Meşter

Atunci când îţi vei cumpăra un diesel, indiferent de cine îl produce, cel puţin unul dintre prietenii care au maşină pe benzină vă va lua peste picior, anunţându-va triumfal, semi-ironic şi sarcastic, că aţi pus pe un “tractor”. În unele cazuri, ghilimelele pe care eu le-am pus adineauri nu există. oamenii chiar cred că o maşină diesel “ronţăitoare” prin definiţie este descendentul direct al tractorului care ară câmpurile.

Ei bine, dragilor, cei cu diesel-uri sunt răzbunaţi involuntar de un mândru posesor de benzinar care ţine morţiş să ne arate că nu există limite în botanică. În numele tuturor posesorilor de motoare diesel din lume, îţi mulţumim, iubit conducător de benzinari!

via | Jalopnik

Acum vreo două săptămâni, liniştea din lume auto a fost spartă de un film care la prima vedere părea o glumă. Directorul Mini SUA a provocat Porsche la un duel între Cooper S şi Porsche 911. Evident, oficialii Porsche au ignorat mesajul celor de la Mini. Însă aceştia au continuat să provoace în mai multe rânduri, până când a intrat pe fir Hyundai, care a anunţat că are un Genesis Coupe gata pentru provocare.

Văzând că provocarea lor a dus la efecte adverse, cei de la Mini s-au săturat să mai aştepte un răspuns care nu mai venea  de la Porsche şi au pus faţă în faţă un 911 cu un Cooper S pe un circuit care seamănă mai degrabă cu o pistă de karting. Deci nu a testat neapărat viteza, cât manevrabilitatea.

Rezultat: a câştigat fără drept de apel Porsche. De fapt, rezultatul a fost atât de clar, previzibil, evident şi sigur, încât mi s-a părut că cei de la Mini au ieşit penibil din toată povestea asta. Ce naiba au vrut să demonstreze? Ca sunt nonconformişti? Erau deja, se ştia asta. E ca şi cum l-aş provoca eu pe Vitali Klitschko la un schimb de pumni doar ca să arăt că sunt frumos în faţa camerelor, chiar dacă ştiu că la final o să-mi caut dinţii pe jos cu bastonul, că de ochi nu poate fi vorba.

Ştiu, no publicity is bad publicity. Dar când cel pe care l-ai provocat îţi spune elegant că el nu se coboară la nivelul unei curse în care premiile sunt reprezentate de tricouri, cred că ar trebui să te abţii.

Logica unor lucruri mă depăşeşte. Big time.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar faptul că pot să urmăresc un român într-o competiţie de monoposturi live, etapă de etapă, mă face să-mi deschid noi canale senzoriale pe care nu credeam că le am. Dacă până acum am urmărit cu drag încă de mic Formula 1, dar aveam detaşarea celui care nu are o miză anume la fiecare cursă, lucrurile se schimbă atunci când în joc e unul de-al nostru. O fi Mihai Marinescu iubit, urât, copil, matur, pilot, nepilot, însă atunci când se află la startul unei curse împotriva unor adversari competitivi şi în momentul în care simţi că poate mai mult, aştepţi cu sufletul la gură orice depăşire, te rogi ca piloţii din faţă să plece la arat, te rogi să intre Safety Car-ul când cel din faţa sa se îndepărtează şi încerci să îl împingi din spate cu vorbe de pe o canapea, stând în faţa televizorului.

E adevărat, Formula 2 este, în ciuda numelui său cu vibraţii profesioniste, o competiţie low-cost, probabil cea mai ieftină competiţie din lume cu monoposturi. E adevărat, mulşi dintre cei din jurul lui Mihai au ajuns în această competiţie doar pentru că au avut norocul de a fi sponsorizaţi în detrimentul altora, însă toate acestea contează mai puţin. E o competiţie, o dă Eurosportul, deci e pe bune. Dacă îmi permiteţi o comparaţie, dacă la meciurile amicale ale Stelei din cantoanementul de vară există dorinţă de victorie, există în mod sigur şi în Formula 2.

E bine. Şi aşteptăm şi victorii, pentru că potenţial există. Altfel nu am fi avut un pilot care a luat locul al optulea în condiţiile in care a pornit de pe linia standurilor într-o cursă fără opriri la boxe. Visez la un român în Marele Circ. Oricare ar fi el.

P.S. Respect pentru comentariul bunului meu prieten Alex Cocu. Cineva, acolo sus, trebuie să vadă şi să compare. Nu vom muri agăţaţi de nulităţi.

Unul dintre lucrurile care îi lipsesc enorm României în zilele astea este o autoritate care să reglementeze şi să urmărească menţinerea calităţii actului jurnalistic pe site-urile web ale publicaţiilor din România. Un soi de CNA al internetului. Pentru că, altfel, întreg internetul românesc se poate transforma – şi uneori o face – într-o albie de porci. Nu trebuie să activeze căutând non-stop subiecte care nu le fac onoare publicaţiilor, cu doar să răspundă la sesizările publicului.

Am făcut introducerea asta pentru a vedea cum funcţionează România şi cum funcţionează Franţa. În Hexagon, o campanie a celor de la Dacia pentru Duster trebuie oprită pentru că pe site-ul oficial scrie ca Duster e prietenos cu mediul. Un lucru fals, după cum a demonstrat comisia competentă.

Cum e la noi? Pe lângă faptul că pe internet se poate scrie orice când vine vorba de publicitate, nici măcar CNA-ul nu-şi face treaba aşa cum trebuie. Ştiaţi, de exemplu, că legea interzice clar publicitatea la farmacii? probabil că toţi ştiţi însă reclamele la “Farmacia inimii, Catena”.

Suntem respectaţi aşa cum respectăm şi noi regulile.

Stau undeva la etajul al nouălea al unui bloc din Bucureşti şi admir în seara de miercuri o frumoasă şi răcoroasă furtună care transformă copacii în arcuri şi unele acoperişuri în OZN-uri. În tot acest peisaj zgomotos, aud miliarde de alarme ale maşinilor de jos.

Am o întrebare simplă. Probabil că unora li se va părea idioată, dar îmi asum responsabilitatea. Ce rol are alarma la o maşină? În afară de a crea un zgomot care trezeşte blocurile din jur, evident. Cineva are impresia că un hoţ nu se apropie, nu poate furgăsi ceva din maşină sau chiar maşina cu totul dacă aceasta ţipă? Am mers mult pe afară şi zău dacă am găsit acest obicei idiot la băieţii unde chiar se fură maşini. Or fi ăia mai proşti decât noi.

E un alt exemplu al faptului că ne credem eficienţi atunci când n-avem nicio legătură cu subiectul eficienţă.

Munca pe internet e dificilă. Mult mai dificilă decât pare. Acum câţiva ani, faptul că munceai la un site era o anomalie. “Pe net, acolo unde-mi verific eu mailul şi stau pe mess?” era întrebarea de care mă loveam foarte des. Internetul nu era văzut ca o sursă corectă, reală şi absolut normală la media de orice alt tip, ziarele şi televiziunea fiind încă polii încrederii.

“De ce dracu’ aş avea încredere în ceva ce apare pe net, acolo unde până şi eu pot să scriu orice, pe un blog pe care mi-l fac în fix 5 minute?” Ziar e mai greu să-ţi faci, iar ca să intri la televizor sau la radio trebuie să fi făcut ceva în viaţă. Dar pe net poate să scrie oricine.

Această accesibilitate combinată cu interactivitatea ridicată a mediului electronic a dus la apariţia unui tip de public pe care jurnaliştii nu l-au mai întâlnit faţă în faţă. Oamenii tăcuţi şi fără reacţie din faţa televizorului, a radioului sau din spatele ziarului au ajuns la concluzia că internetul este locul în care trebuie să combată. Şi o fac big time. Uneori, foarte bine. Alteori, foarte prost, În funcţie de calitatea materialului adiacent.

Unul dintre cele mai sensibile subiecte atunci când vine vorba de munca pe internet este legat de comentarii. Ai două variante la început: laşi totul liber sau moderezi comentariile, pentru ca ele să fie utile pentru cei care le citesc. Am ales a doua variantă, confundată de unii nefericit cu cenzura. Libertatea de expresie e un lucru, prostia e altceva.

Să presupunem că avem un articol despre un nou sistem audio de la Mercedes. În mod sigur un utilizator va planta comentarii legate de superioritatea Audi sau BMW faţă de Mercedes. Iar alţii vor replica. Atât timp cât totul se desfăşoară în limite normale şi civilizate, dialogul este util. Atunci când se trece la discuţii vecine cu ogorul, intervenim. Echipa Automarket citeşte TOATE comentariile postate de utilizatori pe site. Şi sunt cam 170.000 până în momentul ăsta. Fără să luăm în considerare întrebările şi răspunsurile din secţiunea utilă specială. Şi acelea sunt verificate rând pe rând.

Faptul că un utilizator postează comentarii care nu au legătură cu subiectul, ci cu rudele unui interlocutor, face ca respectivele comentarii să dispară. Absolut normal. Ei bine, există o specie mutantă de useri care continuă să îşi facă treaba şi să posteze ulterior cu o viteză ameţitoare injurii. La adresa noastră, la adresa celorlalţi. Nu sunt mulţi, probabil se întâmplă de câteva ori pe an, însă apariţia unui astfel de user în peisaj nu face decât să ne ţină în priză timp de câteva zile sau săptămâni, în funcţie de cât timp îi ia omului să-şi dea seama că pierde timpul degeaba.

Pentru a evita astfel de useri, pe care clasica blocare a ip-ului nu-i opreşte, am instalat un sistem inteligent de moderare a comentariilor. Nimeni nu va mai vedea injurii pe Automarket de acum înainte. Iar cele care vor apărea vor dispărea mult mai repede. Nu vă spun mecanismul (normal), însă vă asigur că îi păcălim pe agitaţi pe limba lor.

Pentru un internet mai curat.

Studenţii Facultăţii de Autovehicule Rutiere din Piteşti au realizat un prototip de maşină hibridă. Şi, pentru că Dacia este mama şi tatăl oamenilor de acolo, uzina le-a pus la dispoziţie învăţăceilor un Sandero Stepway pe baza căruia aceştia să-şi construiască proiectul. A ieşit Dacia Hamster, un proiect de master care nu are-a face cu un model oficial Dacia. Dar care, pe seceta de informaţii de la începutul lunii iunie, dă bine ca ştire şi a inundat internetul cu viteza sunetului. Evident, totul a început de la daciaclub, acolo unde de obicei apar primele fotografii, primele informaţii, primele orice despre Dacia. Doar că dacă la daciaclub apar poze şi informaţii fără background, aşa cum e normal şi firesc, cusăturile de pe lângă poveste au fost inventate ulterior de cei care au văzut în informaţia asta un Dumnezeu cu motor electric. Sau cu propulsie hibridă.

Nu, Hamster nu este primul hibrid Dacia, nu e nici un viitor model electric. Nu va apărea în serie, nu va apărea nici măcar ca prototip şi nu, Dacia nu “va învăţa” de la studenţi nimic. E un proiect lăudabil al unor piteşteni. Care piteşteni au mai creat proiecte lăudabile.

Deci nu. Despre hibrizi sau modele electrice Dacia vorbim peste câţiva ani. Pe bune.

Acum o săptămână şi jumătate, în timp ce eram la Raliul Portugaliei, Mikko Hirvonen a acceptat să semneze trei şepci pe care vi le promiteam într-unul dintre materialele speciale dedicate acestui eveniment. Ei bine, astăzi am tras la sorţi în redacţie cei trei câştigători ai şepcilor originale Ford World Rally Team semnate de Hirvonen.

Câştigătorii sunt Mihay1983p, mirceab şi Ciurik. Îi rog pe cei trei să revină pe mircea.mester@automarket.ro cu numele complet, adresa completă şi număr de telefon pentru a putea afla cum intră în posesia premiilor.

Ştii, uneori rămâi fără multe cuvinte când trebuie să explici ceva.

În weekendul anterior am fost, pentru prima oară, la o etapă a Campionatului Mondial de Raliuri. A fost WRC în Portugalia şi am fost şi eu acolo pentru a încerca să înţeleg mult mai bine acest sport cu motor mult prea puţin popular la noi. M-am întors de acolo cu un sentiment foarte interesant. Să vă explic.

În primul rând, dacă nu eşti jurnalist şi trebuie să ajungi la WRC pe barba ta, trebuie să te pregăteşti cu mult timp înainte. Nu e vorba doar de transportul până acolo şi de cazare, astea sunt cele mai simple lucruri când vine vorba de WRC. Dar trebuie să te pui la curent cu locurile în care se desfăşoară probele speciale, orele de desfăşurare şi cu orele la care trec piloţii importanţi. Apoi, o iei cu GPS-ul în mână înspre probă. La un moment dat, pe ruta de acces încep maşinile parcate. Şi apoi se înteţesc, iar dacă mergi mai departe vei avea surpriza de a vedea că n-ai nicio şansă să încapi, deci trebuie să te întorci. Şi apoi o iei pe jos până la zona de spectactori, aşteptând să treacă maşinile. Vin deschizătorii, apoi încep piloţii. Loeb, Hirvonen, Sordo, Ogier, Latvala, Raikkonen, Petter şi Henning Solberg, toţi trec prin faţa ta. Dacă nu ţi-ai făcut temele înainte şi nu ai acces la internet sau la SMS-uri live, n-o să ştii care e miza fiecăruia. Şi o să fii dezamăgit de faptul că maşinile trec extrem de repede, astfel că pozele reuşite devin rara avis.

Dacă ai mers la o etapă care se desfăşoară pe macadam, în ecuaţie intervine şi praful. Un praf des, înecăcios şi lipicios, pe care îl poţi tăia cu cuţitul. Se ridică pe toată zona după ce trec piloţii şi nu ai cum să eviţi să mănânci o mică felie din strămoşescul pământ portughez. Ajungi seara la hotel murdar şi rupt de oboseală.

Şi cu toate acestea, merită fiecare secundă, fiecare moment, fiecare privire, fiecare cadru, fiecare sunet. WRC este o aventură, este un quest, nu e o competiţie la care să mergi, să-ţi aşezi burta la soare şi să aştepţi piloţii să se învârtă în jurul cozii. Nu. Nu găseşti uşor băuturi şi mâncare, iar dacă ai ales greşit punctul de vizionare al probei vei avea şansa de a nu reuşi să pui mâna pe o sticlă de apă, chiar dacă afară sunt 35 de grade şi praful de pe tine e de trei degete. Trebuie să te lupţi pentru a prinde o zona cu vedere bună, trebuie să încerci să te aşezi într-o poziţie avantajoasă pentru poze. Trebuie să ştii piloţii, să ştii ce ecart există între ei înaintea probei pentru a vedea de ce unul trage ca un nebun iar celălalt o lasă moale.

La WRC îi vezi pe piloţi atât de aproape, încât în unele cazuri te împiedici de ei. Trec pe lângă tine, îşi fac de lucru prin zonă. Ca jurnalist, stai lângă ei în cort, mănânci la aceeaşi masă şi, unoeri, eşti întrebat de Latvala la ce oră începe superspeciala următoare La WRC, atunci când mergi cu maşina înspre o probă specială, auzi că trec pe lângă tine maşinile de competiţie, care se grăbesc să ajungă la startul probei respective. Eşti partener de trafic cu Loeb şi cu Hirvonen, pentru că legăturile dintre probe se fac prin trafic. Şi da, există posibilitatea ca piloţii să primească amendă pentru viteză pe legături. Fiecare maşină de competiţie este înmatriculată şi poate rula pe şosea. Da, poţi chiar tu să îţi iei una, dar nu ţi-aş recomanda. La ralanti vei avea nişte boxeri care îţi toarnă pumni în ceafă sacadat.

La WRC, fanii merg cu rulotele şi cu corturile şi îşi fac grătar pe marginea drumului sau pe dealurile prăfuite din jur. Stau la soare sau la umbră, protejaţi de steagurile cu Citroen sau Ford, în funcţie de preferinţe. La WRC e un farmec aparte, un soi de regăsire a motorsportului. E ceea ce însemna acum nişte decenii sportul cu motor. La WRC găseşti pasiune mai mult ca oriunde în lumea auto.

Faceţi cumva şi mergeţi la o etapă. Următoarea e în Bulgaria, în perioada 9-11 iulie. O să rămâneţi profund impresionaţi. Pe riscul meu.

Dragilor, a fost un concurs pe cinste. Pe bune. Deşi în prima fază unii au privit cu ochii încrucişaţi de uimire un mecanism de concurs care până la urmă s-a dovedit a fi unul de succes, lucrurile au mers bine.

Ce s-a întâmplat? Într-o discuţie cu oficialii Chevrolet, am hotărât că promovarea unui model este mult mai eficientă printr-un proiect fun decât printr-o comunicare clasică. Zis şi făcut. Am ales platforma unui concurs (blogul meu), am livrat un mecanism de concurs, am ales premiul (am ţinut să fie unul care să implice oamenii din afara Automarket, pentru că era concursul lor). Restul e poveste.

39 de bloggeri au intrat în concurs, nominalizând pe blogurile proprii alţi 3 bloggeri care meritau cu adevărat să câştige weekendul la munte. În total, au fost nominalizaţi 34 de oameni. Iar la final, cele mai multe nominalizări au fost primite de Andra Zaharia, pe care avem certitudinea că o vom cunoaşte într-un context pozitiv cu această ocazie.

Andra a câştigat după o luptă de gherilă cu Roxana Radu. Deşi Roxana a fost prima la sfârşitul penultimei zile de concurs, Andra şi-a pus în mişcare rotiţele şi a apelat la prietenii apropiaţi din blogosferă pentru a ieşi în faţă. Absolut normal, de altfel, doar asta însemna concursul. Şi a ieşit, după o ultimă zi în care am primit nominalizări pentru ea de parcă ar fi creat Avatar 2 în format 10D Să fie Oscarul pentru Andra, zic. Şi o aşteptăm cu poze şi impresii după test pe blogul personal. Sunt foarte curios de rezultat.

Mulţumim şi celor care au reuşit să vorbească despre acest concurs mai mult decât am făcut-o noi. Mai ales pe twitter, unde singura problemă a fost că nu am creat un hashtag pentru concurs

Ce s-a câştigat? Un Chevrolet Captiva de vineri seară până luni dimineaţă şi o noapte de cazare (sâmbătă spre duminică) la Albota, un complex de mare excepţie aflat la poalele munţilor Făgăraş. Să fie primite. Şi da, am ajuns la concluzia că va trebui să continuăm cu acest tip de concursuri. Pentru că reacţia tuturor a fost senzaţională.

Pentru ultima dată, iată clasamentul final şi bloggerii care şi-au rupt de la gură pentru a-şi nominaliza prietenii. Felicitări câştigătorilor şi muşchi încordaţi celor care au fost aproape. Va răsări un test de weekend şi pe strada lor.

CLASAMENT FINAL

1. Andra Zaharia (25 nominalizări)
2. Roxana Radu (13)
3. Sorin Grumăzescu (13)
4. Chinezu (8)
5. Bobby Voicu (8)
6. Pyuric (7)
7. Vlad Bălan (6)
8. Gabriela Pieleanu (Gabitz) (5)
9. Andrei Diaconu (Ciops) (3)
10. Valentin Bosioc (2)
11. Doru Panaitescu (2)
12. Andreea Burlacu (2)
13. Liana Mitroi (1)
14. Amishor (1)
15. Steluţa (1)
16. Dana (1)
17. Daniel Secăreanu (1)
18. Costicheloo (1)
19. Vali Tache (1)
20. Cabral (1)
21. Grim Cris (1)
22. Cătălin Georgescu (1)
23. Andrei Măguleanu (1)
24. Andrei Boghiu (1)
25. Suzukidojo (1)
26. Gabriel Udrescu (1)
27. Oana Bratila (1)
28. Sorin Rusi (1)
29. Piticu (1)
30. Alex (1)
31. Laura Ducu (1)
32. Andreea Ursu (1)
33. Nina Costea (1)
34. Emil Dragotă (1)

CEI DE MAI SUS LE VOR MULŢUMI URMĂTORILOR (în ordinea postării):

Vlad Balan, A.Faith, Gazutza Sabina, e-opinii, Corvin, adi zabava, Andra Zaharia, Chinezu, Valentin Bosioc, Sorin Grumazescu, Desaga cu povesti, Roxana Radu, Simona (Impreuna Reusim), Grim Cris, Badita Florin, Erised, Bogdan Dăscălescu, Blegoo, Eros Nicolau, Petrvs, Andreea Burlacu, Andu Basoc, David Pripas, Bobby Voicu, Ileana Ghiţă, Andrei Diaconu, Alexandru Negrea, Andrei Ciobică, Andrei Crivăţ, Gabitz, Adina Tudor (Wind of Colours), Mihnea Beldescu, Oana Brătilă, Mihai Auraş, Marius Tudor, Idaho, Radovicescu, Andrei Măguleanu, Sorin Rusi