Fiind băiet, trepte cutreieram

Sper că nu e o campanie de boicotare a băjeaţilor care deţin Audi-uri, dar mintea îmi este invadată în ultima perioadă de imagini care mai de care mai pline de sens şi de nonsens (în funcţie de caz) cu exemplare A6 şi A8 de generaţie veche în tot soiul de ipostaze care nu anunţă decât că cerul e limita, vorba poetului.

După ce acum câteva zile ne-am delectat cu A8-ul cu jante de 16 inch, astăzi vedem un Audi care, după sigla de pe spate, deducem că e un Abackwards. Omul a încercat să bată toate regulile fizicii şi să ne demonstreze că unghiul de înclinare este mai bun decât în cazul oricărui offroader veritabil de pe piaţă. Din păcate, în România nu există scări în 45 de grade sau mai mult, c-am fi asistat la un adevărat spectacol stratosferic. Oricum ar fi, foarte bun exponatul care deschide expoziţia de obiecte contemporane pe scările Muzeului de Istorie.

mare

foto via

Corespondenţă din ţara în care nimic nu mai contează

România e ţara în care natura a reuşit să facă lucruri mai calculate decât au reuşit inginerii constructori în întreaga istorie a naţiei. Ţara în care atunci când “mănânci bine” se cheamă că ai mâncat de fapt mult. Ţara în care politicienii nu doar uită ce spun de pe o zi pe alta, ci fac cu totul invers. Ţara în care televiziunile sunt de fapt partide politice cu membri abonaţi. Ţara în care fotbalul este ridicat la rang de artă, deşi Europa ne-a văzut ultima dată picioarele atunci când am trimis un sol care s-a întors cu coada-ntre picioare “din cauza antrenorului”.

România e ţara în care nicio maşină cumpărată din showroom nu are airbag-uri în plus faţă de ce prezintă în dotarea standard, dar în care aceiaşi posesori de maşini ţipă de se aude până la stratul de ozon că Duster are trei stele EuroNCAP. E ţara în care îţi cumperi piele pe scaune pentru că se curăţă mai uşor şi atât. E ţara în care se vorbeşte doar despre diesel-uri, dar în care se cumpără 75% benzine în segmentul compact. E ţara în care se preferă o maşină de 15 ani uneia noi.

România e o ţară anapoda. În care jantele de 16 inch cumpărate din piaţă pot să stea fără probleme pe un Audi A8. Pentru că România e ţara în care nimic nu mai contează.

IMAG0103

Poveşti frumoase pe Automarket.ro

Automarket vă oferă poveştile auto aşa cum nu le-aţi mai văzut niciodată. În ultimele patru zile, am văzut pe viu la Paris triumful lui Dacia Duster în faţa a 55.000 de spectatori, Apoi, am mers la Munchen pentru a simţi importanţa oamenilor ascunşi din spatele unor birouri şi care nu ies în faţă, deşi au un rol determinant în modul în care simţi, priveşti şi miroşi maşina pe care tocmai ţi-ai cumpărat-o. Am ajuns apoi la Ingolstadt pentru a-ţi putea povesti cum se produc Audi-urile într-una dintre cele mai nemţeşti fabrici auto ale lumii. În sensul bun al cuvântului.

Dacă povestea lui Alain Prost şi a lui Duster a ajuns deja la voi imediat după ce am privit cu emoţie şi – de ce să nu recunosc? – cu mândrie faptul că francezii aplaudă Duster şi scandează la scenă deschisă numele modelului românesc, în zilele următoare vă voi face cunoştinţă pe Automarket cu lucruri pe care nu ştiaţi despre Audi. Am fost la Ingolstadt, am vorbit cu Rupert Stadler şi am privit fiecare mână a fiecărui muncitor care produce maşini acolo. Şi am urmărit evoluţia unui A3 din stadiul de tablă brută la cel de maşină care porneşte pentru prima dată. Un moment viu, emoţionant.

Evident, poveştile nu se termină aici. Automarket te pune faţă în faţă cu Jozef Kaban, designerul-şef de la Skoda, care ne-a explicat de ce Skoda Yeti este un model important pentru marcă şi de ce designul unui model low-cost este foarte important.

Pentru că ne place să-ţi povestim lucruri pe care alţii nu ţi le spun.

Pentru Audi, cu dragoste

Povestea zilei vine de pe twitter, acolo unde un tip extrem de inspirat a ales două evenimente care au atras atenţia lumii auto în ultimele două zile şi le-a combinat. Este vorba de lansarea noului Audi A7 Sportback şi de scandalul de la Marele Premiu de Formula 1 de la Hockenheim. A ieşit o replică pe care o pot descoase doar cunoscătorii…

  • “”Audi A5 Sportback, the A7 is larger than you. Please confirm you understand”

via | Twitter

4 comentarii

Etichete: /

Audi A1 incepe era decreteilor

Audi a lansat noul A1. Dupa o serie de teasere care la un moment dat ne-a scos peri albi, modelul fiind dezvaluit putin cate putin timp de aproape doua luni pana astazi, cand am vazut pozele oficiale, Audi ne arata cum poate fi aplicata linia de design de pe modelele mai mari pe unul mai mic.

Am vorbit acum aproape un an, la lansarea lui Polo, cu Walter De’ Silva, seful de design al intregului Grup Volkswagen. Acesta spunea ca cel mai dificil task pe care-l are un designer este sa creeze de la 0 un model de segment mic. Motivul: la cele mari poti sa te joci cu elementele componente, pentru ca acolo nu trebuie sa tai la sange din costuri.

Audi A1 nu este un Audi. O spun cu toate responsabilitatea, desi personal imi place ce-a iesit. Audi A1 nu ar fi existat daca Uniunea Europeana nu le impunea producatorilor auto o medie maxima de emisii pentru toate modelele gamei pana in 2012. A3 este un model care s-a vandut si se va vinde destul de bine incat sa opreasca setea germanilor de a produce modele mai mici. Mai ales in conditiile in care A2 a fost un esec total din toate punctele de vedere bazat pe intentii laudabile si naturale. Daca vreti, A1 este un soi de decretel, un copil creat pentru ca altcineva a spus ca e nevoie de el, si nu pentru ca Audi a considerat ca ar fi intr-adevar util in gama.

Daca analizam putin ce ofera A1, observam ca ipoteza sta in picioare. Cel mai puternic motor al lui A1 este, in momentul lansarii, o benzina de 122 de cai putere, in conditiile in care adversarii de piata ceva mai ieftini ofera un 1.6 Turbo de 175 de cai iar Alfa Romeo MiTo vine cu un 1.4 T-Jet de 155 de cai la prima strigare. Stiu, Audi va avea probabil un A1 mai tarziu, dar asta nu probabil ca acesta va avea un pret care-ti va permite un Mini, un MiTo si inceva in plus. Mai departe, o chestie flagranta: Audi A1 vine cu un motor de 1.2 litri in gama, insa acesta nu se ridica pana la 105 CP, ca in cazul fratelui ceva mai sarac Polo, ci se opreste la 86 de cai, din motive de pret. Pentru ca, altfel, am fi avut sanse sa vedem Audi A1 cu un pret care nu pleaca de la 16.000 de euro, ci de la 18.000. Si asta era o problema.

Nu contest ca Audi A1 se va vinde pe anumite piete. Doar ca modelul german nu are motoarele, designul si pretul lui MiTo si nici imaginea, designul si motoarele lui Mini. Si nu am pus in discutie Citroen DS, care – mare atentie – nu este un Citroen in adevaratul sens al cuvantului, ci un model dintr-o gama superioara premium. Si care are si el un motor pe benzina de 150 de cai dezvoltat impreuna cu… BMW. Deci concurent direct, ieftin, puternic si personalizabil in cateva triliarde de moduri. Practic, singurul avantaj real al modelului Audi este faptul ca poarta cele patru inele pe grila, ca are transmisie S Tronic cu 7 rapoarte si ca este primul nascut in viitoarea gama de oras al clasicului trio Mercedes-BMW-Audi. Ajunge?

Audi-A1_2011_1600x1200_wallpaper_03

5 comentarii

Etichete: /

Cum a stricat Lexus lansarea lui Audi A8

Automarket v-a prezentat in aceasta noapte in video live lansarea oficiala de la Miami a noii generatii Audi A8. Un model fascinant, despre care puteti sa citi mai multe in pagina modelului. Acest post de pe blog se refera insa la cu totul altceva.

In SUA, acolo unde bataia dintre marci se ridica la cota inalte, Lexus a inteles sa se promoveze de-a dreptul neconventional: in footerul fiecarei fotografii pe care le-au realizat la fata locului redactorii unora dintre site-urile invitate la lansarea lui A8. Nu stiu daca a fost bine sau rau, cert e ca am observat acest lucru imediat.

Untitled-1

Comenteaza

Etichete: / / /

Ce weekend!

Ce weekend! A inceput sub auspicii bune inca de vineri, atunci cand Peugeot a castigat pole-ul la Le Mans. Era pentru al treilea an cosecutiv, insa nu s-a agitat nimeni sa anunte ceva spectaculos deoarece in anterioarele ocazii nu reusesisera sa il valorifice. Si totusi, hegemonia Audi – care dura din 1999 la Cursa de 24 de ore de la Le Mans – s-a incheiat in acest weekend. Peugeot a facut istorie cu celebrul 908 HDi, un model care daca nu castiga in acest an reusea sa intre in istorie ca fiind un numar doi etern si perfect.

Tot vineri, Loeb nu reusea sa tina pasul cu ceilalti in Raliul Greciei. Era al saptea etapa a sezonului iar francezul reusise sa le castige pe primele cinci. Deja, orice infrangere a alsacianului de la Citroen e vazuta ca o curiozitate a naturii, un fel de val al marii care in loc sa se indrepte spre tarm se duce inspre larg. Weekendul din WRc a culminat cu accidentul dur pe care l-a suferit francezul, el si Daniel Elena – copilotul sau – scapand nevatamati dupa ce s-au rasturnat de vreo 7 ori cu masina pe o coasta in proba speciala cu numarul 7. Se intampla sambata. Hirvonen a reusit sa castige, ajungand la doar 7 puncte in spatele lui Loeb. ce final de sezon vom avea!…

Cursa Moto GP din catalunya ar fi putut inlocui oricand o productie marca Hitchcock. Cu Rossi si Lorenzo in prim-plan, cursa-regina a motocicletelor de 800 cmc a reusit sa tina fanii cu sufletul la gura de la inceput si pana la final. Cireasa de tort a fost reprezentata de un ultim tur de infarct in care sefia cursei a fost preluata alternativ de cei doi rideri Yamaha. Rossi si-a demonstrat inca o data calitatile de campion, trecand in ultimul viraj al ultimului tur de colegul sau devenit adversar.

Cand credeam ca ne-a ajuns, aflam ca peste Ocean, in NASCAR, un pilot a castigat o cursa importanta in Michigan pentru ca, in ultimul tur, cei doi care se bateau pentru prima pozitie in fata sa au ramas fara benzina si au fost nevoiti sa se lase infranti. Genial.

Nu stiu daca e doar de la mine, dar am impresia ca daca am fi vazut Formula 1 in weekendul asta, Adrian Sutil avea mari sanse la primul mare premiu castigat in cariera sa.

Detroit Live

Astazi e prima zi de presa a Salonului Auto de la Detroit. Un fapt neobisnuit pentru marile saloane auto, NAIAS 2009 si-a programat cea mai importanta zi, ce a premierelor mondiale, intr-o duminica.

Automarket nu tine cont de pauze si, astazi, ne aflam cu totii online pentru a vedea ce ne ofera in acest an Detroit-ul. Pe tot parcursul zilei, live, redactorii Automarket va vor tine la curent cu desfasurarea ostilitatilor de la salonul de peste Ocean. Pe Automarket veti putea citi, in premiera in Romania, informatiile legate de modelele de top de la NAIAS. Si tot aici veti vedea primele galerii foto de acolo.

Deocamdata am facut astazi cunostinta cu mult-asteptatele Mercedes E-Klasse, Audi A7 (sub forma unui concept), Chevrolet Spark/Matiz in noua formula estetica, Jaguar XK-R, XF-R si VW Bluesport Concept. Urmeaza nebunia. In SUA, la ora la care scriu aceste randuri, incepe ziua.

Sa vina NAIAS!

World Rally Crisis (WRC)

Seamana prea tare cu o inmormantare.

A inceput cu Audi si Porsche, care au anuntat ca nu vor mai lua parte in 2009 la cursele de anduranta si in Le Mans Series, din cauza crizei economice. Asta inseamna ca detinatorii titlului de la Le Mans nu vor mai lua startul in editia 2009 a competitiei. Ceea ce inseamna ca Peugeot e castigatorul Le Mans. Inainte de a incepe competitia.

A continuat cu Honda, care a anuntat ca din cauza faptului ca pompeaza multi bani aiurea in Formula 1, se retrage din cel mai urmarit sport cu motor. Iesirea Honda a echivalat cu un cutremur in lumea F1, noile reguli impuse de FIA pentru stabilizarea costurilor fiind patetice pentru o astfel de competitie. De exemplu, din 2010, masinile nu vor mai avea voie sa alimenteze in timpul curselor.  Ceea ce face ca opririle la standuri, urmarirea strategiilor si linia curselor sa fie la fel de interesante precum un bolovan de pe fundul raului.

Ieri, Suzuki a anuntat ca se retrage din WRC, dupa doar un an la nivel inalt. Miscarea a parut normala, in conditiile in care Suzuki nu este cunoscut ca un constructor care sa faca ravagii in motorsport la nivel ridicat. Insa erau acolo si au plecat, iar asta aduce un loc gol care nu va fi umplut in foarte scurt timp.

Bomba bombelor a venit insa astazi, cand Subaru – de trei ori campioni ai lumii in WRC – au anuntat ca se retrag din cea mai importanta competitie de Rally din lume. Petter Solberg si Chris Atkinson raman astfel fara loc de munca iar competitia in sine devine mult mai seaca fara echipa care in acest sezon a terminat pe pozitia a treia. Iar in acest context, “mult mai seaca” este utilizat in cel mai denotativ sens cu putinta.

Toti speram ca idiotenia asta de criza sa treaca pentru ca totul sa revina la normal. Pentru ca masinile sa fie masini iar motorsportul sa fie motorsport, nu un surogat in care zaharul e inlocuit cu zaharina iar noi trebuie sa ne spunem in gand ca un lucru mai bun si mai natural nu am vazut niciodata. Nu de alta, dar mi-e sa nu ajungem sa ne uitam la calificari iar pole position-ul sa fie automat castigator prin simplul fapt ca e singurul de pe pista.

Iar acum e randul vostru. Pentru ca Subaru TREBUIE sa existe, face un mic concurs. eu va ofer trei fotografii semnate in original de Petter Solberg. Voi trebuie doar sa va spuneti parerea si sa aratati de ce criza asta idioata nu e buna pentru masini, motorsport si pentru nimeni in general. Cele mai bune trei comentarii primesc pozele.

9 comentarii

Etichete: / / / / / /

Rabla-bla-bla

Colegul meu de redactie Sebastian Toma, care inca nu are blog (dar promite ca face totul ca sa aiba acest “drept”), a scos aseara una mica, dar memorabila:

O fi disponibila ASTA prin programul rabla?

3 comentarii

Etichete: / /