Meşter

Sa te fereasca Dumnezeu sa ai o masina in Romania. Am impresia ca asigurarile CASCO, pe care le platim cu mare placere in fiecare luna sau de patru ori pe an, dupa caz, sunt de fapt bilete doar dus la un centru de contra-tratament nervos, in care intri sanatos si din care iesi cu maimute pe creier.

Bunaoara, am indraznit sa imi cumpar o masina, acum vreun an si ceva, printr-o companie de leasing. Care companie de leasing a ales by default sa imi asigure CASCO masina la Asiban. Nimic de comentat. Pana cand ai norocul de a ti se intampla ceva, orice. Si in Romania e absolut NORMAL sa ti se intample ceva in doi ani de plimbat printr-un Bucuresti care, vorba lui Bobby Voicu, nu e un mare oras, ci un mare santier.

Am avut nesimtirea crasa de a-mi aseza masina intr-un weekend in parcarea cladirii de birouri in care se afla redactia Automarket. Stiind ca e parcare pazita si ca am mai facut asta de cateva zeci de ori inainte, nu am avut nicio emotie sa o las in locul respectiv. Surpriza, insa. Luni dimineata, parbrizul era izbit si crapat, probabil din cauza unei pietre care a cazut de pe cladirea respectiva. Sau de oriunde altundeva din Univers. Irelevant.

Am inghitit in sec, stiind ca daca ma apuc sa imi repar masina prin metoda CASCO va trebui sa imi dedic timpul acestei actiuni mai intens decat si-au dedicat timpul apostolii care au scris Biblia. Intr-un final, atunci cand crapaturile au inceput sa mi se impleteasca prin fata ochilor, am decis ca e cazul sa fac marele pas. O sa o luam episodic, iar acest post va fi editat de cate ori va mai aparea cate un episod in serialul CASCO.

10 august 2009 – Firma de leasing imi trimite actele si imputernicirea de care am nevoie pentru a deschide un dosar de daune partiale la asigurator. Nu mai e nevoie de ceva vreme de constatare de la Politie, deci macar de o problema am scapat.

12 august - Dupa o serie de telefoane si verificari pe internet, aflu ca Asiban repara parbrizele prin reprezentanta Pilkington Romania. Mi se spune sa merg direct acolo. Imi fac programare.

13 august - La Centrul de parbrize, asa cum se numeste locul faptei, un agent constatator al celor de la Pilkington imi face dosarul de dauna partiala. Completez declaratia in care explic cum s-a intamplat nenoricirea. O piatra a cazut pe parbriz. Nu ma agit in continuare si cu faptul ca o alta piatra (probabil din acelasi lot) a cazut si undeva pe marginea plafonului, indoindu-l. Omul face poze, semnez, totul e senzational de ok. Mi se spune ca dosarul trebuie sa mearga la Asiban, care trebuie sa isi dea acceptul pentru plata. “Intr-o saptamana va sunam si va chemam noi”, imi spune optimist agentul constatator. E ultimul zambet pe care l-am vazut in epopeea Asiban.

17 august - Plec in vacanta pentru o saptamana. Revin in Romania in 24 august, deci dupa 11 zile de la constatare. Intre timp, lasasem masina la birou si cheile la colegi, in caz ca ma suna mai repede parbrizarii. Acum rad ca prostul de mine insumi ca puteam sa gandesc asa ceva.

24 august – Sun la Centrul de parbrize sa intreb care e stadiul dosarului meu. Mi se spune ca cei de la Asiban nu si-au dat inca acceptul si ca ar fi bine sa “ii pisez putin pentru a-mi da mai repede un raspuns”. Ii spun omului ca nu e neaparata nevoie, pentru ca masina nu e avariata intr-atat incat sa nu pot circula cu ea. Dar bag la cap. Si plec in tara pentru inca o saptamana.

31 august - Impulsionat de colegii de redactie, imi fac curaj sa ma avant in hatisurile birocratice ale Asiban. Sun la un numar de telefon, apoi la altul, apoi la altul, mi se face legatura la altul, moare legatura. Sun din nou, mi se da un alt numar, la care sun si mi se spune ca trebuie sa sun la secretariatul de la daune sau, daca vreau, direct la daune. Sun la secretariat, imi raspunde o domnisoara care ma intreaba care e numarul dosarului. What? Nu stiu, dear, e o relatie intre voi si Centrul de parbrize, nu ma bag in iubirea voastra. Cauta fata dupa numarul de inmatriculare, dupa indelungi cautari gaseste. Imi spune numele agentului care se ocupa de dosarul meu. Sa-i zicem domnul Pulie. Sun la secretariatul lui, care dupa ce incearca sa imi faca legatura direct imi da numarul de telefon la care dau de omul meu. In sfarsit. Dupa 398 de mii de telefoane, am numarul agentului Pulie. Sa zicem.

- Alo, am o problema cu un dosar deschis in Paleozoic, e vorba de o crapatura idioata intr-un parbriz. Se poate rezolva, va rog?
In timp ce am pus intrebarea, alti cativa centi din rata lunara CASCO intra in conturile Asiban. Dupa ce verifica, Pulie imi spune senin:
- Nu e treaba noastra ca oamenii de la constatare au uitat sa ne trimita cererea de plata.
- Deci totul e ok, mai aveti nevoie doar de cererea aia?
- Da, sa ne-o trimita pe mail si noi platim.

Sun la Centrul de parbrize, mi se spune ca am sunat la alt centru de parbrize. Doua cercuri cu doua centre, probabil. Whatever. Dau de cine trebuie la Centrul de parbrize la care mi-am facut constatarea initiala. Mi se spune voalat ca cei de la Asiban sunt idioti si ca nu au nevoie de vreo cerere de plata, pentru ca seful lor le-a spus “de mii de ori” ca totul se afla in dosar. Il rog sa rezolve problema cu Asiban, pentru ca intre ei e problema. Ii dau din nou numarul meu de telefon. Mesajul: “Va sunam noi”.

M-am intors de unde-am plecat. Astept un telefon. Colegii de redactie imi spun ca sunt prea bland cu ei. Le zic ca am invatat sa ma comport civilizat.

3 septembrie - Sun la Centrul de parbrize sa intreb care e stadiul lucrarilor, cu impresia ca pentru a-ti schimba un parbriz dureaza mai mult decat sa construiesti o autostrada. Care dureaza vesnic la noi. Nimeresc din nou la alt centru, care ma retrimite la celalalt. Numarul de telefon e identic.

- Buna ziua, in legatura cu un dosar pentru o tampenie de crapatura pentru care astept un raspuns de pe vremea vizigotilor va sun.
- Lasati-ne un numar de telefon si va sunam noi.
(Aici mi-am cam pierdut rabdarea, deci nervii mei incepeau sa aiba probleme de comunicare)
- Mi se pare ca vorbesc cu un robot, pentru ca primesc acelasi raspuns de fiecare data. Am sunat la Asiban, care spuneau ca au nevoie de cererea de plata pentru dosarul meu.
- Ok, trimitem acum.
- Merci beaucoup.

Inchid.

In 30 de minute, ma suna nimeni altul decat domnul Pulie, de la Asiban. Omul care se ocupa de dosarul meu. Suna de parca as fi achetat de DNA.

- Buna ziua, exista o problema cu dosarul dumneavoastra.
- ?
- Trebuie sa veniti sa semnati din nou pe dosar.
- Pai aveti semnatura mea deja acolo, faceti colectie? Nu pot sa v-o trimit pe fax? Prin curier? Trebuie sa traversez Bucurestiul, deci sa-mi pierd juma de an din viata, pentru a ajunge acolo?
- Da. Si mai e ceva…
In acest moment mi-am amintit jumatate din sfintii din Calendarul Ortodox, pe care ii salut cu aceasta ocazie.
- Va rog, stimate domn. Mare om. Stimabile.
- Declaratia dumneavoastra nu este conforma cu adevarul. Cum adica a cazut o piatra pe parbriz?
- Deci cum?
- Ati scris ca a cazut o piatra de pe cladirea de birouri de langa parcare. Trebuia sa descrieti cum a cazut, de ce, daca se lucra deasupra.
- Si ce tip de roca nu vreti? Mi se pare o nesimtire ce imi spuneti, din doua motive. 1. Acum trei zile, dosarul era OK si asteptati doar o cerere de plata. 2. Eu va spun ca am lasat masina aici si am gasit-o cu parbrizul spart. Nu a fost singura in timp, s-a mai intamplat. Puteam sa va mint frumos si sa va spun orice altceva, dar am preferat sa va spun adevarul. Puteti veni sa verificati, daca va erijati in detectiv. In plus, daca nu va convine declaratia, va asigur ca am un background destul de solid incat sa va explic metaforic cum o bucata de roca dirijata de gravitatie poate sa spintece vazduhul in caderea ei libera spre o bucata de sticla care, din pacate, e reprezentata de parbrizul masinii mele. A carei asigurare CASCO o platesc lunar la voi.

Cam asta a fost dialogul, pe scurt. El a durat mai mult, mai ales in ceea ce priveste replica mea finala, pentru ca mi-am pierdut la un moment dat rabdarea. Sebastian spunea ca trebuia sa il invit pe om sa stea cu cortul in locul in care am lasat masina pentru a vedea daca ii cad pietre in cap noaptea. Ma apuc sa concep oferta de turism.

Intre timp, a ramas ca trebuie sa ma duc pana la Asiban sa le dau autografe si sa refac o compunere libera despre dorinta de libertate a rocilor din Romania.

Incepe sa-mi placa. Probabil o s-o lungesc dinadins de acum.

7 septembrie – M-am hotarat: o sa fac o plangere la CSA in care imi voi exprima punctul de vedere. Sper ca cei de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor nu doar supravegheaza, ci si actioneaza. Sau ca macar stiu putina fizica si constientizeaza, spre deosebire de domnul Pulie, ca o piatra care cade de pe o pacatoasa de cladire are toate sansele sa se transforme intr-un proiectil care poate crapa un parbriz.

va urma…