Meşter

Avem o problema. Test-drive-urile pe care Automarket le face in fiecare saptamana se lovesc, de ceva vreme, de o problema: faptul ca masinile trebuie luate de la dealeri/importatori vinerea si duse inapoi lunea. Vorbim, adica, de exact acele perioade de trafic maxim inspre iesirile orasului, locuri in care, de obicei, se afla si masinile pe care trebuie sa le ridicam.

Astazi, de exemplu, nu a fost de ajuns ca lunea sa fie luni si atat. S-a mai nimerit (e o data pe an, macar acum sa scriu despre asta) ca lunea asta sa coincida cu 15 septembrie. Termenul de dictionar care surprinde cel mai bine situatia de azi e “haos”. Am avut de traversat, in aceste conditii, Bucurestiul. Dus-intors. Double trouble.

La dus am facut o ora si 45 de minute. La intors am facut fix 35 de minute. O situatie paradoxala foarte des intalnita la noi, care ar trebui de altfel sa fie brevetata de primarie. Si stiti la ce ma gandeam in timp ce stateam pe o sina de tramvai care se transforma pe unul dintre bulevarde in banda get-beget?

In timp ce la noi se inghesuie toti ca fasolea-ntr-un cazan de la armata, in timp ce unii opresc masina in mijlocul intersectiei pentru a incepe sa filosofeze pe teme ecumenice cu soferul din spate pentru ca doua sabii nu incap in aceeasi teaca, in timp ce avem o tara in care masinile se spala in rau, capotele se zgarie cu cheia, se fura oglinzile, parbrizele sunt pline de cruci care mai mult te baga in groapa decat te scot, Europa traieste pe alt palier.

Cum Dumnezeu sa ne intereseze verdele, ecologia, liniile verzi desenate in forma de valuri pe masini, dioxidul de carbon pe kilometru si altele de genul asta atunci cand singurele noastre griji sunt evitarea flegmelor celor din jur si mersul cu grija, pentru ca sinele de tramvai pot genera pene de cauciuc cand nu te astepti? Nu, pe bune, chiar credeti ca pe oamenii din cozile astea idioate ii mai intereseaza cat dracu’ emite fiecare masina din jurul sau?

Astazi de dimineata, dis de dimineata, am avut parte de o experienta aproape paranormala. S-a intampla la Gara de Nord, acolo unde am fost nevoit sa imi parchez masina in parcarea din fata intrarii inspre ghisee.

Acea parcare este una cu plata. Scrie pe un indicator special conceput pentru asta. Niciodata nu am vazut insa un oficial cu insemnele unei companii care sa ma taxeze si sa imi acorde o chitanta pentru timpul petrecut in incinta garii. Dau in schimb, de fiecare data, de doua persoane de etnie incerta care isi fac veacul pe acolo si care colecteaza bani de la cei care parcheaza in zona fie ca e cazul, fie ca nu. De exemplu, eu am parcat azi intr-un spatiu gol langa care mai erau inca alte cateva zeci de spatii goale. Nicio problema sa gasesc, deci, un loc al meu, mai ales ca era ora 5.

La zece secunde dupa ce am iesit din masina am fost insa intampinat cu traditionalul si ospitalierul “Baiatu’, noua nu ne dai nimic sa avem grija de masina?”. M-am uitat urat la ei iar femeia colorata s-a uitat pe langa mine din cauza unui defect de vedere. A repetat intrebarea, ceva mai apasat si subliniind doar partea importanta: “Ne dai si noua?”. Nu le-am raspuns si, cu ochii impleticiti de somn, m-am indreptat spre gara. Le-am aruncat doar un “Cand vin” din mers, garantul faptului ca nu imi gasesc masina transformata in perete de graffiti.

M-am intors in jumatate de ora. Parcarea era plina spre aglomerata. Nu mai eram singur, nu imi mai era somn si caram bagaje. Oamenii erau ocupati sa ii aseze pe altii in sloturile libere din parcare, astfel ca am primit doar un “Gata?” din mers. Am raspuns simplu, inainte sa bag a-ntaia: “Da. Merci”.

Intrebare: cat timp le ia sa imi uite numarul, pentru a putea parca si eu, ca oamenii, intr-un loc public fara ca cineva sa isi aduca aminte de faptul ca intr-una dintre zile, in jurul orei 5, cineva a refuzat sa le acorde taxa de protectie?

P.S. Intr-una dintre datile trecute le-am dat un leu si mi s-a spus ca e prea putin. Prea putin in comparatie cu ce?

Am fost razbunati! Intr-un exces de zel absolut normal si logic, cei care te intreaba de fiecare data cand te opresc pentru depasirea vitezei “Bai, te crezi Schumacher?!” l-au oprit pe insusi Michael Schumacher. S-a intamplat in Germania, unde septuplul campion mondial de Formula 1 a fost prins cu 140 km/h intr-o zona unde limitarea era de 100.

Pentru amatorii de statistica, neamtul conducea un A4 Cabrio. Cu soft-top-ul ridicat. Si, in sfarsit, intrebarea de la inceputul textului are si un raspuns pe masura: “Aham. Scuzati.”

Episod tipic romanesc in weekend, in timp ce fredonam soselele tarii. La un moment dat, in fata mea circula o utilitara de clasa medie. Un Van alb care cara marfa, cel mai probabil. Din stanga sensului nostru de mers, taind banda de pe contrasens, iese o basculanta cu poalele pe jos, vai de viata ei, care de abia se tara dar care si-a pus in cap sa depaseasca utilitara. Am franat si am urmarit spectacolul.

Desi din sens opus se apropia nebunia, soferul basculantei a ambalat motoarele, a umplut valea cu fum negru si i-a dat blana pe langa van, al carui sofer ramasese probabil masca si care n-a avut ce sa faca decat sa franeze. Oricum, a fost mai bine decat sa se agite putin si sa il vada pe ala cu basculanta plantat in masinile care veneau pe contrasens. Mi-am facut vreo saptespe cruci si am ramas interzis, la fel cum ar fi ramas orice om normal.

Soferul utilitarei – si cel din dreapta sa – au avut insa o alta idee. Cateva sute de metri mai incolo, van-ul s-a angajat in (re)depasirea basculantei care isi voma rinichi pe sosea si, cand a ajuns perfect paralel cu acesta, pasagerul din dreapta a deschis geamul si a aruncat cu putere un obiect neidentificat in geamul lateral al acestuia. A adaugat apoi, ca bonus, cateva cuvinte din poeziile lui Brumaru, pentru a se asorta cu peisajul. Si dus a fost.

In rest, peisajul a fost misto.

Bucharest Challenge s-a terminat si odata cu acest eveniment a mai trecut un an in care bucurestenii se agita ca sifonul fara motiv, pilotii ajung la Bucuresti fara a sti exact care-i faza cu tara si orasul asta iar noi ne uitam la piloti fara a-i cunoaste si fara a sti cine e favorit si cine nu. Pe scurt, in weekendul Bucharest Challenge e o mare agitatie fara ca cineva sa aiba vreun motiv in acest sens.

Bucurestenii au ridicat, vor ridica si ridica in continuare glasul in legatura cu locul desfasurarii curselor. Principalul motiv e poluarea, fonica si a aerului. In principiu, contestatarii isi varsa oful cu o mana in ziare si la TV in timp ce cu cealalta mana isi arunca gunoiul pe unde-apuca. In timp ce in fiecare dimineata isi desfac Dacia din ‘76 si incep sa bata in metalele alea incat, vorba unui vecin al meu, masina aia o sa ajunga o mare valoare la cati cumparatori o doresc. Doar pentru a o duce cat mai departe de bloc.

Pe de alta parte, FIA GT este un eveniment in care nimeni nu cunoaste pe nimeni. Cultura evenimentului nu exista la noi, pentru ca acesta nu este deloc, dar absolut deloc promovat. Altfel spus, am ajuns ieri intr-o situatie geniala. In timp ce urmaream, in Centrul de Presa, desfasurarea cursei de Formula 1 de la Valencia pe laptop-ul meu, langa mine s-au asezat civilizat vreo trei piloti. L-am recunoscut doar pe Andrea Bertolini, cel care castigase anul trecut si care a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu la acea ora. In rest, multi baieti care tocmai incheiasera cursa FIA GT si care, teoretic, ar fi trebuit sa fie vedetele competitiei. Am stat langa ei, am urmarit cateva tururi din cursa de F1 de la Valencia, dupa care ei au fost nevoiti sa mearga la conferinta de presa. De-abia aici am vazut ca langa mine se asezasera unul dintre baietii care au castigat cursa si un brazilian care a reusit sa termine pe locul al doilea. La iesirea de la conferinta, brazilianul – pe numele sau Alexandre Negrao, care a concurat pe unul dintre Maserati-urile MC12 – a ramas langa mine cateva minute in plus pentru a vedea finalul cursei de la Valencia. A inceput sa stranga din pumni cand il vedea pe Felipe Massa defiland la Valencia. Si acum, interviu:

- Are you from Brazil?
- Yeah! It’s obvious, huh?
- Kind of. So… road circuit here, road circuit in Valencia. Which are the main differences?
- The circuit in Bucharest is so bumpy. It cannot host a Formula 1 race, for example.
- How was your race?
- Great, I enjoyed it. Do you have some work to do? I can go and let you alone.
- No, it’s OK. I’ve already written about your race.
- Great. Where’s Kimi?
- He’s out. His engine blew.
- Oh… he’s out this season. He’s not in it anymore.
- Well, you know it better, you’re a driver, right? Why aren’t you in Formula 1? I guess every driver dreams to be there.
- I was close one, but now it’s too late. I’m having fun with the GT cars.
- Cool. Good luck then.
- Thanks. Who are you writing for?
- A Romanian automotive website, Automarket.ro
- Great. Cheers to your readers.
- Thanks. I will write about this.
- Good. Bye, man.

Bucharest Challenge incepe astazi pe circuitul din jurul Palatului Parlamentului. Automarket se afla la locul faptei si va va prezenta tot ce se intampla la Bucuresti, in cel mai important eveniment auto din acest an. Va vom arata, prin fotografii, tot ce e bine si ce e rau, tot ce e frumos si mai putin frumos, tot ce e cald si mai putin cald la Challenge. Stati langa Automarket.

23 a fost o cifra extrem de iubita de Marele Fiu al Partidului. In documentarea pentru Ziua Dacia – Automarket a sarbatorit asa cum se cuvine cei 40 de ani de istoria ai Dacia printr-o zi dedicata istoriei modelelor marcii – am trecut printr-o multime de informatii, unele mai importante, altele nu, unele mai amuzante, altele nu.

Ce am observat insa a fost faptul ca Nicolae Ceausescu a incercat sa faca din fiecare 23 august o zi speciala din toate punctele de vedere. Fiecare lansare care a avut loc inainte de Revolutie in gama Dacia trebuia sa aiba loc in data de 23 august sau, daca nu era posibil, in apropierea datei respective. pana si lansarea primului model Dacia a coincis cu o mare pacaleala istorica. Desi in carti scrie ca prima masina facuta ever de Dacia – un 1100 – i-a fost daruita lui nea Caisa in 20 august, ziua in care el a primit masina a fost de fapt 3 august. E adevarat, productia de serie a inceput chiar in 20, pentru ca istoria sa nu se imbete cu totul.

Un episod incredibil a avut loc in timpul sedintei de proiect a carui rol principal a fost jucat de ceea ce avea sa devina noul Dacia 500 sau, asa cum e cunoscut in popor, Lastun. Desi sedinta avea loc in martie, Ceausescu le-a ordonat inginerilor sa termine proiectul “masinii care consuma putin” pana in 23 august, cand trebuia ca aceasta sa fie lansata. Normal, inginerii nu au avut de ales si au creat ceea ce mai tarziu avea sa devina un proiect promitator cu sfarsit inuman de prost din cauza grabei cu care a fost realizat. 

Nu credeti, totusi, ca renasterea unui model de oras foarte ieftin (4000-5000 de euro) ar sparge astazi piata in Romania? Chit ca ii spune Dacia Lastun?

P.S. Pentru a celebra asa cum se cuvine ziua, am publicat in cursul zilei de astazi, in sectiunea speciala Dacia – 40 de ani, fix 23 de articole legate de modelele marcii romanesti. Sa fie primite!

Acum exact 40 de ani incepea o poveste care, cu bunele si cu relele ei, reprezinta excelent Romania in lume. Poate cel mai bine intre toate brandurile existente in spatiul delimitat de istoria Carpatilor si a Dunarii. Acum fix 40 de ani, la Colibasi, Mioveni, Arges, se deschidea uzina Dacia si incepea ceea ce a debutat cu simpaticul 1100, a continuat cu eternele 1300, 1310, si asa mai departe, si a ajuns astazi la Sandero.

Automarket v-a pregatit astazi o zi speciala, in care veti putea vedea fotografii, istorii, filme si o multime de surprize legate de singura marca auto care produce in acest moment in tara noastra. Ne simtim datori sa facem asta pentru ca, fara Dacia, am fi asemenea multor tari din jurul nostru care nu au nimic al lor ci, eventual, imprumuta de la altii. Si nu, Renault nu ne imprumuta, ne da pur si simplu. Si ia altceva. Dar asta e o alta poveste.

Aviz amatorilor de intrebari, pertinente sau nu: nu, nu ne-a platit nimeni pentru asta. Dar Automarket si celelalte publicatii auto din Romania ar trebui sa multumeasca unui brand prin care traim cu totii. Am pregatit de ceva vreme surprizele de astazi, asa ca daca altii afla de la noi faptul ca astazi sarbatorim 40 de ani de Dacia, enjoy it.

Hai ai nostri!

Seria “Pe unde-si mai spala romanul masina” continua cu rubrica “Scrisori de la cititori”. Lamborghini-ul spalat la galeata cu apa din fantanile arteziene de pe Bulevardul Unirii din Bucuresti au facut furori pe internet, astfel ca unii dintre cititorii nostri s-au pus pe treaba si ne trimit fotografii cu alti marlani care in loc sa dea 10 lei la spalatorie isi cumpara douazeci de fleici si treizeci de mii de mici ca sa isi infrupte familia. Iar masina isi gaseste locul perfect in albia paraului, a carui apa de munte se simte excelent pe nuanta Blue Flow a vopselei. Si pana la urma, ce-a facut rau? E noroi si sunt tantari, ca doar de aia avem 300 pe bord. Si ce e din tarana in tarana se intoarce.

M-as ruga ca omul nostru sa isi lipeasca masina de vreun fund de apa din argila, insa mi-e ca daca cheama vreun tractor sa il scoata strica ecosistemul. Asa ca nu ii uram decat de bine.

Hai Romania! Hai ai nostri!

Multumim pentru fotografii, Monica. Daca aveti alte imagini cu marlani care spala masinile prin te miri ce locuri, turnati tot la contact@automarket.ro. Sa dam cu jetul in ei!

Stiti cu ce seamana povestea pe care v-o prezentam astazi cu baiatul care isi spala Lamborghini-ul Gallardo de 200.000 de euro cu apa de la fantanile din Bucuresti adusa cu galeata? Cu Audi-ul A6 care a oprit astazi la o benzinarie langa mine si al carui sofer i-a ordonat unuia dintre angajatii statiei de alimentare, pe un ton imperativ, sa ii bage “de 200, de aia de 95″. Intrebarea a venit normal, logic si extrem de pertinent: “de 200 de RON?” Raspunsul-satar: “Nu, bre, de 200 de mii. Repede!”. Si dus a fost. Duca-se!

Later edit: Si Zoso vorbeste de spalatorii auto ad-hoc pentru modele care in loc sa incapa pe mana ratanilor ar fi fost mai bine sa ramana in showroom.