Leisure reading. Prietenii nostri de la Top Gear au realizat un road trip interesant pana la Nordschleife si inapoi. Adica, pentru cei inca neinitiati, pana la bucla mare de la Nurburgring, cea de aproximativ 21 de kilometri pe care se prepara cea mai aromata sare si cel mai complet piper din lume.
Merita sa le cititi povestea de drum, asa cum merita sa le cititi pataniile de pe Nordschleife. N-au fost ele multe si radicale, si stiu foarte bine ca nu exista cuvinte pentru a descrie ce se intampla cu tine in sfertul de ora pe care il dedici, vrei sau nu, unui tur pe Iadul Verde. Am fost si noi acolo si stim asta. Dar incercarea lor e foarte buna.
Multi dintre iubitorii masinilor din Romania nu au auzit inca de Nordschleife. Si e vina noastra, a presei. Probabil ar trebui sa scriem mai mult despre “Gruene Hoele”, cum ii spun nemtii, sau “The Greel Hell”, cum ii spun englezii. Cel mai frumos circuit din lume, care are aproape 21 de kilometri, mi-a ramas in inima. Am fost acolo acum un an si jumatate, intr-o mini-excursie apendice calatoriei la Salonul Auto de la Frankfurt 2007, si am facut doua tururi cu Citroen-ul C4 pe care il aveam la purtator.
Probabil era cea mai slaba masina din zona la acea ora, din moment ce am reusit sa depasesc, impreuna cu prietenul si colegul meu Bogdan, o singura masina: un Seria 3 vechi care se oprise undeva la mijlocul celor 21 de kilometri ai circuitului. Insa nu a contat. Pentru ca pe Nordschleife nu conteaza cu ce , de unde si de ce esti. Conteaza ca esti.
Am scris post-ul asta pentru ca am primit un e-mail din partea biroului de presa de acolo. Au un nou produs. Care spune totul despre ce inseamna Nordschleife.