Din sutele de ştiri legate de fenomenul auto care îmi ajung în faţa ochilor în fiecare zi, măcar una sau două merită povestite şi analizate pe larg într-o secţiune separată a site-ului nostru. Ei bine, ştirea de azi este legată de primul român care a intrat în Formula 1. La propriu.
Un român aciuat prin Spania a reuşit să facă mândră naţiunea în momentul în care a hotărât să dea iama în materialele de construcţii de pe marginea circuitului stradal din Valencia. Acesta a furat 200 de kile de şuruburi care urmau să fie utilizate la construcţia tribunelor pentru Marele Premiu de Formula 1 al Europei, care are loc în acest an pe străzile oraşului spaniol în 26 iunie. Cei care se ocupă de organizare aduseseră respectivele materiale într-o zonă securizată, lângă circuit, pentru a începe din timp construcţia tribunelor. Mai multe detalii găsiţi aici.
Oricum, peste toate acestea rămâne performanţa omului nostru. Nu e de ici, de colo să intri în Formula 1 cu un cărucior de supermarket, să faci performanţă şi să scrie ziarele despre tine. Cinste.
Sport.ro fura hard de la Automarket. Probabil ca redactorul respectiv va primi si un bonus pentru descoperirea unui subiect de interes mondial. Ne bucuram ca ne urmariti. Promitem stiri cel putin la fel de interesante si de acum incolo.
Articolul Automarket.ro
Articolul Sport.ro
Pentru chibiti: ar fi trebuit sa nu scriem nimic si sa tacem naibii, pentru ca facem valuri inutile in presa, corect?
Astazi vreau sa ii felicit din inima pe colegii jurnalisti de la Cancan, care si-au permis sa utilizeze niste imagini pentru care Automarket are exclusivitate (sunt platite, in baza unui contract incheiat cu o companie suedeza) intr-un articol.
Ba mai mult, baietii au avut inspiratia motivational-deontologica de a sterge watermark-ul Automarket original pentru a-si indesa ei titlul plin de bale al unuia dintre cele mai jalnice tabloide din Romania.
Later edit: Cotidianul de analiza si comportament politic si filosofic Click! reuseste sa dubleze efectul Photoshop pe site-ul propriu. Tara de ratati.
Un mare si sincer “Bravo, bai idiotilor!”. Muriti!
Later edit 2: Zoso ne ajuta. Thanks.
Later edit 3: Libertatea reuseste sa le dea o lectie de jurnalism (in cazul asta) celorlalte doua pseudopublicatii: ne-au sunat, ne-au intrebat daca se poate, le-am spus ca da. Am mutat watermark-ul si a iesit un articol corect. Cu link. Bravo.
Later edit 4: Cancan a scos pozele din articol. Am fost sunat de autorul articolului care mi-a spus, textual, ca fotografiile care apar pe Cancan au watermark-ul lor by default. Eu unul imi doresc un soft care scoate in acelasi timp watermark-ul sursei originale.
Later edit 5: Click! au schimbat foaia si au pus pozele cu watermark-ul Automarket. Totusi, nicio referire la site-ul nostru in text. Au primit pozele pe mail, probabil
Later edit 6: Raspuns de la Click: “Raspunsul e foarte simplu. Pozele incarcate initial au fost cele din
editia tiparita, care a folosit poze “curatate”.
Later edit 7: Click a pus sursa si link spre noi. S-a ajuns la normal.