Salut. Tu, cel care citeşti aceste rânduri, eşti unul dintre cei mai ghinionişti oameni de pe pământul ăsta. Dar poate că ştii asta deja. Dar când spun ghinionist, mă refer la al dracu’ de ghinionist.
Tu, iubitorule de maşini, ai fost cel care înainte de Revoluţie citeai ce prindeai în materie de maşini şi reţineai ce puteai. Existau câteva surse de informare în acest domeniu, dar nu aveai cum să priveşti cu jind peste graniţe, unde revistele erau normale, maşinile inovau, clienţii cumpărau din plăcere, iar pasiunea era alimentată şi întreţinută de o industrie înfloritoare. În tot acest timp, tu erai pedepsit la obedienţă pasivă involuntară. Primeai o maşină şi atât, şi aia pe sărite, iar apariţiile care veneau din est erau văzute ca nişte adevărate comori estetico-tehnice.
Tu, iubitorule de maşini, ai fost cel care ai asistat cu nerv la apariţa primelor reviste auto adevărate, încercări sudate de oameni care împărţeau aceeaşi pasiune cu tine. Ai început să vezi că lumea maşinilor este de fapt colorată, are miros şi gust, are virtuţi pe care tu nu le-ai mai întâlnit, dar le-ai bănuit. Pasiunea ta, iubitorule de maşini, începea să aibă o bază, reuşea să scape din chingi şi le puteai arăta acum celorlalţi că tu iubeai maşinile, nu maşina. Singura. Ok, poate nu singura, dar una dintre cele foarte puţine.
Tu, iubitorule de maşini, ai simţit apoi cum eşti luat de valul de fani născuţi peste noapte, de cunoscători într-ale meseriei, de mecanici de carieră inventaţi în cursuri lipsă şi de cunoscători care “fac” Germania şi îţi povestesc la o şuetă ce mai vor să scoată în următoarea perioadă constructorii, pentru că el a văzut maşinile de peste câţiva ani pe autostrăzile din Germania. Tu, cel care tresare când aude numele Ferry, care ştie că Maybach e altceva şi mai ales altcineva decât doar se vede, cel care suspină după liniile unui Stratos, după pasiunea pe care ţi-o inspiră un quattro, după praful din raliurile adevărate şi după culorile incredibile ale unor maşini din Le Mans, ai fost nevoit să înduri gloata de fascinaţi ale căror cunoştinţe se opresc la TDI şi ale căror pasiuni există doar în analele proprii. Şi ai tăcut, pentru că, nu-i aşa, dacă te cerţi cu ei rişti ca lumea să nu mai facă diferenţa.
Tu, iubitorule de maşini, ai conştientizat ce înseamnă strategie, concepţie, design, cunoştinţe, abordare. Ai ştiut din prima că proiecte precum Logan nu sunt destinate eşecului pentru că maşina e urâtă, ci reprezintă altceva decât ce ai văzut până atunci, e un produs croit pe noi şi că o piaţă superficială nu poate niciodată să înghită produse cu o concepţie complexă. Tu, iubitorule de maşini, ai băgat capul în pământ şi ai oftat lung în tine când ai văzut cum carnetul de şofer devine un drept, nu un privilegiu. Când ai văzut cum pasiunea ta înseamnă zero pe lângă banii altora. Când ai văzut cum eşti contrazis, omorât ideatic şi apoi aruncat la rechinii logicii. Cu argumente care nu există.
Tu ai respirat din ce în ce mai greu când – conştientizând faptul că avem o piaţă mică, mică, mică de tot – auzeai în jurul tău că o maşină abia lansată a apărut pe şoselele şi că “e plin de Lamborghini-uri”, pentru că tu ştiai foarte bine că cele 3-4-5 bucăţi reprezintă minim în contextul raportului populaţiei, că reprezintă mult mai puţin decât se întâmplă în orice altă ţară civilizată. Tu ai ştiut că orice exagerare este de fapt pur şi simplu expresia superficialităţii, a unor cunoştinţe lipsă şi a unui contact abia limitrof cu realitatea
Tu, iubitorule de maşini, ai sperat o dată, de două ori, de trei ori şi apoi ai pus capăt speranţei când ai auzit că în România vor avea loc evenimente sportive pe circuite imaginare. Te-ai călit şi nu mai pui botul la anunţuri cretine care te anunţă că un circuit de karting e de fapt unul de nivel internaţional pe care se poate întâmpla orice “în afară de Formula 1″. Ai ajuns la capătul răbdării, ai văzut că nu se va întâmpla niciodată ce se întâmplă în afară. Ai respirat uşurat abia când ai mers în Piaţa Constituţiei şi ai văzut camioanele FIA GT acolo, iar maşinile gata de start. Ai văzut că da, se întâmplă în sfârşit ceva, că am ieşit din era întunericului mediatic şi că nu mai suntem nişte bieţi muritori într-o pată neagră undeva în estul Europei. Ai respirat miros de benzină arsă şi ai admirat bucăţi de pneuri, dar apoi ai privit în jurul tău. Şi, văzând tribunele goale, ţi-ai dat seama că niciodată nu vom vedea un circuit adevărat în România. Pentru că un circuit nu poate trăi dintr-un singur eveniment la care oricum tribunele se umplu pe sfert. Şi da, ai oftat încă o dată, pentru că probabil că te-ai născut într-un popor greşit.
Ai fost lovit apoi de faptul că revistele auto dispar încetul cu încetul, mâncate din interior şi din exterior. Pentru că, atunci când în afară vezi tarabe pline de reviste care merg de la discuţii auto până la pasiunea unor nebuni frumoşi care scot o revistă de sine stătătoare dedicată modelului Porsche 911, îţi dai seama că ţi-ai da jumătate din bani pentru a putea citi aşa ceva la noi. Dar că asta nu se va întâmpla niciodată.
Tu, iubitorule de maşini, ai privit cu resemnare bătăile infinite în justiţie între asociaţiile de jurnalişti care organizau – fiecare – versiunea proprie a competiţiei de tip maşina anului. Unii aveau “Maşina Anului în România”, ceilalţi “Maşina Anului” şi fiecare încerca să dezvolte o competiţie fie cât mai relevantă. Doar că ţie ţi s-a cam luat de scandaluri şi de vorbe şi ai încercat să eviţi cât poţi orice concurs de genul ăsta, orice încercare de stabilire a unui câştigător, orice strategie de promovare a unei maşini, simţind că eşti păcălit şi tras pe sfoară.
Tu, iubitorule de maşini, cel care se plimba liniştit, cuminte şi fără blitzuri printre standurile Salonului Internaţional Auto din Bucureşti, singurul eveniment la care puteai respira relativ acelaşi aer cu cel pe care îl expiră oamenii care dau tonul industriei la Saloanele mari ale lumii, ai primit în pumn în coaste când ai aflat că 2007 a fost ultima ediţie şi că nu se ştie când vei mai vedea un eveniment adevărat, în care concepte şi maşini prezentate în premieră (măcar naţională) trec prin faţa ochilor tăi. Ai fost privat şi de singura legătură – aşa cum era ea – cu industria din afară. Ai primit o lovitură dură şi ai fost trimis acasă, la biroul tău, să înţelegi ce vrei şi să nu mai simţi nimic. Acum, te resemnezi cu evenimente în care trei-patru mărci expun modele pe care deja le vezi în showroom-uri şi priveşti cu ochii stinşi la cei care încearcă să îţi vândă o marfă care nu există.
Tu, iubitorule de maşini, eşti un ghinionist. Ar fi trebuit să te naşti în altă ţară, să conduci o altă maşină, să iubeşti altfel, să simţi altfel, să nu simţi umilinţa, să nu simţi tristeţea şi să fii unul dintre cei fericiţi care tresar la sunetul unui motor adevărat. Îmi pare rău, iubitorule de maşini. Eşti unul dintre cei care merită aplaudaţi, care merită respectaţi, care merită ascultaţi.
Dar ştii ceva, iubitorule de maşini? Măcar nu eşti singur.
