De unde vin recall-urile?
Recall-urile din ultimul an, care au dus la o destabilizare a imaginii unor producători de renume mondial, au la bază una dintre soluţiile pe care aceiaşi producători le-au detectat atunci când costurile necesare dezvoltării modelelor proprii au devenit mult prea mari pentru a putea să fie susţinute de un preţ acceptabil de showroom. Este vorba de “globalizare”, aşa cum o numesc constructorii. Sau, în termeni mai puţin academici şi pretenţioşi, de faptul că din ce în ce mai multe modele au din ce în ce mai multe părţi şi subansamble constitutive comune.
Auzim din ce în ce mai des expresia “model global”, “platformă comună” sau “motor familiar”. Sub toate acestea se regăseşte o găselniţă a celor care conduc destinele producătorilor auto: dacă reuşim să facem cât mai multe componente comune modelelor pe care le producem, reuşim să raţionalizăm costurile şi să scădem – sau măcar să menţinem – preţurile maşinilor pe care le vindem pe piaţă. La prima vedere, soluţia pare corectă, deoarece asigură o stabilitate financiară, poate sta la baza dezvoltării mai multor modele diferite şi reuşeşte să nu scoată banii cu forcepsul din buzunarele clienţilor.
Pe de altă parte, o piesă al cărei cost a fost scăzut cu 70% pentru că poate fi montată pe absolut toate modelele unei mărci poate să stea a baza unui recall-record pentru respectivul producător. Dacă într-o lume perfectă nicio piesă cu potenţiale defecte nu ar ajunge la fabrici, în lumea noastră acest lucru se întâmplă. Iar când se întâmplă, costurile – materiale şi de imagine – pentru un producător sunt mari. Nu ştiu dacă mai mari decât sumele economisite prin soluţia descrisă mai sus, dar mari.
Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii, spunea o veche vorbă populară.
