Meşter

E o lectie pentru toata lumea. Indiferent ce, cum, unde si de ce faci, baga la cap.

Daca faci ceea ce trebuie sa faci cu foarte multa pasiune si placere, munca iti va fi rasplatita, rasplatita, rasplatita si iarasi rasplatita. Cu varf si indesat.

Majoritatea celor care viziteaza Automarket stiu ce inseamna Top Gear si ce inseamna Fifth Gear. Cele mai tari emisiuni auto britanice (care printr-o intamplare sau nu sunt si cele mai tari emisiuni auto la nivel mondial) sunt rivale absolute in lupta pentru suprematie. In acest moment, conduce Top Gear. Niciodata nu stii insa de unde sare iepurele.

Ei bine, intr-o perioada plina de stiri legate de sosirea echipei Top Gear in Romania pentru filmarea unui material (apropo, nimeni din pseudo-presa romaneasca n-a scris despre masinile testate, multumindu-se sa anunte ca cei trei au facut “curse” pe Transafagarasan si sa detalieze cum albinele i-au intepat si cum cersetorii i-au agasat pe cei trei prezentatori), Automarket s-a intors cu 180 de grade si a realizat  – cu ajutorul baietilor de comitet de la Discovery Channel – un interviu cu Jonny Smith, unul dintre prezentatorii Fifth Gear.

Am vorbit pret de o ora si jumatate despre Romania, despre Top Gear, despre Dacia Logan, despre BMW, despre Bentley, despre el si despre toate cele “50-60″ de masini pe care le-a avut in garaj.

Saptamana viitoare, pe Automarket. Don’t miss it.

Film de incalzire: Jonny Smith, inchis 12 ore intr-un Smart Fortwo. Un material clasic Fifth Gear.

Una mica pentru cei care se intreaba de ce Automarket isi rezerva dreptul de a sterge unele comentarii. Sau “cenzuram” comentariile, asa cum se lanseaza unii in afirmatii fara sa cunoasca semantica termenului. Voila, idiotenie concentrata. Poluare pe metru patrat.

Din culisele intalnirii de ieri cu Patrick Pelata, directorul general delegat operatiuni Grup Renault, al doilea om din companie dupa Carlos Ghosn. E un episod care a cam fost trecut cu vederea pentru ca fie n-a fost inteles, fie n-a fost extrem de clar. Insa el merita adus in discutie. La un moment dat, un coleg din presa a intrebat “Avand in vedere ca Dacia va scoate modele mai mari in viitor (n. Pelata spunea anterior ca, pe langa SUV, vor mai exista doua modele de dimensiuni mai ridicate, acestea urmand sa fie construite pe aceeasi platforma B0 a lui Logan), exista posibilitatea ca gama de motorizari sa urce in putere, poate pana la 150 de cai, de exemplu?”

Dupa ce a izbucnit intr-un ras infundat timp de doua secunde impreuna cu oamenii din staff-ul sau, Pelata a spus, in treacat, inca razand: “Exista posibilitatea de a vedea acest lucru mai devreme decat va asteptati”. Dupa care a afirmat ca viitoarele modele mai mari sunt create astfel incat sa nu aiba nevoie neaparata de motorizari mai puternice.

Pe scurt, ceea ce a spus oficialul Renault se traduce astfel: SUV-ul va avea un motor mai mare, insa monovolumul low-cost ulterior nu are nevoie de motoare mai mari decat cele existente astazi in gama Dacia.

Oare ce vom vedea, deci, pe viitorul SUV?

Am gasit solutia pentru a construi extrem de rapid autostrazi. Nici macar nu avem nevoie de multe materiale. Iar modelul vine – se putea altfel? – din fotbal.

Dupa ce oficialii din Ghencea si-au dat seama ca ne vom face din nou de rahat cu perje in fata lumii cu gazonul demn de plantat pepeni al stadionului pe care joaca Romania cu Austria, oamenii au recurs la cea mai inteligenta solutie gasita vreodata in istorie. La concurs cu Edison si cu necunoscutul inventator al rotii. Observand ca terenul se vede ca dracu’ din tribune, cu smocuri de iarba intre care se arata mandra glia stramoseasca maronie, oamenii au purces la vopsit pamantul cu verde, pentru a da bine la televizor. E adevarat ca solutia rivalizeaza cu vopsitul in verde al copacilor iarna, cu prilejul vizitelor oficiale ale fostului, dar eternului dictator Ceasca, dar ce mai conteaza? Am gasit solutia, nu vom avea de suferit atunci cand pe Eurosport se vor transmite imagini din timpul meciului Romania-Austria.

In aceste conditii, zic: tocmim frumos o echipa de 50 de zugravi (la negru, fara contract si mai ales fara vreo licitatie prealabila), cumparam 50.000 de cisterne cu vopsea neagra si vreo 50 cu vopsea alba. La o ora de varf, in prezenta oficialitatilor si a televiziunilor maneliste, le dam muncitorilor startul peste islazuri, cu galetusa si bidineaua in mana, si ii punem sa vopseasca, frate, niste autostrazi. Nu tre sa taiem padurile si sa sapam dealurile, pentru ca astea se pot vopsi usor. In spatele echipei vin alti cinci zugravi care traseaza liniile de marcaj si voila: avem autostrada, frate. Iar atunci cand Google va reface harta din satelit a Romaniei, vom avea o tara atat de plina de autostrazi incat se vor mira aia din Uniunea Europeana de harnicia proverbiala a poporului roman.

Dupa asta, ne vom ruga sa ploua putin si sa lanseze dracu’ Dacia odata SUV-ul ala, sa putem sa si circulam pe autostrazile noi. Pana la urma, ce mi-e o autostrada desenata pe deal, ce mi-e una asfaltata pe campie? Tot SUV-urile se baga-n fata.

Suntem penibili. Hai Romania!

P.S. Punem pariu ca un litru de vopsea va costa cel putin 500 de euro?

Foto exclusiv: prima suta de metri de pe prima autostrada pictata de romani

Un tip a cumparat un frigider nou pentru casa lui. Ca sa scape de cel vechi, l-a pus in fata casei cu un carton pe el, pe care scria:  “E gratis:  il vrei, ia-l acasa”.

Dupa patru zile in care frigiderul a stat acolo fara ca cineva sa se uite la el, omul a realizat ca a gresit. Asa ca a decis sa schimbe cartonul: “Frigider de vanzare. 100 RON”.

A doua zi, cineva l-a furat.

—-

Stiti promotiile auto de criza prin care nimeni nu vinde aproape nimic? Stiti cum se vindeau masinile inainte de criza, la preturi umflate? In viata de criza se intampla fix invers in comparatie cu bancul de mai sus: cand are pret sare lumea, cand nu – nu.

“Sindromul S60″.

Francezii au gasit cea mai buna metoda de a rezuma linia pe care o preiau toate modelele Volvo in ultima perioada. Dupa ce am vazut noul C70 facelift cu fata conceptului S60, aceleasi linii au aparut si pe C30 facelift. Nu e un lucru rau, evident, mai ales ca C30-ul promite multe din toate punctele de vedere. Dar titlul gasit de jurnalistii de la Nouvel Observateur merita tinut minte. Pana si pentru ca e vorba de un sindrom pozitiv.

Pentru multi dintre romani, aparitia unui nou model in gama Ferrari este motiv de schimbat wallpaperul. E normal, formele masinilor create de casa de la Maranello au atras si vor atrage intotdeauna. Ce nu cunosc multi este forma arborelui genealogic al modelelor Ferrari. pentru ca toate sunt rosii si arata minunat, 98% din noi vorbim de “un FerrarI” care a trecut pe langa noi. Fotografia de mai jos are rolul de a face putin ordine in gandirea tuturor. Enjoy.

Ghicitoarea zilei: ce model se afla intre cele doua camioane? Se castiga respectul etern al celorlalti si o plecaciune datorata faptului ca puteti sa recunoasteti copacul dupa aschie.

Sa te fereasca Dumnezeu sa ai o masina in Romania. Am impresia ca asigurarile CASCO, pe care le platim cu mare placere in fiecare luna sau de patru ori pe an, dupa caz, sunt de fapt bilete doar dus la un centru de contra-tratament nervos, in care intri sanatos si din care iesi cu maimute pe creier.

Bunaoara, am indraznit sa imi cumpar o masina, acum vreun an si ceva, printr-o companie de leasing. Care companie de leasing a ales by default sa imi asigure CASCO masina la Asiban. Nimic de comentat. Pana cand ai norocul de a ti se intampla ceva, orice. Si in Romania e absolut NORMAL sa ti se intample ceva in doi ani de plimbat printr-un Bucuresti care, vorba lui Bobby Voicu, nu e un mare oras, ci un mare santier.

Am avut nesimtirea crasa de a-mi aseza masina intr-un weekend in parcarea cladirii de birouri in care se afla redactia Automarket. Stiind ca e parcare pazita si ca am mai facut asta de cateva zeci de ori inainte, nu am avut nicio emotie sa o las in locul respectiv. Surpriza, insa. Luni dimineata, parbrizul era izbit si crapat, probabil din cauza unei pietre care a cazut de pe cladirea respectiva. Sau de oriunde altundeva din Univers. Irelevant.

Am inghitit in sec, stiind ca daca ma apuc sa imi repar masina prin metoda CASCO va trebui sa imi dedic timpul acestei actiuni mai intens decat si-au dedicat timpul apostolii care au scris Biblia. Intr-un final, atunci cand crapaturile au inceput sa mi se impleteasca prin fata ochilor, am decis ca e cazul sa fac marele pas. O sa o luam episodic, iar acest post va fi editat de cate ori va mai aparea cate un episod in serialul CASCO.

10 august 2009 – Firma de leasing imi trimite actele si imputernicirea de care am nevoie pentru a deschide un dosar de daune partiale la asigurator. Nu mai e nevoie de ceva vreme de constatare de la Politie, deci macar de o problema am scapat.

12 august - Dupa o serie de telefoane si verificari pe internet, aflu ca Asiban repara parbrizele prin reprezentanta Pilkington Romania. Mi se spune sa merg direct acolo. Imi fac programare.

13 august - La Centrul de parbrize, asa cum se numeste locul faptei, un agent constatator al celor de la Pilkington imi face dosarul de dauna partiala. Completez declaratia in care explic cum s-a intamplat nenoricirea. O piatra a cazut pe parbriz. Nu ma agit in continuare si cu faptul ca o alta piatra (probabil din acelasi lot) a cazut si undeva pe marginea plafonului, indoindu-l. Omul face poze, semnez, totul e senzational de ok. Mi se spune ca dosarul trebuie sa mearga la Asiban, care trebuie sa isi dea acceptul pentru plata. “Intr-o saptamana va sunam si va chemam noi”, imi spune optimist agentul constatator. E ultimul zambet pe care l-am vazut in epopeea Asiban.

17 august - Plec in vacanta pentru o saptamana. Revin in Romania in 24 august, deci dupa 11 zile de la constatare. Intre timp, lasasem masina la birou si cheile la colegi, in caz ca ma suna mai repede parbrizarii. Acum rad ca prostul de mine insumi ca puteam sa gandesc asa ceva.

24 august – Sun la Centrul de parbrize sa intreb care e stadiul dosarului meu. Mi se spune ca cei de la Asiban nu si-au dat inca acceptul si ca ar fi bine sa “ii pisez putin pentru a-mi da mai repede un raspuns”. Ii spun omului ca nu e neaparata nevoie, pentru ca masina nu e avariata intr-atat incat sa nu pot circula cu ea. Dar bag la cap. Si plec in tara pentru inca o saptamana.

31 august - Impulsionat de colegii de redactie, imi fac curaj sa ma avant in hatisurile birocratice ale Asiban. Sun la un numar de telefon, apoi la altul, apoi la altul, mi se face legatura la altul, moare legatura. Sun din nou, mi se da un alt numar, la care sun si mi se spune ca trebuie sa sun la secretariatul de la daune sau, daca vreau, direct la daune. Sun la secretariat, imi raspunde o domnisoara care ma intreaba care e numarul dosarului. What? Nu stiu, dear, e o relatie intre voi si Centrul de parbrize, nu ma bag in iubirea voastra. Cauta fata dupa numarul de inmatriculare, dupa indelungi cautari gaseste. Imi spune numele agentului care se ocupa de dosarul meu. Sa-i zicem domnul Pulie. Sun la secretariatul lui, care dupa ce incearca sa imi faca legatura direct imi da numarul de telefon la care dau de omul meu. In sfarsit. Dupa 398 de mii de telefoane, am numarul agentului Pulie. Sa zicem.

- Alo, am o problema cu un dosar deschis in Paleozoic, e vorba de o crapatura idioata intr-un parbriz. Se poate rezolva, va rog?
In timp ce am pus intrebarea, alti cativa centi din rata lunara CASCO intra in conturile Asiban. Dupa ce verifica, Pulie imi spune senin:
- Nu e treaba noastra ca oamenii de la constatare au uitat sa ne trimita cererea de plata.
- Deci totul e ok, mai aveti nevoie doar de cererea aia?
- Da, sa ne-o trimita pe mail si noi platim.

Sun la Centrul de parbrize, mi se spune ca am sunat la alt centru de parbrize. Doua cercuri cu doua centre, probabil. Whatever. Dau de cine trebuie la Centrul de parbrize la care mi-am facut constatarea initiala. Mi se spune voalat ca cei de la Asiban sunt idioti si ca nu au nevoie de vreo cerere de plata, pentru ca seful lor le-a spus “de mii de ori” ca totul se afla in dosar. Il rog sa rezolve problema cu Asiban, pentru ca intre ei e problema. Ii dau din nou numarul meu de telefon. Mesajul: “Va sunam noi”.

M-am intors de unde-am plecat. Astept un telefon. Colegii de redactie imi spun ca sunt prea bland cu ei. Le zic ca am invatat sa ma comport civilizat.

3 septembrie - Sun la Centrul de parbrize sa intreb care e stadiul lucrarilor, cu impresia ca pentru a-ti schimba un parbriz dureaza mai mult decat sa construiesti o autostrada. Care dureaza vesnic la noi. Nimeresc din nou la alt centru, care ma retrimite la celalalt. Numarul de telefon e identic.

- Buna ziua, in legatura cu un dosar pentru o tampenie de crapatura pentru care astept un raspuns de pe vremea vizigotilor va sun.
- Lasati-ne un numar de telefon si va sunam noi.
(Aici mi-am cam pierdut rabdarea, deci nervii mei incepeau sa aiba probleme de comunicare)
- Mi se pare ca vorbesc cu un robot, pentru ca primesc acelasi raspuns de fiecare data. Am sunat la Asiban, care spuneau ca au nevoie de cererea de plata pentru dosarul meu.
- Ok, trimitem acum.
- Merci beaucoup.

Inchid.

In 30 de minute, ma suna nimeni altul decat domnul Pulie, de la Asiban. Omul care se ocupa de dosarul meu. Suna de parca as fi achetat de DNA.

- Buna ziua, exista o problema cu dosarul dumneavoastra.
- ?
- Trebuie sa veniti sa semnati din nou pe dosar.
- Pai aveti semnatura mea deja acolo, faceti colectie? Nu pot sa v-o trimit pe fax? Prin curier? Trebuie sa traversez Bucurestiul, deci sa-mi pierd juma de an din viata, pentru a ajunge acolo?
- Da. Si mai e ceva…
In acest moment mi-am amintit jumatate din sfintii din Calendarul Ortodox, pe care ii salut cu aceasta ocazie.
- Va rog, stimate domn. Mare om. Stimabile.
- Declaratia dumneavoastra nu este conforma cu adevarul. Cum adica a cazut o piatra pe parbriz?
- Deci cum?
- Ati scris ca a cazut o piatra de pe cladirea de birouri de langa parcare. Trebuia sa descrieti cum a cazut, de ce, daca se lucra deasupra.
- Si ce tip de roca nu vreti? Mi se pare o nesimtire ce imi spuneti, din doua motive. 1. Acum trei zile, dosarul era OK si asteptati doar o cerere de plata. 2. Eu va spun ca am lasat masina aici si am gasit-o cu parbrizul spart. Nu a fost singura in timp, s-a mai intamplat. Puteam sa va mint frumos si sa va spun orice altceva, dar am preferat sa va spun adevarul. Puteti veni sa verificati, daca va erijati in detectiv. In plus, daca nu va convine declaratia, va asigur ca am un background destul de solid incat sa va explic metaforic cum o bucata de roca dirijata de gravitatie poate sa spintece vazduhul in caderea ei libera spre o bucata de sticla care, din pacate, e reprezentata de parbrizul masinii mele. A carei asigurare CASCO o platesc lunar la voi.

Cam asta a fost dialogul, pe scurt. El a durat mai mult, mai ales in ceea ce priveste replica mea finala, pentru ca mi-am pierdut la un moment dat rabdarea. Sebastian spunea ca trebuia sa il invit pe om sa stea cu cortul in locul in care am lasat masina pentru a vedea daca ii cad pietre in cap noaptea. Ma apuc sa concep oferta de turism.

Intre timp, a ramas ca trebuie sa ma duc pana la Asiban sa le dau autografe si sa refac o compunere libera despre dorinta de libertate a rocilor din Romania.

Incepe sa-mi placa. Probabil o s-o lungesc dinadins de acum.

7 septembrie – M-am hotarat: o sa fac o plangere la CSA in care imi voi exprima punctul de vedere. Sper ca cei de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor nu doar supravegheaza, ci si actioneaza. Sau ca macar stiu putina fizica si constientizeaza, spre deosebire de domnul Pulie, ca o piatra care cade de pe o pacatoasa de cladire are toate sansele sa se transforme intr-un proiectil care poate crapa un parbriz.

va urma…