Aflu astăzi cu surprindere că, într-un top pe care presa ni-l prezintă ca fiind cel al “Celor mai tari branduri româneşti”, Borsec se află în faţa Dacia, la o diferenţă apreciabilă. De ce vorbesc de surprindere? Am două argumente solide.
1. Încercaţi să tastaţi în bara de adrese Borsec şi apoi domeniul oricărei ţări din lume. Implicit cel al României. veţi avea surpriza de a vedea că “cel mai tare brand românesc” nu are nici măcar domeniu propriu de internet în ţara lui. Apoi, încercaţi Dacia şi apoi domeniul multor ţări din Europa. Knowledge.
2. Pentru ca un brand să-şi asume prima poziţie într-un astfel de top, ar trebui ca acesta să fie cunoscut şi apreciat mai ales în afară. Eu, unul, nu am văzut apă minerală Borsec undeva în afara ţării. (Unii spun că Borsec se găseşte în Ungaria, în Israel şi în SUA). Altele din afară în România da, dar invers nu prea.
Probabil e vorba de un sondaj realizat în România, între românii care înjură Dacia, dar au o bucată în faţa curţii. Atunci îmi explic. Dar Borsec? La naiba, un brand se construieşte prin prezenţă, comunicare şi promovare, nu prin faptul că unii băieţi au rămas marcaţi de perioadele anterioare de tristă amintire. Sau prin faptul că apa minerală trebuie să se vândă şi toamna, chit că afară s-a răcorit.
LATER EDIT: Am pus mâna pe datele de referinţă ale studiului. Avem aşa:
1. Studiu calitativ (20 de interviuri cu persoane între 18 şi 45 ed ani, femei şi bărbaţi, studii şi venituri cel puţin de nivel mediu)
2. Studiu cantitativ (1314 interviuri telefonice). S-au notat notorietatea, frecvenţa de consum, imaginea percepută a mărcii în interiorul categoriei sale de referinţă, performanţa mărcii determinată de intensitatea preferinţei şi implicarea emoţională.
Având în vedere că, la capitolul băuturi alcoolice, a câştigat detaşat Timişoreana, probabil că sondajul a fost făcut cu precădere în Timişoara şi Borsec. Aşa se explică.