Meşter

Ştii, uneori rămâi fără multe cuvinte când trebuie să explici ceva.

În weekendul anterior am fost, pentru prima oară, la o etapă a Campionatului Mondial de Raliuri. A fost WRC în Portugalia şi am fost şi eu acolo pentru a încerca să înţeleg mult mai bine acest sport cu motor mult prea puţin popular la noi. M-am întors de acolo cu un sentiment foarte interesant. Să vă explic.

În primul rând, dacă nu eşti jurnalist şi trebuie să ajungi la WRC pe barba ta, trebuie să te pregăteşti cu mult timp înainte. Nu e vorba doar de transportul până acolo şi de cazare, astea sunt cele mai simple lucruri când vine vorba de WRC. Dar trebuie să te pui la curent cu locurile în care se desfăşoară probele speciale, orele de desfăşurare şi cu orele la care trec piloţii importanţi. Apoi, o iei cu GPS-ul în mână înspre probă. La un moment dat, pe ruta de acces încep maşinile parcate. Şi apoi se înteţesc, iar dacă mergi mai departe vei avea surpriza de a vedea că n-ai nicio şansă să încapi, deci trebuie să te întorci. Şi apoi o iei pe jos până la zona de spectactori, aşteptând să treacă maşinile. Vin deschizătorii, apoi încep piloţii. Loeb, Hirvonen, Sordo, Ogier, Latvala, Raikkonen, Petter şi Henning Solberg, toţi trec prin faţa ta. Dacă nu ţi-ai făcut temele înainte şi nu ai acces la internet sau la SMS-uri live, n-o să ştii care e miza fiecăruia. Şi o să fii dezamăgit de faptul că maşinile trec extrem de repede, astfel că pozele reuşite devin rara avis.

Dacă ai mers la o etapă care se desfăşoară pe macadam, în ecuaţie intervine şi praful. Un praf des, înecăcios şi lipicios, pe care îl poţi tăia cu cuţitul. Se ridică pe toată zona după ce trec piloţii şi nu ai cum să eviţi să mănânci o mică felie din strămoşescul pământ portughez. Ajungi seara la hotel murdar şi rupt de oboseală.

Şi cu toate acestea, merită fiecare secundă, fiecare moment, fiecare privire, fiecare cadru, fiecare sunet. WRC este o aventură, este un quest, nu e o competiţie la care să mergi, să-ţi aşezi burta la soare şi să aştepţi piloţii să se învârtă în jurul cozii. Nu. Nu găseşti uşor băuturi şi mâncare, iar dacă ai ales greşit punctul de vizionare al probei vei avea şansa de a nu reuşi să pui mâna pe o sticlă de apă, chiar dacă afară sunt 35 de grade şi praful de pe tine e de trei degete. Trebuie să te lupţi pentru a prinde o zona cu vedere bună, trebuie să încerci să te aşezi într-o poziţie avantajoasă pentru poze. Trebuie să ştii piloţii, să ştii ce ecart există între ei înaintea probei pentru a vedea de ce unul trage ca un nebun iar celălalt o lasă moale.

La WRC îi vezi pe piloţi atât de aproape, încât în unele cazuri te împiedici de ei. Trec pe lângă tine, îşi fac de lucru prin zonă. Ca jurnalist, stai lângă ei în cort, mănânci la aceeaşi masă şi, unoeri, eşti întrebat de Latvala la ce oră începe superspeciala următoare La WRC, atunci când mergi cu maşina înspre o probă specială, auzi că trec pe lângă tine maşinile de competiţie, care se grăbesc să ajungă la startul probei respective. Eşti partener de trafic cu Loeb şi cu Hirvonen, pentru că legăturile dintre probe se fac prin trafic. Şi da, există posibilitatea ca piloţii să primească amendă pentru viteză pe legături. Fiecare maşină de competiţie este înmatriculată şi poate rula pe şosea. Da, poţi chiar tu să îţi iei una, dar nu ţi-aş recomanda. La ralanti vei avea nişte boxeri care îţi toarnă pumni în ceafă sacadat.

La WRC, fanii merg cu rulotele şi cu corturile şi îşi fac grătar pe marginea drumului sau pe dealurile prăfuite din jur. Stau la soare sau la umbră, protejaţi de steagurile cu Citroen sau Ford, în funcţie de preferinţe. La WRC e un farmec aparte, un soi de regăsire a motorsportului. E ceea ce însemna acum nişte decenii sportul cu motor. La WRC găseşti pasiune mai mult ca oriunde în lumea auto.

Faceţi cumva şi mergeţi la o etapă. Următoarea e în Bulgaria, în perioada 9-11 iulie. O să rămâneţi profund impresionaţi. Pe riscul meu.

Îi știți cu toții de la televizor. Apar gelați în fața camerelor, își adună greu cuvintele și apoi vorbesc de parcă vocabularul propriu începe cu a și se termină cu maxim c. Sunt fotbaliștii noștri, oameni mândri, idoli ai atâtor milioane de puști care vor să ajungă precum ei. Sper ca în expresia “precum ei” mă refer strict la partea financiară a poveștii, pentru că nu prea avem fotbaliști care să fie demne modele de urmat. Ba din contra.

Lărgiți apoi cadrul. Tipi de 25-30 de ani care rulează în 15-20 dintre weekendurile fiecărui an cu mașini de performanță pe suprafețe aparent imposibile și în condiții incredibile. Măiestrie și artă. Desene în viraje. 200 km/h pe macadam, flatout. oamenii ăștia sunt piloții de raliuri. Și astăzi am avut deosebita plăcere de a-i cunoaște indeaproape și de a sta de vorbă pentru o jumătate de oră cu Mikko Hirvonen și cu Jari-Matti Latvala, cei doi piloți de top ai echipei Ford în WRC. De senzație oamenii ăștia. Deschiși, amuzanți, joviali, interesați să îți spună povestea lor, chit că o făceau pentru a 4500-a oară și că se adresau unui jurnalist dintr-o țară în care motorsportul este combătut cu argumente care se amestecă în chiftele duminica în fața televizorului dat la maxim pe Taraf. Oameni relaxați, care peste fix o oră și jumătate arătau de ce sunt în stare la câteva zeci de metri de locul discuției, la volanul mașinilor lor de competiție.

Respect pentru atitudine. Interviurile vor apărea săptămâna viitoare.

A fost un weekend negru pentru iubitorii motorsportului din intreaga lume.

La cursa de Formula 2 de la Brands Hatch, tanarul pilot Henry Surtees, fiul celebrului John Surtees, a murit in urma unuia dintre cele mai idioate incidente din istoria motorsportului. Roata unui alt concurent l-a lovit in cap dupa ce aceasta s-a desprins de monopost in urma unui accident. Surtees a avut ghinionul de a se afla la locul nepotrivit in momentul nepotrivit. Henry Surtees avea doar 18 ani.

In Columbia, un asasin l-a ucis pe Ricardo Londono, unul dintre cei mai cunoscuti fosti piloti din Columbia. Acesta avea 59 de ani, iar in 1981 a participat in antrenamentele Marelui Premiu al Braziliei la Formula 1 (la Jacarepagua)  pentru Ensign. Londono era un prosper om de afaceri si a fost ucis impreuna cu alti doi parteneri ai sai.

In Raliul Bulgariei, Flavio Gugelmini a murit dupa ce masina in care se afla (un Peugeot 207 de raliu) a lovit lateral un copac. Gugelmini era copilotul lui Brian Lavio, un elvetian care a fost si el dus la spital, scapand insa fara rani majore. In urma accidentului celor doi, competitia a fost oprita.

Motorsportul isi duce pe umeri victimele pentru a trai in continuare.

In 2010, Raliul Sibiului va fi etapa eveniment in cadrul calendarului IRC, a doua competitie de rally ca importanta in calendarul oficial FIA.

Una mica pentru cei care spun ca evenimentele din motorsport pe circuit sunt mai spectaculoase decat cele de rally. Ii excludem de aici pe cei care inca au impresia ca in jurul Casei Poporului se desfasoara anual un raliu.