Să plângă vecinul de ciudă

Lumea tuningului se adaptează la vremurile de criză prin care trece industria auto. Dacă marii tuneri (care vin în majoritatea lor din Germania) modificau până acum modelele pentru a le pregăti de spectacol, întârindu-le identitatea şi exprimându-se artistic pentru ca modelul să iasă pe stradă în haine noi agresive, lucrurile se schimbă. Iar ultima modă este transformarea estetică a modelelor de generaţie anterioară în cele de generaţie nouă.

Nu e greu. În multe cazuri, schimbările se rezumă la montarea unor elemente de caroserie specifice modelului de generaţie nouă. Practic, dacă ai un Logan ante-facelift, de exemplu, tunerii ţi-l pot transforma prin ciocan în Loganul de după facelift. Sau, mai clar, dacă ai un Megane hatchback de generaţie veche, în celebra formă de fier de călcat, îl poţi transforma în noul Megane. Eventual şi coupe, că arată mai bine. Să nu mai vorbim de faptul că vechiul Megane Sedan ar putea primi faţa lui Fluence, deşi – sincer – personal prefer faţa anteriorului model.

Ideea nu e nouă, evident. Dar începe să prindă contur şi simt că vom vedea din ce în ce mai multe astfel de adaptări estetice. Ba mai mult, unele ar putea să implice şi modificarea motorului, astfel încât acesta să aibă performanţele urmaşului pe care îl imită. De ce să-ţi iei maşină nouă, când o poţi avea la un preţ mult mai mic? Bine, rămâne acelaşi interior, dar măcar te poţi lăuda la vecini că ai bani, chit că ultima dată când ai văzut un showroom aveam alt preşedinte.

Primul exemplu concret vine de la Prior Design, care a modificat un Porsche 911 de generaţie 996 într-unul de generaţie 997. Nu mă întrebaţi de ce, mie mi se par ambele minunate. Dar probabil şi clienţii Porsche au damblalele lor.

5 comentarii

Etichete: