Cum să (nu) votezi

Mă uit peste voturile unora dintre cei 57 de juraţi şi îmi dau seama că putem învăţa multe lucruri de la oamenii ăştia. De exemplu:

  • Putem învăţa de la nemţii Georg Kacher şi Joerg Reichle cum să votezi identic, pentru a nu supăra pe nimeni.

Vot-nemi

  • Bineînţeles, putem învăţa de la cei doi portughezi din juriu cum să te-njuri în public fără ca nimeni să nu observe. Virtually. Sau, după caz, cum să faci ca ţara ta să iasă bine dacă se adună voturile celor doi membri.

portgalia

  • De la italieni şi de la spanioli putem să învăţăm cum se face front comun. Degeaba, după cum am văzut la final.

italia-si-spania

  • De la nordici vedem ce înseamnă să o ţii pe-a ta. Explicaţia oficială comună e că Duster nu s-a lansat în respectiva ţară. De parcă Nissan Leaf stă grămadă pe străzi.

nordici

  • Trecând peste cei doi nemţi de mai sus, de la români, sloveni, ruşi şi de la un francez aflăm cum să votezi atât de echilibrat, încât nimeni să nu se supere.

nusesupara
În plus,

  • De la Nissan Leaf aflăm cum să iei de trei ori 10 puncte şi de nouă ori zero puncte, dar să câştigi.
  • De la Alfa Romeo Giulietta aflăm cum să nu iei mai mult de 8 puncte, dar să termini pe locul al doilea.
  • Tot de Alfa Romeo Giulietta aflăm cum să fii singurul model din concurs care ia puncte de la toţi membrii juriului, dar să nu câştigi.
  • De la Dacia Duster aflăm cum să intri în finală, deşi jumătate dintre votanţi te pun pe locul al şaptelea din şapte. Iar 13 îţi dau zero puncte.
  • De la turc aflăm cum să-i dai zero puncte lui Duster, deşi în explicaţie lauzi maşina.

Nu-i aşa că European Car of the Year seamănă cu un soi de Eurovision?