Cadou pentru un copil cuminte

In acest sfarsit de saptamana am avut onoarea de a participa, impreuna cu alti cativa jurnalisti auto din Romania, la ultima etapa a Trofeului Andros, o competitie auto franceza aflata la al 20-lea sezon.Un sezon dureaza doar doua luni in Trofeul Andros, interesul publicului din Franta fiind unul foarte ridicat datorita caracterului special al acestei competitii: toate cursele au loc pe gheata sau zapada, pe circuite aflate in creierii muntilor Frantei.

Pentru noi, romanii, al 20-lea sezon al Trofeului Andros a fost unul special, Alain Prost prezentandu-se la startul competitiei cu o versiune speciala a lui Dacia Duster. Chiar daca modelul de competitie nu are in comun cu viitorul SUV de serie decat numele si, partial, designul frontal si posterior, miscarea de marketing a celor de la Dacia este una de succes.

De fapt, am vazut ca e o miscare de succes aici, la Super Besse, localitatea franceza in care are loc ultima etapa a campionatului. Dacia are un motorhome al sau plin cu personalitati, are vizitatori, are o echipa (Team Dacia) care se ocupa atat de oaspeti, cat si de masina pilotata de cvadrupul campion de Formula 1 Alain Prost si are o imagine care, in Trofeul Andros, rivalizeaza cu cea a cehilor de la Skoda, care il scot in fata pe Olivier Panis, “raspunsul”la Alain Prost.

De ce are Dacia succes? In ciuda faptului ca Prost nu mai poate sa emita pretentii pentru victoria finala in ultima etapa, francezii sunt evident mult mai apropiati de Team Dacia decat de Team Skoda. E si normal, de altfel. Dacia ii reprezinta in Trofeul Andros in lipsa celor de la Renault, care  – evident – vegheaza asupra manifestatiilor copilului Dacia in competitie.

Din ce simt, participarea Dacia in acest an in Andros Trophee este un soi de cadou pe care Renault l-a oferit celui mai reusit copil al sau. Pentru ca rezultatele de piata din anul care tocmai s-a incheiat au facut ca Dacia sa devina o marca mai mult decat cunoscuta in Franta. Iar asta se vede pe strazile din statiunea in care ne aflam, exemplarele Sandero care se lupta cu nametii de la 1300 de metri fiind din ce in ce mai prezente.

Am realizat si un interviu cu Alain Prost in care am vorbit despre Trofeul Andros si despre cum vede el viitorul Duster de serie, dar si despre sezonul de Formula 1 care sta sa inceapa. Si voi veni din Franta cu o serie de cadouri pentru voi. Pana la urma cine n-ar vrea sa aiba in colectia de autografe semnatura originala a lui Alain Prost? :)

Lookalike

Ok, poate ca unora vi se va parea aiurea comparatia, dar atunci cand am vazut Duster, mi s-a parut ca l-am mai vazut undeva. Azi am descoperit unde. Descoperirea mi-a fost subliniata de nuanta exterioara identica. E imposibil sa nu-ti sara in ochi. Da, multe elemente difera. Da, multe sunt complet diferite. Da, unele lipsesc. Da, unul e SUV si altul pick-up. Dar in acelasi timp exista multe linii comune. Nu e o analiza, e pur si simplu rezultatul unui flashback vizual involuntar pe care l-am avut cand am vazut Duster. Deci nu trageti in pianist. Sau, eventual, incercati cu psihanaliza.

blog

Duster ieri, Duster azi

De dragul vremurilor de mult apuse, de dragul vremurilor actuale. De dragul caror vremuri vreti. O fotografie interesanta.

First-generation-Dacia-Duster-300x161

Si, ca bonus, o parere din afara despre faptul ca noul model Dacia se numeste identic cu un model considerat un esec in Marea Britanie. “Noul crossover Dacia reinvie amintiri care ar fi fost mai bine uitate”. De aici.

Da, SUV-ul Dacia va avea un motor mai puternic!

Din culisele intalnirii de ieri cu Patrick Pelata, directorul general delegat operatiuni Grup Renault, al doilea om din companie dupa Carlos Ghosn. E un episod care a cam fost trecut cu vederea pentru ca fie n-a fost inteles, fie n-a fost extrem de clar. Insa el merita adus in discutie. La un moment dat, un coleg din presa a intrebat “Avand in vedere ca Dacia va scoate modele mai mari in viitor (n. Pelata spunea anterior ca, pe langa SUV, vor mai exista doua modele de dimensiuni mai ridicate, acestea urmand sa fie construite pe aceeasi platforma B0 a lui Logan), exista posibilitatea ca gama de motorizari sa urce in putere, poate pana la 150 de cai, de exemplu?”

Dupa ce a izbucnit intr-un ras infundat timp de doua secunde impreuna cu oamenii din staff-ul sau, Pelata a spus, in treacat, inca razand: “Exista posibilitatea de a vedea acest lucru mai devreme decat va asteptati”. Dupa care a afirmat ca viitoarele modele mai mari sunt create astfel incat sa nu aiba nevoie neaparata de motorizari mai puternice.

Pe scurt, ceea ce a spus oficialul Renault se traduce astfel: SUV-ul va avea un motor mai mare, insa monovolumul low-cost ulterior nu are nevoie de motoare mai mari decat cele existente astazi in gama Dacia.

Oare ce vom vedea, deci, pe viitorul SUV?

Dupa 10 ani

2 iulie. Ziua de nastere a ceea ce Dacia inseamna astazi. Aseara, la implinirea a 10 ani de la stabilirea legaturii dintre Renault si Dacia, am fost la evenimentul care a sarbatorit acest lucru. Probabil ca ati vazut in toate emisiunile de stiri si in toate ziarele amanunte de la Palatul Regal, acolo unde a avut loc intalnirea oficialilor romani cu presa si invitatii speciali ai evenimentului. Nu am sa insist pe marginea acestor lucruri.

Ce trebuie sa stim cu totii e ca, indiferent de cat ne place sau nu un model sau altul al marcii Dacia, aceasta a devenit cea mai cunoscuta marca romaneasca peste hotare. Avem un constructor care nu e doar cunoscut, ci care a reusit sa stabileasca unele performante absolut incredibile, cum ar fi clasarea in fata Volkswagen, Renault, Citroen, Peugeot si Ford in topurile care masoara gradul de satisfacere a clientilor din Franta si Germania.

Pentru acest lucru si pentru faptul ca a devenit solutia perfecta pentru criza, Dacia merita felicitata. Oricat de urat sau frumos ar fi viitorul SUV si oricat de reusite sau nereusite ar fi modelele dezvoltate pana acum. La multi ani, romani si francezi de la Dacia!

3 comentarii

Etichete: /

Neam de erori

Din cand in cand, cam o data la trei-patru luni, primim comunicate de presa de la Dacia prin care oficialii constructorului de la Mioveni ne semanleaza concursuri-fantoma in care pseudo-castigatorii primesc Loganuri, Sandero-uri, MCV-uri si asa mai departe.

In general, atunci cand se intampla tepe de tipul asta in afara, concursurile sunt facute de niste baieti inteligenti care stiu sa prezinte marfa altora ca si cum ar fi a lor. Altfel spus, sunt eeeeextrem de credibili. La noi, insa, de fiecare data cand dam ochii cu un astfel de concurs, avem surpriza de a vedea ca acestea se desfasoara pe site-uri cu nume incalcit care in mod clar nu sunt ale constructorului. Mai mult, forma si continutul respectivelor site-uri ating limita maxima de penibil si frizeaza idiotenia.

Va citez din descrierea ultimului concurs organizat de un tembel de genul asta. Nu pun link si nume, ca nu merita. De fapt, simplul fapt ca scriu despre asta e deja prea mult.

“Cu ocazia impliniri a 41 de ani de la infintarea uzinei Dacia, am organizat o promotie la care au colaborat cele patru mari retele de telefonie mobila (Zapp, Orange, Vodafone, Cosmote) a cate 100 de numere de telefon din fiecare retea prin tragere la sorti , vor fi desemnate doar 10 numere de telefon si vor fi anuntati printr-un mesaj text de catre operatori uzinei Dacia, mesajul continand numarul de telefon si adresa de e-mail la care veti avea posibilitatea de a contacta unul dintre operatorii Dacia.”

Nu trebuie sa uit de un pasaj absolut genial si nemuritor (prima litera lipsa nu imi apartine)
” n atentia castigatorilor nu comunicati nimanui codul unic de ce la-ti primit prin mesajul text) .
Sponsori oficiali sunt(B.R.D)Banca Romana da Dezvoltare,(R.C.A)Astra Asigurari”

Normal, pentru conformitate, exista si un soi de testimoniale care nu fac decat sa ateste faptul ca cei care chiar trimit bani au probleme de conformitate a legaturilor cromozomiale:
“Ma numesc Adrian Iordache sunt din Bucuresti si sant fericit ca sunt unu dintre castigatori ce au castigat un Logan MCV nou ..multumesc Uzinei Dacia ….”

Ok, e destul, ne-am format o parere. Dar stiti ce e extrem de trist? Nu faptul ca indivizii care fac glumele astea de concurs exista si ca ne respira aerul, ci faptul ca exista persoane care chiar trimit bani. Si care chiar cred ca au castigat masini. Si care vad site-ul asta ca pe o garantie a faptului ca premiul merge la ei.

Sincer, cu astfel de castigatori, nu ma mir ca aceste “concursuri” se inmultesc la fel ca exemplarele X6 albe aflate – din pacate – in posesia unor cetateni de etnie imprecisa. Ba mai mult, tind sa ma bucur ca tipii care sunt convinsi ca au castigat isi iau niste tepe cat Baraganul. Minunat. Sunt la un pas de a demara o cheta pentru a-i trimite pe “castigatori” in lume. Undeva, departe.

8 comentarii

Etichete: /

The great Twitter

Acum ceva vreme, cand a izbucnit revolta din Chisinau, cele mai mari publicatii ale lumii titrau “Revolutia Twitter”, sustinand ca platforma sociala Twitter sta la baza “adunarii” celor care au protestat in capitala Republicii Moldova impotriva comunismului.

Spre deosebire de alte retele sociale, Twitter inseamna, intr-adevar, informatie. Mi-am sacrificat acest weekend pentru a patrunde mai adanc in tainele Twitter si am descoperit, dupa doua zile, un loc in care afli tot, imediat dupa ce se intampla. Uitati Google. Viitorul e live search.

Pe Twitter am gasit un subiect genial. Dacia SHIFT Concept. E lucrarea unui tanar student roman. Sunteti liberi sa o admirati pe Automarket. Cele doua zile au dat roade, am scos de nicaieri un material care sunt sigur ca va aparea in urmatoarele zile in tooata mass-media romaneasca, indiferent de suport: net, print, TV. Ce trebuie sa retineti e ca ati vazut pentru prima data subiectul pe Automarket. Nu a existat, pana duminica la ora 22:00, nicio referire la acest subiect in afara de forumul pe care tanarul designer Liviu Tudoran si-a publicat fotografiile.

Twitter e mare.

P.S. Nu e un subiect exclusiv, penrtu ca nu suntem singurii care au dreptul de a va prezenta imaginile si informatiile. Spre deosebire de altii, stim sa facem diferenta dintre EXCLUSIV si PREMIERA.

Ok, si acum analizam:

1. Primii care au reactionat sunt prietenii de la Promotor. Duminica seara, punct alb. Fara sursa, punct negru. Titlul articolului – “Cel mai nou model Dacia”. Punct negru dublu.

Edit: Silviu Draganescu, autorul articolului de pe Promotor, imi scrie un mail in care sustine ca a primit linkul spre poze pe Messenger. A dracu’ potriveala.

2. Daciaclub a reactionat, normal. Bila alba de sus pana jos.

3. Automod scriu si ei despre Dacia SHIFT Concept. Sursa: Automarket. II trecem la capitolul “prieteni”.

4. Banknews preiau si ei stirea, o copiaza complet de la noi si apoi pun link. Sunteti niste adevarati. Zero puncte.

5. masini.acasa.ro rescriu stirea. Au oameni care cauta pe net dupa stiri si au vazut-o prima data pe formului Product Design, de unde am luat-o si noi (sursa fiind specificata in subsolul articolului nostru). E na!

Felicitari!

6350 dintre userii Automarket au tinut sa isi exprime ideile si preferintele timp de trei saptamani, in editia 2009 a competitiei Autovot. In urma unei logici perfect democratice, utilizatorii de internet din Romania au ales ceea ce ei considera ca este cea mai apreciata masina lansata pe piata noastra in cursul anului trecut.

Opel Insignia a batut tot la general, VW Scirocco a fost primul la design iar Dacia Sandero a fost considerata masina perfecta la categoria Raport Calitate-Pret, echivalentul romanesc al britanicului Best Buy.

Felicitari tuturor celor care au votat. Ati facut parte din cel mai complet sondaj de acest tip de pe internet.

Va multumim.

Working class heroes

S-a dus dracu’ lumea asta. Intregul sistem de valori pe care l-am invatat inca de mici a plecat cu sorcova in vecini. Toate criteriile de bun simt pe care ni le-am insusit cu atata ardoare de-a lungul vietii s-au basicat intr-un moment. Intrigile si lectiile de viata care ne-au facut mai puternic poporul incep sa se lichefieze si sa se scurga pe peretele rosu de sange al crizei.

Pentru ca romanii se bucura ca merg la munca.

Apostroful ne uneste

Ce se intampla cu oamenii de creatie in perioade dificile? De exemplu, atunci cand designerii sunt frustrati ca, desi au toata tarlaua in fata pentru a-si imagina forme interesante, producatorul le da cu tifla spunandu-le ca nu sunt bani pentru farurile alea arcuite si pentru evacuarea in forma de paralelogram, deci trebuie sa gandeasca faruri normale si evacuari la fel de normale.

Probabil, in aceste momente, designerii baga capul in pamant, injura printre dinti (creativ, evident) si isi asteapta randul la dezvoltarea vreunui show-car. Si, atunci cand e cazul, apeleaza la tot ce au in cap pentru a dezvolta un prototip interesant, ludic, atractiv, nebunesc, si cum vreti sa-i mai spuneti voi.

Ultimele venite in aceasta linie sunt Sand’up (bazat pe Sandero, creat de Renault) si Soul’ster (bazat pe Soul, creat de Kia). E clar ca au in comun ideea si apostroful din denumire. Le diferentiaza gusturile fiecaruia. Si atunci, care e mai tare?

Later edit: am mai gasit un exponat interesant al culturii auto jucause: Skoda Yeti 2 Concept.