Pneurile all-season vor fi acceptate iarna? Da!
Una dintre cele mai mari întrebări atunci când Ministrul Transporturilor a venit cu ideea implementării obligativităţii pneurilor de iarnă pe perioada sezonului rece a fost legată de cauciucurile all-season. Vor fi ele oare legale sau cei care au astfel de pneuri vor fi nevoiţi să mai facă o investiţie?
Un potenţial răspuns vine astăzi din Germania. Nemţii vor fi obligaţi să îşi echipeze maşinile cu pneuri de sezon, toate maşinile urmând să fie nevoite să fie “încălţate astfel” începând cu lunea viitoare. Ei bine, în legea germană scrie că intră la capitolul pneuri acceptate orice cauciucuri care au inscripţia “M+S” sau oricare altă variaţiune, de genul “M&S”, “MS”, sau “M and S” (Mud+Snow, adică Noroi+Zăpadă). În această categorie intră toate pneurile de iarnă şi majoritatea celor all-season (personal nu ştiu excepţii, dar păstrez o rezervă legată de acest lucru având în vedere mărcile disponibile la noi).
Evident, faptul că veţi putea folosi pneuri de iarnă şi pneuri all-season începând din iarna următoare şi mai ales faptul că se vor cunoaşte deja “regulile” legate de inscripţionare va duce la apariţia unor pneuri no-name care nu vor avea nicio legătură cu zăpada, dar care vor avea pe flanc inscripţia M+S. Probabil că există autorităţi care sunt obligate să verifice orice oneu intră în comercializare, dar ţara asta ne va rezerva surprize dintre cele mai complexe. Nu exclud nici apariţia unor profesionişti în inscripţionarea pneurilor deja existente.
Sper să nu fie aşa, dar mă aştept la orice.