben-portocaliu in fata ochilor.
Am plecat vineri seara catre Poiana Campina, o localitate din judetul Prahova cu cativa prieteni. Ca mijloc de transport am ales un Renault Megane sedan proprietate personala. Drumul (pietruit si nu asfaltat) care ne-a lasat in poarta casei fusese proaspat rascolit de utilajele primariei pentru inlocuirea tevilor de apa. Tonele de pamant galben rascolite au fost aruncate inapoi doar atat cat sa carpeasca scormonelile recente. Asa si?
Toate bune si frumoase pana sambata noaptea cand au inceput ploile. Si a plouat… si a plouat… si a plouat pana cand intr-un final… s-a oprit. Ok hai inapoi la Bucuresti ca weekendul s-a terminat… Toate ca toate dar mai pleaca daca poti… Am alcatuit un comando “pregatit” pentru astfel de situatii de urgenta, inarmat cu lopeti pentru a razbate dincolo de panta cu inclinare de 40 de grade.
In prima instanta am reusit sa inaintam vreo cativa metri lasand in urma transee de noroi. Preocupat sa mentin o traiectorie oarecum rectilinie nu am observat ca in viteza 1 ajunsesem deja la 5000 si ceva de rpm si ca deja Megane-ul incepuse sa “transpire” si sa respire greu prin radiator. L-am lasat sa se mai hodineasca si am cautat sa-i usuram urcarea cu cateva materiale aderente. Deja era show de show pe ulita si toti satenii isi dadeau cu parerea… nu de alta dar eram primul temerar care se incumeta pe coasta aia dupa ploaie. N-am reusit sa merg mai departe si am incercat sa o las sa se scurga la vale. Nimic.
Acum chinuie-te sa dai inapoi. Pana la urma am reusit sa aruncam masina in curtea unei vile locuite doar in weekend de niste bucuresteni sa speram foarte amabili. Si acum masina zace tot acolo. Pana cand? Pana cand ploaia se va opri sau primaria incompetenta a Poianei Campina va hotari sa arunce ceva peste namolul ala galben precum avertizarea meteorologica.
CONCLUZIE: Nu va aventurati prin Poiana Campina daca nu sunteti cu tractorul.
P.S. Imaginea a fost surprinsa cu telefonul mobil INAINTE de incercarea de escaladare.
Ce mai fac americanii cand se plictisesc? O masina plina de pixuri… E adevarat, s-a intamplat in Statele Unite si autorul “creatiei” este Costas Schuler care a ales sa-si personalizeze masina intr-un mod ingenios. Asadar Mercedes-ul lui Schuler a fost nevoit sa care peste 5000 de pixuri, markere si creioane lipite cu atentie de trasnitul american. Schuler se poate lauda acum cu o masina care atrage privirile trecatorilor.
Asteptam sa vedem si in Romania Dacia imbracata in chei fixe sau tubulare, Oltcit-ul camuflat cu bibelouri si Lastunul decorat cu pene de papagal.
CONCLUZIE: Nu conteaza cat de veche-i rabla/ Dar conteaza ce si cum o incarci
La rubrica “stiati ca?”… 23 de braileni au fost surprinsi de jandarmi facand sex in masina. Am hotarat sa deschidem blogul de astazi cu cea mai noua descoperire stiintifica a “cercetatorilor cu pulane” din Braila. Scotocitorii astia imbracati in straie de jandarmi au tulburat gemetele publice din doua parcuri brailene si au fluturat carnetelul cu amenzi deasupra capetelor goale si inspaimantate. Probabil cei 23 de braileni au citit un alt articol dintr-un cotidian bucurestean in care se preciza ca romanii sunt pe locul 4 in Europa in ceea ce priveste activitatea sexuala si priceperea in pat. Cu toate astea ei au omis un lucru.. studiul spune ca in PAT nu in MASINA.
De ce am deschis blogul de astazi cu aceste remarci obscene pentru unii, incitante pentru altii? Pentru a vedea daca este normal sa-ti folosesti masina pe post de bordel. Sa prezentam pe rand situatiile si personajele care se preteaza la astfel de gesturi.
Esti un mare senator, ai un BMW Seria 3 nou nout si te gandesti sa-l inaugurezi intr-un mod mai special… Cum faci chestia asta? Apelezi la un ajutor “specializat” desigur, poate la o secretara noua. Si uite asa se pangareste frumusete de tapiserie din piele. Pai daca tot ai bani de BemWeu nu-ti permiti tu domnu’ senator o camera la cel mai groaznic hotel.
O alta categorie sociala care practica des aceasta experienta sunt tinerii care fura masina lu’ taticu’ si isi scot prietena la o plimbare seara pe “bulivar”. Si cum se cunosc de putin timp si sunt dornici de a vedea ce poate celalalt, tanarul se gandeste ca “Pan’ la urma hai ca poate iese ceva aici in masina. De ce sa mai astept pana cand vor elibera tata si mama casa?”. Si atunci cand iti este “masina mai draga” te trezesti cu un jandarm frustrat ca iti perturba intimitatea cu lanterna.
Chiar si doctorii si profesorii recurg la masina ca la un ultim refugiu de eliberare a hormonilor. Pai ce ei nu sunt tot intelectuali? De ce atata discriminare. Asa ca hai sa ne luam asistenta sau eleva pe care o meditam si sa ii aratam cum se da scaunul pe spate la Mertanul C-Klasse.
Multi nu inteleg, multi condamna multi o fac si nu recunosc… dar cei mai multi citesc si trec mai departe. E moral sa faci sex in masina? E normal sa-ti folosesti masina ca pe un obiect de satisfacere a nevoilor tale sexuale? Ramane ca voi cei care cititi si nu treceti mai departe sa raspundeti la aceasta intrebare.
CONCLUZIE: “Jandarmii au descoperit 23 de braileni facand sex in masina…” Pai cum asa, unul era in plus? Nu trebuia sa fie numar cu sot?
Sa iti imbraci masina in blana de jaguar poate parea o nebunie insa daca nu ai bani de un model Jaguar, aceasta idee poate reprezenta o solutie. Oricum efectul de “ochi intorsi” se va face simtit cu siguranta in trafic.
Ingeniosul sofer a dorit probabil sa-si personalizeze masina, o adevarata legenda a soselelor americane (Cadillac Deville Coupe din anul 1975) insa nu s-a gandit ca va avea o problema daca va fi surprins de ploaie in trafic. Un asemenea fenomen meteorologic ar putea avea urmari neplacute asupra animalului motorizat pentru ca blana va incepe efectiv sa … puta.
Va imaginati ca la un semafor obisnuit cei care vor intoarce ochii dupa masina vor intoarce in secunda urmatoare si nasul, dar in directia opusa. In scurt timp soferul ar putea sa conduca nu un Cadillac in blana de jaguar ci un adevarat scons.
Concluzie: Cadillac-ul isi schimba blana dar naravul ba!
Poate parea deplasat dar exista oameni care isi agata cuiul rulotei de un Porsche. Nu se intampla la noi, pentru ca langa o asemenea masina nu isi au loc decat aerele de superioritate ale vreunui patron capatuit peste noapte. Se intampla in Saint Tropez unde turistii pun mare pret pe libertatea de miscare. Posesorul acestui Porsche 997 nu a dorit probabil sa innopteze in vreun hotel “livid” de 5 stele ci a preferat sa-si odihneasca oasele in vechea sa rulota de… 7 stele (vorba aceea la asemenea masina, o rulota pe masura)
Nu ne putem insa abtine sa nu ne intrebam ce senzatii ar simti pasagerul rulotei in cazul in care soferul ar rula cu 250 de km/h. E probabil o senzatie interesanta sa vezi cum iti fuge casa pe sosea. Cu siguranta e ceva mult mai tare decat un banal cutremur.
CONCLUZIE: Vreti senzatii tari? Tractati-va casa cu un supercar!